Summit-ul Viitorului la ONU: succes, eșec sau remiză? Și pentru cine?

„Instituțiile și cadrele de lucru globale sunt azi total inadecvate pentru a face față acestor provocări complexe, chiar existențiale. Și nu e deloc surprinzător, acele instituții s-au născut într-o eră demult apusă, pentru o lume demult apusă.” (Secretarul General ONU, Antonio Guterres)

Pe 22 septembrie 2024, liderii mondiali reuniți la Summit-ul Viitorului de la New York au adoptat Pactul pentru Viitor și anexele acestuia: Acordul Global Digital (Global Digital Compact) și Declarația privind Generațiile Viitoare (Declaration on Future Generations).

Documentele nu sunt, formal, obligatorii. Țările semnatare vor pune în operă „acțiunile” agreate care cum poate – cu o voință mai mare sau mai mică, mai târâș, mai grăpiș, mai împinse de la spate – deci, fiecare după cât o țin băierile politice și financiare să reziste.

Ca să ne facem o idee despre ce relevanță au documentele, cum, cât și de către cine vor fi ele aplicate, cred că se impune înainte de toate să vedem ce s-a petrecut la summit și pe la întâlnirile de pe marginile lui.

La viitor lung, proceduri scurte

Pactul și anexele lui au fost adoptate rapid, în prima zi a summit-ului, prin consens – adică, potrivit procedurilor ONU, „în absența obiecțiilor, mai degrabă decât cu o anumită majoritate”.

Pentru evitarea și mai drastică a riscului prelungirilor și a eventualelor lovituri libere – și contrar uzanțelor la acest nivel – vorbitorilor li s-a tăiat microfonul după cinci minute.

Pare ciudat, pentru un document care își propune să reglementeze viitorul Creației pe termen lung, foarte lung, chiar etern, că liderii lumii n-au găsit vreme să facă o dezbatere publică și să ofere țărilor posibilitatea să dea măcar din mână, dacă din gură era obositor, că da sau că nu.

Mai ales unde popoarele din spatele celor prezenți nu avuseseră ocazia să vadă și ele ce zice Pactul, cât de cât, iar presa, acest chihuahua cu fundă al democrației, a tăcut mâlc pe subiect, în majoritatea ei zdrobitoare, ronțăind, poate, un os.

Acum, că s-a zidit, presa – cu puține excepții – dă din coadă colectiv, ușurată. Gata. ONU a adoptat „pactul menit să salveze cooperarea globală” și să creeze un „viitor mai luminos pentru umanitate”; victorie după un „consens câștigat cu greu”; ONU „provoacă liderii să transforme promisiunile în acțiune” etc.

ONU însăși se mândrește că Pactul pentru Viitor este un document „inovator, care va transforma guvernanța globală” și„va aduce multilateralismul înapoi de pe marginea prăpastiei”.

Întrebarea e dacă valul de platitudini triumfale care însoțește evenimentul, ca la orice efort globalist, reflectă sau nu realitatea. Pentru că a existat, totuși, un mic incident în ședință. Există câteva războaie bubuind tot mai tare pe fundal. S-au făcut declarații în afara țarcului cu aplauze. Există așteptări neîmplinite și comentatori dezamăgiți. O iau pe rând.

Multilateralismul nu moare; multilateralismul se modifică

Cum spuneam, potrivit declarațiilor oficiale, pachetul de documente a fost adoptat prin consens – adică în lipsa unor obiecții. Cu toate astea, o obiecție a existat; potrivit United Nations Sustainable Development Group – Grupul Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă (UNSDG), documentele au fost adoptate „prin consens, în ciuda unei propuneri de modificare, făcută în ultimul moment de câteva țări”.

Mai precis, zice UNSDG:

„Amendamentul intenționa să încorporeze un articol care cerea neintervenția în chestiuni care țin de suveranitatea națională și asigura rolul primordial al deliberărilor interguvernamentale”.

Ceea ce este în perfect acord cu Carta ONU, veți spune. Este de esența multilateralismului pe care ONU tocmai se mândrește că l-ar fi salvat de la iminentul deces.

Da, dar asta „ar fi redus rolul societății civile și al intereselor sectorului privat”, ceea ce contrazice flagrant întreaga filosofie a „parteneriatelor multistakeholder (multilaterale)” – găselnița salvatoare a globalismului corporatist și jurământul făcut la căsătoria strategică dintre ONU și Forumul Economic Mondial (WEF). Or, așa ceva nu se poate permite. Ocazie cu care am atins unul dintre punctele extrem de nevralgice ale temei.

Surprize, surprize

Cu riscul de a vă șoca, se cuvine să spun că țara care a propus această modificare a Pactului a fost Rusia.

The Guardian relatează dramaticul moment, asigurându-ne că Rusia a fost izolată rău („badly isolated”) pentru această „mișcare surpriză de a deraia un pact ambițios, menit să revitalizeze ONU”, iar planul ei malefic a fost „zdrobit”.

Citez mai departe din The Guardian:

„Cererea Rusiei de a se amâna adoptarea acordului pe motiv că ar reprezenta interesele occidentale a fost respinsă duminică, cu 143 de voturi la șapte și 15 abțineri.

Delegația Rusiei a afirmat că, dacă adoptarea proeminentului Pact pentru Viitor nu este amânată pentru a permite continuarea discuțiilor, atunci Rusia va propune un amendament, întrucât chestiuni cruciale menționate în pact fac obiectul jurisdicției naționale, în care ONU nu ar fi cazul să încerce să intervină…….

Rusia a obiectat la 25 de articole din proiectul de pact, inclusiv prin afirmarea primatului jurisdicției naționale și prin respingerea textelor care prevăd accesul universal la drepturile de sănătate sexuală și reproductivă precum și emanciparea de gen (gender empowerment) în general.”

Incidentul a fost comentat și de Al Jazeera, care relatează că reprezentantul Rusiei la summit a afirmat în ședință că Germania și Namibia (cele două țări care au coordonat finalizarea textelor în ultimele câteva luni) nu au inclus „decât ce le-au dictat mai ales țările occidentale și au ignorat cererile repetate făcute de Rusia pentru organizarea de negocieri interguvernamentale cu privire la text”, ceea ce, spune Rusia, înseamnă „despotism”.

Motiv pentru care Moscova „se distanțează de consensul cu privire la acest document”, care, oricum, nu creează „noi sarcini și obligații” pentru state, fiind „o simplă declarație, și încă una foarte vagă”.

Nu mă apuc eu acum să contrazic ditamai Kremlinul, dar nu toate țările sunt capabile de a trata declarațiile ca simple declarații, iar vagul e relativ și poate fi chiar profitabil.

Oricum, această descalificare a Pactului din vârful buzelor l-a scos din sărite pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care a declarat că „A fost cam enervant că, la final, Rusia a încercat din nou să stopeze întregul proces”.

Richard Gowan, expert în ONU la International Crisis Group (Grupul internațional pentru criză), comenta:

„Recunosc că încă nu reușesc să înțeleg de ce Rusia nu și-a retras discret propunerea de amendament, în loc să se confrunte cu un vot pe care știa că o să-l piardă. Diplomații spun că rușilor li s-au oferit multe ocazii să evite această înfrângere publică”.

Opozanții

Nu pretind că pot răspunde acestei mirări experte, dar, dacă propunerea Rusiei nu ar fi existat, nici noi n-am fi vorbit despre ea. Și nici alte țări nu ar fi avut ocazia să-și exprime părerea pe temele ridicate de Rusia.

Întrucât amendamentul propus de Rusia a ocazionat singura procedură de vot din tot summit-ul.

Spre deosebire de Pactul propriu-zis, adoptat, cum spuneam, prin tăcere, obiecția Rusiei la acest pact a fost supusă la vot. Deși respinsă cu majoritate, e interesant de văzut cine a votat pro și cine s-a abținut.

Țările care au votat în favoarea propunerii Rusiei au fost Belarus, Coreea de Nord, Iran, Nicaragua, Sudan și Siria. Alte 15 țări, printre care China, Cuba, Irak, Malaezia, Pakistan, Arabia Saudită și Sri Lanka, s-au abținut.

Ce spune asta despre disponibilitatea acestor țări de a pune în operă, voluntar, angajamentele Pactului, și în ce mod, rămâne de văzut. Cert e că, la o vedere de sus, „consensul” nu a fost o unanimitate, iar opoziția a urmat faliile geopolitice preexistente.

O sustenabilitate, două sustenabilități

Reamintesc aici că, hăt, demult, în februarie 2022, Rusia și China au adoptat propria lor Declarație comună despre „relațiile internaționale în noua eră și dezvoltarea sustenabilă globală”.

Documentul vorbește despre o lume „multipolară”, în care nu este permis ca „abuzând de valorile democratice, să se intervină în afacerile interne ale statelor suverane sub pretextul de a proteja democrația și drepturile omului”, astfel de acțiuni fiind calificate drept „tentative de hegemonie” – ceea ce e în ton cu poziția adoptată activ de Rusia și pasiv de China la summit.

Cât privește sustenabilitatea, declarația menționează, pe de o parte, disponibilitatea Rusiei și Chinei de a coopera la accelerarea Agendei 2030, „amenințate serios”de pandemie; pe de altă parte, părțile semnatare se concentrează pe „întărirea parteneriatului strategic din cadrul BRICS”, pe planurile Uniunii Economice Eurasiatice, pe Belt and Road, pe dezvoltarea de „procese bilaterale și multilaterale de integrare în beneficiul națiunilor de pe continentul eurasiatic”, pe „dezvoltarea sustenabilă a Arcticii” etc.

Pe tema mediului, cele două semnatare își reafirmă angajamentul de a contribui la convenția ONU privind mediul (UNFCCC), declarând, însă, că „se opun stabilirii de noi bariere în comerțul internațional sub pretextul luptei împotriva schimbării climatice”.

Pe tema Internetului, afirmă că „orice încercare de a limita dreptul suveran de reglementare și de protejare a securității segmentelor naționale ale Internetului” este inacceptabilă.

Pe tema inteligenței artificiale – că sunt dispuse la o „întărire a dialogului”.

Documentul este dens și spațiul nu-mi permite să-l descriu în detaliu, cert e că el atinge mai toate zonele de interes menționate și în Pactul pentru Viitor (inclusiv în ce privește controlul înarmării nucleare, biologice și spațiale, unde Rusia și China aduc critici severe Statelor Unite), punând, însă, accentele – fie ele ascuțite sau grave – altfel decât o face blocul occidental.

Așadar, indiferent ce credem noi despre intențiile lor reale, Rusia și China au, la nivel oficial, o politică de dezvoltare „sustenabilă” aparent alternativă celei care transpare, îndeobște, din documentele care emană de la ONU/WEF. Ceea ce face ca reținerile acestor două țări la adoptarea Pactului pentru Viitor să nu poată trece neobservate.

Scepticism față de China

Un indiciu că politicile de sustenabilitate ale Chinei nu se suprapun cu cele ale Occidentului a existat chiar la summit. Potrivit unor relatări de presă, prestația Chinei la Summit-ul viitorului a iritat diverși observatori.

Angajamentele Chinei de a lupta cu schimbarea climatică au fost primite cu scepticism.

„Țări și organizații internaționale cum ar fi Statele Unite, Canada și Uniunea Europeană au acuzat Beijingul că inundă piețele internaționale cu vehicule electrice și panouri solare ieftine”.

Pe de altă parte, a deranjat faptul că ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut întâlniri bilaterale cu omologii lui din alte țări și a organizat evenimente pentru promovarea Inițiativei de Dezvoltare Globală – descrisă ca „o inițiativă multilaterală a Partidului Comunist Chinez de a susține țelurile de sustenabilitate pentru 2030”.

În trecere fie spus, faptul că reprezentantul NATO, o alianță militară, a fost prezent la summit, ori că lideri occidentali au organizat și ei întâlniri similare pe marginile summit-ului (e.g., președintele Consiliului Europei, Charles Michel sau miniștrii de Externe din noul G7+) nu a stârnit aceleași comentarii acide. Cel puțin nu în presa occidentală.

Ce vreau să spun cu asta e că, în ciuda pretențiilor de armonie și comuniune globală la summit, fracturile sunt extrem de vizibile.

Cine știe, cunoaște

Opoziția Rusiei la Pactul pentru Viitor nu a surprins chiar pe toată lumea. Luând cuvântul la summit, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunțat „același mic grup de șapte țări complotiste, conduse de Rusia”, care „au acționat din nou distructiv, opunându-se mereu oricărei inițiative care întărește eficiența Cartei ONU”.

„Acest grup”, a continuat președintele Zelenski, „se comportă întotdeauna în acest fel, de câte ori ONU încearcă să facă ceva spre binele tuturor, o să vedeți”.

Cu toate acestea, el a încheiat pe un ton optimist, spunând că:

„Putin a furat foarte mult deja, dar el nu va fura niciodată viitorul omenirii. De asta sunt sigur. Mulțumesc. Slava Ukraini!”.

Un război…….

Ceea ce ne aduce ferm cu picioarele pe pământ într-un alt punct nevralgic major al summit-ului de la New York, și anume tensiunile geopolitice, care au dat deja în clocot în câteva regiuni importante ale lumii.

Așa cum spunea Washington Post a doua zi după summit (într-un articol destul de bilios, care menționează din titlu că ONU e „disperată să se salveze pe sine însăși” și din subtitlu că războaiele din Sudan, Gaza și Ucraina „scot în evidență ineficiența celui mai important organ decizional din lume”):

„Fundalul pe care a avut loc săptămâna asta întrunirea de la Națiunile Unite a fost cât se poate de sumbru. Războaie, anxietăți privind starea democrației și profunde dezacorduri geopolitice tulbură scena globală”.

Războiul civil din Sudan – „războiul uitat”, cum i se mai spune, când, luându-și ochii de la Ucraina și Gaza, își mai aduce cineva aminte de el – a făcut, pe 25 septembrie, obiectul unui apel la încetarea focului și intensificarea acțiunilor umanitare, asta după ce, la summit, reprezentantul Sudanului s-a plâns de „selectivitatea și dublul standard” cu care se aplică dispozițiile Cartei ONU.

Două războaie…….

În ce privește conflictele din Orientul Mijlociu, la New York au avut loc două manifestații de protest în timpul summit-ului: una împotriva susținerii militare oferite de SUA Israelului și, pentru egalitate de scor, alta împotriva guvernului iranian, care este teocratic și încalcă drepturile omului.

Acest din urmă protest a avut loc cu doar câteva ore înainte ca noul președinte al Iranului, Masoud Pezeshkian, (succesorul lui Ebrahim Raisi, decedat în elicopterul prăbușit pe 19 mai 2024) să ia cuvântul la summit, declarând că pacea și dezvoltarea nu pot exista fără a se lua în considerare prioritățile și nuanțele culturale ale fiecărei țări; că sancțiunile unilaterale sunt un obstacol în calea unui viitor sustenabil; și că, per total, „într-o lume în care în Gaza sunt uciși civili, în care terorismul de stat vânează copii și femei și în care genocidul și asasinatul sunt aplaudate, «niciun document nu poate garanta pacea și dezvoltarea»”.

După summit, pe 24 septembrie, Iranul și-a clarificat într-o declarație poziția față de Pactul pentru Viitor, arătând că Iranul „nu este legat de niciun aspect al documentului care intră în conflict cu prioritățile, legile, reglementările și politicile națiunii, ori cu principiile, normele culturale și doctrinele religioase ale islamului”.

Rămânând în această zonă, reprezentantul Arabiei Saudite (țară care s-a abținut de la vot pe amendamentul rusesc) a declarat la summit că „instituțiile ONU nu sunt adecvate pentru misiunea pe care o au, nu au rezolvat catastrofa umanitară din Palestina și nu au tras la răspundere puterea de ocupație, Israel” și că, pe tema schimbării climatice, Arabia Saudită susține „o abordare adecvată de la caz la caz, centrată pe dezvoltare economică”.

Reprezentanta Libanului la summit și-a cerut scuze că prim-ministrul nu a putut fi prezent, ocupat fiind momentan cu „distrugerile cu care este confruntat poporul libanez”, și a menționat că „exilul, exodul, foametea și bolile au un efect uriaș asupra conștiințelor viitoarelor generații”, avertizând: „cauzele viitoarelor războaie se coc chiar acum în conștiințele diferitelor generații”.

Sentimente exprimate și de Philippe Lazzarini, șeful agenției ONU pentru ajutor umanitar în Palestina (UNRWA), care a declarat:

„Nu ne putem permite să pierdem o întreagă generație și să semănăm germenii urii și extremismului pentru viitor”.

Asta în contextul în care, ca urmare plângerilor formulate de Israel, potrivit cu care un număr de angajați ai UNRWA ar avea legături cu Hamas, ba chiar ar fi participat la atacul din 7 octombrie 2023, mai multe țări au suspendat timp de câteva luni finanțarea UNRWA; în momentul de față, singura țară care refuză în continuare finanțarea este SUA (care a anunțat că fondurile vor rămâne înghețate până cel puțin în martie 2025).

Un al treilea război……. (sperăm că nu mondial)

Cât privește războiul din Ucraina, tema a fost prezentă la summit în diverse discursuri (inclusiv ale reprezentanților SUA, României și Poloniei), dar cu precădere în persoana președintelui Volodimir Zelenski, care, așa cum menționam mai sus, a criticat Rusia și pe „complicele” ei pentru amendamentul depus.

Potrivit unei relatări Al Jazeera, după summit, prezent la ședința Consiliului de Securitate, președintele Zelenski a spus că războiul din Ucraina nu se poate încheia doar prin negocieri, întrucât președintele Federației Ruse, Vladimir Putin „comite o crimă internațională și a încălcat atât de multe reguli internaționale că nu se va mai opri singur”.

De aceea, „Rusia nu poate fi decât forțată să facă pace și exact de asta este nevoie – să forțăm Rusia la pace ca unic agresor în acest război, singura care a încălcat Carta ONU”.

Același articol relatează că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris planul președintelui Ucrainei de a forța Rusia să facă pace nu doar ca „imposibil”, ci și ca „o greșeală fatală, o greșeală sistemică. Este o proastă înțelegere care va avea, inevitabil, consecințe pentru regimul de la Kiev”.

Reprezentantul Rusiei la ONU s-a plâns că, dându-i microfonul președintelui Zelenski în Consiliul de Securitate, „țările occidentale nu s-au putut abține să nu otrăvească din nou atmosfera”.

În fine, după summit, președintele Zelenski și-a prezentat „planul victoriei” (sau, cum îl numea presa, mai precaut, „propunerea de pace”) președintelui Joseph Biden și vice-președintei Kamala Harris.

Nu a obținut ce a vrut – ștampila Americii pe „planul victoriei” și permisiunea de a lovi teritoriul Rusiei cu arme cu rază lungă de acțiune – dar nici ajutorul militar promis deja nu i s-a retras.

După ce, iritat de anumite declarații ale președintelui Zelenski, Donald Trump l-a acuzat că nu a încheiat pacea cu Rusia și a declarat că „Ucraina nu mai există”, cei doi s-au întâlnit, totuși, vineri, 27 septembrie.

Zelenski și-a prezentat „planul victoriei”, iar Trump a insistat că, dacă va câștiga alegerile, va obține o „învoială justă și rapidă” între Ucraina și Rusia, fără să dea alte detalii.

Pentru completarea tabloului, purtătorul de cuvânt al camerei inferioare a Congresului american îi cere președintelui Zelenski să îl recheme pe ambasadorul Ucrainei la Washington, acuzat că modul în care a organizat vizita lui Zelenski în SUA a fost „în mod clar o campanie partizană, menită să-i ajute pe democrați, deci în mod clar o intervenție nepermisă în alegerile americane”.

Pe scurt, lăsând la o parte luptele intestine din sânul establishment-ului american, Summit-ul pentru Viitor a rămas bine țintuit în prezent, ba chiar și în trecut, în ce privește profundele disensiuni geopolitice, aspect pe care îl conchidea și Washington Post imediat după summit.

Cei trei butuci……. pardon, piloni

Bun moment să readucem aminte că ONU are trei așa-ziși „piloni”: (1) pacea și securitatea, (2) drepturile omului și, mai nou, (3) sustenabilitatea – în această ordine, care este și cea istorică, aș fi spus eu – dar, potrivit Pactului pentru Viitor (pct. 9 din Preambul), ONU pune acum sustenabilitatea pe primul loc și anunță că, oricum, ele sunt „la fel de importante, interconectate și se susțin reciproc. Nu putem avea una fără celelalte”.

După cum rezultă cu supra-de-măsură din cele de mai sus, pace și securitate nu avem. Nici sustenabilitate; la conferința pregătitoare din 12 septembrie, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, spunea că „Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă ne scapă, devin intangibile”.

Cât despre drepturile omului, în acest sistem circular, ele nu mai sunt valabile decât dacă ajută la îndeplinirea, tot mai iluzorie, a Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă.

Per total, toți pilonii sunt praf, ceea ce, logic, înseamnă că nici ONU nu o poate duce prea mult și bine.

Antonio Guterres, oare unde e Secretar General al organizației, nu este de acord; el spune că problema nu e ONU, ci Consiliul de Securitate, care, precizează el, „nu este tot una cu ONU” și care „a eșuat sistematic în ce privește capacitatea de a pune capăt celor mai dramatice conflicte cu care ne confruntăm azi: Sudan, Gaza, Ucraina”. Altă mare bubă a ONU și a summit-ului.

Consiliul de Securitate – din lac în puț

Ideea reformării Consiliului de Securitate nu e nouă și este evident că au existat speranțe ca ditamai Summit-ul Viitorului să o rezolve (așteptarea – și dezamăgirea – fiind și tema articolului mai sus menționat din Washington Post).

O analiză recentă a International Crisis Group nota că „tensiunile dintre marile puteri remodelează Consiliul de Securitate al ONU, dar nu e clar dacă el se va prăbuși sau se va adapta cu succes la noua eră a competiției” – asta „dacă nu urmează un război între marile puteri, care se presupune că ar distruge ONU și orice plan de reformare a Consiliului de Securitate”.

Richard Gowan, autorul analizei, vedea trei opțiuni: (1) menținerea situației actuale; (2) creșterea dificultăților ca urmare a „creșterii apetitului disruptiv al Rusiei, cu sau fără susținerea Chinei”; sau (3) stabilizarea și îmbunătățirea relațiilor, „de exemplu, dacă Donald Trump câștigă alegerile și reduce sprijinul acordat Ucrainei”, ceea ce, pe de altă parte „ar veni cu costuri majore pentru Ucraina și o potențială eroziune a NATO”.

Acestea sunt opțiuni care nu presupun nicio modificare instituțională la nivelul ONU sau al Consiliului de Securitate, ci doar iau act de existența unor mari puteri, cu ale lor interese, și de posibile efecte ale unor evenimente politice exterioare ONU.

Marile speranțe…….

Alte voci cer, însă, reforme majore. Alexander Stubb, președintele Finlandei, de pildă, cere lărgirea Consiliului la 10 membre (una din America Latină, două din Asia și două din Africa), abolirea dreptului de veto atunci când este exercitat de o singură țară membră și suspendarea oricărui membru care se angajează într-un „război ilegal”.

Lăsând la o parte întrebări delicate despre care e și care nu e „război ilegal” sau, mai dihai, ce înseamnă „angajare” într-un astfel de război, propunerea finlandeză nu explică și cum s-ar face, mai exact, ca membrele actuale ale Consiliului de Securitate să cadă de acord asupra celor cinci membre noi – asta în condițiile în care au, fiecare, de unde-și alege pe sprânceană aliate.

Unde mai pui că Germania, care nu e nici din Asia, nici din Africa și nici din America Latină, a părut, cu ocazia Summit-ului pentru Viitor, că vrea, și nu pentru prima dată, statut de membru permanent în Consiliul de Securitate – idee amestecată, cumva, în ideea de „reformare a ONU”.

Un oficial german comenta că o asemenea realizare ar fi „Sfântul Graal al politicii externe germane”, dar cu șanse „mici, foarte mici” să aibă loc, pentru că membrele actuale ale Consiliului de Securitate n-au nicio intenție să-și împartă privilegiile cu noi venite.

„Dar, în timp ce eforturile de reformare fundamentală a ONU au eșuat, au loc dezvoltări cu totul diferite……. China, în particular, ia măsuri de creare a unor structuri paralele și apoi urmărește să-și prezinte aceste structuri ca alternative la ONU……. că sunt ele țări BRICS sau din G20.…… Dar chiar și politica externă germană, axată pe ONU, se reorientează acum puțin……. Recentul summit G20 este un bun exemplu de cum să ne bazăm mai degrabă pe un astfel de format pentru a instaura un fel de guvernanță mondială, și mai puțin pe ONU”.

Și asta fără să mai menționăm că India și Brazilia presează și ele să intre în Consiliul de Securitate.

……. și speranțe deșarte

Dacă propunerea finlandeză e nerealistă, un articol publicat de Al Jazeera cere și mai mult: rescrierea Cartei ONU, care „a fost adoptată în 1945 de numai 51 de țări, pentru că mare parte din Africa și Asia erau colonizate încă. Asta a cimentat puterea în mâinile țărilor victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial și Carta conține, chiar și azi, termeni precum „«state inamice» – cu privire la Germania, Japonia și alte puteri ale «Axei». Iar cuvinte precum «schimbare climatică», sau măcar «mediu», ca să nu mai spunem «inteligență artificială», nici nu apar în text”.

Un context potrivit să menționăm că, în a lor mai sus menționată Declarație comună din 2022, Rusia și China precizează că „susțin cu putere rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial și ordinea postbelică existentă”.

Nu e necesar să fii vreun chibiț de geniu ca să deduci că tentativa Germaniei de a pătrunde în Consiliul de Securitate nu va întruni sufragiile Rusiei și Chinei.

Haide să haidem

Așadar, pilonii par cam sfărâmați, instituțiile și regulile de funcționare ale ONU sunt complet desuete (o spune chiar Antonio Guterres), marile puteri fac tot ce știu ele să facă, folosindu-se de ONU după cum le dictează interesele – toate astea, mai recent, într-o atmosferă care evocă un Război Rece 2.0, dacă nu mai rău.

Se aștepta ca summit-ul să rezolve măcar o parte din aceste probleme – în particular problema Consiliului de Securitate.

Dar, așa cum comenta editorul diplomatic al The Guardian, Patrick Wintour, „negocierile interminabile și nevoia unui consens au subliniat dezacordurile care imobilizează ONU de o decadă, ducând la un document slab, diluat, intitulat «pact pentru viitor»”.

Față de asemenea așteptări, faptul că Pactul conține o promisiune din partea țărilor semnatare de a „reforma Consiliul de Securitate, recunoscând nevoia urgentă de a-l face mai reprezentativ, mai incluziv, mai transparent, mai eficient, mai eficace, mai democratic și mai responsabil” (Acțiunea 39), pare insuficient.

„A reușit Summit-ul pentru Viitor să stopeze descompunerea ONU?”

Întrebarea de mai sus reia titlul unui articol prezentat la Chatham House de același expert ONU, Richard Gowan, cu doar două săptămâni înainte de summit.

Cred că răspunsul e încă în facere, dar numai faptul că întrebarea se pune la acest nivel dă măsura temerilor pe subiect.

Ceea ce rezultă și din faptul că, pe 23 septembrie, în conjuncție cu lucrările Summit-ului pentru Viitor, s-a mai organizat un summit, intitulat Trust Path and Reputation Summit (Summitul privind încrederea și reputația), sub sloganul Building Trust, Shaping Reputation (Construim încrederea, modelăm reputația).

Summit-ul construirii și modelării a ceva ce ori nu există, dacă abia acum se face, ori nu arată cum se dorește, dacă abia acum îl modelăm, are ca scop crearea de „strategii practice” în domeniile media, politică și economie, pentru a „reconstrui și repara încrederea în instituții, organizații și guverne peste tot în lume”.

Ceea ce înseamnă că eforturile de pe parcursul acestui an (adunarea anuală WEF din ianuarie 2024 tot cu „refacerea încrederii” se ocupa) nu au dat rezultatele dorite.

Probabil că vom afla mai multe despre ce înseamnă, concret, toate astea cu ocazia Summit-ului BRICS, care va avea loc la Kazan, între 22 și 24 octombrie 2024.

Autor: Levana Zigmund

Citiți și:
ONU tocmai a adoptat „Pactul pentru viitor” care stabilește bazele unei noi „ordini globale”. S-a încheiat un Acord Digital Global – Tirania tehnocratică digitală, climatică și medicală globală care ni se pregătește
Secretarul General al ONU și starea de urgență globală

 

yogaesoteric
11 octombrie 2024