TATUAJUL – o treabă pentru rebelii sclavi
Mulţi îşi fac tatuaje şi pentru că îşi închipuie în mintea lor pervertită că astfel sunt mai rebeli. Dar a fi rebel nu înseamnă a fi liber, cum cred ei. De fapt, în felul acesta ei devin doar mai sclavi…
Libertatea absolută sau robia și pierzania absolută?
Tatuarea a căpătat dimensiuni incontrolabile peste tot în lume, mai ales în rândul noii generații. Cei care o practică și o promovează consideră că exprimă sentimentul absolut și neîngrădit al libertății omului și al dispoziției sale de a-și folosi trupul după propria-i voință.
Este însă cu adevărat așa?
În cele ce urmează vom urmări să analizăm pe scurt și să prezentăm trei dimensiuni ale acestui subiect:
1. Dimensiunea materială se referă la urmările pe care le are asupra trupului și sănătății noastre această faptă nesăbuită și care arată multă superficialitate față de însăși viața noastră. Potrivit studii realizate în laboratoarele de chimie ale Centrului Național de Cercetări Toxicologice din Statele Unite, au fost identificate niveluri scăzute de substanțe cancerigene în cerneala tatuajului. Pericolul este următorul: cerneala care este injectată adânc sub epidermă provoacă o reacție de protecție a pielii, care condensează pigmentul ca o masă străină într-un țesut fibros dens, în timp ce reziduurile cernelii care scapă în piele sunt transportate odată cu sângele în ganglionii limfatici învecinați. Cerneala cu care se realizează tatuajele conține elemente cancerigene, în cantitate mică, e adevărat, dar reprezintă totuși un pericol.
Nimeni nu poate controla calitatea cernelurilor care se folosesc, de aceea și Serviciul pentru Controlul Alimentelor și Medicamentelor (Food and Drug Administration – FDA) din SUA declară că nu poate controla industria tatuajelor (prin urmare, cu atât mai puțin poate fi ea controlată în țara noastră). În realitate, nimeni nu știe cu adevărat ce anume conțin exact numeroasele cerneluri comercializate, de multe ori chiar fabricate în casă. Multe conțin solvenți și metale periculoase, ca plumbul și mercurul, dar și o serie de ingrediente deosebit de periculoase pentru sănătate, precum cerneluri pentru imprimante de computer sau vopseluri pentru automobile – care injectate în pielea umană sunt extrem de periculoase. Provoacă, de asemenea, foarte frecvent, boli grave, chiar și cancer.
În urma tatuării pot să apară reacții alergice și infecții ale pielii. Chiar dacă nu s-a demonstrat clar că tatuarea a fost cauza, au fost totuși raportate frecvent anumite cancere ale pielii, inclusiv melanoame în zone în care exista un tatuaj.
FDA a avertizat și asupra pericolului care există în centrele de tatuare de transmitere de viruși precum HIV și virusul hepatitic de tip C, care conduce frecvent la cancer hepatocelular. Din cauza acestui pericol, băncile de sânge interzic de obicei persoanelor care au făcut tatuaj în ultimele 12 luni să fie donatori de sânge. FDA avertizează, de asemenea, că dacă bolnavii cu tatuaje fac RMN, tatuajele li se pot umfla sau li se poate arde pielea, o consecință care foarte probabil are legătură cu metalele care există în unele cerneluri.
Tatuajele ascund pericole serioase pentru femeile însărcinate, pentru că scoaterea tatuajului pe durata sarcinii nu este deloc o idee bună. De asemenea, unii anesteziști și-au exprimat rezervele cu privire la anestezia epidurală, pe care poate fi necesar să o facă o femeie la naștere, la femeile care au făcut tatuaj pe coloana vertebrală, la nivelul mijlocului. Există posibilitatea, așa cum spun medicii, ca prin intermediul acului cu care se face această anestezie, pigmentul din tatuaj să se răspândească la nivelul coloanei vertebrale și în măduva oaselor.
2. Dimensiunea estetică este legată de urmările pe care le are în mediul nostru social tatuarea pe trup sub formă de „graffiti” a tot felul de figuri (unele cu rezonanțe malefice, chiar satanice), care îți dau impresia că arăți ca un perete murdar, în loc să ai un trup omenesc frumos și desăvârșit. Oamenii cu bun-simț percep ființele tatuate așa cum un casier de la bancă vede o bancnotă falsă pe care o primește pentru a o schimba.
Mulți oameni au regretat că s-au tatuat, dar acest fapt, deși ei îl apreciază acum ca pe o rătăcire din trecut, pe majoritatea i-a stigmatizat pe viață, pentru că foarte multe tatuaje sunt extrem de greu de eliminat. Mai bine de 50% dintre cei care s-au tatuat au regretat mai târziu și ar fi preferat să nu fi făcut aceasta. Asta spun tinerii când se duc la dermatolog pentru a-și scoate tatuajul – procedură dureroasă, dar și costisitoare.
Într-un număr al Archives of Dermatology, a apărut un studiu întreprins de cercetători de la Centrul de Științe ale Sănătății de la Universitatea Tehnică din Texas despre motivele pentru care oamenii aleg să-și scoată tatuajul.
Conform acestui studiu, cei care decid să-și scoată tatuajul mărturisesc:
– tatuajul nu îi mai exprimă în prezent, pentru că ține de o stare pe care au avut-o în trecut;
– tatuajul creează probleme legate de vestimentație și de aspectul exterior;
– tatuajul provoacă jenă și neliniștea că ar putea să le influențeze în mod nefast activitatea și cariera.
Nu constituie o surpriză faptul că cele mai multe dintre persoanele care cer scoaterea tatuajului sunt femei, care se pare că simt un disconfort psihologic mai mare decât bărbații, văzând tatuajul ca pe un stigmat.
Scoaterea tatuajului, chiar și atunci când e suficientă o procedură mai simplă, lasă în piele anumite deșeuri toxice. Eliminarea tatuajului poate avea loc printr-o excizie chirurgicală sau printr-o răzuire adâncă a pielii, fiind apoi necesar transplantul de piele. Există și proceduri prin care tatuajele pot fi scoase cu laser, dar nici acestea nu sunt „inofensive”. În cel mai bun caz, după o terapie de mai multe luni cu laser, tatuajul poate să dispară treptat și această procedură poate să pară ceva facil. Însă, în realitate, procedura de scoatere a tatuajului prin laser, care distruge pigmentul la temperaturi foarte mari este periculoasă, conducând la reacții chimice generatoare de particule cancerigene prin mutația produșilor rezultați din descompunerea cernelii, care ulterior sunt absorbiți în piele. Recent, oameni de știință germani au arătat că în urma iradierii cu laser concentrația de elemente toxice din pigmenții roșii și galbeni crește până la de 70 de ori. Și, cu cât mai extins este tatuajul, cu atât mai mari sunt și emisiile toxice.
3. Dimensiunea spirituală privește consecințele pe care tatuarea le are asupra fiinţei noastre lăuntrice.
Trupul nostru este un templu al spiritului şi, la fel ca viața, ne-a fost dăruit de Dumnezeu la naștere. Părerea că „trupul este al meu și fac ce vreau cu el” este copilărească.
Tatuarea este un fel de mutilare a trupului, care perturbă activitatea unor puncte subtile energetice ce se află la nivelul pielii în anumite zone precise. Dezechilibrele care se generează astfel conduc în timp la diferite tulburări şi afecţiuni, unele chiar grave. În plus, majoritatea desenelor tatuate includ simboluri bizare, malefice sau pur şi simplu modul în care au fost concepute este lipsit de armonie şi rafinament, generând procese de rezonanţă inferioare, care aduc în sfera psihicului, fie că ştim, fie că nu ştim, energii nefaste corespondente.
Există referiri în Biblie la tatuare prin care aceasta este interzisă prin cuvântul lui Dumnezeu: „În trupul vostru să nu faceţi tăieturi pentru sufletele morţilor, nici să scrieţi pe voi cu împunsături de ac; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Levitic 19:28. Biblia – Bartolomeu).
Felul în care arată și este construit trupul nostru, nu este întâmplător. Indiferent că este frumos sau urât, întreg sau cu handicap, sănătos sau bolnav, el este o reflexie a KARMA-ei noastre și implicit a Legii Rezonanței Oculte, care este o lege dumnezeiască, ce stă la baza a tot ce se petrece în univers.
Toți cei care cred că pot face ce vor cu trupul lor ar fi bine să realizeze că nu putem să înlocuim nici măcar o singură părticică a trupului nostru, dacă o pierdem într-un accident.
Apostolul Pavel spune: „nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?” (I, Corinteni, 16:15).
Orice vătămare intenționată a trupului nostru, departe de a fi o acțiune dumnezeiesc integrată, este cauzată de egoism și inspirată de entități demoniace sau satanice. Tatuându-ne, facem jocul acestor entități și întreținem rezonanțe inferioare, nefaste, care ne îndepărtează de bine, de fericire, de frumos.
Citiți și:
Tatuajele şi piercingul – o modă periculoasă
Noi tendinţe perverse, dezgustătoare şi satanice în industria modei
Moda satanică. Ți-ai cumpăra o pereche de cizme copite?
yogaesoteric
30 noiembrie 2019