Stakeholderii plandemiei (I)

Rostirea adevărului vine mereu cu „costuri asociate” iar în cazul „plandemiei”, cu o demonizare a tuturor celor care au curajul să gândească sau, Doamne ferește, să denunțe imensa mistificare a fenomenului.

Însuși termenul de „covidiot”, potrivit Wikipedia, apare ca fiind „un individ care, în fața circumstanțelor cumplite pentru toți, acționează egoist față de ceilalți în loc să fie solidar și generos”. Adică se sustrage îndemnului: stai acasă, poartă mască, fii cobai!

Mai mult, termenul este asociat cu sintagma de „infodemie”, înțeleasă ca supra abundență de informații, atât online, cât și offline, ce include tentative deliberate de diseminare a informațiilor greșite (fake news) pentru a submina răspunsul la sănătatea publică și pentru a avansa agendele alternative ale grupurilor de „covidioți”, în scopul de a dăuna sănătății fizice și mentale a oamenilor, creșterii stigmatizării, amenințând / zădărnicind eforturile de redobândire a sănătății, anume prin nerespectarea măsurilor de sănătate publică, reducând astfel eficacitatea acestora și punând în pericol capacitatea țărilor de a opri pandemia.

Mai mult, „covidioții” sunt prezentați ca tributari unor teorii ale conspirației, dar etichetele lipite sunt mult mai vaste, mergând de la aderența la grupuri de „extremă dreapta” și până la grupuri care neagă Holocaustul!

Pentru cei deprinși cu propaganda stângistă, o astfel de imagine voit distorsionată a realității, ba chiar o întoarcere a ei cu 180 de grade, nu reprezintă nicio surpriză! În viziunea lui Nichita Stănescu ar fi imaginea șarpelui ce-și înghite coada, sfârșind în cele din urmă întors pe dos!

Cu volumul de față ne-am afla, așadar, oficial, în fața unui crampei al „infodemiei”, încropit tocmai de intelectualul alungat din cetate pentru simpla sa vină de a gândi, de a spune lucrurilor pe nume!

Căci, Modeste Schwartz este persona non grata în România, alungat fiind pentru cinci ani pentru „crima” de a fi denunțat în textele sale simbioza purulentă a „statului paralel” cu o putere politică abulică. Sigur, Schwartz împărtășește oarecum aceeași soartă pe care a avut-o și Renaud Camus, târât în fața instanțelor franțuzești, ori Dinesh D’Souza în Statele Unite, ca să dăm cele mai la îndemână exemple.

Modeste Schwartz se întoarce acum, la mijlocul exilului, și ne aruncă peste ziduri, nu mănușa – cum s-ar fi așteptat unii, ci tocmai o carte și, totodată, îndemnul sincer de a gândi. Demersul propus de autor nu este, totuși, foarte la îndemână!

Să explicăm! În primul rand, media corporatistă, copios finanțată, otrăvește constant conștiințele, inducând groaza.

Întrebat în timpul unei expuneri cum se poate lupta împotriva spălării creierelor, Dennis Prager – una dintre vocile conservatoare americane puternice ale momentului, s-a văzut nevoit să ridice din umeri și să recunoască – oarecum placid – că nu are de oferit niciun răspuns.

Prager a explicat că deținuții politici condamnați la moarte în gulagul sovietic, chiar și în clipa finală, continuau să fie convinși că greșiseră față de partidul comunist și își acceptau pedeapsa ca fiind una firească pentru „crima” de a fi gândit diferit decât o impunea linia ideologică bolșevică. Altfel spus, nici chiar contactul dur cu realitatea nu îi mai ajuta în redobândirea conștiinței de sine, cum nici în perceperea realității.

În fața plutonului de execuție, când totul era extrem de clar, ei mergeau la moarte fără să se revolte, fără să strige „Libertate!” sau „Jos comunismul!” sau „Moarte lui Stalin!” – ceea ce părea de neconceput, căci majoritatea erau propriu-zis „vinovați” doar de faptul că s-au născut în clasa socială „nepotrivită” din perspectiva bolșevismului.

Metodele utilizate de KGB pentru spălarea creierelor, spre deosebire de cele utilizate de americani, se bazau pe tehnici simple, dar de mare eficacitate! Astfel, cei din KGB au ajuns la concluzia că simpla expunere a unei persoane la o anume informație, în mod constant repetată timp de două luni, îl făcea pe acesta să creadă orbește în informația inoculată. Mai mult, chiar dacă ulterior i se prezentau documente sau fotografii ce contraziceau cele inoculate, cel spălat pe creier refuza să creadă în veridicitatea lor.

Dar să vedem și cum s-a procedat la nivel colectiv! Într-un interviu din 1985, Yuri Bezmenov, un agent KGB, a dezvăluit în Occident în 1970, strategia Uniunii Sovietice de destabilizare a Statelor Unite.

Partea șocantă survine la afirmația că cea mai mare parte a procesului era înfăptuit chiar de americani „datorită lipsei standardelor morale”. Artiști, ziariști, profesori universitari etc. au acceptat să propage ideile comuniste de dragul unor foloase personale, propriu-zis punându-se în slujba agenților sovietici.

Manipularea exercitată de mass-media și mediul academic s-a realizat fără mare greutate, spre surprinderea sovieticilor.

După absolvire, tinerii astfel îndoctrinați au intrat în instituțiile cu cea mai mare influență asupra societății și culturii, precum universități, mass-media, agenții guvernamentale și organizații non-profit. Ceea ce i-a ghidat în acea perioadă a fost în principal teoria „marșului lung prin instituții” propusă de marxistul Italian Antonio Gramsci. Acest „marș lung” a avut drept scop modificarea celor mai importante tradiții ale civilizației occidentale. Drept urmare, generații de tineri au fost îndoctrinați cu ideologia comunistă în avalanșa ce a urmat.

Cel mai eficient instrument de capturare a culturii este dominația asupra limbii. Nu întâmplător găsim astăzi termeni precum „libertăți”, „progresism”, „valori europene”, „democrație liberală”, „principii ale statului de drept”, „justiție socială” etc. total dezbrăcate de sensul lor inițial!

Când cineva spune „valori europene” nu se gândește la Mozart, Rubens, Balzac, ci la homosexualitate, feminism, islamism – traduse prin incluziune, libertăți sexuale, îmbogățire culturală.

La fel, noțiunea clasică de democrație nu are nimic de a face cu „democrația liberală” – care exclude orice formă de existență a unui alt curent de gândire decât cel așa-zis liberal, dar bolșevic în esență!

Dacă primul stadiu al procesului, cel al demoralizării, se prevăzuse de KGB să dureze 15-20 de ani, perioada creșterii unei generații, adică spălarea creierelor cu ideologie comunistă, a doua etapă – aruncarea societății în haos – era estimat ca fiind între doi și cinci ani. Această etapă prevedea schimbarea bazelor economiei, a relațiilor externe și a sistemelor de apărare, cu sprijinul unui guvern intruziv în viața oamenilor și cu propagarea în continuare a ideilor subversive în presă și mediul academic.

A treia etapă – criza – estimată la o perioadă de la două la șase luni, reprezintă partea în care „idioții utili” nu mai sunt necesari și sunt eliminați, totul terminându-se cu un război civil sau cu o revoluție. Adică exact cum s-a procedat deja în Grenada, Afganistan, Bangladesh sau China!

Ultima etapă este cea a normalizării, când populația începe să asimileze comunismul. Și această etapă este de durată și poate însemna chiar și 20 de ani.

Propunerile ambițioase, cum ar fi „Marea Resetare”, vizează așadar schimbarea fundamentală a lumii în economie, relații internaționale și sisteme de apărare și stabilirea unei guvernări globale, anume tabloul este identic cu cel din etapa a doua a lui Bezmenov, post-destabilizare, adică aruncarea în haos.

Sigur că în astfel de condiții, receptarea adevărului devine o chestiune dificilă, mai ales în condițiile în care orice dezbatere este suspendată de facto. Pe de o parte, după cum constată și autorul, avem de a face cu o „uluitoare decrepitudine intelectuală a elitei occidentale”. Numeroasele „reforme” ale educației au avut un rol determinant aici. În România situația este și mai gravă. Aici nu mai vorbim despre decrepitudine, ci despre moartea cerebrală a „elitei”. Cu scriitori precum Cărtărescu și cititori precum Băsescu.

Avem apoi o adevărată tribalizare, când vine vorba despre diferitele curente politice din societate, și o imensă fragmentare, copios sprijinită de sistem, de establishmentul gata infectat de ideile marxiste. Fiecare astfel de fragment are apoi o față atașată, astfel încât, adepții unui curent se percep ca fiind combatanți pe viață și pe moarte cu adepții oricărui alt curent doctrinar sau de altă natură și ar lua de beregată pe oricine le contrazice liderul.

În cazul „pandemiei”, acest mod de a-ți ridica „idoli” în politică se materializează în acceptarea sau respingerea oricăror abordări în privința măsurilor pro sau anti mască, vaccin etc. în funcție de opinia liderului, considerând orice altă abordare diferită de cea a „tribului” sau „sectei” ca fiind total neavenită. O discuție bazată pe argumente devine astfel imposibilă.

Apoi, un aspect complementar, face ca puținele demersuri de a discuta totuși public chestiunea „pandemiei” să se lovească de incapacitatea vectorilor de opinie de a privi și dincolo de granițe. Majoritatea dezbaterilor abordează chestiunea covid exact cum abordează orice alte chestiuni din sfera publică, ca pe o chestiune strict internă, fără nicio legătură cu ceea ce se petrece în lumea de afară, căutând în consecință soluții la nivel local la problemele abordate ca fiind locale.

În consecință, însăși existența Davos, WEF, Soros, Gates, Schwab etc. devin simple amănunte în dezbaterea internă, fără prea mare legătură cu activitatea vreunui secretar de stat din minister, fără prea mare legătură cu micile cotonogeli și păruieli între guvernanți, iar așa-zisa presă întărește iluzia acestui clopot de sticlă la adăpostul căruia s-ar putea rezolva, chipurile, orice chestiune legată de covid.

Chiar și presupusele voci independente suferă de această abordare și propagă din nișele lor de pe Youtube, bloguri, social media etc. aceeași imagine trunchiată a realității.

În final, publicul larg, ne-informat sau dez-informat, păcătuiește prin propria lipsă de entuziasm în a căuta date și informații, lăsându-se spălat pe creier de predicatorii Antenei3 sau Pro TV, de elucubrațiile de pe Digi sau de pe diversele site-uri așa-zise „de știri”.

Ca un epilog la chestiunea gardurilor concentrice ce se ridică în jurul ființei, tot mai izolată de sursele reale de informații, merită să amintim și cenzura copioasă practicată de BigTech, de platformele de social-media, agențiile de presă, de televiziunile corporatiste, de presa tipărită corporatistă etc.

Există și o abordare circulară aici, în sensul că pentru a compromite definitiv accesul la informația reală, aceeași presă ce funcționează drept cutie de rezonanță a Davosului, devine nu doar emitent de „știri”, dar și verificator (fact checker) pentru sursele independente, deligitimând orice sursă care prezintă o altfel de realitate decât cea „oficială”.

Astfel, dacă orice nefericit „pupător de moaște covidiene” are acces la spațiul public și la scena publică, ba încă este și remunerat pentru această prestație samavolnică, medicii, cercetătorii sau universitarii, specialiștii din domeniul virusologiei, imunologiei etc. se văd nu doar cenzurați, dar și reprimați pentru îndrăzneala de a deschide măcar subiectul covid din perspective reale, științifice!

Avem cazul „World Freedom Alliance” la care au aderat mii de medici și specialiști de pe tot globul, în clipa de față îndepărtați de pe Facebook, definitiv șterși de pe Twitter, cu conturile suprimate pe Youtube, împiedicați să-și publice cercetările științifice în publicații de specialitate! Mai mult, când aceeași medici au refuzat să tacă, organe de presă precum BBC nu s-au sfiit să-i împroaște cu noroi din cap până-n picioare, iar dacă au ieșit în Hyde Park, căutând contactul direct cu cetățenii, organele de ordine nu s-au sfiit să îi pună în cătușe și să îi rețină!

Așa se face că, deși vorbim despre „stakeholder capitalism”, concept căruia Klaus Schwab și „marii preoți” ai globalismului îi ridică osanale, capitalismul „părților interesate”, iată că devine aproape imposibil să discuți public despre „pandemia părților interesate”. Și despre „stakeholderii plandemiei”!

Dar, cartea de față ne ajută să îi descoperim! Și nu doar să-i descoperim, ci chiar să-i înțelegem. Nu întâmplător am făcut aici legătura între cărțile lui Klaus Schwab, căci așa cum ne relevă și Modeste Schwartz, „pandemia”, capitalismul „părților interesate” și Green Deal-ul (american și european deopotrivă) fac parte din același scenariu sumbru de supunere a cetățeanului și de transformare a lui într-un simplu sclav al „elitelor” de la Davos, la care este necesar să privească ca la niște mântuitori și salvatori.

În contextul dat, pare că nimeni nu își pune câteva întrebări esențiale cum ar fi:

• De ce s-a modificat definiția pandemiei de către OMS, astfel încât numărul victimelor să nu mai conteze?
• Este acest virus al răcelii vreo maladie cu adevărat periculoasă pentru umanitate?
• Care este originea virusului?
• De ce nu s-a putut izola până acum acest virus?
• Cine este Bill Gates? Ce îl recomandă să decidă asupra tratamentelor sau asupra metodelor de prevenire a infectării?
• La ce servesc, de fapt, măsurile de lockdown și de carantinare?

Autorul, mai atașează suplimentar întrebarea pe care în mod fals și-o pune Klaus Schwab, anume „cum a fost posibil ca, în absența unei amenințări reale, (aproape) toate guvernele lumii să ia aceleași decizii absurde, în același timp?”.

Același Schwab, în tălmăcirea lui Modeste Schwartz, afirmă de fapt: „dragi guverne, de vreme ce vă controlăm mass-media, nu urmăriți să opuneți rezistență: vă vom nimici economiile, deci și pe voi”.

Iar de aici ne putem apoi întreba cine i-a mandat pe „filantropii planetei” de la Davos să intervină în această chestiune? Au fost ei vreodată aleși de umanitate ca să vorbească în numele planetei? Cum anume au ei puterea să decidă și să formuleze amenințări?

Sigur, am putea să ne întrebăm și în virtutea cărei imense coincidențe au murit subit o serie de președinți și premieri africani (cel mai notoriu caz fiind cel al președintelui Tanzaniei) care au negat existența unei pandemii și s-au opus măsurilor preconizate de cei de la Davos.

Citiți a doua parte a articolului

Citiți și:
Klaus Schwab, fondatorul forumului de la Davos: capitalismul post-covid
La Davos a fost declanşat războiul mondial economic

 

yogaesoteric
17 decembrie 2021