Tabăra online de comuniune cu Atributele Dumnezeiești, 11-15 noiembrie 2020

 

Intră în comuniune cu Conștiința Supremă prin misterul inefabil al Atributelor Dumnezeiești!

 

Fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, este într-o continuă căutare a lui Dumnezeu.

Unii caută o viață mai bună, alții urmăresc să găsească fericirea, alții își doresc să găsească iubirea, însă puțini sunt aceia care urmăresc într-un mod conștient să găsească adevărul, întrebându-se: „Cine sunt eu?”.

Realitatea cea tainică a lui Dumnezeu nu este o credință, ci o experiență. În tradiția yoghină se spune că Dumnezeu este în simultaneitate transcendent și imanent, dincolo de înțelegerea umană, dar în același timp chiar aici, prezent în noi și în tot ceea ce ne înconjoară.

Ceea ce noi numim Dumnezeu este o realitate care depășește mintea, gândurile, se află dincolo de concepte și idei, fiind însă de o profundă intimitate. Cum de este posibil? Pentru că în fiecare dintre noi există o scânteie dumnezeiască.

Această realitate ultimă a fost numită diferit în tradițiile spirituale: Dumnezeu, Conștiința Supremă, Absolutul, Brahman, Allah, Elohim etc.

În viziunea sistemului Yoga, realitatea ființei umane este profund misterioasă, iar ţelul cel mai înalt al acestei practici spirituale milenare este atingerea adevărului ultim cu privire la ceea ce suntem cu adevărat și dobândirea înțelegerii existenței însăși. Cu alte cuvinte, descoperirea lui Dumnezeu.

Călătoria către realizarea sinelui ne poartă de la Ahamkara (ego) către Jivatman (suflet), apoi la Atman (Sinele Suprem Nemuritor), iar în final la atingerea realizării supreme ultime, unde esența supremă a fiinţei noastre (Atman) se unește cu Sinele Absolut cel Veşnic (Paramatman) al lui Dumnezeu Tatăl.

Fiecare cale a tradiției yoghine ne conduce către același ideal: contopirea cu Dumnezeu.

În această tabără, Advaitananda și Adina Stoian vă vor prezenta misterele următoarelor 8 Atribute Dumnezeiești:

– Atributul Dumnezeiesc al Umilinței Dumnezeiești
– Atributul Dumnezeiesc al Focului Dumnezeiesc
– Atributul Dumnezeiesc al Ajutorului Dumnezeiesc
– Atributul Dumnezeiesc al Entuziasmului Dumnezeiesc
– Atributul Dumnezeiesc al Echilibrului Dumnezeiesc
– Atributul Dumnezeiesc al Detașării Dumnezeiești
– Atributul Dumnezeiesc al Invulnerabilității Dumnezeiești
– Atributul Dumnezeiesc al Speranței Dumnezeiești

Programul de practică spirituală va include zilnic:
– două exemplificări spirituale la unison;
– o sesiune ghidată de Hatha Yoga, incluzând în final și relaxarea yoghină completă.

Toate conferințele vor putea fi audiate atât live cât și ulterior, pe toată perioada taberei și 72 de ore după încheierea acesteia, pentru a vă putea bucura de ele în cazul în care programul nu vă permite să fiți mereu la unison.

Tabăra va fi coordonată de Advaitananda și Adina Stoian, instructori yoga şi tantra la Natha Yoga Center din Danemarca, cu o experiență de peste 30 ani în yoga, tantra și meditație.

Click aici pentru a te înscrie 

Tabăra va fi susținută în limba engleză, însă aveți posibilitatea să optați pentru traducere în limba română.

„Am căutat în temple, biserici și moschei. Dar L-am aflat pe Dumnezeu în inima mea.” – Jalaluddin Rumi

 

yogaesoteric
21 octombrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More