Țara în care oamenii merg de bunăvoie la închisoare, dorind să scape astfel de stresul de la job
Pentru majoritatea oamenilor, închisoarea este ultimul loc unde ar dori să ajungă, însă pentru sud-coreenii care au nevoie de o pauză, de o evadare de la rutina zilnică sau de la serviciul stresant, o zi într-o închisoare nu mai reprezintă ceva rău, ci un lucru benefic, motiv pentru care în micuța țară asiatică au apărut închisorile private unde… vii de bunăvoie.
Potrivit celor de la Reuters, pușcăriașii de ocazie plătesc câte 90 de dolari pentru 24 de ore petrecute în închisoare, iar din 2013, centrul „Închisoarea dinăuntrul meu” din nord-estul provinciei Hongcheon a găzduit peste 2.000 de „deţinuţi”, mare parte dintre aceștia fiind corporatiști care pur și simplu căutau liniște.
„Închisoarea îmi oferă un sentiment de libertate. Eram mult prea ocupată. Nu ar trebui să fiu aici, acum, având în vedere câtă muncă mai am de făcut. Dar am decis să fac o pauză şi să-mi amintesc de mine însămi pentru a avea o viaţă mai bună”, a declarat Park Hye-ri, o funcţionară de 28 de ani venită la închisoare de bunăvoie.
Regulile închisorii sunt stricte, ca în toate penitenciarele adevărate. Nu sunt permise telefoanele mobile sau orice alt dispozitiv hi-tech, iar clienţii primesc o uniformă albastră de închisoare, o saltea de yoga, un set de ceai, un pix şi un caiet. Aceștia dorm pe podea, iar nevoile și le fac la mica toaletă din încăpere. Meniul include cartofi dulci la abur şi un shake de banane pentru cină, iar pentru micul-dejun terci de orez.
Doar anul trecut, sud-coreenii au lucrat în medie 2.024 de ore, cele mai multe după oamenii din Mexic şi Costa Rica, potrivit unui sondaj care a fost făcut în 36 de ţări de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). O cultură a muncii excesive şi-a făcut loc în Coreea de Sud în urma creşterii economice în anii ’80 şi ’90, iar rata natalităţii s-a prăbuşit. Chung Hyun-back, ministrul egalităţii de gen şi al familiei, a spus că numărul de ore de muncă pe săptămână „este inuman de mare” şi că este un factor important în îmbătrânirea societăţii. De aceea, de la mijlocul anului trecut, parlamentul sud-coreean a aprobat legea care va face ca numărul maxim de ore de muncă permis săptămânal să fie 52, în scădere de la 68.
Citiți și:
Un oraș din Suedia a realizat un experiment inedit: a redus orele de muncă la 6 pe zi. Ce s-a constatat după un an de zile
O epidemie modernă: oboseala
yogaesoteric
1 februarie 2019
Also available in: Français