„Spălarea creierului”: o acuzație falsă împotriva minorităților nepopulare

de Massimo Introvigne

Periodic, în cărți și în mass-media reînvie vechea discuție despre „spălarea creierului”. Există o singură problemă aici: așa ceva nu există.

Partea 1 din 5.

Am ajuns din nou aici. Sunt lansate cu mare fast noi cărți care reînvie vechile teorii ale „spălării creierelor” și aproape toată lumea, de la Donald Trump la Bill Gates, este acuzată că folosește „tehnici de control al minții” pentru a aduna adepți. Și, bineînțeles, faptul că folosesc „spălarea creierului” este o acuzație veche împotriva grupurilor discriminate și etichetate drept „secte”.

Există aceste tehnici? Faptul că răspunsul este „nu” este una dintre concluziile cheie ale disciplinei academice care este studiului noilor mișcări religioase (studii NRM, „New Religious Movements”). O infimă minoritate de cercetători ai mișcărilor religioase, având legături cu activiștii anti-secte, a respins această concluzie, s-a desprins de majoritate și a creat o disciplină diferită, numită „studii sectare”. Cu toate acestea, așa cum a subliniat Mike Ashcraft în lucrarea sa de referință privind studiul academic al noilor mișcări religioase, în timp ce studiile NRM sunt în general considerate o parte legitimă a studiului religiilor, „studiile sectare” nu sunt o disciplină academică acceptată.

Dar de unde vin teoriile „spălării creierului”? În acest prim articol, discut despre originile îndepărtate ale teoriilor „spălării creierului”. În articolele următoare, voi explica cum a fost discreditată ideea că „spălarea creierului” a fost practicată de comuniști în Rusia și China, cum a fost aplicată religiilor și „sectelor”, cum a fost respinsă de savanți renumiți și de instanțele de judecată, dar acum încearcă să revină.

Oamenii au tendința să creadă că unele idei și religii sunt atât de „ciudate”, încât nimeni nu le poate îmbrățișa de bună voie. Romanii credeau că creștinismul era o religie atât de absurdă, încât cei care se convertiseră la ea fuseseră vrăjiți prin tehnici de magie neagră. Chinezii credeau la fel, încă din Evul Mediu, despre religiile care nu erau aprobate de împărat (inclusiv budismul, inițial). Aceste religii nu puteau găsi oameni care să le urmeze decât prin magie neagră. În Europa, atunci când creștinii au devenit o majoritate susținută de stat, au adoptat aceeași explicație pentru convertirea la credințe „eretice”, precum cea predicată de valdeni, care, la rândul lor, au fost acuzați că își „vrăjeau” adepții.

După Iluminism, credința în magia neagră s-a diminuat, dar ideea că nu puteai să aderi la religiile bizare în mod voluntar, ci doar prin vrăjitorie, a fost secularizată ca hipnoză. Mormonii în special au fost acuzați că își hipnotizau „victimele” pentru a le determina să se convertească.

În secolul al XX-lea, ideile pe care unii le considerau atât de „stranii” și periculoase încât nimeni nu le putea îmbrățișa liber au apărut într-un domeniu diferit de religie – în politică. Cercetătorii socialiști germani, care nu reușeau să găsească o explicație de ce nu doar burghezii, ci și muncitorii și săracii se converteau în masă la nazism, au vorbit despre „hipnoză în masă” sau „manipulare în sfera conștiinței”. Mai târziu, odată cu Războiul Rece, aceeași explicație a fost folosită în Statele Unite pentru a explica de ce unii pot îmbrățișa o ideologie atât de absurdă precum comunismul.

În cazul comunismului, Agenția Centrală de Informații americană (CIA), fondată în 1947, credea că a găsit o dovadă palpabilă în tehnicile folosite în închisorile și lagărele de concentrare comuniste chineze și nord-coreene împotriva misionarilor occidentali arestați și, mai târziu, a prizonierilor de război americani capturați în timpul Războiului din Coreea. Psihiatri și psihologi americani precum Robert Jay Lifton și Edgar Schein au fost rugați să îi intervieveze pe cei care fuseseră eliberați din închisorile și lagărele comuniste. Concluziile lor au fost foarte prudente, deoarece au observat că, de fapt, tehnicile chinezești nu îi convertiseră pe mulți, iar majoritatea celor care semnaseră declarații de loialitate față de comunism o făcuseră pentru a scăpa de tortură sau de maltratările din închisoare și nu fuseseră cu adevărat convinși. Ei au fost criticați pentru abordarea lor psihanalitică și, în cazul lui Lifton, pentru o idee libertariană privind capacitatea umană de a face alegeri, care l-a determinat mai târziu să susțină mișcarea anti-secte. Cu toate acestea, ei au susținut că tehnicile chinezești de manipulare în sfera conștiinței fie au funcționat într-un număr foarte limitat de cazuri, atunci când au fost însoțite de utilizarea de droguri care alterau conștiința și de tortură, fie nu au funcționat deloc.

Cu toate acestea, CIA a decis să susțină teza conform căreia oamenii nu se converteau liber la comunism în termeni mult mai simpli, în alb-negru, susținând în propaganda sa că atât comuniștii chinezi, cât și cei sovietici au dezvoltat o tehnică infailibilă de a schimba ideile victimelor lor „așa cum se schimbă un disc [de vinil] pe un fonograf”, după cum a explicat directorul CIA, Allen Welsh Dulles, în 1953.

CIA l-a instruit pe unul dintre agenții săi, Edward Hunter, a cărui slujbă de acoperire era cea de jurnalist, să „inventeze” și să răspândească sintagma „spălare a creierului”, prezentând-o drept traducerea unei expresii care ar fi fost folosită de chinezi. De fapt, CIA și Hunter preluaseră conceptul de „spălare a creierului” din romanul 1984 al lui George Orwell, în care Big Brother „spală” creierele cetățenilor unui regim fictiv inspirat de Rusia sovietică.

Ideea conform căreia comuniștii din China și Rusia, precum și spionii comuniști din Occident stăpâneau tehnicile de „spălare a creierului” a devenit extrem de populară. Putem vedea triumful ei în cultura populară în romanul din 1959 „The Manchurian Candidate” (Candidatul manciurian) și în versiunea sa cinematografică din 1963, cu Frank Sinatra și Angela Lansbury. Curând însă, CIA însăși a trebuit să recunoască faptul că „spălarea creierului” nu funcționa. Vom vedea cum au ajuns la această concluzie în cea de-a doua parte a articolului.

Preluare de pe site-ul misa.yoga (Articolul original în limba engleză a fost publicat aici)

Citiți și:
Din culisele cazului Bivolaru. 1. Unele relatări incorecte despre trecutul MISA
Raidurile poliției împotriva MISA în Franța, 28 noiembrie 2023. 5. Ideologia anti-secte în Franța

yogaesoteric
12 aprilie 2024

Also available in: English