SRI – cea mai mare amenințare la adresa siguranței naționale a României!
Deși conducerea SRI a comunicat Comisiei Parlamentare de Control a instituției că au fost semnate 65 de protocoale, pe data de 19 martie 2017, în articolul
CIA și protocoalele SRI
, precum și într-un amplu interviu pe care l-a acordat jurnalistului Ovidiu Zara, Dumitru Iliescu a afirmat că nu sunt 65, ci 67 de înțelegeri subterane ilegale!
„Puteți să mă acuzați că nu am insistat în devoalarea lor, dar mai mult decât să informez comisia mai sus amintită nu puteam să fac, având în vedere caracterul lor secret!”, a declarat generalul Dumitru Iliescu.
Hellvig, mediocru sau naiv?
La început cu toții am apreciat intenția evidentă a domnului Hellvig de a reforma instituția la cârma căreia a fost confirmat de Parlament! Demersul început pentru aducerea principalei structuri de informații a țării în matcă firească a fost creditat cu multă încredere din partea a milioane de români, capcană pe care nici eu nu am putut-o evita. Dacă majoritatea covârșitoare a populației nu cunoștea aspectele ce țin de bucătăria internă a structurii intelligence și a căzut în această eroare, eu nu am nicio justificare pentru creditul pe care l-am acordat în mod public.
Ce știam eu, și dumneavoastră nu cunoșteați?
Știam că atât SRI, cât și DNA, fuseseră de mult acaparate de partenerii noștri strategici și că de mult timp nu mai lucrau în slujba poporului român, ci împotriva intereselor lui fundamentale, promovând interesele străine în România, în detrimentul celor naționale. Maior și Coldea au pus instituția, în primul rând, la picioarele americanilor, dar și a englezilor, nemților, olandezilor și altor actori statali externi.
Americanii și ceilalți parteneri externi ai noștri au cerut conducerii SRI să le asigure cadrul necesar pentru cotropirea efectivă a României și preluarea diferitelor bogății ale acesteia. Pentru că doar o singură structură era insuficientă pentru a ține sub control situația și a elimina politicienii și personalitățile administrative, dar și alte persoane incomode, partenerii noștri au solicitat insistent Guvernului României construirea unei structuri în domeniul justiției, capabile să realizeze, în tandem cu SRI, obiectivele lor majore. Cine are informațiile și cătușele, are controlul total asupra tuturor zonelor de interes.
Ca urmare a presiunilor externe a fost creată DNA, condiție obligatorie a accederii noastre în structurile euro-atlantice și primirii României în cercul lor exclusivist. Ca să cucerească România și să mențină controlul asupra acesteia, în laboratoarele structurilor de intelligence din țările interesate a fost elaborat un plan minuțios, pe care să-l implementeze la noi.
Așa a apărut „necesitatea” luptei împotriva corupției, într-o țară calificată din exterior, dar și din interior, ca foarte coruptă și menținută foarte mult timp sub acest spectru. Este adevărat că la noi a fost și este corupție, dar comparând situația noastră cu cea existentă în țările care ne acuză, vom observa că ele sunt mult mai corupte.
Rezultatul acestor acțiuni nu este altul decât acela al transferării avuției noastre naționale către acești parteneri strategici care au pus stăpânire pe cele mai importante obiective economico-financiare ale României. În sistemul conceput și pus la punct pentru acțiunile subversive, frauduloase, menționate anterior, în ultima perioadă a apărut o breșă semnificativă, breșă provocată de cei interesați să întrerupă acest proces foarte păgubos pentru români.
Schimbarea din funcție a lui Maior și Coldea, iar apoi a șefei DNA, a fost pentru partenerii noștri un semnal de alarmă major și prin urmare au intervenit direct pentru protejarea acestor structuri obediente lor. Au rămas multe obiective strategice ale României pe care nu au reușit să pună mână și destructurarea Statului Paralel le-a creat incertitudinea asupra reușitei acțiunilor de preluare a acestora.
Devoalarea protocoalelor gândite și elaborate de către CIA și alte structuri de intelligence a fost o lovitură foarte puternică aplicată sistemului creat de ei și, în consecință, au forțat semnarea unor noi protocoale, prin intermediul cărora să continue practicile anterioare! SRI și Parchetul General au răspuns imediat solicitărilor partenerilor externi și au repus în scenă protocoalele în discuție. Dacă DNA a fost conceput și creat de la început ca să slujească intereselor partenerilor străini în România, SRI a fost convertit pe parcurs.
De ce este SRI cea mai mare amenințare la adresa siguranței naționale a României? Pentru a înțelege mai bine substanța acestei afirmații, am să vă prezint ceea ce reprezintă Siguranță Națională a României, conform prevederilor legale, și anume: „starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”!
Dacă analizați acțiunile SRI care au afectat grav și masiv drepturile și libertățile democratice ale cetățenilor, ordinea de drept, dar și celelalte valori pe care era necesar să le apere, veți ajunge la singura concluzie pertinentă și anume că această instituție a devenit, prin intermediul conducerii trecute, dar și a celei actuale, trădătoare a intereselor naționale, cea mai mare și mai gravă amenințare la adresa securității naționale.
Cum au reușit să afecteze atât de grav drepturile și libertățile democratice ale românilor? Prin intimidare, amenințare și șantaj. Ca să o poată face, aveau nevoie de cei care împărțeau dreptate. Așa au ajuns să construiască dosare pentru peste 3.000 de magistrați de la toate instanțele, pornind de la Judecătorii până la Înalta Curte de Casație și Justiție, sau vor să ne convingă de faptul că în România dreptatea este împărțită, în mare parte, de infractori sau persoane suspecte. Greu de crezut așa ceva!
În aceeași partitură se înscriu și acțiunile lor pentru infestarea celorlalte structuri cu atribuții în domeniul Siguranței Naționale, și nu numai, pe care, în timp, și le-au fidelizat și subordonat intereselor clicii conducătoare. Rămăsese doar una singură pe care nu o infestaseră, Direcția Generală de Informații a Armatei, dar și aceasta a făcut în ultima vreme obiectul demersului lor, demers prin care doreau să aducă la conducerea structurii persoane deja fidelizate. Nu au reușit să o facă, pentru că s-au sesizat cei abilitați și i-au blocat!
De aceea precizările făcute recent de către directorul instituției, domnul Eduard Hellvig, român pur sânge, propus și susținut în această funcție de un alt român la fel de pur, Klaus Werner Iohannis, în cadrul declarației de presă cu referire la protocoalele puternic mediatizate, m-au determinat să-mi pun întrebarea dacă domnul Hellvig este mediocru sau naiv sau, mai rău, ne crede pe noi, românii, atât de limitați mintal să nu realizăm ce dorește să ascundă în spatele acestui demers.
Orice ar spune unii sau alții, un fapt este clar, domnul Hellvig i-a trădat pe români și este cazul să răspundă pentru aceasta! Parlamentul României este necesar să intervină imediat pentru stoparea acțiunilor ilegale ale unor instituții atât de importante și de necesare statului nostru, pe care să le poziționeze în matca lor firească. Ceea ce nu înțeleg, deși mă străduiesc serios să o fac, căutând răspunsul la întrebarea firească: de ce îi finanțăm din banii noștri, deși cunoaștem foarte bine că ne trădează și acționează împotrivă noastră???
Poate mă ajută domnii Hellvig și Iohannis să găsesc răspunsul…!!!
General Dumitru Iliescu
P.S. Ați văzut scrisoarea lui Rudoph Giuliani, consilierul juridic al lui Donald Trump, în conținutul căreia se regăsesc foarte multe afirmații din postările mele anterioare (sper să nu fiu suspectat că aș avea relații la un asemenea nivel, ar fi o mare eroare)… Americanii și-au dat seamă că sistemul creat de ei începe să nu mai fie atât de eficient și îl părăsesc. Doar nu credeți că Giuliani a trimis scrisoarea în nume personal, deși așa o semnează? Ea este eminamente politică și exprimă un punct de vedere al Administrației Trump, din care face parte. În acest mod au procedat de multe ori – după ce i-au folosit, când au devenit incomozi sau ineficienți i-au părăsit pe cei care le-au fost așa de devotați. Mai mult, pe unii chiar i-au eliminat… Dar să nu ne bucurăm! Vor găsi ceva prin care să compenseze sau îl vor regândi sub o formă diferită…
Citiți și:
SRI doseşte abuzul binomului
SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de… Infracțiuni
Rechizitoriu împotriva SRI – DNA
yogaesoteric
17 iunie 2019