Șmecheria prin care OMV a scăpat de taxă. Ministerul Energiei știa!

Cum a reușit OMV să fenteze statul român

Gazul extras de OMV din România a fost trecut pe cost intern și folosit direct la producția de energie, susține Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. Astfel OMV și-a dublat profiturile și a reușit să nici nu plătească taxa de solidaritate. Autoritățile române ar fi fost normal să intervină la UE și să prezinte situația specifică din țară, în care compania care extrage gaze este aceeași care produce și energie.

OMV nu a vândut pe bursă gazele extrase din România, ci le-a folosit pentru producția de energie electrică, care a atins un nivel record anul trecut”, arată Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. „Fiind băgat pe costuri interne, care sunt foarte mici, gazul nu a apărut semnificativ în cifra de afaceri, astfel că OMV nu s-a încadrat în prevederile Regulamentului european, care prevede instituirea unei taxe de solidaritate pentru companiile din sectoarele gaze naturale, petrol, cărbune şi rafinării. În loc să se utilizeze gazul în petrochimie, pe care am dărâmat-o, se folosește gazul în energie, ca să nu plătească OMV-ul taxa de solidaritate”, susține Dumitru Pârvulescu.

Ministerul Energiei nu știa că OMV și-a consumat peste 2 miliarde de m.c. de gaze ca să producă energie? Că doar se vede cât au produs. Tot plusul pe care l-a luat OMV-ul în ultimii ani este minusul de la cărbune. Dacă urmăriți evoluția din ultimii 7-8 ani, veți observa că plusul de capacitate a centralei de la Brazi a OMV a fost minusul pe cărbune. Centrala de la Brazi a duduit anul trecut. OMV și-a trecut extracția de gaze ca producție internă, nu a tranzacționat-o pe bursă să le apară în evidență. Ei au scos gazul, l-au băgat în centrală și n-a apărut decât ieșire de energie electrică, iar asta nu intră la taxa de solidaritate. Acum să nu-mi spună mie cineva din Ministerul Energiei, care este al OMV-ului de mai bine de 15 ani, că nu știa ministerul despre ce este vorba. Că acolo nu numai ministrul, ci toată pleiada de directori generali sunt mufați la OMV și fac o politică, de 15 ani, anti-cărbune și pro gaz”, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.

Și-au dublat profitul

Sindicaliștii semnalează faptul că OMV a extras anul trecut la fel de mult gaz și că i s-a dublat profitul. „Pe piață, anul trecut costul extracției la gaz a fost a zecea parte din prețul de vânzare și, dacă se trece costul la intrare în centrală și profitul apare gigant, nu se ia în calculul extraprofiturilor”, afirmă Dumitru Pârvulescu. „Păi în momentul în care tu îți dublezi profitul, spui că nu plătești taxa de solidaritate? Ei au băgat tot gazul pe cost intern și i-a costat mai puțin ca acum doi ani, pentru că nu i-a verificat nimeni, fiind cost intern. Dar chestiunile acestea le știau mulți directorași din ministerul ăla și s-au făcut că nu știu. Puteau să intervină și să spună, când se schița Regulamentul european, că noi, în România, avem o chestie specifică, nu-i ca la restul, care vând gazul altora pentru a produce energie. La noi același individ extrage gazul și produce și energie pe gaz. Producția energiei pe gaze este mai scumpă doar dacă se cumpără gazul, nu cum i l-a dat statul moca OMV-ului. Dacă se duce să-l ia de pe bursă, da, e scump, dar dacă îl ia de la mine din curte, făcut cadou de statul român, nu e așa de scump”, a mai precizat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Comisia Europeană, în corzi

Cea de-a treia întrebare pusă de Guvernul României Comisiei Europene a atins exact această problemă, că OMV a extras gaze și le-a băgat direct în centrala de la Brazi, și de aceea în cifra de afaceri nu apare gazul. Răspunsul Comisiei Europene, foarte important, de altfel, a fost că are nevoie de informații suplimentare și că este necesar să fie organizată o întâlnire pe acest subiect.

În 2021, OMV Petrom a avut 78% din totalul activităţii extracţie, rafinare şi producţie, în 2022 au introdus aproape 50% activităţi de trading. Şi ei spun aşa: noi nu mai avem activitate de rafinare, extracţie şi producţie, unde sigur profiturile sunt de 10%, dincolo profiturile sunt mult mai mari, noi nu avem activitate astăzi de producţie, extracţie şi rafinare şi atunci nu plătim taxa respectivă”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan.

Citiți și:
Rareș Bogdan acuză: „funcţionarii de la Finanţe şi Energie au reuşit să dea o portiţă de scăpare OMV”
Cum ne-au șantajat austriecii de la OMV, în ciuda lobby-ului american

 

yogaesoteric
20 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More