Te iubesc și pentru defecte

 

Iubirea este cel mai frumos și, poate, cel mai neînţeles aspect din lume. O regăsim în filme și în cărţi, în tăria „da”-ului de la starea civilă, în îmbrăţișarea care îi leagă pe soţi la sfârșitul unei zile de muncă.

Iubirea nu face diferenţe pe criterii de naţionalitate, vârstă sau apartenenţă politică. Dar, pe cât de răspândită, pe atât de fragilă se dovedește a fi. Rata crescută a divorţurilor confirmă că tradiţionalul „până la adânci bătrâneţi” dă rateuri în viaţa reală. Mai ales atunci când oameni imperfecţi așteaptă perfecţiunea de la cineva asemenea lor.

Începutul unei relaţii gravitează în jurul „chimiei” dintre îndrăgostiţi. Suntem atrași de maniere, inteligenţă, umor. Ne bucură dovezile de afecţiune, micile gesturi de bunătate. Remarcăm strălucirea, lăsând în plan secund neajunsurile.

Este nevoie de monotonie și timp pentru ca defectele să câștige lumina oarbă a reflectoarelor. Ce se petrece odată cu stingerea focului iniţial influenţează deznodământul întregii povești.

Începutul

La început, oamenii sunt fascinaţi de calităţile celuilalt, de felul în care prezenţa sa completează un spaţiu aparent gol. Unii recunosc ușor și defectele, le măsoară și le cântăresc, apoi aleg să valideze ce este favorabil și bun, fără a nega existenţa părţilor dizarmonioase. Alţii se amăgesc că imperfecţiunile nu există; cel puţin nu într-o măsură capabilă să le strice viitorul comun. Deși observă aspecte deranjante, preferă să le pună pe seama împrejurărilor, a conjuncturii, și speră că într-o bună zi vor dispărea de la sine sau că se vor manifesta cu o frecvenţă redusă, fără a periclita armonia desăvârșită a cuplului.

În ciuda credinţei multora, iubirea nu este o loterie. Trăinicia ei nu oscilează după capriciile unor circumstanţe imposibil de controlat. Fiecare dintre cei implicaţi are un cuvânt greu de spus în atingerea și menţinerea acelui grad de satisfacţie ce face diferenţa între „până când moartea ne va despărţi” și „până când divorţul ne va duce pe căi separate”.

Acest cuvânt este necesar să fie spus încă din perioada de tatonare, prin modul în care ne raportăm la plusurile și la minusurile persoanei în cauză. Chiar dacă acordăm prioritate aspectelor benefice, recunoașterea defectelor unei fiinţe cu care este posibil să alcătuim un cuplu ne ajută să evaluăm realist potenţialul relaţiei și ceea ce putem înţelege şi accepta. Suntem poate dispuși să acceptăm o persoană lipsită de haz, dar plină de profunzime sau un om mult prea vorbăreţ, dar extrem de jovial. Judecăm ansamblul, nu piesele lui, testând astfel echilibrul balanţei.

Acceptarea micilor imperfecţiuni

De regulă, părţile tari și părţile slabe provin dintr-o rădăcină comună. Vorbind despre ambivalenţă și compromis, autorul unui articol dedicat relaţiilor de cuplu admite că s-a împăcat cu lipsa de punctualitate a soţiei pentru că a văzut cum relaţia ei complicată cu timpul o face nu doar să întârzie, ci să și acţioneze în mod imprevizibil, aventurier și spontan, ceea ce aduce mereu prospeţime în cuplu. Tot astfel, soţia a învăţat să accepte desele modificări de dispoziţie ale soţului, precum și pesimismul greoi, pentru că ele vin la pachet cu multă empatie și capacitate de reflecţie, ceea ce duce la dezamorsarea conflictelor interpersonale.

Cei care acceptă încă de la început fiinţa iubită, cu bune și rele, reușesc să rămână fideli admiraţiei faţă de ea. În cazul lor, timpul nu devine un dușman dificil care denunţă tot ceea ce ei s-au străduit constant să ignore – o lume întreagă de așteptări nerostite –, ci prietenul curajos care apropie doi oameni lipsiţi de complexe și măști.

La polul opus, cei animaţi de iluzia perfecţiunii ignoră defectele persoanei alese, având mai multe șanse la nemulţumiri viitoare. Trecuţi de faza idilică și confruntaţi cu realitatea necosmetizată a unui iubit imperfect, aceștia ajung să se întrebe cine este cu adevărat omul de lângă ei. De această întrebare sau, mai degrabă, de intenţia ei depinde supravieţuirea întregului.

Transformarea

În general, acceptăm cu dificultate transformările care ne vizează, dar pretindem ca alţii să adopte opinii, comportamente și obiceiuri conforme cu propriile nevoi. Mai ales când respectivii ne sunt soţi sau soţii asupra cărora avem o influenţă majoră. Mai ales când respectivii încep să se distanţeze tot mai mult de atributele perfecţiunii originare.

Și atunci transformarea pare a fi soluţia optimă la nemulţumirile generate de lacunele celuilalt – 70% din conflictele unui cuplu vin în urma incapacităţii de a accepta greșelile fiinţei iubite și, implicit, de a gestiona diferenţele interpuse între așteptări și realitate. De aici și presiunea modificării comportamentului, a impunerii unor direcţii pe care unul ar fi nevoie să le urmeze de dragul celuilalt.

Știm însă că nimeni nu poate fi transformat cu forţa. Nu pe termen lung și nu în mod autentic.

Cu siguranţă că două fiinţe care se iubesc se vor învoi să facă mici ajustări comportamentale pentru liniștea casei, să ducă gunoiul dacă gunoiul nedus reprezintă un motiv frecvent de discuţie, să renunţe la bancuri seci, să se trezească dimineaţa devreme, să nu mai mănânce cu zgomot.

Transformările fundamentale se obţin greu și este nevoie de o motivaţie intrinsecă pentru a le declanșa. Pesimiștii nu devin optimiști peste noapte (de fapt, unii nu devin niciodată), gălăgioșii – tăcuţi, neîndemânaticii în bucătărie – maeștri bucătari sau visătorii – firi practice, gata de acţiune.

Fiinţa iubită este necesar să fie încurajată să înţeleagă nevoia de transformare a celuilalt și susţinut în realizarea progreselor dorite, nu impuse, cu menţiunea ca și el să ofere același tratament asertiv. Loc de mai bine este, în mod cert, pentru ambele părţi.

Mariajul nu este sortit eșecului nici în absenţa dorinţei de transformare. Cercetările arată că oamenii care își modelează așteptările în funcţie de dinamica relaţiei, privind cu recunoștinţă calităţile și cu indulgenţă defectele „jumătăţii”, au un grad ridicat de satisfacţie conjugală.

Performanţa poate fi atinsă în anumite condiţii. Pentru a considera suficient ceea ce soţul sau soţia are de oferit la un moment dat, ignorându-i carenţele, este nevoie de o legătură bazată pe înţelegere, siguranţă și atașament. Dacă nevoile esenţiale nu sunt împlinite, atunci până și lupta unui singur defect cu 100 de calităţi poate fi în favoarea celui dintâi.

Reciprocitatea

Și reciprocitatea ne ajută să fim toleranţi cu minusurile tovarășului de viaţă. Un experiment recent a măsurat toleranţa la defecte manifestată de un grup de persoane cărora li s-a indus ideea că perechile lor lansaseră un val dur de critici în ceea ce le privește.

Mulţi dintre participanţi au ales să răspundă cu aceeași monedă, înșirând o listă severă de vicii sub numele partenerului, chiar dacă iniţial – când nu deţineau indicii despre răspunsuri – se limitaseră la una sau două caracteristici nefaste.

Temerile influenţează viziunea asupra greșelilor celuilalt, permisivitatea noastră faţă de ele; cei care cred că sunt evaluaţi în mod critic devin la rândul lor mai puţin dispuși să accepte imperfecţiunile evaluatorului; se simt atacaţi și plusează prin defensivă.

Reacţia se aseamănă, fie că temerile sunt nejustificate (mai ales persoanele cu o stimă de sine scăzută tind să acumuleze astfel de frici), fie că temerile sunt reale, ancorate în trăiri și experienţe de zi cu zi.

Unele voci susţin că relaţiile de lungă durată funcţionează nu neapărat datorită aspectelor bune pe care membrii cuplului le fac unul pentru altul, cât datorită acţiunilor rele pe care nu le fac ca urmare a problemelor uzuale, inerente, apărute în timp; datorită maturităţii de care dau dovadă când propun și negociază soluţii; datorită înţelegerii faţă de căderile celuilalt, de zilele lui proaste, de momentele dificile; datorită iubirii exprimate în pofida defectelor pe care „jumătatea” este sau nu pregătită să le corecteze; datorită iubirii primite în ciuda greșelilor proprii.

Cu toate că reţeta universal valabilă a relaţiilor de succes întârzie să apară, regula de aur este eficientă și între îndrăgostiţi. Doar oferind ceea ce vrem să primim, vom putea declara pe deplin: „Te iubesc și pentru defecte”. În definitiv, toţi ne dorim să fim iubiţi așa cum suntem. Și de aici să construim mai departe.

Citiţi şi:

Alegerile conştiente ale sufletului determină reuşita relaţiei de cuplu (1)

Iubirea adevărată şi transcenderea dualităţii în relaţiile cu ceilalți

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2020