TAPAS la unison pentru aprofundarea IPOSTAZELOR DUMNEZEIEŞTI


Toţi cei care doresc să aprofundeze comuniunea cu Dumnezeu Tatăl prin intermediul ipostazelor Sale sunt invitaţi să participe la un TAPAS colectiv în care vor fi evocate şi aprofundate rând pe rând cele 49 de ipostaze dumnezeieşti care au fost revelate până acum, în cadrul exemplificărilor spirituale din 12 martie 2012, 12 martie 2013 şi 12 martie 2014.

TAPAS-ul va începe duminică, 30 martie 2014, la ora 10.30 cu consacrarea la unison a fructelor acestui TAPAS către Dumnezeu Tatăl.

TAPAS-ul va dura 49 de săptămâni; în fiecare săptămână va fi abordată câte o ipostază dumnezeiască, în ordinea în care au fost ele prezentate şi exemplificate. TAPAS-ul constă într-o meditaţie de minim 10 minute, zilnic. Meditaţia se realizează la unison de la ora 10.30 dimineaţa sau de la ora 22.30, seara (dacă în unele zile nu aveţi posibilitatea să faceţi meditaţie în niciunul dintre cele două intervale, puteţi face la altă oră).

Pentru primele 21 de ipostaze, care nu au fost însoţite de o prezentare explicativă, meditaţia va fi precedată de o invocaţie (aşa cum s-a procedat în 12 martie 2012) pentru a facilita intrarea în rezonanţă cu ipostaza respectivă. Pentru celelalte ipostaze se recomandă reluarea prezentării pentru a aprofunda aspectele teoretice (este preferabil să ascultaţi prezentarea unei anumite ipostaze cel puţin o dată, chiar în prima zi a săptămânii dedicate acelei ipostaze, iar dacă aveţi posibilitatea, să o reluaţi de mai multe ori în cadrul acelei săptămâni).
Vă recomandăm să folosiţi apa încărcată subtil cu ocazia exemplificărilor din 12 martie 2012, 2013, 2014 pentru a intra mai uşor în rezonanţă cu ipostazele exemplificate în fiecare an.

CONSACRARE LA UNISON: duminică, 30 martie 2014, 10.30-10.35
SĂPTĂMÂNA 1: duminică 30 martie – sâmbătă 5 aprilie, Ipostaza 1
SĂPTĂMÂNA 2: duminică 6 aprilie – sâmbătă 12 aprilie, Ipostaza 2 etc…
ORELE DE SUSŢINERE LA UNISON: 10.30-10.45 şi 22.30-22.45 (se va face meditaţie într-unul dintre aceste intervale).
Precizare: duminică, 30 martie, se face consacrarea în intervalul 10.30-10.35; se poate continua imediat cu invocarea primei ipostaze şi meditaţie. În toate celelalte zile, cei care vor să se integreze la unison vor începe invocarea (respectiv meditaţia) la 10.30 sau la 22.30.
 
Lista primelor 21 de ipostaze dumnezeieşti:
/moved_content.php?lang=RO&item=7024

Important! Cei care nu au posibilitatea să facă acest TAPAS complet vor putea să participe dacă vor face minim de 2-3 ori pe săptămână meditaţia. Cei care doresc să facă TAPAS-ul, dar nu se pot integra la unison sunt bineveniţi să ni se alăture.
 

yogaesoteric

27 martie 2014


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More