Sistemul de credite sociale din China devine 100% funcţional în acest an

 

Cum este să fii mereu urmărit, să știi că cineva îți urmărește fiecare pas și acumulează toate datele despre tine, după care le folosește pentru a-ți schimba cardinal viața? „Este inadmisibil!”, spun unii.

„Va fi nevoie să ne deprindem”, obiectează alții. „Ai încredere, dar verifică!” Cei care fac cunoștință cu acest „scenariu al viitorului”, involuntar, îl compară cu anti-utopiile lui Aldous Huxley sau George Orwell. Doar că acesta nu se desfășoară în pagini de carte, ci este tradus în viață. Deocamdată – în China, dar după cum se vede, nici alte țări nu vor evita acest scenariu. „Sistemul încrederii sociale” – așa se numește programul de evaluare a cetățenilor, care a fost creat, iar din anul 2014 este implementat în China.

Inițial, era vizat un număr mic de cetățeni – s-a început cu orașul convențional N, unde fiecare locuitor din start dispunea de același număr de puncte. După care suma ori sporea, ori se reducea în funcție de sporirea sau reducerea ratingului fiecărui cetățean în parte. Treptat, sistemul s-a extins asupra unui cerc tot mai larg de oameni. Potrivit ziarului chinez Global Times, pe la jumătatea anului 2018, peste 15 milioane de chinezi, adică fiecare al o sutălea cetățean al țării, a fost sancționat administrativ din cauza ratingului social redus. Autoritățile țării au promis că sistemul încrederii sociale va deveni funcțional în măsură deplină în anul 2020 și „celor mai demni le va permite să trăiască liber, iar celor nedemni nu le va permite să facă un pas”.

Unul dintre cele mai importante criterii de formare a ratingului este comportamentul financiar. Dacă ești printre liderii ratingului, beneficiezi de numeroase avantaje. Spre exemplu, poți închiria un automobil, un apartament ori o cameră la hotel cu ajutorul unei aplicații mobile fără un depozit, ai garantată deservirea VIP în hoteluri și aeroporturi, rate scăzute la credite și acces la cele mai bune universități și cele mai prestigioase locuri de muncă. Dar poți lesne pierde punctele acumulate: dacă nu achiți la timp creditele, încalci regulile de circulație rutieră, plasezi în internetul chinezesc informații interzise (de exemplu, indici un nume fals pe rețelele sociale). Poate deveni „dușmanul statului” un jurnalist, care a investigat un caz de estorcare printre demnitari.

Sancțiunile pentru un rating redus pot fi foarte neplăcute – chinezii prinși pe picior greșit nu pot fi angajați în instituțiile statului sau să beneficieze de asigurări sociale, vor avea parte de un control minuțios la vamă, nu li se vor vinde bilete de avion bune și nu vor fi admiși în hotelurile luxoase cu restaurante. Li se poate refuza o călătorie turistică sau un împrumut bancar. Mai este o nuanță: programul ține cont nu doar de istoria browser-ului și a cumpărăturilor din magazine. Ratingul este influențat și de acțiunile prietenilor și ale membrilor familiei tale. Dacă prietenul sau tatăl tău va spune ceva rău despre guvern, vei pierde și tu puncte.

Citiți și:

China va implementa sistemul de credite sociale până în 2020

Big Brother este total în China: Sute de milioane de camere de supraveghere prevăzute cu recunoaștere facială!

China impune recunoașterea facială pentru a putea cumpăra un telefon

 

yogaesoteric
6 iulie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More