Țările Baltice și Kievul l-au condamnat pe ambasadorul Chinei pentru declarația lui despre Crimeea și suveranitate

Ambasadorul Chinei în Franța a declarat că în dreptul internațional (cadrul legislativ ce reglementează relațiile între state sau între persoane sau entități de naționalități diferite, n.r.) statutul țărilor post-sovietice nu este clar definit, iar Crimeea „a fost inițial rusă”. Letonia și Estonia i-au convocat pe ambasadorii Chinei, iar Kievul a apreciat că aceste afirmații contrazic poziția Beijingului, relatează cotidianul RBC.

Vorbele ambasadorului Chinei în Franța, Lu Shaye, referitoare la suveranitatea țărilor post-sovietice și la apartenența Crimeii au provocat o reacție drastică în Letonia, Lituania, Estonia și Ucraina.

Este vorba de un interviu acordat de diplomatul chinez postului de televiziune francez LCI. În acest cadru, el a afirmat că țările fostei URSS „nu au un statut efectiv în dreptul internațional, întrucât nu există un acord internațional care să concretizeze statutul lor de țări suverane” (citat din Le Monde). În ceea ce privește problema Crimeii, „ea depinde”, după cum a declarat Lu Shaye, „de modul în care este interpretată”. Ambasadorul a subliniat că peninsula „a aparținut inițial Rusiei”, iar în perioada sovietică, „[Nikita] Hrușciov a dat-o Ucrainei”.

Ministrul de Externe al Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a calificat absolut inacceptabile observațiile ambasadorului Lu Shaye cu privire la dreptul internațional și la suveranitatea națiunilor. El a precizat că autoritățile de la Riga așteaptă o reacție oficială a Beijingului la declarațiile diplomatului. Ulterior, Rinkēvičs a anunțat că la Ministerul de Externe a fost convocat împuternicitul cu afaceri al ambasadei Chinei la Riga pentru explicații, adăugând că demersul a fost coordonat cu Lituania și Estonia.

Ministerul de Externe al Estoniei a decis, la rândul lui, să-l convoace pe ambasadorul Chinei. „Este regretabil că un reprezentant al Republicii Populare Chineze susține astfel de opinii. O asemenea poziție este de neînțeles”, a apreciat șeful diplomației de la Tallinn, Margus Tsahkna, citat de publicația Delfi. Ministrul de Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, a declarat, totodată, că spusele diplomatului chinez explică „de ce Țările baltice nu au încredere în China ca mediator în obținerea păcii în Ucraina”.

Reacționând la declarația lui Lu Shaye, ambasadorul Ucrainei în Franța, Vadim Omelcenko, a spus că diplomatul fie are „probleme evidente cu geografia”, fie punctul lui de vedere contrazice poziția Beijingului „cu privire la eforturile de instaurare a păcii în Ucraina pe baza dreptului internațional, a obiectivelor și principiilor înscrise în Carta ONU”. MAE francez a anunțat, de asemenea, că „a luat notă cu îngrijorare” de remarcile lui Lu Shaye și a cerut autorităților chineze să clarifice dacă acestea reflectă poziția Beijingului.

RBC amintește că, până la 19 februarie 1954, Crimeea a făcut parte din Federația Rusă (RSFSR), după care a intrat în componența RSS Ucrainene. În martie 2014, după un referendum organizat în Crimeea, peninsula a devenit parte a Rusiei. Rezultatele acestui vot nu sunt recunoscute de majoritatea țărilor, iar autoritățile ruse consideră că problema apartenenței Crimeii este închisă.

Citiți și:
Noua Ordine Mondială: liderii Europei, pelerinaj în China!
China: Toată absurditatea din spatele războaielor sau modul în care SUA minte pentru a manipula opinia publică

 

yogaesoteric
4 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More