Spectacolul de teatru M.I.S.A.PĂRUT a fost selectat pentru concursul ce va avea loc anul acesta în cadrul Festivalului de Teatru Scurt din Oradea

 

Festivalul internațional de Teatru Scurt organizat la Oradea are renumele de a fi oferit de-a lungul timpului reprezentațiile unor importante personalități ale lumii teatrului, atât din țară, cât și de peste hotare. Ajuns anul acesta la cea de-a XXIII-a ediție, acest gen de teatru jucat într-un singur act (fără pauză) pare să devină cea mai cunoscută și mai apreciată formă artistică în opțiunile teatrale contemporane.

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, organizat anul acesta în perioada 24 septembrie – 1 octombrie, va cuprinde și un concurs – aflat la cea de a V-a ediție – pentru care au fost selectate 16 dintre cele mai bune reprezentații ale trupelor de teatru înscrise în competiție.

Este de remarcat că printre piesele selectate se află și „M.I.S.A.PĂRUT”, interpretată de trupa Teatrului REACTOR din Cluj-Napoca, piesă ce aduce în atenția publicului o parte dintre abuzurile autorităților române împotriva Școlii de yoga MISA.

Subiectul piesei „M.I.S.A.PĂRUT” a fost considerat de către realizatorii clujeni ca fiind deosebit de reprezentativ pentru felul în care societatea de astăzi își creează convingeri greșite, fie din lipsă de informare, fie ca urmare a manipulării. Fără a avea vreo legătură cu MISA, creatorii „M.I.S.A.PĂRUT” au sesizat incompatibilitatea flagrantă dintre valul de știri extrem de acuzatoare la adresa practicanților yoga din MISA și seria de decizii prin care CEDO a condamnat statul român pentru abuzurile majore înfăptuite de autoritățile române împotriva MISA. Tema principală a piesei evidențiază exemplul dramei unei tinere practicante yoga care a devenit victima acestui atac straniu al autorităților și presei împotriva yoghinilor MISA. Într-un mod deosebit de ingenios, realizatorii sugerează că față de un astfel de comportament din partea autorităților, oricare dintre cetățenii țării poate deveni oricând, la rândul său, o victimă.

Dincolo de interpretarea plină de talent a actorilor Teatrului REACTOR din Cluj, piesa este foarte atent documentată în principal pe baza lucrărilor „MISA – Radiografia unei represiuni”, scrise de profesorul Gabriel Andreescu, fondatorul APADOR-CH.

Selecția acestei piese pentru concursul Festivalului de Teatru Scurt de anul acesta ne îndreptățește să credem că după mai mult de 25 de ani în care opinia publică a fost grosolan mințită și manipulată cu privire subiectul MISA, adevărul nu va putea fi ascuns la nesfârșit.

Citiți și:

Teatrul documentar M.I.S.A.PĂRUT – De pe scena Reactor din Cluj, la București și Târgu Mureș
Premieră la Cluj – un teatru documentar care demască manipularea realizată de mass-media în cazul MISA 

yogaesoteric
21 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More