Spiritul timpului inspiră deopotrivă savanţii şi artiştii

Asemenea sincronicităţi nu se limitează numai la cultura clasică. Ele au apărut chiar şi în ştiinţa modernă. Există cazuri recunoscute de descoperiri făcute practic simultan de către cercetători care nu cunoşteau toate celelalte lucrări asemănătoare.

Cazurile cele mai faimoase de descoperiri simultane şi independente sunt cel al calculului infinitezimal, conceput de către Newton şi Leinitz, elaborarea mecanismelor fundamentale ale evoluţiei şi biologiei de către Darwin şi Wallace, şi inventarea telefonului de către cei doi concurenţi, Bell şi Grey. Cercetările şi descoperirile au radiat de asemenea şi în alte ramuri ale culturii. În timp ce Newton folosea o prismă pentru a descompune razele de lumină care traversau fereastra sa din casa de la Cambridge, Vermeer şi alţi artişti flamanzi studiau natura luminii care traversează sticla şi vitraliile.

În timp ce Maxwell formula teoria sa despre electromagnetism, conform căreia lumina este produsă prin mişcarea undelor electrice şi magnetice, Turner picta lumina sub forma de turbioane.

Recent, fizicienii au explorat în mod independent spaţiile multi-dimensionale în cadrul marilor teorii ale unificării, în timp ce artiştii din avangardă reprezentau pe pânzele lor spaţii numărând până la şapte dimensiuni, printr-un joc de suprapunere vizuală.

Spaţiu şi timp, lumină şi gravitaţie, masă şi energie au fost întotdeauna obiectul investigaţiilor fizicienilor şi artiştilor, deseori în acelaşi moment, uneori unii precedându-i pe ceilalţi şi deseori neştiind nimic unii de alţii. Leonard Shlain a studiat în detaliu aceste „coincidenţe” şi a dat uimitoare ilustrări ale capacităţii de a reflecta şi a anticipa adesea descoperirile fizicienilor, fără a cunoaşte de altfel nimic din cercetările lor şi nici măcar din fizică. Cercetările asupra acestor fenomene ne-au permis să ajungem la un mare număr de exemple de asemenea „coincidenţe”. Unele sunt în mod simplist şi superficial catalogate drept iluzorii. Dar multe dintre ele sfidează orice explicaţie convenţională.

Fenomenul în sine a atras atenţia unor gânditori eminenţi. Hegel a formulat celebrul său concept de spirit al timpului, care infuzează în creierele contemporanilor săi; iar Jung avansa conceptul de inconştient colectiv, sursă de simboluri mitice şi de arhetipuri comune diferitelor culturi.

Fenomenul de sincronicitate culturală poate indica o interacţiune între indivizii care transcend limitele spaţio-temporale ale percepţiilor senzoriale obişnuite şi ajung să vibreze la unison, pe aceleaşi frecvenţe de manifestare ideatică. Multe acte de creativitate au fost influenţate de o asemenea interacţiune percepută ca apariţia unor viziuni sau chiar răspunsuri spontane la întrebări de mult puse. Aceasta ar putea fi echivalentul unui dialog în sensul platonician al termenului, adică un proces în care rezultatul transcende capacităţile fiecărui partener de discuţie. Acest fapt recheamă viziunea lui Platon, conform căreia mintea reasamblează ideile din timpul unui dialog. Ar trebui numai să extindem termenul de reasamblare cu cel de colectare, pentru că, după teza creativităţii interactive, oamenii colectează, adună elemente de creativitate de la alte persoane. O altă dovadă rezidă în faptul că adevăratele acte de creativitate sunt deseori bazate pe ceea ce germanii numesc „Einfall”, a avea o intuiţie bruscă şi spontană conducând la o descoperire de tip conceptual sau estetic.

Înapoi…            Continuare…

 yogaesoteric

Also available in: Français