Sorina Matei, dezvăluiri explozive: Legătura uluitoare dintre Doru Țuluș și procurorul sinucigaș Panait
Sorina Matei
Jurnalista Sorina Matei comentează în termeni foarte duri situația din sistemul de justiție, după ce procurorii Doru Țuluș și Mihaela Iorga Moraru au fost revocați de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Jurnalista Sorina Matei își începe postarea pe Facebook plecând de la lungmetrajul „De ce eu”, regizat de Tudor Giurgiu, și declarația fostului procuror șef DNA, Daniel Morar, de la momentul respectiv: „Cu siguranţă, există o grămadă de şefi ai procurorilor Panaiţi ca tipologie”.
„În Februarie 2015, la finalul premierei filmului «De ce eu?» – cutremurătoarea peliculă a lui Tudor Giurgiu ce arată agonia procurorului Cristian Panait ce a dus la sinucidere, fostul procuror şef al DNA, Daniel Morar făcea o declaraţie ce habar nu am dacă a rămas în mintea multora, dar în mintea mea a rămas. Întrebat dacă crede că s-ar mai putea întâmpla un asemenea caz în România şi asemenea tragedii în magistratură, Morar a spus: «Cu siguranţă, există o grămadă de şefi ai procurorilor Panaiţi ca tipologie».
Habar n-am la ce s-a gândit fostul procuror şef al DNA când a zis asta, dar în 23 de ani ca procuror, opt ani şef al DNA şi apoi şef al Parchetului General, Morar a cunoscut bine procuratura şi tipologiile. Tocmai de aceea, declaraţia lui Morar a fost zguduitoare”, scrie Sorina Matei pe Facebook.
De asemenea, Sorina Matei spune că șefii procurorului Panait, care s-a sinucis, au fost doi, respectiv: Ilie Picioruș și Ovidius Păun. Mai mult, jurnalista anunță că de pe 6 iulie 2017, din cauza „disperării totale” a șefei DNA, Ilie Picioruș a devenit șeful lui Doru Țuluș.
Cristian Panait
„Şefi ai tânărului procuror Panait ce s-a sinucis au fost doi: Ilie Picioruş şi Ovidius Păun. Imediat după moartea lui Cristian Panait, s-a bănuit că sinuciderea a fost cauzată de faptul că șefii săi, Ilie Picioruș și Ovidius Păun, au infirmat soluția pe care a dat-o în dosarul care îl viza pe procurorul Alexandru Lele, care fusese suspendat din funcție după ce a dispus reținerea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor numit de PSD. Mai mult, după sinucidere, CSM a admis cererea de apărare a reputaţiei lui Ilie Picioruş. Cristian Panait încă se mai zbătea pe masa de operaţie de la Spitalul de Urgenţă când la domiciliul său a sosit procurorul Ilie Picioruş, însoţit de alţi doi colegi, şi au purces împreună la percheziţionarea casei”, se relatează într-un articol din 2002 în ziarul Adevărul.
Suntem în 2017, Ilie Picioruş este încă procuror şef adjunct de secţie în Parchetul General al „subordonatului” doamnei Kovesi, procurorul general pierdut Augustin Lazăr, amic al familiei Kovesi. Potrivit relatărilor, câştigă 20.000 pe lună din bani publici, şi din 6 iulie, din cauza disperării totale, Ilie Picioruş a devenit şi şeful veteranului DNA, Doru Ţuluş. S-a dat ordin ca Ţuluş să nu mai lucreze la urmărire penală, ca să nu mai instrumenteze dosare, ci să lucreze la resurse umane, în subordinea crâncenei figuri Picioruş. Ca să-l umilească şi să-l oprească. La fel şi cu Mihaela Moraru pe care au trimis-o în surghiun la Bacău, deşi venise în DNA în 2006 de la DIICOT, dar bineînţeles, DIICOT e considerată doar direcţie, nu unitate de parchet. Aşadar, interzis în Bucureşti pentru cei doi procurori, în exercitarea meseriei.
„Suntem în România şi au trecut 11 ani de la sinuciderea procurorului Cristian Panait. Justiţia din România cea atât de clamată şi reformată nu a fost în stare să dea un răspuns clar, realist şi legal asupra cazului, nu şi-a făcut curat în propria ogradă, nu vrea să facă lumină. Stă în beznă totală şi acoperă totul. Totul pe sub masă. Culmea este că Panait a murit, dar Ilie Picioruş nu numai că lucrează şi acum în Parchetul General, dar este şi procuror şef adjunct de direcţie, are în subordine alţi oameni. E veşnic tânăr, veşnic şef, veşnic în putere. Un perpetuum mobile. Nici măcar după excelentul film al lui Giurgiu, vizionat în ţară şi afară, nu s-a retras. Trebuie să ai mult stomac şi o uriaşă determinare să faci asta. Cumva, aceşti oameni şi această tipologie de personaje nu abandonează niciodată. Ei sunt tot timpul acolo, nu-i mișcă nimic, nu li se mișcă niciun mușchi pe față. Și ei tot timpul scapă. În ciuda nedreptăţii, indiferent ce fac, indiferent ce se întâmplă, nu contează cataclismul. Ei sunt vii, în activitate sau în pereţi, cu orice costuri. Par veşnici deși nu sunt.”, notează jurnalista.
În final, Sorina Matei susține că Daniel Morar a „spus din nou adevărul”, subliniind că „dacă te uiți atent și în detaliu în interiorul Justiției, există şi acum prea mulţi şefi ai procurorilor Panaiţi, în magistratură, ca tipologie”.
„Morar a spus din nou adevărul. Probabil de aceea am şi reţinut declaraţia. Pentru că este grea şi dureroasă. Da, dacă te uiţi atent şi în detaliu în interiorul Justiţiei, există şi acum prea mulţi şefi ai procurorilor Panaiţi, în magistratură, ca tipologie. O altă dovadă clară este ceea ce se întâmplă zilele acestea. Oare de câte alte dovezi mai avem nevoie şi câţi ani mai sunt necesari ca să nu mai existe Picioruşi şi Păuni în Justiţia din România?! Acum, când scriu, chiar Ilie Picioruş în persoană e tot acolo”, conchide jurnalista.
Citiţi şi:
Fosta şefă DIICOT Alina Bica, despre infernul din justiţie: «Dacă nu eşti cu ei, te omoară la propriu»
Marioneta sistemului – Fosta vicepreşedintă ANRP Ingrid Mocanu o nimiceşte pe şefa DNA
Opriți crima judiciară! «Dreptul de a încălca drepturile omului!»
yogaesoteric
2 noiembrie 2017