Ştiinţa explorează somnul conştient yoghin

de Ioana Plăviţu

Yoga Nidra este un somn yoghin special, în care, datorită unei stări inefabile de rezonanţă, întregul organism din punct de vedere muscular, nervos şi psihic se află într-o stare de destindere profundă, în timp ce conştiinţa rămâne vigilentă.

Savanţii fotografiază creierul uman

Cercetătorii Hans Lou şi Troels Kjer de la Institutul Kennedy din Copenhaga au reuşit pentru prima oară să fotografieze creierul în timpul stărilor profunde de relaxare şi meditaţie, folosind un timp de expunere de un minut pentru o fotografie. Imaginile au fost obţinute cu ajutorul scannerului PET al Spitalului Universitar de Stat din Copenhaga.
Subiecţii erau instructori de yoga în cadrul Şcolii Scandinave de Yoga şi Meditaţie. În cadrul acestei şcoli s-au realizat şi alte experimente: s-au studiat, printre altele, efectele exerciţiilor yoghine asupra presiunii sângelui, asupra stărilor psihice negative şi în direcţia echilibrării emisferelor cerebrale. Dar a măsura gradul de conştientă şi modul de funcţionare a creierului în cazul unui control deplin era ceva cu totul nou.
S-a hotărât ca subiecţii participanţi să realizeze tehnica de Yoga Nidra, care se practică într-o postură (culcat pe spate) ce permite poziţionarea în scanner. Fiecare subiect asculta aceeaşi casetă pe care fuseseră înregistrate etapele tehnicii de Yoga Nidra.

Experienţe concrete şi abstracte activează zone diferite din creier

Subiecţii au fost aşezaţi unul câte unul în scannerul PET. Timpul necesar obţinerii informaţiei necesare unei scanări era de un minut. Între două scanări trebuia să existe un interval de zece minute. Au fost realizate opt scanări pentru fiecare participant: prima arată care părţi ale creierului erau active înainte de începerea tehnicii, următoarele patru, părţile active ale creierului în timpul realizării tehnicii de Yoga Nidra şi ultimele trei – zonele active ale creierului după realizarea tehnicii.

Procesul de scanare nu a reprezentat un factor perturbator în realizarea relaxării de tip Yoga Nidra. În plus, activitatea creierului a fost măsurată de-a lungul întregului proces cu ajutorul unui electroencefalograf (EEG). Curba EEG arată că subiecţii s-au aflat într-o stare meditativă profundă pe întreaga durată a tehnicii (45 minute).

Toate scanările au fost realizate la aceiaşi parametri, fiind important să se observe dacă regiunile active ale creierului aveau aceeaşi mărime şi locaţie. Datele fotografiilor au fost comparate şi au fost luate în considerare valorile medii.
S-au realizat de asemenea scanări ale creierului în timpul stării obişnuite de veghe, dar când subiectul ţinea ochii închişi, precum şi imagini ale creierului în timpul a patru stări psihice diferite amplificate conştient în timpul realizării tehnicii.

Pentru a vedea diferenţele apărute între etapele procedeului de relaxare au fost realizate patru fotografii: în timpul primei scanări, subiectul se identifica cu corpul său, percepând anumite senzaţii în interiorul corpului, în special în zona capului; în timpul celei de-a doua scanări, subiectul resimţea o stare profundă de fericire fără obiect; în timpul celei de-a treia scanări, subiectul se proiecta într-un spaţiu mirific din natură; iar în timpul celei de-a patra scanări, subiectul trăia experienţă meditaţiei asupra întrebării fundamentale „Cine sunt eu?”.
S-a constatat că cele două experienţe mai concrete, precum resimţirea senzaţiilor din corpul fizic şi proiectarea într-un cadru natural activau aproximativ aceleaşi regiuni ale creierului, în timp ce experienţele abstracte, precum starea de fericire sau meditaţia asupra întrebării „Cine sunt eu?” activau alte zone.

Pe parcursul experimentului, conştiinţa yoghinului rămâne perfect trează

Măsurarea activităţii creierului (EEG) în timpul efectuării tehnicii de Yoga Nidra a indicat că subiecţii s-au aflat, pe întreaga perioadă de timp, într-o stare profundă de relaxare, asemănătoare cu starea de somn. Activitatea undelor THETA s-a intensificat. Reducerea activităţii undelor ALPHA a fost nesemnificativă; aceasta arată că în starea meditativă subiecţii nu şi-au pierdut starea de conştientă şi deci ceea ce au trăit a fost diferit de starea obişnuită de somn.

Studiul a durat o oră şi jumătate pentru fiecare participant, 45 minute fiind realizarea tehnicii de Yoga Nidra. În timpul acestei perioade, subiecţii au rămas complet nemişcaţi, în aceeaşi poziţie. Când starea anterioară şi cea de după realizarea tehnicii de Yoga Nidra a fost comparată cu starea din timpul efectuării tehnicii, măsurătorile au arătat o diferenţa semnificativă. Aceasta confirmă importanța utilizării acestei tehnici pentru cei care doresc să obţină rezultatele descrise.

Fotografiile scannerului PET au arătat cum anumite regiuni specifice ale creierului erau activate secvenţial, după cum subiectul trecea prin diferitele etape ale tehnicii Yoga Nidra. Cercetătorii au remarcat o asemănare semnificativă între fotografiile tuturor subiecţilor care s-au supus acestui test. Celor care nu trăit experienţa meditaţiei le poate părea paradoxal faptul că aceste rezultate clare, care arată un mare grad de concentrare şi focalizare, au apărut fără nici cel mai mic efort. În timp ce se execută Yoga Nidra, nu se forţează cu nimic apariţia stărilor experimentate. Mai mult, EEG arată o stare de completă relaxare de la început şi până la sfârşit. Este necesară doar ascultarea instrucţiunilor şi experimentarea cu claritate a ceea ce se spune, aşa cum un copil ascultă o poveste într-un mod activ, dar fără efort.
Aceste rezultate confirmă experienţa yoghină: concentrarea este o stare spontană, care apare de la sine atunci când este utilizată o metodă care îndepărtează toate obstacolele (percepţiile senzoriale, agitaţia mentală).

Tomografia PET permite studiul stărilor modificate ale conştiinţei

Conştiinţa subiecţilor în timpul efectuării tehnicii de Yoga Nidra este într-o stare foarte profundă şi stabilă. În acelaşi timp măsurătorile arată, pentru prima dată, că o persoană poate fi pe deplin conştientă într-o asemenea stare de relaxare profundă. Măsurătorile EEG fuseseră anterior uni-dimensionale şi se refereau la parametri ca: rezistenţa cutanată, presiunea sângelui etc. Ele au arătat că starea subiecţilor se modifică. Prin acest studiu de ultimă oră, o dimensiune nouă este adăugată cercetării prin măsurarea stării modificate de conştiinţă. Ceea ce se produce pe nivelele mai profunde ale conştiinţei poate fi acum măsurat şi demonstrat.

Fotografiile au fost obţinute cu ajutorul unui scanner PET (Positron Emission Tomography, Tomografie prin emisie de pozitroni), care măsoară afluxul sângelui prin diferitele regiuni ale creierului. Aceasta se realizează prin injectarea apei cu urme slab radioactive în sânge.
Cuvântul tomografie derivă din grecescul tomos care înseamnă secţiune. Scannerul PET înregistrează zone din creier de diametru 4,25 mm, oferind o imagine tridimensională a activităţii creierului.
Când o regiune a creierului este mai activă, afluxul sângelui creşte în acea zonă; comparând mai multe tomografii, se pot determina care sunt acele regiuni ale creierului în care activitatea se intensifică dacă sunt îndeplinite anumite condiţii exterioare.

Tipurile de unde cerebrale corespund unor stări diferite de conştiinţă

Undele noastre cerebrale sunt forme de unde electromagnetice modulate de activitatea electrică şi chimică a creierului. Aceste unde cerebrale pot fi în mod obiectiv măsurate cu anumite echipamente electronice sensibile care se află la baza realizării electroencefalogramelor (EEG). Frecvenţa specifică a undelor cerebrale se modifică în funcţie de ideile care ne apar şi care generează felurite forme de activitate în sfera noastră mentală.

Cele patru frecvenţe fundamentale ale undelor cerebrale

Undele de tip BETA

Undele cerebrale de tip BETA (frecvenţe cuprinse între 13-30 Hz) sunt în general asociate stărilor obişnuite de veghe în care noi suntem preponderent focalizaţi asupra stimulilor externi. Ele iau naştere prin orientarea predominantă a minţii umane către satisfacerea nevoilor imediate şi sunt pregnante mai ales atunci când calculăm, aranjăm, organizăm, conferim un sens universului nostru exterior.
Undele BETA asigură contactul cu cel mai mare număr de lucruri, fenomene, fiinţe. Prezenţa undelor beta este considerabil amplificată în momentele de stres sau anxietate, permiţându-ne totodată să controlăm situaţiile de tot felul şi să rezolvăm problemele imediate cu care ne confruntăm.

Undele de tip ALPHA

Undele cerebrale de tip ALPHA (frecvenţe cuprinse între 7-13 Hz) indică o stare dinamică asociată unei minţi calme, liniştite. Atenţia poate fi focalizată cu succes atât în exterior, pentru rezolvarea problemelor şi a situaţiilor de tot felul, cât şi în interior, pentru atingerea şi aprofundarea unei stări de meditaţie dinamică. Undele ALPHA sunt predominante în stările de concentrare sau de focalizare asupra unui centru interior imobil. Ele se amplifică foarte mult în graficele undelor cerebrale ale subiecţilor umani care practică meditaţia profundă yoga, continentă amoroasă, tehnicile posturale Hatha Yoga (ASANA-ele).

Undele de tip THETA

Undele cerebrale tip THETA (frecvențe cuprinse între 3-7 Hz) reflectă o stare specială a minții care permite vizualizarea benefică, dinamizarea constructivă a imaginației și inspirația creatoare. Aceste unde apar mai ales în timpul meditaţiei yoghine profunde, dar şi în momentele de reverie cotidiană. Atunci când apar în mod curent în starea de veghe, undele tip THETA indică accesul la cunoaşterea intuitivă şi la explorarea imaginativă a profunzimilor tainice ale subconştientului. Ele sunt adesea asociate cu activităţi artistice şi creative.

Undele de tip DELTA

Undele cerebrale tip DELTA (frecvenţe cuprinse între 0,1-3 Hz) sunt în general asociate cu cele mai profunde nivele ale relaxării psiho-somatice. Aceste unde caracterizează somnul profund fără vise. Prezenţa lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii.

Citiţi şi:

Undele cerebrale şi stările de conştiinţă

Visători lucizi şi cercetări ştiinţifice asupra viselor conştiente


yogaesoteric
9 aprilie 2012

 


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More