SRI, căderea în Purgatoriu și ieșirea

Ceea ce s-a petrecut și încă se petrece în interiorul Serviciului Român de Informații, dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului, menită să-i protejeze siguranța, dar și un partener indispensabil al aliaților noștri euroatlantici ar putea intra anul următor în disoluție.

Ceea ce ar fi extrem de periculos. Preferabil este, oricât de dureros ar fi, ca SRI să treacă prin purgatoriu și să se curețe de rele.

Răul vine în primul și-n primul rând din interior. Și a fost generat din momentul în care arhitectura instituției s-a schimbat radical. Atunci când, sub conducerea politică a lui Traian Băsescu, Serviciului Român de Informații i-au fost stabilite noi priorități, printr-o strategie națională pe care autorii ei s-au temut să o treacă prin Parlament. Atunci, presa, dacă vă puteți imagina aceasta, a fost definită drept pericol la siguranța națională a statului. Și tot drept pericole potențiale au fost taxate și grupurile legitime de interese din sfera economică și politică. Ceea ce mai lipsea a făcut Monica Macovei, un alt jucător marca Soroș&Băsescu, atunci când a pregătit terenul pentru ca justiția să facă parte din grupul tactic al SRI, grup de care a avut grijă șeful direcției juridice a instituției, generalul Dumitru Dumbravă. Iar moțul pe coliva statului de drept a fost pus prin includerea procurorilor alături de judecători în ceea ce înseamnă justiție. Ca să mă exprim în niște termeni de acum consacrați, puterea judecătorească a fost astfel paradită.

Dar să ne întoarcem la SRI. În cei zece ani de domnie ai lui Traian Băsescu, a fost construit trinomul, devenit apoi binom, au fost încheiate cu acceptul CSAT faimoasele protocoale și, simultan cu procesul în care serviciile noastre secrete în frunte cu SRI și-au consolidat parteneriatele euroatlantice și în primul rând parteneriatul strategic cu Statele Unite, clasa economică și clasa politică au fost supuse unei presiuni fără precedent, iar membrii marcanți ai celor două clase au fost puși la zid. În felul acesta, clasa politică a fost dresată, cumințită până când a devenit practic inertă, iar clasa de afaceri a fost fie decimată, fie pusă la dispoziția capitalului străin, fie preluată cu japca de grupurile de interese criminale din interiorul serviciilor secrete și în primul rând din interiorul SRI.

Paradoxul este că instituția, pe măsură ce aparent a devenit din ce în ce mai puternică, a fost lovită din interior de un cancer, care a măcinat-o într-o asemenea măsură, încât, în mare parte, SRI a fost deturnat de la obiectivele sale, prevăzute în legile statului, și a devenit un fel de SRL. Artizanul acestei operații a fost generalul Florian Coldea, secondat de generalul Dumbravă și de alți șefi din SRI, iar partenerul lor de nădejde a devenit Laura Codruța Kovesi. Și ce a urmat? După venirea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis, la conducerea politică a SRI a fost instalat Eduard Hellvig, un intelectual care astăzi produce eseuri și pamflete în loc să radiografieze fără milă cancerul din interiorul instituției pe care a condus-o și pe care nu a vrut sau nu a putut să-l trateze corespunzător. O vreme, la conducerea operativă a continuat să rămână Florian Coldea, apoi acesta a intrat în rezervă, dar și-a lăsat, ca un cui al lui Pepelea, soția înfiptă în structura de conducere a SRI. Gruparea Coldea, construită de această dată în afara instituției, dar cu terminații solide în SRI, s-a dezlănțuit literalmente, șantajând și mai mult decât până atunci clasa politică și clasa oamenilor de afaceri. Cu singurul scop de a dobândi cât mai multă putere și avere. Competenți în materie de crimă organizată, autorii acestei grupări, mult mai extinse decât ne putem imagina în prezent, a lucrat cu avocați corupți, parteneri ai noii Securități, de tipul Trăilă și Valeriu Stoica, care culmea, mai sunt și profesori la Facultatea de Drept. Despre schema infracțională a acestui grup de crimă organizată am primit în mod oficial detalii prin comunicatul DNA și enorm de multe informații au fost furnizate de jurnaliști curajoși, printr-o adevărată cascadă de dezvăluiri care, luate împreună, pun sub semnul întrebării existența viitoare a SRI.

Florian Coldea

După alegerile din Statele Unite, unde probabil Donald Trump va câștiga, și după alegerile din România, la capătul cărora nu este exclus să asistăm într-o anumită măsură la primenirea clasei politice, va urma inevitabil un cutremur în interiorul serviciilor noastre secrete și în primul rând în interiorul SRI. Șansa SRI și, până la urmă, șansa noastră în calitate de aliat avansat în spațiul euroatlantic, este ca instituția să nu intre în disoluție, să nu ajungă într-o criză, în care singura soluție va fi desființarea și reînființarea ei de la iarbă, ci să fie demarată o viguroasă reformă internă. Trecerea SRI prin purgatoriu. O asemenea operațiune de purificare nu poate avea loc decât în măsura în care partea sănătoasă a instituției se dovedește mai viabilă decât partea lovită de cancer. Ofițerii cu adevărat patrioți ai acestei instituții, cei cinstiți și bine intenționați pot genera această operațiune de purificare, eventual fiind ajutați din exterior și de rezerviștii care s-au dovedit a fi oameni morali. Iar lista acestora este impresionant de mare. Și nu mă refer doar la ofițerii SRI în rezervă Dedu și Florea, care și-au asumat riscuri uriașe, avertizându-ne din timp asupra modului în care instituția este deturnată de la misiunea ei reală.

În calitate de cetățean al României, în calitate de jurnalist, în calitate de analist, de patriot, îi îndemn pe oamenii de bună credință din SRI să acționeze cât încă nu este prea târziu. Intrarea și ieșirea din purgatoriu a celui mai important serviciu secret al României ar putea deveni o operațiune de mare succes, recunoscută ca atare în țară și în străinătate. În timp ce disoluția, dacă situația continuă așa, ar putea însemna un dezastru.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Citiți și:
Despre rolul nefast al SRI în viața social-politică a României euro-atlantice
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO

 

yogaesoteric
14 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More