Soros, democrații americani, combaterea naționalismului și rețeaua globală de universități umaniste (II)
Citiţi prima parte a articolului
Diana Scarlat / Jurnalul: Ce cumpără George Soros cu un miliard de
dolari
Științele socio-umane sunt „Cenușăreasa” finanțărilor pentru
studii universitare și pentru cercetare, tocmai pentru că „nu aduc rezultate palpabile,
imediate”, așa cum motivează reprezentanți ai guvernelor mai multor state, nu doar cei din
România. Totuși, de ce ar da George Soros încă un miliard de dolari pentru a cumpăra creiere
ignorate de autoritățile unor state, dacă exact expertiza lor este considerată inutilă? În timp ce
„palpabil” și imediat este considerat doar domeniul tehnic, cel mult economicul, domenii precum
comunicarea, sociologia, științele politice, filosofia sau psihanaliza rămân fără bani de la stat, dar
imediat primesc o ofertă de nerefuzat de la miliardarul neomarxist al lumii. Prima universitate din
România care a acceptat oferta lui Soros este SNSPA.
George Soros a anunțat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că va mai
dona un miliard de dolari pentru a finanța o nouă rețea de universități „care să promoveze valorile
liberale”, invitând direct Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA) să
se alăture grupului. A doua zi, SNSPA a dat un comunicat prin care a anunțat că acceptă propunerea, dar
aceasta s-a petrecut și în contextul în care noul secretar de stat pentru Cercetare, din Ministerul
Educației, anunțase cu doar două zile înainte că cea mai mare parte a fondurilor pentru cercetare se vor
duce către partea tehnică și către noile tehnologii, în timp ce științele socio-umane rămân la
coada clasamentului. George Soros ne arată încă o dată că pe el îl interesează în primul
rând inteligența umană, în timp ce toată lumea investește în noile tehnologii și în
inteligența artificială. Din punct de vedere al resurselor umane, deja se pune problema unei departajări
între ceea ce se produce – palpabil, vizibil imediat – și cine conduce companiile,
finanțările, lumea, în general. Miliardul de dolari aruncat pe piață de George Soros arată că
„inutilul” este foarte valoros. „Inutilii” unei țări devin specialiștii în
comunicare, politică, marketing, publicitate etc, care se vor forma cu fonduri de la George Soros, care vor
face cercetare cu aceiași bani și care vor rezista într-un fel de stat paralel, în fiecare țară
care nu mai alocă fonduri pentru științele pe care le consideră inutile.
Oportunitate prost înțeleasă?
Din punct de vedere al oportunității și al pragmatismului investiției pe
care o face din nou miliardarul, prin Open Society Foundations, ar fi indicat cel puțin să se refacă analiza
care a condus la ștergerea științelor socio-umane de pe lista priorităților, tocmai pentru că astfel de
finanțări ne anunță că acolo este cheia succesului. Din punct de vedere logic, mașinile sunt conduse de
oameni, chiar dacă vorbim despre un viitor apropiat în care roboții vor construi tot, iar automobilele
vor circula pe bază de inteligență artificială. După ce s-a ajuns la această concluzie, iar fondurile marilor
companii multinaționale și ale guvernelor au fost direcționate către cercetarea în domeniul inteligenței
artificiale, totuși, cel mai mare oportunist al planetei a pariat pe oameni, încă o dată, după ce deja a
creat „omul nou” despre care vorbesc astăzi toate teoriile conspirației.
Ce fac științele umaniste cumpărate de Soros
Studiile sociologice, de exemplu, sunt făcute de specialiștii
nefinanțabili de către guvernele mai multor state, dar care primesc fonduri de la Open Society Foundations
(Fundația pentru o Societate Deschisă). Deși pare o analiză matematică, cercetarea sociologică nu este doar
cea bazată pe anchete făcute pe eșantioane de populație, iar cel mai important rol în analiză îl
are omul, nu eșantionul, nu chestionarul sau calculatorul. Factorul de decizie întotdeauna este omul,
pentru că de el depinde interpretarea, chiar dacă există indicatori măsurabili. Astfel, dacă studiile sunt
direcționate către o anumită țintă prestabilită, toate celelalte decizii politice, inclusiv pentru
investițiile cele mai importante, se vor face pornind de la această bază de cercetare. Dar tot în
științele socio-umane se încadrează Comunicarea și Publicitatea, care deja schimbă mentalități, la nivel
global, iar laboratoarele în care se fac cercetări pentru a se crea o cât mai bună politică de
vânzări, pentru diverse companii, au recunoscut deja câteva dintre metodele folosite pentru a
„globaliza gusturile” și pentru a crea noile tendințe de pe piață, astfel încât să-și
asigure o creștere a volumului de vânzări, a cifrei de afaceri și a profitului, pe termen lung.
Cine va mai lucra în companii
De asemenea, în științele socio-umane intră și specialiștii
în HR (Human Resources / resurse umane), de care depinde dacă în politică sau la conducerea
unor mari companii vor ajunge oameni care pot modifica situația, în bine sau în rău, în
funcție de mai multe perspective. Deja se discută, la nivel global, despre sisteme create pornind de la
universități și stagiile de practică, pentru a avea acces în anumite medii și în anumite
corporații. Nu mai sunt admiși, de circa 10 ani, în marile corporații, decât specialiștii formați
în sistemul din care face parte respectiva corporație, iar această situație se dezbate la nivel de
experți în HR. Dacă până acum consideram că este nevoie de studii aprofundate, indiferent de
universitatea la care se fac, pentru a avea acces la locurile de muncă din domeniul în care ne-am
pregătit, ar fi indicat să luăm în considerare aceste dezbateri din HR, pentru că deja se pune problema
altfel: nu mai contează nivelul de pregătire profesională, ci doar acceptabilitatea. Iar această
acceptabilitate ține de încadrarea în paradigma pe care o reprezintă grupul – care poate fi
corporația. Practic, în HR se ia în calcul mai mult felul în care gândesc angajații,
viziunile, opiniile politice, preferințele sexuale, raportarea la religie, nu valoarea profesională. Pornind
de aici, putem înțelege că George Soros nu alocă degeaba un miliard de euro pentru a finanța
universități și cercetarea în științele socio-umane, ci își pregătește viitorii lideri care vor
conduce corporațiile, guvernele și lumea, în ansamblul ei.
Viitorul e plătit din fonduri private
Comunicarea include – așa cum deja știe toată lumea –
manipularea și dezinformarea. Este o componentă esențială în strategiile de PR (relații publice), care
au puterea să creeze sau să distrugă, inclusiv state, așa cum s-a mai petrecut. Comunicarea face parte din
categoria științelor socio-umane pe care guvernele mai multor state le subfinanțează, dar pentru care George
Soros mai dă un miliard de dolari, luând sub aripa lui protectoare universitățile care pregătesc
viitorii specialiști în Comunicare.
Științele socio-umane formează ideologii și „Școli de
gândire” de la care pornesc noile mentalități.
Gabriel Popa, Facebook: Nu umblați în haită cu coioții și cu
hienele
Cum George Soros ne anunță că își va intensifica eforturile pentru
propășirea „societății deschise” (a se citi neobolșevice) în lumea (fostă) civilizată, reiau
un avertisment cu privire la lupii în blană de oaie. Pe care i-am numit într-o altă postare
„neoconi” cu hashtag, neoconi care pun într-o veselie umărul la ridicarea
„omului nou” și a noii lumi totalitare.
Precizez că nu mă refer aici la neoconservatorii legitimi, cu care pot să
nu fiu mereu de acord, dar cărora le respect părerile. Mă refer la o specie de „neoconi” vopsiți,
sau care umblă cu cioara vopsită. Și care urlă la fel cu și în cor cu neocomuniștii sorosiști. Mai
precizez că interesul nostru este acela de a ne păstra credibilitatea în fața partenerilor stragetici,
pentru o bună colaborare, și acela de a păstra credibilitatea partenerilor strategici în România.
Or, pentru asta temele care țin de identitate și de suveranism, de Europa Națiunilor și de respectarea
valorilor noastre creștine este necesar să rămână subiecte deschise și legitime. Tratarea acestora
în registrul Soros, adică prin ridiculizare sau reductio ad hitlerum, nu face decât să
mărească suspiciunea și neîncrederea față de angajamentul pro occidental al României. Altfel spus,
să aibă un efect nociv, de recul.
Iată câteva semnale empirice care îi identifică pe lupii în
blană de oaie despre care vorbesc. Este important să se înțeleagă că ele sunt strict empirice, bazate pe
observații pe care le-am făcut în anii din urmă. Nu este o regulă că dacă veți observa vreunul din
semne, acolo ați întâlnit neapărat vreun „neocon” vopsit. Însă dacă veți observa
mai multe, foarte probabil aveți de-a face cu un fals.
După principiul: dacă trei băieți cu cagule se apropie noaptea de dvs. pe
stradă în Ferentari, e o mică șansă ca ei să fie prietenoși și să dorească să vă ceară un foc. Dar e
mult mai probabil că nu sunt prietenoși, și vor de la dvs. cu totul altceva (portofelul, ceasul,
viața).
Am împărțit semnalele empirice în trei categorii:
Orange Flags (Steagurile portocalii)
– S-au alăturat la toate protestele și campaniile #rezist în
păr cu floarea cea vestită a „elitelor” sorosiste, au vehiculat sloganistica globalistă a
acestora și (probabil că) au boicotat și referendumul pentru familie. Au arătat că sunt true
believers / adepți autentici vehiculând această sloganistică sorosistă, nu au făcut-o doar din
conformism social sau social media. Unii au boicotat referendumul pentru familie în mod deschis și s-au
lăudat cu asta.
– Au susținut-o pe Hillary Clinton în campania prezidențială din SUA,
sub diverse pretexte (de exemplu, că Trump ar fi „omul rușilor”). Nu mă refer aici la faptul că
cineva nu-l laudă sau că îl critică uneori pe Trump: e în regulă, și Ben Shaphiro îl critică
foarte des pe Trump. Ci mă refer la faptul că unii fake „coni” au susținut-o cu
convingere pe Harpy Hillary. Cea care propunea, în campania electorală, extinderea avortului fără
restricții până în luna a noua de sarcină.
– Nu au reacționat față de impeachment-ul lui Trump din Statele
Unite, nu au scris niciodată despre tema impeachment-ului și a mizeriilor făcute acolo de Partidul
Democrat din SUA. Deși ar fi fost foarte multe aspecte de menționat, începând cu faptul că
democrații au incriminat în acel caz presupusa intenție a lui Trump. Mai generic vorbind, susțin adesea
explicit sau tacit temele și viziunile Partidului Democrat și ale „deep state-ului”
democrat (sorosist) din SUA.
Red Flags (Steagurile roșii)
– Preiau toate prostiile și petardele aruncate în spațiul public de
Radu Tudor, Cristian Pîrvulescu, Sorin M. Ioniță, Moise Guran și alții ca aceștia sau se alătură
campaniilor anti-familie ale celor de mai sus. Ne spun că familia și ortodoxia sunt teme ale propagandei
putiniste sau că Mașa și Ursu sunt „propagandă rusească” în România. Mai generic,
când vine vorba despre propaganda rusească (care e un subiect legitim), ei nu vorbesc niciodată rațional
și aplicat, ci urlă din baie și aruncă tot felul de teorii ale conspirației și ecrane de fum. Fapt care poate
să facă, indirect, chiar jocurile propagandei rusești.
– Nu reacționează niciodată atunci când vine vorba despre teme care
țin de interesul național, precum cea a Basarabiei sau a resurselor naturale românești. Nu spun nimic
atunci când gazul românesc din Marea Neagră se duce pomană la ruși – atunci când
interesul nostru este acela de a ne păstra autonomia, rămânând în sfera Occidentului. Îi
atacă în mod permanent și violent pe toți cei care susțin teme suveraniste, indiferent ce afirmă sau
cine sunt aceștia (nu spun că nu există suveraniști care bat uneori câmpii, dar nu bat câmpii toți
suveraniștii, tot timpul). Sunt anti-patrioți vehemenți.
– Adversarii pe care îi atacă sunt cu precădere din tabăra
conservatoare. Deși unii se consideră creștini, nu țin cont de niciun precept creștin atunci când
își mânjesc cu zoaie adversarii (cum ar fi „să nu dai mărturie mincinoasă împotriva
aproapelui”; nu mai vorbesc de „cel care îi zice fratelui său «nebunule»,
va fi condamnat la focul Gheenei”). Și-au făcut din viziunea lor dogmatică despre lume o viziune
religioasă. Se comportă precum Inchiziția. Scopul lor în viață pare a fi acela de a-i distruge pe
eretici, pe cei care nu le împărtășesc această viziune.
Major red flags (red alert) (Cod roșu)
– Folosesc mijloace și procedee progresist-bolșevice. Cum ar fi public
shaming-ul (a face de rușine în public), vigilantismul securistic și demascator, hărțuirea, listele
negre cu „dușmani ai poporului” și micile dosărele în care cotrobăie peste tot după
greșelile reale sau presupuse ale celor pe care îi înfierează cu mânie proletară. Sunt
specializați în demascări, vânează și demască „trădătorii” la gazetă, cum demasca pe
vremuri ziarul Scânteia pe Maniu ca „spion în slujba anglo
americanilor”.
– Când nu au niciun fel de dovezi, nu se dau în lături să le
fabrice chiar ei. Folosesc fără scrupule materiale aberante culese de pe tot felul de site-uri obscure, ca și
cum ar fi materiale legitime și citabile. Nu au niciun fel de scrupule deontologice, deși unii dintre ei se
dau mari „deontologi”. Unesc punctele în mod delirant pentru a demonstra teorii elucubrante
ale conspirației.
– Se alătură fără rezerve și fără nuanțe campaniilor de linșaj public
conduse în spațiul online de personaje extrem de toxice, precum Andrei Caramitru sau
„Volodea” Tismăneanu. Adoptă stilistica vadimist-vitriolantă a unor astfel de personaje. Emană
secreții verzi prin toți porii și par că sunt călăriți de o legiune întreagă de spirite atunci când
se manifestă. E mult spus dacă zicem că scriu, pentru că ei nu fac decât bale, spume peste spume la
gură.
Toate acestea sunt mijloace specifice progresiștilor, ca să nu zic
securiștilor și activiștilor din anii ’50. Mijloace care nu au niciun fel de legătură cu gândirea
conservatoare.
Atunci când observați semnele din ultima categorie (red
alert), e bine să vă îndepărtați cât mai mult. Deoarece spațiul devine acolo repede extrem de
toxic. Nu vreți să stați la taclale și tabinet în vizuina sconcșilor, așa cum nu vreți să umblați
în haite cu coioții și cu hienele. Eu unul cred că dacă acești inși ar ajunge vreodată la putere, ei nu
ar avea nicio ezitare să-i bage imediat la închisoare pe toți cei care nu se potrivesc cu viziunea lor
dogmatică și inchizitorială. Și să aducă linșajele virtuale în spațiul public, cu sânge, execuții
și tot tacâmul.
Lista nu este, după cum am zis, una „științifică” și nu
epuizează problema. Se bazează doar pe observații făcute în ultimii ani. În discuție nu sunt
neoconservatorii legitimi cu care pot să am divergențe de opinie, dar pe care îi respect. În
discuție sunt „neoconii” fake, lupii și coioții în blană de oaie. Acolo unde veți vedea
sloganistică soroșistă, o atitudine antipatriotică și antinațională, vigilantism securistic, campanii
vadimiste de defăimare sau mijloacele de ponegrire și public shaming folosite de
„progresiști”, foarte probabil aveți de-a face cu un fals „neocon”, cu un lup vopsit.
Sau de-a dreptul cu sconcși, hiene și coioți.
De ce este atât de important să-i cunoaștem și să îi
recunoaștem? Deoarece prin influența pe care o au din interior asupra mișcării conservatoare și așa foarte
fragile, ei pot face foarte mult rău. Scopul lor e simplu: nu e doar deturnarea mișcării conservatoare,
câtă și cum este ea, în România. Ei vor să treacă drept singurii „conservatori”
legitimi și să închidă orice discuție despre patriotism, interese naționale, suveranism, orice temă care
nu convine viziunii Soros. Și de acum înainte vor avea cu atât mai mult și banii, și mijloacele să
o facă.
Anghel Buturugă, Facebook:
[Cu referire la postarea lui G. Popa].
Bun text, recomand. Aș avea doar o mică adăugire: exista încă o
categorie – e vorba de acei neoconservatori care au fost pentru referendumul pentru căsătorie, care
(par că) susțin explicit si asumat creștinismul, care par a fi frați de-ai noștri. Dar care sunt mai degrabă
frați mincinoși. Cum îi recunoști?
Pai, în primul rând, ideologizează excesiv chestiunea. Pentru
ei, problema zilelor noastre nu e una de tip civilizațional sau existențial, sau care ține de
„vremurile” pe care le trăim, ci se reduce la problema stângii și a socialismului, fie el și
cultural. Ei prezintă provocările grave la adresa definiției omului și a societății ca o chestiune de agendă
și de grupare politică, deci, cumva, implicit, ca fiind contingente. Au o problemă cu corectitudinea
politică, dar nu zic nimic despre liberalismul cultural si despre capitalismul woke (trezit). Au o
problemă cu agenda LGBT și trans, dar nu spun prea multe despre cum a devenit aceasta nu o revendicare
leftistă, ci noua normalitate politică a Occidentului, ceva care e susținut chiar și de partidele populare și
conservatoare din Vest.
Al doilea semn după care îi recunoști este că privesc istoria prin
grila de partid şi de stat: ei cred şi mărturisesc că izbăvirea României se află în Occident şi că
misiunea lor primordială este apărarea Occidentului de rusofili, ceaușiști şi naționaliști. Sigur, nu s-au
ostenit să întrebe Occidentul dacă vrea apărarea lor, nici nu l-au întrebat în ce măsură mai
vrea să audă de concepții ca cele expuse de domniile lor. În concepția lor, Occidentul înseamnă
creștinism, democrație liberală și capitalism. Sigur, dacă ai întreba niște conservatori autentici,
occidentali sau central-europeni, ai realiza că nu există prea mare compatibilitate între creștinism și
celelalte două elemente ale ecuației – democrația liberală și capitalismul, cuplu care tocmai naște
noul comunism. Așadar, ceea ce apără ei, în realitate, este o construcție, o proiecție despre Occident,
și o proiecție despre relația țării noastre cu Occidentul. Nu sunt apărători ai relației în sine sau ai
Occidentului în sine, ci ai unui status quo care le este favorabil. Lor sau stăpânilor
lor.
Uneori pare că vor să replice la noi variantele de neopopulism din Vest.
Alteori pare că sunt simple paparude scoase pe uliță să mai dea ploaie și pe niscai categorii electorale care
urmează și ele să fie construite și gestionate. Oricum, au în comun cu categoriile descrise de dl Popa
vigilantismul securistic şi un anume veninism. Iute se leapădă de cei din jur pentru a face, la nevoie, zid
pentru colegii de baricadă (altfel, în aparență, aflați la poli ideologici opuși), iute calomniază pe
cei care nu le agreează viziunea, acuzându-i că sunt oamenii Moscovei. Prin astfel de comportamente,
creștinismul lor e „chimval răsunător”. Nu au ruşine şi nu au frică de Dumnezeu astfel
încât să nu dea mărturie mincinoasă, făcându-se călcători ai Decalogului, căci
Evanghelia e oricum prea departe pentru a ne măsura cu măsura ei.
Citiți și:
yogaesoteric
21 mai 2020