Statul Paralel se pregătește de întoarcerea lui Donald Trump

NBC News publică un articol halucinant în care recunoaște că Statul Paralel există și că ia deja măsuri pentru a-l lega pe Trump de mâini și de picioare în cazul revenirii la Casa Albă.

Încă din vara lui 2016, Statul Paralel a încercat prin toate mijloacele să împiedice alegerea lui Donald Trump. RussiaGate a fost o conspirație la care au participat politicieni, servicii secrete, justiție și presă.

În ciuda conspirației, Trump a fost ales președinte, însă, în cei patru ani de mandat, acțiunile sale au fost în permanență subminate și boicotate de un monstruos mecanism subteran ascuns în măruntaiele supradimensionatului guvern federal.

Acum, acest Stat Paralel cât se poate de real anunță fățiș că se pregătește să îl mai anihileze o dată pe Trump (presupunând că nici puzderia de dosare penale, nicio previzibilă fraudă electorală – ca în 2020) nu vor reuși să oprească realegerea sa.

După plandemia covid (unul dintre scopurile sale fiind detonarea președinției lui Trump) a avut loc un fenomen crucial: Statul Paralel nu s-a mai ascuns – nici în Statele Unite, nici în restul Occidentului.

A ieșit la lumină și a sfidat cetățenii. Le-a rânjit în față. Și le-a spus cum îi va călca cu bocancul pe față.

Acum, NBC News face un pas mai departe: recunoaște că Statul Paralel există și că, invocând Democrația, Constituția și Poporul lucrează exact împotriva lor.

Lucrează pentru ca un președinte ales de popor să nu aibă nicio putere să își pună în aplicare programul pentru care a fost ales.

Potrivit articolului, Justiția, infiltrată și pervertită de oamenii lui Soros și Obama, ar urma să aibă rolul principal în anihilarea lui Trump.

Redăm mai jos fragmente din articolul de un cinism fără margini publicat de NBC News pe 14 ianuarie 2024. O dată care va intra în istorie.

**********

Un cerc de persoane numite independent de exercițiul politic al lui Trump l-a îndepărtat pe acesta de ideile care ar fi extins limitele puterii sale constituționale în cursul ultimului său mandat, potrivit cărților pe care le-au scris și mărturiilor pe care le-au făcut în fața Congresului.

Majoritatea (acestor persoane) au plecat la sfârșit (de mandat). În cursul unui nou mandat, numeroși foști oficiali se tem că Trump se va înconjura cu loialiști prea puțin dispuși să-i spună nu. (…)

Astăzi, pregătindu-se pentru o potențială revenire a lui Trump, o rețea de grupuri de interes public și de legislatori elaborează discret planuri pentru a încerca să contracareze o tentativă vizând să extindă puterea prezidențială, care ar putea include presiuni asupra armatei pentru a răspunde nevoilor politice.

Cei care participă la această acțiune au declarat pentru NBC News că au studiat acțiunile trecute ale lui Trump și pozițiile sale politice pentru 2024, pentru a fi pregătiți în cazul în care câștigă în noiembrie.

Aceasta înseamnă implicarea în acțiuni judiciare și trimiterea de scrisori persoanelor numite de Trump, pentru a le explica consecințele cu care se vor confrunta dacă aduc atingere normelor constituționale.

Începem deja să constituim o echipă pentru a reflecta la tipurile de posibile acțiuni cele mai nocive pe care (Trump) le-ar putea face, astfel încât să fim pregătiți să începem acțiuni judiciare, dacă e necesar”, a declarat Mary McCord, directoare executivă a Institution for Constitutional Advocacy and Protection din cadrul Facultății de Drept de la Universitatea Georgetown.

Scopul este de a identifica organizațiile care împărtășesc aceleași idei și de a crea o coaliție pentru a-l înfrunta pe Trump încă din prima zi, au declarat participanții la discuții. (…)

„(Trump) este o amenințare clară și imediată pentru democrația noastră”, a spus William Cohen, un fost senator Republican de Maine și Secretar al Apărării în administrația Clinton, care nu este implicat în rețea. „Sprijinul pentru el este puternic și nu cred că oamenii înțeleg ce ar însemna să trăiască într-o dictatură.” (…)

Suntem la 30 de secunde de ora Armageddonului, în ce privește democrația”, a spus Cohen. „Cred că atât suntem de aproape când avem un candidat la președinție inculpat pentru 91 de capete de acuzare, care poate fi (găsit vinovat) pentru agresiune sexuală, care am văzut că este un mincinos patologic, care a călcat toate regulile în picioare.”

Citiți și:
Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump?
Întoarcerea lui Donald Trump – bună și pentru Polonia

 

yogaesoteric
20 ianuarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More