Străvechile tăblițe cu scriere cuneiformă ale lui Kisir-Asur oferă o prezentare inedită a practicilor medicale de acum 2600 de ani, din Mesopotamia!
La sfârșitul secolului VII î.Hr., în Mesopotamia (teritoriul dintre Tigru și Eufrat) trăia un tânăr învățăcel într-ale medicinei, pe nume Kisir-Ashur. Pe măsură ce acumula cunoștințe, tânărul aspirant la statutul de medic le reproducea pe tăblițe de lut, în scriere cuneiformă. Aceste tăblițe din secolul VII î.e.n. au supraviețuit până astăzi și ne îngăduie să ne facem o idee asupra nivelului la care ajunsese cunoașterea medicală în Imperiul Neo-Asirian.
Supuse unui recent studiu, tăblițele lui Kisir Ashur s-au dovedit a fi cuprinzătoare, bogate în amănunte interesante. Dr. Troels Pank Arbøll de la departamentul de studii inter-culturale și regionale al Universității din Copenhaga (Danemarca) consideră că străvechea sursă de informații medicale dezvăluie modul în care tămăduitorii asirieni erau familiarizați, pas cu pas, cu arta stabilirii diagnosticelor, dar și a tratării afecțiunilor, în funcție de cauze.
Pe lângă nume de boli, descrieri ale simptomelor și leacuri utilizabile, în anticele texte medicale sunt prezentate rugăciuni, incantații, ritualuri. Acestea nu erau simple practici primitive, nejustificate și ineficiente terapeutic, ci aveau rolul de a pune la lucru imaginația bolnavului, pentru susținerea procesului de vindecare (binecunoscute fiind astăzi efectele sugestiei și autosugestiei terapeutice, precum și vindecările sau ameliorările grabnice pe care le pot produce acestea, în unele tulburări).
În viziunea tămăduitorilor antici, așa cum reiese și din tăblițele acoperite cu scriere cuneiformă ale lui Kisir-Ashur, una dintre cauzele îmbolnăvirii este… păcatul și comportamentul nedrept. Boala era văzută, uneori, ca fiind o pedeapsă a zeilor. Boala mai putea să apară, în viziunea vechilor medici asirieni, și ca urmare a unor practici de magie neagră ce erau efectuate de către vrăjmași.
Interesant este că și sărăcia ori marginalizarea socială erau văzute tot ca un fel de boli, de care se ocupau tot tămăduitorii, la vechii asirieni. Reiese că medicii acelor vremuri puneau mare preț pe cunoașterea pacientului, considerând că prezintă importanță și felul său de a fi, atitudinea față de semeni, conduita socială. Medicul acelor timpuri depășea cu mult atribuțiile unui simplu vraci. Își asuma, adesea, și rolul de îndrumător în viață!
Din scrierile lui Kisir-Ashur reiese că un învățăcel într-ale medicinei se ocupa mai întâi de vindecarea animalelor și abia apoi, după terminarea studiilor, avea dreptul de a se ocupa de oameni. Se pare că nici după perioada de instruire medicul nu putea trata bolnavii oricum ar fi vrut, ci trebuiau urmate anumite practici iar pe măsură ce experiența sa sporea, se înmulțeau și responsabilitățile. Se utilizau preparate din plante și se efectuau observații, pentru identificarea unor noi remedii și pentru o mai bună cunoaștere a bolilor.
În anul 614 î.e.n. orașul Assur a fost ars din temelii, de către războinicii mezi, evenimentul prevestind prăbușirea Imperiului Neo-Asirian (petrecută în 609 î.e.n.). Din fericire, tăblițele de lut pe care Kisir Ashur și-a prezentat cunoștințele, precum și procesul de instruire, s-au păstrat până în prezent, spre a ne oferi o imagine a ceea ce era medicina, la asirieni și în Mesopotamia, în urmă cu peste două milenii și jumătate.
Citiți și:
Medicina tibetană – un concept holistic de sănătate
Sfaturi despre sănătate, vechi de 100 de ani
yogaesoteric
24 aprilie 2018