Strategia ce este actualmente folosită pentru a schimba percepția asupra homosexualității atât în Occident cât și în lume
Pe 26 iunie 2015, Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale pe întregul teritoriu al țării. Anterior, secretarul de stat John Kerry anunțase că problematica drepturilor homosexuale este una din prioritățile politicii externe americane.
Conform unor sondaje de opinie, căsătoriile între persoane de același sex sunt acceptate de aproximativ 50% dintre americani. Cum s-a ajuns aici, în doar câteva zeci de ani?
Un articol publicat în 1987, The Overhauling of Straight America (Îndreptarea Americii heterosexuale) – semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill (Erastes Pill era numele de autor al lui Hunter Madsen) a devenit referința privind tacticile folosite de mișcarea homosexuală pentru a se impune în ochii opiniei publice americane.
Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în politici la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.
Se spune că The Overhauling of Straight America a devenit „Biblia” mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s – După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura faţă de homosexuali în anii ’90).
Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial din anul 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.
Publicat în ediţia din 1987 a revistei pentru homosexuali Guide, The Overhauling of Straight America începe cu:
„Primul lucru care trebuie făcut este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nicio emoţie.”
Autorii continuă şi vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport. „Ţie îţi place ciocolata, mie îmi place vanilia. Tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu e nicio problemă.”
„Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne putem aştepta la o «apreciere» sau «înţelegere» deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Însă dacă îi faci să se gândească că aceasta e doar un lucru obişnuit, dacă îi faci să ridice din umeri, atunci lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi, pentru a-i face doar să ridice din umeri, homosexualii ca şi comunitate trebuie să înceteze să mai pară misterioşi, străini şi diferiţi.”
Articolul face apel la o campanie masivă în mass-media pentru schimbarea imaginii homosexualilor, iar „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”.
Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:
Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil
„Principiul din spatele acestui sfat e simplu”, spun Kirk şi Pill, „aproape orice comportament începe să pară normal dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptabilitatea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă.” Iniţial, o persoană poate fi ofensată de noutate, însă autorii notează că „atât timp cât Ion nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu îi ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui repede cu el şi viaţa va merge mai departe.” Viaţa merge mai departe şi Ion şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim.
„Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească mult despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă.” Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este cel puţin împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acerbe dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali «respectabili» ies în faţă şi îşi prezintă punctul de vedere.”
De asemenea, autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare cu homosexualitate. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, descrierile sexuale trebuie reduse la minim, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate cât mai mult posibil ca o chestiune socială abstractă.”
Autorii subliniază importanţa discutării despre problematica homosexuală în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală.” Omul de rând petrece un număr de ore pe zi în faţa televizorului. „Aceste ore deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian.”
Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (se referă la intervalul dintre anii 1977-1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi în emisiunile TV.
De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de exemplu, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase în filme şi la televizor, iar asta nu e o întâmplare.
Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este o sursă principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă este cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea dată homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate.”
Ei continuă, „În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca retrograde şi înapoiate, rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a știinţei şi opiniei publice (sabia şi scutul acelui «umanism secular» dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici.”
Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca pe niște activişti agresivi
„În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să îşi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică care justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa «mândria homosexuală» atunci când aceasta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Şi trebuie să găsim calea de mijloc dintre a-i impresiona pe heterosexuali cu numărul nostru mare, pe de-o parte, şi a le declanşa o paranoia ostilă – «Nu mai ai loc de ei!» – pe de altă parte.”
„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda, şi care sporesc plauzibilitatea victimizării. În termeni practici, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrâni simpatici şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi NAMBLA [North American Man-Boy Love Association] nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot apărea niciodată ca victime).”
Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că niciunul nu şi-a ales preferinţele sexuale. Mesajul trebuie să spună: «Dacă îi întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali sau albi sau negri sau inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; nu au ales ei asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient – e însă ceva natural pentru ei. Destinul acesta ar fi putut fi şi al vostru!»”
Această strategie e la lucru peste tot unde ne uităm. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, Born this Way (Născut aşa). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care îi consiliază pe bărbaţii şi femeile care vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, atunci asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii care nu pot face nimic ca să se schimbe.
Kirk şi Pill continuă: „Heterosexualii trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca victime. Domnul şi doamna Public nu trebuie să aibă scuze să spună «ei nu sunt ca noi». Pentru asta, persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu poată fi deosebite de heterosexualii la care vrem să ajungem. (Ca să revenim la termenii pe care i-am folosit în articolele anterioare, purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie «homosexuali normali» de tip R, nu «homosexuali la înfăţişare» de tip Q.) Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: «Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care ar fi putut fi şi a ta».”
Autorii continuă remarcând că e posibil ca homosexualii să nu apară favorabil în cadrul unei strategii care îi face să pară victime ale unui soi de plagă, „dar în realitate comunitatea homosexuală este slabă şi trebuie să manipuleze puterile celor slabi, inclusiv jocul pentru simpatie.”
„Al doilea mesaj îi va prezenta pe homosexuali ca victime ale societăţii.”
Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă
„O campanie media care îi înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi care îi încurajează pe heterosexuali să le fie protectori trebuie să faciliteze pentru cei ce răspund afirmarea şi explicarea noului lor rol de protectori. Puţine femei heterosexuale dar şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa noul impuls protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament uniform şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră.”
„Este foarte important pentru mişcarea homosexuală să îşi lege cauza de standarde acceptate ale dreptului, pentru că susţinătorii ei heterosexuali trebuie să aibă la îndemână un răspuns pe măsură la argumentele morale ale oponenţilor ei. Homofobii îşi îmbracă reacţiile emoţionale în hainele grele ale dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor pentru homosexuali trebuie să fie gata să combată dogmele cu principii.”
Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni
„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa tot mai negativă de care au parte zilele astea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să îi portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o mereu în anunţuri care precizau cu mândrie «Ştiaţi că acest mare om/femeie a fost ____?» Însă mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care încă îi văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi – şterşi, singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii.”
Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor. „Vedetele pot fi hetero (ca Ed Asner) sau homo.”
Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi
„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe anti-homosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.”
„Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi ale căror caracteristici şi opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, cu o ură isterică, care sunt şi caraghioşi, şi tulburaţi; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre «poponarii» pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali.”
Autorii explică mai departe: „Am indicat deja câteva imagini care ar putea afecta vendeta homofobă: neo-naziştii, fanaticii religioşi şi membri Ku Klux Klan prezentaţi într-o manieră negativă şi ridicolă (o sarcină uşoară, de altfel).
Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti «tehnica parantezei». De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva «acelor degeneraţi şi îndrăciţi», în timp ce bate cu pumnul în pupitru. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe fotografiile emoţionale ale unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului, şi aşa mai departe. Contrastul e evident. Efectul e devastator.”
Pasul 6: Solicitaţi fonduri
„Orice campanie masivă de acest fel va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale fără precedent – un amplu mecanism de strângere de fonduri”, spun autorii. Ei îi îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care nu au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât media, ei îşi pot permite să contribuie mai mult.”
Ei continuă şi spun că „invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială.”
Doi ani mai târziu, în cartea lor After the Ball, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „…prin conversie înţelegem ceva mult mai ameninţător la adresa stilului de viaţă american, fără de care nu poate avea loc nicio schimbare socială majoră. Înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite poporului prin mass-media.”
Demonizaţi Creştinismul
În ton cu Repararea capitală a Americii heterosexuale a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii se derulează astăzi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor este îndreptat în special împotriva creştinismului.
Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest „discurs al urii” ar conduce la infracţiuni de ură, ce trebuie să fie curmate. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler.
Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea unui student homosexual, Matthew Shepard. (De fapt, Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).
În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.
Inspectoratul Şcolar din San Francisco a adoptat o hotărâre prin care se dă vina pe grupurile religioase pentru aşa numitele „infracţiuni de ură”, cum a fost uciderea lui Mathew Shepard. În plus, inspectoratul a aprobat o hotărâre prin care îndemna presa locală să nu publice anunţuri ale organizaţiilor pro-familie în care se vorbeşte despre schimbarea de la homosexualitate la heterosexualitate.
În New York, un panou cu un verset din Biblie a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”
În Massachusetts în 2005, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lor era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă şi-a retras copilul de la şcoala aceea. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.
Este evident că strategiile şi tacticile din Repararea capitală a Americii heterosexuale şi din After the Ball sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „istoriei gay” în şcolile publice. Nu e nicio îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în toate şcolile din SUA.
Citiţi şi:
Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)
Bizara impunere în forţă a homosexualilor
yogaesoteric
2 februarie 2016