Situaţia în Paris cu ocazia Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice (COP21)
„Mii de persoane – 4.500 potrivit poliţiei, 10.000 potrivit organizatorilor – au format duminică, 29 noiembrie 2015, în pofida interdicţiei de a manifesta, un lanţ uman la Paris, pentru a denunţa «starea de urgenţă climatică», cu o zi înainte de deschiderea Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice (COP21)”, scrie Mediafax.
Pe de altă parte, forţele de ordine franceze au recurs duminică la gaze lacrimogene după ce mai mulţi activişti de mediu au aruncat cu obiecte în poliţie, notează Agenția France Press (AFP). Aproximativ 100 de persoane au fost arestate în apropiere de Place de la République, după ce mitingul a degenerat în confruntări cu poliţia. De-a lungul bulevardului Voltaire, între Oberkampf şi Nation, activişti se ţineau de mână, iar unii săreau şi strigau „Mai cald decât clima”, relatează Le Parisien în pagina sa electronică. Manifestanţii purtau de asemenea pancarte pe care puteau fi citite mesaje ca „Ei sunt mari doar dacă stăm noi în genunchi” sau „Ei exploatează, ei poluează, ei profită! Urgenţa este socială şi climatică”.
Coaliţia Climat 21, din care fac parte 130 de organizaţii, a fost nevoită să renunţe la un marş pe străzile Parisului din cauza interdicţiei manifestaţiilor. Interdicţia a fost impusă în cadrul stării de urgenţă decretată după atacurile comise pe 13 noiembrie la Paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi.
Acest lanţ uman a trecut prin apropiere de Bataclan – sala de concerte în care 90 de persoane au fost ucise în timpul atacurilor, un loc pe care organizatorii au promis să-l „respecte”.
Unii activişti au aliniat încălţăminte în Place de la Republique, reprezentând persoane care au primit interdicţia de a protesta, relatează The Associated Press.
De asemenea, lideri tribali din cadrul unor grupuri indigene din întreaga lume urmau să organizeze duminică o ceremonie de vindecare în apropiere de locurile în care au fost comise atacurile. Ei au îndemnat liderii lumii (care s-au reunit la COP21, în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie) să adopte un acord care să conducă la o diminuare a emisiilor poluante şi să ajute ţările sărace să facă faţă provocărilor cu care se confruntă din cauza încălzirii globale. Pe de altă parte, mai multe axe rutiere au fost parţial blocate pentru a permite deplasarea unor coloane oficiale în capitală, iar locuitorii din Île-de-France au fost îndemnaţi să evite drumurile, dar şi transportul în comun, relatează Francetv Info.
Citiţi şi:
Controlul climei și războiul geoclimatic
Vremea – o armă redutabilă
Arma supremă de distrugere în masă: controlul vremii
yogaesoteric
15 decembrie 2015
Also available in: Français