Ştiinţa şi religia
Există o serie de elemente comune între ştiinţă şi religie:
- Lumina este văzută ca materie primordială a Universului. Şi astrofizica, prin teoria Big Bang-ului, şi religia creştină ne spun că la început a fost lumină.
- Religia creştină pledează pentru înscrierea conduitei umane pe linia binelui, a altruismului, a iubirii şi respectului pentru semeni şi a iertării. Mi se pare extrem de interesant îndemnul religiei de a nu greşi cu „gândul, cuvântul şi fapta”. Acum ştim, din datele oferite de fizica modernă, că prin gândurile, sentimentele sau acţiunile noastre rele, prin efectul de undă al câmpului mental deranjăm întregul Univers, iar prin substratul biochimic, ne afectează pe noi înşine. Datorită principiului autoconsistenţei sau al interconexiunii la nivel cuantic, orice acţiune exercitată într-un punct afectează întregul. Toate codurile etice, fie de emanaţie religioasă, spirituală sau laică, au ca element comun legea morală aflată la baza funcţionalităţii Universului. Există, de asemenea, un cod etic în funcţionarea creierului: orice acţiune sau sentiment cu conţinut distructiv înseamnă boală pentru organism şi invers, orice gând sau acţiune benefică atrage după sine sănătatea. Când am ajuns la această concluzie, am înţeles că Universul îşi exprimă prin modul de funcţionare a creierului uman propriile sale principii. Deducem că sănătatea noastră este sănătatea Universului şi invers.
- Studiul ştiinţific al rugăciunii a demonstrat că aceasta funcţionează, are un efect benefic pentru sănătatea celor asupra cărora a fost orientată.
- Experienţele morţii clinice au fost studiate într-un cadru instituţional ştiinţific, atestându-se realitatea lor. Prin aceste atestări, ştiinţa întinde o punte de înţelegere spre religie. Este rândul acesteia să încheie o vendetă de 400 de ani, care nu le-a onorat pe niciuna.
Experienţele morţii clinice confirmă religia în câteva puncte esenţiale:
– Întoarcerea din moartea clinică echivalează cu o „întoarcere din morţi de pe lumea cealaltă”. Mărturiile venite de acolo sunt de o extraordinară importanță şi pentru religie şi pentru noi toţi.
– Întâlnirea cu o prezenţă divină din lumea de dincolo;
– Sentimentul de eternitate a vieţii;
– Primirea tuturor celor care au ajuns în lumina de dincolo cu o iubire copleşitoare, necunoscută pe Pământ, confirmă la modul magistral cuvintele lui Iisus: „Oameni, iubiţi-vă aşa cum v-am iubit eu, cu preţul vieţii mele”. Iubirea ne apare astfel ca liant universal, condiţie a armoniei şi a păcii dintre oameni.
Principiul fundamental al Universului este acela că toate cele ce există acţionează împreună pentru binele fiecăruia şi al tuturor, confirmând din nou cuvintele lui Iisus care ne îndeamnă să ne ajutăm întotdeauna aproapele.
Concluzia pe care am dorit s-o extrag din comparaţia mai multor surse de cunoaştere – experienţa morţii clinice, psihologia transpersonală, fizica modernă şi doctrinele religioase, accentuând, evident, pe cea creştină – este aceea că toate acestea se întâlnesc într-un punct comun, şi anume acela al existenţei, dincolo de universul fizic în baza căruia ne-am organizat întreaga existenţă, cel puţin a încă o dimensiune de univers, una spirituală, cu legităţi proprii, de care, acum, într-un moment critic pentru omenire, va fi necesar să ţinem seama dacă vrem să mergem mai departe.
Este limpede că orice construcţie umană, pentru a fi viabilă, este bine să se bazeze pe adevăr. Or, într-o lume secularizată, în care toate modelele sociale şi relaţiile interumane, cel puţin din ultimele două secole, au avut ca reper dominant pe cel furnizat de ştiinţa materialistă, adevărul despre noi a fost doar parţial redat. Este indiscutabil că, în mare parte, tabloul lumii actuale este rezultatul ignoranţei, al necunoaşterii tuturor consecinţelor pe care le poate avea comportamentul individual şi colectiv asupra noastră înşine şi asupra Universului. De la viziunea fragmentară, mecanicistă a fizicii clasice, în virtutea căreia fiecare se naşte şi moare sigur, s-au făcut paşi uriaşi în cunoaştere. Graţie surselor menţionate, astăzi ştim că nu suntem singuri, izolaţi de semeni, că dimpotrivă, suntem cu toţii interconectaţi, că prin ceea ce gândim, simţim şi facem, ne creăm propria realitate, propria fericire sau nefericire.
Poate cea mai mare descoperire vizavi de creierul nostru sau poate doar de conştiinţa noastră este aceea că noi putem modifica forma de manifestare a materiei, că ne creăm propria realitate, că ne implicăm deci, cu sau fără voia noastră, în bine sau rău, în funcţionalitatea (şi, de ce nu, şi în structurarea) Universului. Deducem de aici şi marea noastră responsabilitate. Toate analizele conduc spre o singură concluzie: nevoia de aşezare a noii lumi pe un suport spiritual. Suntem fiinţe spirituale prin originea noastră spirituală, venite aici cu o misiune spirituală, primită într-o dimensiune spirituală a Universului.
Dumitru Constantin Dulcan, Mintea de dincolo
Citiți și:
Are Universul conștiință? Un interviu tulburător cu Dumitru Constantin Dulcan
Prof. dr. Constantin Dulcan: ‘Întotdeauna când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din fiinţa mea, ca să văd că vine de acolo’
Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi știință
yogaesoteric
22 aprilie 2021