Străinii pot cumpăra teren agricol în România, după dorință… Românul de rând poate să procedeze la fel, în alte țări europene?
Da, însă numai teoretic!
Mark Twain a zis cândva una bună, adresată parcă românilor: „cumpărați pământ, fiindcă nu se mai fabrică”. Dacă vrei să cumperi pământ agricol în România, nu vei mai găsi la un preț mai mic de 2000 de euro pe hectar. Cel puțin așa opina ministrul agriculturii. Pământul arabil costă din ce în ce mai mult, de la an la an. Este firesc să se petreacă așa. E la mare căutare pentru investitorii serioși, care gândesc în perspectivă. Și „în perspectivă” gândesc mai mult investitorii străini. Pentru mulți români, „gândire de perspectivă” înseamnă să mai facă un credit pentru consum.
Pentru terenuri, fermierii obțin subvenții de la APIA, plus că niște hectare de teren cultivate cu pricepere și îngrijite cu hărnicie îți pot aduce venituri frumușele, cu condiția să ai asigurată piața de desfacere pentru producție.
Desigur, o plantație de nuci sau una de lavandă aduc profituri mai consistente decât grâul sau porumbul. Dar necesită timp. Și investiții însemnate, pe care, ca mic proprietar de teren, nu le poți face din 200 de euro pe lună cât este salariul minim (1/4 din salariații români fiind remunerați cu simbria minimă pe economie) și nici măcar dintr-un salariu mediu. Unii mici proprietari n-au resursele de a mai munci pământul moștenit, așa că se hotărăsc să-l vândă. Dacă terenul e bun, bine plasat, prețul poate ajunge și la 10.000 de euro la hectar. Sunt bani pe care unii dintre români nu i-au putut strânge într-o viață întreagă.
Un minim de 2000 de euro hectarul, carevasăzică… Ce înseamnă 2000 de euro pentru un occidental, care vrea să cumpere pământ roditor în România? Salariul minim pe economie în Luxemburg e de peste 1900 de euro. Un neamț sau un francez cu venituri medii poate cumpăra în fiecare lună un hectar de teren în România la acest preț. Și o să-i mai și rămână destui bani, pentru a se întreține. Oricum, i-ar rămâne în buzunar bani mai mulți decât obține lunar un român cu venituri medii.
Ar trebui ca, în acest moment, să existe date precise care să răspundă la întrebarea: ce procent din terenul arabil din România a fost cumpărat de către cetățenii străini și cât pământ mai dețin românii? Ministrul agriculturii estimează că, din 9.000.000 ha de teren arabil, ar fi fost deja vândute către străini peste 2.000.000 de hectare. Și asta în doar câțiva ani!
Deja este enorm, dar realitatea s-ar putea să fie mai cumplită. S-ar putea ca într-o zi cineva să ne trântească pe masă un teanc de hârtii urâte, din care să reiasă că o mare felie din România se află în proprietate străină. Teoretic, am fi la noi în țară, dar pământul care ne hrănește ar fi deținut de către străini. Ei ar obține recolte îmbelșugate și profitabile din glia cândva româneasă, iar produsele agro-alimentare ni le-ar vinde tot nouă sau pur și simplu le-ar scoate integral din țară, așa cum și fac unii investitori străini.
S-a tot vorbit (mult și fără rost) despre o reciprocitate gen „străinii pot cumpăra teren în România, dar nimic nu-l împiedică și pe român să cumpere în Austria, Franța sau unde poftește, în UE”. Păi ce, oameni buni, se poate compara simbria slăbănoagă a românului cu salariul sănătos al occidentalului?!
Cum să cumpere românașul teren agricol în Olanda sau Luxemburg (unde costă mult mai mult decât în România și unde și la preț mare e greu să găsești pământ disponibil) când ar trebui să muncească toată viața pentru 1-2 hectare? Prin liberalizarea cumpărării terenurilor agricole românești de către cetățenii UE, românul a fost pus cu bună știință într-o poziție de inferioritate. De discriminare. Este ca și cum l-ai lua pe nea Gică, pensionarul nonagenar – care nu face, bietul, nici zece pași fără a obosi, și l-am duce la Olimpiadă, pentru a concura cu un campion continental la 100 de metri garduri (sportiv care se mai și dopează).
Oare chiar nu-i vizibilă diferența de posibilități? În UE, românului și occidentalului li se aplică, la achiziționarea de terenuri, un tratament identic, în condiții (de venituri) realmente diferite. Cum se numește aceasta? Nu-i o revoltătoare discriminare?!
Înstrăinarea masivă a pământului țării înseamnă să te îndrepți cu pași repezi către statutul de străin la tine acasă. Trezește-te române, nu observi cum devii proprietar peste nimic, la tine în țară? Nu observi că-ți fuge pământul de sub picioare?
Astăzi vor mai merge la notar câțiva oameni, pentru a-și înstrăina ogoarele moștenite de la părinți. N-or fi știind, sărmanii, că așa ceva nu se mai fabrică?
Citiți și:
Nu numai că ne-am vândut ţara, căci am și donat-o
yogaesoteric
6 februarie 2017