SUA: Colegiul Sfintei Cruci pornește cruciada împotriva simbolurilor creștine pentru a nu încuraja… islamofobia
Decizia conducerii Colegiului Sfintei Cruci, din Massachusetts, de a renunța la unul din principalele sale simboluri, a generat un val de controverse. Colegiul a hotărât să renunțe la mascota reprezentând un cavaler cruciat, după ce au apărut voci care au susținut că aceasta aduce aminte de cruciadele medievale și astfel promovează „islamofobia”. Fiind vorba de un colegiu privat catolic, acum mulți consideră, pe bună dreptate, că dacă tot s-a renunțat la tradiționala mascotă, de ce nu, pe viitor, să fie înlocuit și numele „Sfintei Cruci”, informează washingtonexaminer.com.
Decizia a fost luată la o lună după ce președintele Colegiului Sfintei Cruci, reverendul Philip Boroughs, a transmis o scrisoare studenților, absolvenților și personalului școlii, în care arăta că imaginea unui cavaler cruciat reprezintă o amintire cu conotații nefaste despre ciocnirile sângeroase și violențele religioase care au avut loc în timpul Cruciadelor, în urmă cu sute de ani. Potrivit arhivei campusului, cruciatul a fost votat ca simbol școlar de către studenți încă din anul 1925, înlocuind vechea mascotă ce reprezenta un American Nativ. Mai apoi, în anul 1955, numele ziarului editat de acest colegiu a fost schimbat din Tomahawk în Cruciatul.
Unul dintre raționamentele din spatele acestei noi decizii de a renunța la mascota colegiului a fost, după cum a explicat Boroughs, că „Reprezentarea imagistică a unui cavaler care poartă numele de cruciat duce cu gândul, în mod inevitabil, la realitatea războaielor religioase și a violenței cruciadelor”. Prin urmare, colegiul a anunțat că în lunile următoare va elimina treptat utilizarea tuturor imaginilor care au legătură cu cruciații.
Citiți și:
Crucifixurile au fost interzise pe pereții sucursalelor de la Crucea Roșie belgiană
Mark Zuckerberg crede aiurea că, într-o zi, Facebook ar putea înlocui bisericile. Replica unui pastor american
În timp ce țara se umple cu moschei, francezii vor să elimine crucea de pe statuia Papei Ioan Paul al II-lea din Bretania
yogaesoteric
19 noiembrie 2018