TAO TE KING – Cartea cărării supremului adevăr (III)

 
Citiți  aici  a doua parte a cărții TAO TE KING

• A ieşi din TAO înseamnă a trăi (în manifestare). A intra în TAO înseamna a muri (pentru manifestare). Trei oameni din zece sunt pe calea vieţii (aceia care au o vitalitate mai mare pot să trăiască mai mult timp). Trei oameni din zece sunt pe calea morţii (aceia care au o vitalitate slabă mor tineri). Trei oameni din zece care erau pe calea vieţii se îndreaptă prematur spre împărăţia morţii.  Pentru ce aceasta? Pentru că ei iubesc prea mult viaţa (unii dintre aceia care au o vitalitate mare mor totuşi tineri pentru că în mod prostesc abuzează de sănătatea lor). Îl admir şi îl respect pe acela care cunoaşte arta de a se cruţa şi stăpâni. Un asemenea om nu întâlneşte nici rinoceri, nici tigrii atunci când călătoreşte pe pământ. El nu are nevoie să poarte nici armură şi nici arme, chiar şi atunci când intră în mijlocul armatelor adverse. La el, rinocerii nu găsesc un loc pe care să-l străpungă cu cornul. La el, tigrul nu găseşte un loc unde să-l zgârie. La el, arma nu descoperă un loc pe care să-l rănească. De ce? Fiind deja nemuritor, niciun loc pe el nu se deschide pentru moarte.

• TAO produce, virtutea conservă. Materia furnizează un corp. Ambianţa îl finisează. Astfel, toate fiinţele lumii îl omagiază pe TAO şi onorează virtutea. Această veneraţie pentru TAO şi acest respect al virtuţii nu sunt ordonate, ci întotdeauna spontane. Căci TAO este acela care le produce, virtutea este aceea care le conservă, făcându-le să se mărească şi să crească, ajutându-le să se împlinească şi să se maturizeze, oferindu-le posibilitatea de a se hrăni şi protejându-le. A produce fără să-ţi însuşeşti, a acţiona fără să aştepţi nimic, a ghida fără să constrângi, iată suprema virtute.

• Principiul lumii poate fi considerat drept Muma Lumii. Când s-a găsit muma, se cunosc copiii. Când se cunosc copiii şi se revine la cunoaşterea mumei, nu este nicio primejdie de pierdere a personalităţii. Fiţi tăcuţi, închideţi poarta simţurilor şi până la moarte nu vi se va petrece niciun rău. Căci, deschizându-vă poarta simţurilor şi permiţând dorinţelor să vă copleşească, până la moarte nu veţi fi mântuiţi. Vederea lucrurilor subtile înseamnă a fi luminat. Umilinţa păstrată este tărie. Călăuziţi de înţelepciunea lui TAO, întoarceţi-vă la lumină. Evitaţi nenorocirea, nesocotind personalitatea. Alăturaţi-vă eternului.

• De-aş fi la conducerea ţării aş merge mereu pe marele drum. Mă tem să par însemnat. Marele drum este foarte cunoscut de marii înţelepţi, însă mulţimea preferă potecile rătăcitoare. Palat bogat: ţărână necultivată, grânare goale. Veşmânt luxos: sabie ascuţită, mâncare multă, bogaţii îngrămădite – arată furt şi fală. Desigur, aceasta nu înseamnă a păşi pe marele Drum – TAO.

• Celui cu virtutea bine înrădăcinată îi va fi teamă că-i va fi smulsă. Cel identificat puternic cu virtutea nu o poate pierde. El va fi preamărit de toţi urmaşii săi. Cultivând TAO în inimă, virtutea va deveni sinceră. Cultivând-o în toată lumea, virtutea va deveni universală. Observându-te singur, te judeci singur. Observând pe alţii, judeci pe alţii. Observând ţara, judeci ţara. În felul acesta se cunoaşte ţara.

• Omul plin de virtute este un copil care nu se teme nici de fiarele sălbatice, nici de şerpi. Oasele îi sunt moi, nervi îi sunt slabi şi totuşi strângerea sa este puternică. Poate striga o zi întreagă fără să răguşească, căci este armonizat cu firea. A cunoaşte armonia înseamnă a cunoaşte ceea ce este etern. Cunoaşterea eternului este lumina absolută. A căuta doar prelungirea vieţii nu este fericire.Tăria este dată de energia vitală, însă, când te întăreşti şi devii rigid, îmbătrâneşti. Aceasta nu înseamnă a urma TAO. Cel ce nu practică consecvent TAO – pierde repede. Cel ce ştie nu vorbeşte, cel ce vorbeşte nu ştie. A tăcea, a închide poarta simţurilor, a înceta activitatea, a te desface de  toate legăturile, a-ţi stăpâni flacăra vieţii, a te identifica cu atomii ultimi, înseamnă a atinge unitatea. Atunci se privesc ca fiind egale onoarea şi disgraţia, câştigul şi pierderea, bunătatea şi injuriile. Aceasta este atitudinea corectă.

• Cel ce este drept poate guverna, cel ce este viclean poate face războiul; însă cel ce practică Non-Acţiunea va obţine împărăţia. Iată după ce ştim că este aşa:
 - regulamente multe, mare sărăcie în popor;
 - multe arme, primejdie pentru ţară;
 - artele excesiv cultivate, multe obiecte nefolositoare;
 - legi multe, hoţi mulţi.

• Când administraţia este îngăduitoare, poporul se îmbogăţeşte. Când administraţia este hrăpăreaţă, poporul este lipsit de toate. Binele izvorăşte din rău şi răul din bine. Şi când va înceta aceasta? Dacă cârmuitorul nu este drept, oamenii drepţi devin înşelători, cei virtuoşi, făţarnici. Poporul este ţinut în întuneric multă vreme după aceea. Înţeleptul este corect, nu vatămă pe nimeni; este drept fără a încerca să îndrepte, este luminat, dar nu răspândeşte oricui luminile sale.

• Pentru a guverna oamenii şi a sluji cerul, virtutea cea mai folositoare este cumpătarea. Fiţi cumpătaţi. Având astfel îndeajuns virtute, biruiţi toate. Puterea voastră nu va avea margini şi veţi stăpâni împărăţia. Cel care cunoaşte TAO – Muma împărăţiei, va dăinui veşnic ca o plantă cu rădăcinile înfipte adânc şi tulpina puternică.

• Marea împărăţie va trebui condusă cu simplitatea cu care se găteşte un peştişor. De guvernezi practicând TAO, spiritele morţii nu-şi vor manifesta puterea lor, netulburând pe cei vii. Nici spiritele înţelepților nu îi vor mai tulbura, virtutea îmbinându-se cu cea a spiritelor.

• Marea împărăţie trebuie să coboare pentru primirea ţărilor mici, întocmai ca fluviul culegător de ape. O ţară mică trebuie să se plece pentru a fi sub o mare împărăţie. Astfel una va câştiga în întindere, cealaltă în puterea de a guverna oamenii. Tot aşa cei mari trebuie să se plece.

• TAO conţine toate lucrurile. Este comoara omului bun şi ocrotirea celui neştiutor. Vorbele bune sunt de mare preţ; faptele bune însă înalţă şi mai mult pe om. Nu trebuie să fie respins cu dispreţ nimeni. Este frumos să ai pietre scumpe, decoraţii şi să te urci în trăsuri. Dar mai bine să înaintezi cu umilinţă spre TAO. Străbunii cunoşteau înainte de toate Cărarea, pentru că poate fi aflată fără cercetări îndelungi şi pentru că prin ea, chiar cel mai vinovat poate fi mântuit de păcatele sale.

• A practica Non-Acţiunea, a fi preocupat, a gusta ceea ce este fără gust, a socoti mare ceea ce este rar, a răsplăti ocara prin binefaceri, aceasta este TAO – Cărarea. Înţeleptul începe lucrurile grele prin cele uşoare, lucrurile mari prin cele mici, căci tot ce este mare sau greu a fost odinioară mic şi uşor. Înţeleptul nu caută să facă lucruri mari, de aceea le poate face. Cel ce promite cu uşurinţă rar îşi ţine cuvântul, cel ce calculează suspicios totul, uşor va întâmpina greutăţile. Înţeleptul cumpăneşte greutăţile şi le va învinge.

• Uşor este de păstrat ceea ce stă liniştit. Uşor este să prevezi ceea ce n-a început. Uşor este de împrăştiat ceea ce încă este mic. Slăbiţi deci răul înainte de a exista, dezordinea înainte de a izbucni. Cel mai mare copac a răsărit dintr-un sâmbure mic, un turn cu nouă caturi s-a înălţat de la un pumn de pământ. O călătorie de mii de leghe începe cu un pas. Cel ce lucrează, uneori va da greş, cel ce ia, adesea va pierde. De aceea înţeleptul urmeaza NON-ACŢIUNEA şi nu se teme de nereuşită, nelegându-se de ceva ce este expus să piară. Omul obişnuit, dimpotrivă, dă greş în ajunul izbânzii, pentru că nu este la fel de prevăzător la sfârşitul întreprinderii ca la începutul ei. Înţeleptul nu doreşte decât lipsa de dorinţe. El dispreţuieşte bunurile greu de obţinut, se străduieşte să nu cerceteze excesiv şi se fereşte de greşelile pe care oamenii comuni le săvârşesc. El nu vrea decât să ajute toate fiinţele să evolueze după propria lor fire, de aceea nu îndrăzneşte să lucreze altfel.

• Străbunii urmau cărarea nu numai pentru a lumina poporul, ci pentru a conduce simplu şi firesc. Poporul este greu de guvernat când este excesiv de învăţat. Cel ce se foloseşte de ştiinţa omului pentru a guverna este o nenorocire pentru ţară, cel care nu o foloseşte este o binecuvântare. Cunoscându-se acest adevăr, se cunoaşte cu adevărat ţara şi se posedă o virtute profundă, care deşi pare contrară firii lucrurilor aduce totuşi pace pretutindeni.

• Pentru ce fluviile şi mările primesc tributul tuturor apelor? Pentru că îndeosebi pot să se menţină sub nivelul lor. Tot astfel înţeleptul care aspiră să fie deasupra oamenilor vorbeşte de el însuşi ca şi când ar fi mai prejos de ei; voind să-i călăuzească, el stă în urma lor. Astfel, poporul este dedesubtul lui şi i se supune. El se pleacă mai prejos de oameni şi nu-şi face vreun duşman.

• Toată lumea spune că învăţătura mea este mare, dar nu potrivită firii omeneşti. Ci tocmai pentru aceasta este mare. Cât priveşte celelalte învăţături ce par fireşti, de mult s-a văzut într-adevăr micimea lor. În mine am trei comori:
 - blândeţea, care îmi îngăduie să fac lucruri măreţe;
 - umilinţa, mulţumită căreia pot deveni primul;
 - cumpătarea, care-mi permite să fiu retras şi totuşi în faţă.
Datorită pervertirii, astăzi se caută curajul, nu blândeţea, ambiţia şi nu cumpătarea, azi se urmăreşte a fi mereu în faţă, şi nu retras. Totuşi blândeţea este biruitoare atât în atac cât şi în apărare. Cerul a dat omului blândeţea spre mântuire.

• Un comandant bun nu este violent. Un luptător bun nu este mânios. Cel ce ştie să învingă nu se războieşte. Cel ce ştie să conducă oamenii este umil. Iată ce înseamnă a acţiona fără luptă şi a şti să te foloseşti de oameni. În felul acesta înţeleptul uneşte acţiunea sa cu cea a cerului. Iată înţelepciunea cea străveche.

• Un mare războinic zicea: „Prefer să fiu oaspete, decât gazdă, prefer să fac un pas mic înapoi, decât unul mare înainte. Astfel, poţi apuca sabia fără să o foloseşti şi să înaintezi spre duşman fără să lupţi. Nu este mai mare greşeală decât a ataca cu nesocotinţă, căci astfel se poate pierde totul. Adeseori, când două oşti se luptă cu arme egale, omul cel mai milos este cel care obţine victoria”.

• Învăţătura mea este uşor de înţeles, uşor de urmat şi totuşi nimeni nu o înţelege, nimeni nu o aplică. Cuvintele mele au o obârşie străveche şi acţiunile mele izvorăsc din legea supremă. Cei ce mă înţeleg sunt rari; doar aceia mă preţuiesc, căci omul înţelept pare sărac, pentru că ţine în mână comoara sa.

• A şti că nu ştii este un merit, a nu şti este o slăbiciune; a simţi această slăbiciune înseamnă a nu o mai avea. Înţeleptul nu are această slăbiciune, el îşi simte slăbiciunea, deci nu o mai are.

• Când poporul nu se teme de primejdii, primejdiile îl pândesc de pretutindeni. Păziţi-vă de a găsi locuinţa voastră prea strâmtă şi ştiinţa voastră prea modestă. Înţeleptul se cunoaşte şi nu caută să pară; îşi cunoaşte soarta şi nu o supraestimează.

• Cel care îşi arată mereu curajul, prin îndrăzneală va pieri. Cel care are curajul de a se stăpâni va fi fericit. Cum am putea şti care este porunca cerului? Înţeleptul se hotărăşte greu să acţioneze; el urmează Calea Cerului, mai mereu acţioneză fără luptă şi aşa învinge totul. El nu vorbeşte şi totuşi se face ascultat. Nu cheamă şi toate fiinţele aleargă spre el. Pare domol, dar este foarte iscusit. Urzeala cerului este rară, dar nimeni nu o poate străbate.

• Dacă poporul nu se teme de moarte nu poate fi guvernat cu ameninţarea morţii. Dacă se teme de ea, se pot executa vinovaţii, dar cine are îndrăzneala s-o facă? Există un judecător suprem, care el singur dă această pedeapsă. Cel care vrea să-l înlocuiască este ca  şi un neîndemânatic care ar vrea să cioplească nişte statui cu securea: uşor se răneşte.

• Poporul este înfometat pentru că împăratul risipeşte tezaurul; de aceea este înfometat. Poporul este greu de cârmuit pentru că împăratul nu stă; de aceea este greu de cârmuit. Poporul ajunge să nu se teamă de moarte, pentru că are multe de suferit în viaţă; de aceea nu se teme de moarte. Cel ce nu se zbate să trăiască este mai înţelept decât cel ce pune viaţa aceasta mai presus de toate.

• Omul când se naşte este mlădios şi slab; când moare este tare şi rigid. Tinerele mlădiţe ale plantelor sunt moi şi mlădioase; lemnul mort este tare şi uscat. Puterea şi rigiditatea însoţesc moartea; frăgezimea şi mlădierea însoţesc viaţa. Cel ce se sprijină pe propria lui putere nu va repurta Victoria. Când copacul a devenit puternic, este tăiat. Cel care este scobit mare şi puternic este mult mai prejos decât ceea ce este mlădios şi slab.

• Calea Cerului este asemănătoare arcaşului care, întinzându-şi arcul, coboară ceea ce este înălţat şi ridică ceea ce este jos. Cerul ia de la cei care au prea mult pentru a da celor care nu au îndeajuns. Însă omul pervers şi rău ia chiar de la sărac pentru a-şi spori prisosul. Cine având prisos vrea să-l puna în slujba lumii? Numai acela care păşeşte pe Cărare. Înţeleptul acţionează prompt fără speranţa răsplătirii şi lucrează bucuros fără să râvnească merite.

• Nimic pe pământ nu este mai moale, mai slab decât apa; şi totuşi, cu câtă uşurinţă sfărâmă ea tot ce este tare şi dur. Toată lumea cunoaşte aceasta, însă nimeni nu se conformează. Iată pentru ce înţeleptul zice: cel ce ştie să rabde învinuirile ţării sale este un adevărat stăpân; cel ce îndură blestemele ţării sale este un adevărat rege. Adevărul pare uneori contrar firii. Pentru foarte mulţi adevărul este cea mai formidabilă minciună.

• După o ură mare va rămâne o ură mică, de aceea înţeleptul este calm şi nu aşteaptă nimic de la alţii. Omul virtuos nu se gândeşte decât la ceea ce are de înfăptuit, omul obişnuit nu se gândeşte decât la profit. Calea cerului nu are preferinţă pentru nimeni; însă este spontan de partea omului virtuos.

• Aş dori să conduc o ţară mică şi un popor puţin numeros. Vreo zece sau o sută din supuşii mei ar avea arme, dar nici pe acelea nu le-ar întrebuinţa. I-aş învăţa să se teamă de moarte şi să nu se ducă să o caute în afara regatului. Ei ar avea vase de război şi care de luptă, însă nu le-ar folosi. Ar avea armură, dar nu ar purta-o. I-aş face înainte de toate să revină la ocupaţiile fireşti. Astfel, ei ar putea găsi plăcută hrana obişnuită, eleganţa veşmântului simplu, paşnică şi sigură locuinţa lor, încântătoare desfătările patriarhale. Şi de ar fi aşa de aproape de regatul vecin încât s-ar auzi cântec de cocoşi, lătrat de câini, supuşii mei ar ajunge la adânci bătrâneţi şi ar muri fără să fi simţit nevoia de a ieşi din ţară.

• Cuvântul sincer nu este ambiţios; cuvîntul ambiţios nu este sincer. Omul gâlcevitor nu este virtuos; omul bun nu este gâlcevitor. Cel ce cunoaşte cărarea adevărului nu este învăţat; cel învăţat nu cunoaşte cărarea adevărului. Înţeleptul nu îngrămădeşte comori. Cu cât cheltuieşte mai puţin pentru alţii, cu atât câştigă mai mult. Cu cât dă mai mult, cu atât se îmbogăţeşte mai mult. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care răsplăteşte binefacerile sale asupra tuturor celor care merită şi nu vatămă pe nimeni. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care acţioneză întotdeauna fără luptă.
 

Citiţi şi:

Meditaţia după Vedanta

Sinteza învăţăturii din Katha-Upanishad

Din tainele înţelepciunii hermetice aşa cum au fost ele revelate în Tăbliţele de smarald ale lui Hermes Trismegistos (I)

yogaesoteric
24 octombrie 2011