Sunt Alina Bica. Partea mea de adevăr – Fosta şefă DIICOT Alina Bica îşi spune povestea (II)

„Partea mea de adevăr”. Aşa se poate intitula prima ieşire publică a fostei şefe DIICOT Alina Bica, după ani de tăcere în care aceasta nu a dorit să facă niciun fel de comentariu în legătură cu dosarele în care a fost executată de DNA-ul condus de Laura Kovesi, cu acuzaţii de corupţie pentru care a fost achitată pe linie.

Continuăm prezentarea înregistrării în care Alina Bica vorbeşte despre începuturile şi apogeul carierei sale, despre momentul în care a început perioada neagră a vieţii sale, despre cum a fost arestată de o judecătoare care ulterior, la scurt timp, a primit o funcţie de conducere la ÎCCJ, şi de un judecător apropiat şefei DNA Laura Kovesi, şi nu în ultimul rând despre cum în anii în care a fost supusă execuţiilor judiciare şi-a pierdut mama, prietenii şi a ajuns să fie ostracizată public, fără să se poată apăra în fata uriaşului aparat de denigrare şi de propagandă care acţiona în numele Binomului DNA-SRI.

Citiți prima parte a articolului

Nevoia de izolare

Nu e uşor să duci pe umeri titulatura de inculpat, reflexia pe care tu o vezi în ochii societăţii fiind una terifiantă. Pentru că în momentul în care eşti atât de mediatizat la televizor, cum a fost cazul meu (îmi aduc aminte că 24 din 24 se vorbea despre mine – nu în termeni elogioşi; se făceau asocieri jignitoare), în momentul în care ieşeai în societate, oamenii îşi dădeau coate, comentau nepotrivit, se uitau ciudat, motiv pentru care dorinţa de izolare este una profundă şi foarte mare. În sala de judecată este ciudat, pentru că, din postura de procuror, persoana care veneai acolo ca să îţi exerciţi profesia, meseria, eşti într-o postură care te face să reflectezi cu multă atenţie la persoana ta, la cine eşti, la locul tău în societate, la viitorul pe care îl ai. Am învăţat că a cunoaşte legea şi a te baza pe sistem sunt două aspecte diferite. Am mai învăţat că există culoare şi că soarta îţi este uneori hotărâtă încă din momentul în care rechizitoriul ajunge pe masa instanţei de judecată.

Achitări pe linie pentru acuzaţiile de corupţie

Vreau totuşi să subliniez un aspect. Eu sunt un caz fericit, în sensul în care Dumnezeu n-a lăsat să se petreacă evenimentele urâte pe care oamenii respectivi, funcţionarii respectivi, magistraţii respectivi le-au planificat în ceea ce mă priveşte. Din trei dosare, după 11 ani de zile de procese, rezultatul este următorul: în două dosare am fost achitată definitiv; nu prescripţie, ci achitare. În dosarul ANRP, cel care a schimbat viaţa mea fundamental peste noapte, nu numai că am fost achitată, ci judecătorii au consemnat că procurorii au inventat texte de lege ca să obţină arestarea preventivă în ceea ce mă priveşte. Mai este consemnat în dosarul meu, în soluţia de achitare, împrejurarea că nu numai că nu se poate vorbi despre indicii cum că aş fi săvârşit vreo infracţiune, ci nu există nici cea mai mică urmă, nici cea mai mică legătură între mine, ca persoană, şi acuzaţiile respective. M-aş fi aşteptat ca după toată tevatura care s-a făcut în presă în legătură cu acuzaţiile care mi-au fost aduse, măcar pe jumătate să primesc corectarea de rigoare şi cineva, un jurnalist, să iasă să anunţe, să spună care a fost adevărul în legătură cu acel dosar. Nu s-a petrecut aceasta.

În al doilea dosar în care am fost trimisă în judecată, am fost achitată datorită faptului că unul dintre inculpaţi a povestit cum procurorul l-a forţat şi a pus presiune în ceea ce-l priveşte ca să declare, să-mi pomenească numele în legătură cu o infracţiune de corupţie. Niciuna dintre persoanele audiate în acel dosar, mai puţin martorul denunţător, nu a indicat nici măcar o urmă de implicare sau indiciu în ceea ce mă priveşte în legătură cu denunţul care a fost formulat. Mai mult decât atât: acel inculpat a povestit în faţa instanţei cum era scos din arestul central – fiind arestat într-o altă cauză – şi ţinut la parchet câte 10-12 ore, pentru a fi convins să declare că mi-ar fi oferit mită, în condiţiile în care soţia sa era însărcinată şi am înţeles că avea şi o problemă medicală gravă. Îi mulţumesc pe această cale acelei persoane – pe care n-am cunoscut-o niciodată, nici măcar n-am ştiut că există şi pe care am văzut-o prima dată în sala de judecată când am împărţit amândoi calitatea de inculpat – că a avut puterea şi tăria să spună adevărul, deoarece pentru mine şi pentru situaţia mea juridică a contat foarte mult.

Patru infracţiuni, o singură condamnare, dar nu pentru corupţie şi cu aplicarea legii contrar CEDO

În cel de al treilea dosar (care cred că a fost şi cel mai mediatizat şi care a atras după sine hotărârea mea de a pleca din România), doresc să spun că din patru infracţiuni pentru care am fost trimisă în judecată, am fost achitată pentru trei şi am fost condamnată pentru cea de-a patra, o infracţiune de favorizare a făptuitorului, o infracţiune cu o pedeapsă de la unu la cinci ani de închisoare sau amendă. Doresc să subliniez pentru toată lumea, ca să nu se spună că nu s-a ştiut pe viitor: nu este o infracţiune de corupţie. Eu nu am fost condamnată pentru infracţiuni de corupţie. Eu nu am fost condamnată că aş fi primit sau aş fi luat mită sau foloase de la cineva. Mai mult decât atât: doresc să subliniez un aspect: în hotărârea de condamnare din acest dosar, în legătură cu această infracţiune, instanţa de judecată a consemnat expressis verbis, exact aşa cum vă spun, că infracţiunea care se reţine în sarcina mea, textul de lege este necesar să fie interpretat în sensul său extensiv şi nu în sensul său restrictiv, aşa cum prevede Constituţia şi aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. România a fost condamnată la CEDO de foarte multe ori pentru aplicarea extensivă a legii penale. Este interzis să aplici extensiv legea penală. Legea penală este de strictă interpretare.

Vreau să vă spun că, de fiecare dată, apelul meu s-a judecat de două ori şi inclusiv în recurs în casaţie au existat opinii minoritare în sensul achitării, subliniindu-se că niciodată în jurisprudenţa din România infracţiunea de favorizare a făptuitorului nu a fost interpretată în felul în care a fost interpretată în raport cu mine. Vreau să vă spun, de asemenea, că în cazuri similare procurori-șefi care au avut acelaşi tip de atitudine instituţională similară cu cea pe care eu am adoptat-o nu au primit niciun fel de sancţiune – nici măcar la nivel instituţional, ca abatere disciplinară. Inclusiv conducătorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a avut decizii similare cu cea pe care am luat-o eu şi nimeni nu i-a reproşat nimic şi nimeni nu a trimis în judecată persoana respectivă.

Consider că modul în care s-au instrumentat dosarele mele, la final, modul în care anumiţi judecători au înţeles să aplice legea în ceea ce mă priveşte nu au acţionat în cel mai corect şi legal mod.

Plecarea în Italia via Costa Rica, incidentul de la Londra

În legătură cu decizia de a veni în Italia şi cu asocierea mea cu termenul de fugar: nu m-am considerat şi nu mă consider un fugar, atâta timp cât eu am părăsit legal şi fără niciun fel de restricţie teritoriul României. Şi atâta timp cât autorităţile au ştiut în permanenţă unde mă aflu, nu m-am ascuns, am urmat legea şi procedurile judiciare din Italia. Am hotărât şi am decis să părăsesc România nu din cauza faptului că nu am dorit să execut o pedeapsă ce mi-a fost aplicată de autorităţile judiciare române. Se poate face un calcul simplu. Am avut o condamnare de patru ani de închisoare şi am avut o executare de zi la zi de un an şi două luni. Orice jurist care face un calcul ar fi constatat că din momentul prezentării în penitenciar, în patru-cinci luni eram propozabilă la eliberarea condiţionată. Deci nu s-ar pune problema, din punctul meu de vedere, că am evitat executarea unei pedepse în regim de detenţie în România. Am executat şase luni de detenţie în România într-o cauză în care am fost achitată definitiv. Am executat trei luni de detenţie în România într-o altă cauză în care am fost achitată definitiv. Nu despre a executa pedeapsa în regim de detenţie este vorba. Am ales să plec din România pentru că am dorit să găsesc un loc în care să pot să execut această pedeapsă şi să am posibilitatea să-mi reiau viaţa, să-mi reconstruiesc viaţa de la zero – aspect pe care România nu mi l-a oferit şi nu mi-l oferă nici în prezent.

Doresc să subliniez faptul că decizia de a nu mă întoarce în România a fost luată ca urmare a unui eveniment care s-a petrecut la Londra, la sfârşitul anului 2016. Nu doresc să detaliez aspectele legate de acel eveniment, dar pot să spun că a fost determinant în a mă convinge că nu doresc să mă mai întorc în România. Am ales la vremea respectivă să plec în Costa Rica, deoarece Costa Rica avea una dintre cele mai moderne legislaţii pentru protecţia persoanelor persecutate din punct de vedere politic. Şi în momentul în care am ajuns în ţara respectivă, după evaluarea persoanei mele şi a cazului meu, am primit statutul provizoriu de refugiat din motive politice.

Doresc să subliniez faptul că situaţia mea a fost menţionată în patru rapoarte internaţionale, inclusiv în raportul Departamentului de Stat American, ca fiind un caz cu mari şi semnificative abuzuri procedurale, şi a fost folosit în mod frecvent la acea vreme ca un exemplu de „așa nu”, referitor la modul în care se efectuează o investigaţie sau este prezentată şi gestionata o persoană, dacă pot numi aşa.

După ce am putut să părăsesc Costa Rica (deoarece am fost arestată preventiv două luni şi trei săptămâni şi acolo), am decis că nu doresc să mă întorc în România, deoarece am considerat că autorităţile din România au avut o abordare incorectă în ceea ce mă priveşte. Şi am ales Italia, deoarece am considerat (şi constat că am avut dreptate) că este o ţară în care judecătorii au apreciat cu corectitudine cazul meu, mi-au acordat garanţiile prevăzute de lege, egal ca pentru orice alt cetăţean, şi au evaluat circumstanţele particulare ale cazului meu în conformitate cu legea. Nu au judecat-o pe Alina Bica, fostă şefă a DIICOT-ului, care nu are dreptul la remedii şi care nu are dreptul să i se aplice prevederile legale, ci au judecat-o pe Alina Bica, un cetăţean care este în mod adevărat egală în faţa legii, la fel cum sunt toţi ceilalţi cetăţeni. Şi legea a fost aceeaşi pentru mine ca pentru orice alt cetăţean italian sau străin care era rezident pe teritoriul Italiei. Nu am mai fost dată ca exemplu în societate, ci am fost tratată cu respect. Iar pentru mine asta a contat foarte mult şi este motivul pentru care am ales să rămân în continuare şi aleg să rămân în continuare în Italia: pentru că este o ţară care m-a tratat cu respect.

Distrugerea imaginii

Eu nu m-am luptat cu părerea unor oameni sau cu imaginea pe care mi-au creionat-o anumiţi oameni, ci m-am luptat cu imaginea pe care şi a creat-o despre mine o ţară întreagă, ca urmare a unor proiecţii care n-au nicio legătură cu realitatea şi care au fost perpetuate, inserate şi prezentate în spaţiul public.

Şi încep cu data de 19 noiembrie 2014. Înainte ca eu să ajung la Direcţia Naţională Anticorupţie, deja jurnaliştii erau informaţi despre faptul că eu am fost pusă sub acuzare, că sunt o persoană care a comis infracţiuni de corupţie, că este ceva extrem de grav în legătură cu mine şi că nu este doar dosarul ANRP, ci sunt o mulţime de alte elemente.

Îmi aduc aminte că la o săptămână, maxim 20 de zile din momentul în care eu am fost ridicată din stradă, un jurnalist a primit de la procurorul de caz o ordonanţă în care erau inserate o mulţime de dosare afirmativ atribuite persoanei mele. Din acea ordonanţă rezultă că eu, în calitate de procuror-şef al DIICOT, am comis o imensitate de infracţiuni. Acea persoană a publicat pe blogul său ordonanţa pusă la dispoziţie de Direcţia Naţională Anticorupţie. Evident că ea a fost preluată în toată presa. E surprinzător şi am o mare întrebare la care nimeni nu mi-a răspuns nici până în ziua de astăzi: cum a ajuns acea ordonanţă în mâinile acelui ziarist? În condiţiile în care avem un text în Codul de procedură penală, la articolul 285, care spune că urmărirea penală este nepublică şi că orice devoalare de asemenea informaţii sau de comunicare de acte procedurale este o abatere disciplinară, cel puţin.

După publicarea ordonanţei respective, coroborat cu emisiunile şi cu articolele de presă care erau de ordinul zecilor în fiecare zi, s-a creionat şi s-a transmis opiniei publice că sunt un personaj controversat, că sunt un personaj corupt, că sunt un procuror care a comis infracţiuni şi care a luat o mulţime de bani. Aspect fals. Şi nu este că o spun eu; o spun hotărârile judecătoreşti care au fost pronunţate în ceea ce mă priveşte şi din care rezultă că eu nu am fost condamnată pentru infracţiuni de corupţie. Eu nu am fost condamnată pentru că am luat bani. Singura infracţiune – repet – pentru care eu am fost condamnată: o infracţiune de favorizare a făptuitorului – această condamnare a fost dispusă cu o aplicare extensivă a legii penale. Orice student în anul doi la drept ştie că legea penală nu se aplică extensiv. Articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului interzice aplicarea legii penale într-o manieră extensivă sau prin analogie. Şi de ce se petrece aceasta? Pentru că legea penală implică în aplicarea sa nişte standarde foarte înalte de probaţiune. Cetăţeanul este necesar să ştie cu claritate ce are voie să facă şi ce nu are voie să facă, astfel încât să nu se trezească în ipostaza de a comite infracţiuni. Legea penală este necesar să fie clară şi precisă. În momentul în care tu aplici legea penală în mod extensiv, aduci imprevizibilul în aplicarea legii.

Eu am fost acuzată de infracţiuni de corupţie, dar am fost achitată într-o manieră clară şi indubitabilă pentru toate aceste acuzaţii. Ce m-a deranjat cel mai tare a fost insistența cu care s-a prezentat în spaţiul public din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie că eu aş fi o persoană coruptă; şi, din păcate, percepţia a rămas. Şi mai este deranjant faptul că niciun jurnalist nu a luat să citească hotărârile care au fost pronunţate în cauză şi să constate incompatibilitatea dintre persoana mea şi această asociere cu infracţiunile de corupţie. Pentru că eu nu am comis astfel de fapte. Eu nu am comis infracţiuni. Nu le-am comis. Sunt un om care respectă legea şi care şi-a dedicat prea mult viaţa unor idealuri pentru a comite astfel de fapte.

Acum, una este ce se spune şi alta este ce ai făcut. Fiecare alege să creadă ceea ce consideră. Dar am dreptul să-mi spun partea mea de adevăr.

Mitul confortului financiar

Doresc să clarific un aspect pe care l-am citit în mod frecvent în media şi pe reţelele de comunicare virtuală referitor la situaţia financiară, confortul financiar pe care l-am avut din momentul în care am părăsit România şi viaţa lipsită de griji pe care aş fi dus-o în Italia din acel moment. Nu doresc nimănui să aibă parte de confortul financiar de care eu am beneficiat şi de munca pe care am depus-o în toată această perioadă pentru a putea să mă întreţin şi a-mi construi o viaţă în Italia.

În momentul în care maşina mea a fost oprită în trafic în 19 noiembrie 2014, pe cardul meu de salarii se aflau 1.400 de lei.

Am fost procuror 20 de ani în România şi am ocupat a doua cea mai importantă poziţie în ierarhia Ministerului Public – aceea de procuror-șef al DIICOT. Evenimentele care s-au petrecut în viaţa mea au determinat o schimbare radicală şi dramatică a parcursului meu profesional.

Din acuzator, apărător

În momentul în care am ajuns în Italia şi situaţia mea juridică s-a clarificat (în sensul că instanţă de judecată a decis că pot să rămân aici şi să îmi clarific juridic situaţia în Italia), am avut de ales între a-mi alege o altă meserie – astfel încât să pot să mă întreţin şi să îmi construiesc o nouă viaţă aici – sau să beneficiez de cunoştinţele juridice şi profesionale pe care le-am dobândit în cei 20 de ani de procuratură şi să devin avocat. Experienţa şi evenimentele pe care le-am trăit m-au determinat să aleg cea de-a doua opţiune, aceea de a deveni avocat, deoarece eu consider că atât experienţa umană, cât şi cea profesională de care beneficiez îmi permit să evaluez şi să pot să ofer ajutorul juridic şi asistența juridică necesară persoanelor care au nevoie de ea. Am ales, în sensul că am trecut din poziţia de procuror în poziţia de avocat, considerând că atuurile profesionale şi umane pe care le am le pot pune la dispoziţia persoanelor care au probleme de natură juridică, care sunt acuzaţi pe nedrept, care se confruntă cu situaţii juridice nedrepte sau acelor persoane care pur şi simplu au nevoie de asistență juridică dată de un avocat un pic altfel, aşa cum sunt eu.

Pierderea mamei

În momentul în care ţi se ia tot, când statul îţi ia tot (pentru că o acţiune judiciară pornită împotriva unei persoane este o acţiune exercitată în numele autorităţii statului), în momentul în care ţi se ia tot, pierzi cariera şi reputaţie profesională, pierzi poziţie socială, pierzi prietenii, pierzi respectul cunoscuţilor, al rudelor, al vecinilor, al tuturor celor care te cunosc. Te găseşti într-o situaţie financiară imposibilă, deoarece este aproape imposibil să-ţi găseşti de lucru, de muncă. Oamenii consideră că asocierea cu o astfel de persoană atrage evenimente nefaste şi refuză să se asocieze şi să te accepte în preajma lor. Pierzi familie. Eu, de exemplu, am pierdut-o pe mama în decembrie 2016. Deşi părinţii par cei mai puternici, pentru că stau lângă tine şi urmăresc să te îmbărbăteze şi să-ţi spună că la final va fi bine, genul acesta de şocuri şi de durere şi de deznădejde îi afectează şi aspectele acestea mai devreme sau mai târziu se văd. Din păcate, în ceea ce o priveşte pe mama, efectele s-au văzut prea devreme.

În sfârşit, un om liber

Este şi o parte benefică după un astfel de cataclism, pentru că, vrei-nu vrei, te descoperi pe tine aşa cum eşti. Un astfel de eveniment te obligă să reflectezi în legătură cu valorile pe care ţi le-ai stabilit în viaţă. Pot să spun că evenimentele tragice (la un moment dat) şi fericite (la final) care mi s-au petrecut din punct de vedere profesional, paradoxal m-au ajutat, pentru că la momentul acesta, în calitate de avocat, am dobândit abilitatea de a anticipa anumite acţiuni, anumite raţionamente, anumite poziţionări pe care organele judiciare le adoptă sau le vor adopta în legătură cu persoanele trimise în judecată sau persoanele care participă la anumite procese şi cred că genul acesta de experienţă mă ajută să mă definesc şi să profesez ca avocat la un nivel foarte înalt şi pe nişte standarde profesionale de excepţie.

În legătură cu situaţia mea de astăzi. Doresc să subliniez că astăzi sunt un om liber şi sunt un om care se împlineşte profesional în fiecare zi prin munca pe care o desfăşoară. Consider că mi-am găsit menirea şi profesia care mi se potriveşte: aceea de avocat. Probabil că dacă în 1996 aş fi avut experienţa sau măcar aş fi putut intui o parte din evenimentele care îmi vor marca viaţa în viitor, alegerea la vremea respectivă ar fi fost diferită, pentru că în mod cert valorile mele profesionale şi umane sunt mult mai apropiate de profesia de avocat decât de cea de acuzator.

O nouă viaţă

În încheiere, aş vrea să spun că începând de astăzi, îmi voi prezenta cu curaj şi cu imparţialitate adevărul meu. Cine este interesat să-l cunoască îl aştept pe paginile mele de media, pagini în care voi fi foarte activă, voi expune cu transparență evenimentele aşa cum au fost, fără cancanuri şi fără informaţii de senzaţional. Cred că o prezentare obiectivă a unor evenimente mă ajută pe mine să mă prezint aşa cum sunt şi pe dumneavoastră să mă cunoaşteţi într-o formă reală şi corectă. Iar pe viitor voi dori să prezint aspecte şi evenimente din viaţa mea care să mă definească şi care să mă prezinte într-o lumină reală din punct de vedere profesional şi uman, aşa cum sunt.

Vă aştept pe paginile mele de social media, vă invit să-mi daţi un follow şi să fiţi parte a unei comunităţi în care vă voi prezenta opinii, păreri, sugestii, sfaturi personale şi profesionale, juridice, din experienţa mea, care să vă ajute să înţelegeţi din punct de vedere juridic anumite evenimente, situaţii juridice, legi, orice alte aspecte pe care dumneavoastră le veţi considera relevante şi cred că putem să discutăm despre toate acestea într-o manieră transparentă, corectă, profesională şi care să vă ajute să le înţelegeţi aşa cum sunt ele. Lăsaţi-mi comentarii, adresaţi-mi întrebări, prezentaţi-mi evenimente care vă preocupă, care vă afectează şi promit că am să vă răspund tuturor în legătură cu acestea, cu informaţii profesionale din experienţa mea care să vă ajute în rezolvarea lor.

Citiţi şi:
Avocat Cosmina Cerva, Baroul București: „Dacă Justiția a ajuns să pedepsească nevinovații și să scape vinovații, ce nevoie mai are poporul de ea?!”
Al cui eşti, Ionuţ Matei? (I)
Lupul Bolojan, vânat de procurorii patriei

 

yogaesoteric
18 decembrie 2025