Tehnica Bowen – un «dar» de la Dumnezeu
de Alex Ionescu
Foarte mulţi l-au întrebat pe Tom Bowen de unde a ştiut cum să conceapă şi să dezvolte această tehnică de tratament. Întotdeauna răspunsul său era acelaşi: este un dar de la Dumnezeu!
Cum a apărut
La începutul secolului XX, într-o suburbie a oraşului Melbourne, Australia, se năştea Tom Bowen – cel care avea să conceapă şi să practice pentru prima dată în lume tehnica Bowen sau Bowtech-ul. Deşi îşi dorea să devină medic, după terminarea şcolii micul Tom şi-a început ucenicia pentru a deveni tâmplar, ca şi tatăl său. În 1941 Tom s-a căsătorit cu Jessie Mclean. Soţia sa suferea de astm bronşic şi avea nevoie de spitalizare destul de des. În timp, Tom a început să îi aplice nişte metode personale, pentru a o ajuta să depăşească crizele de astm. Starea lui Jessie se îmbunătăţea constant astfel că de la un anumit moment dat nu a mai avut nevoie de medicamente sau spitalizare, datorită metodei lui Tom.
În timpul liber, Tom mergea la clubul sportiv din Geelong, întrucât iubea înnotul, ciclismul şi cricketul. A devenit directorul acestui club şi a antrenat mulţi tineri în diferite sporturi şi exerciţii fizice. Dacă existau cazuri de accidente sportive, Tom aplica imediat câteva proceduri concepute de el şi obţinea rezultate. De asemenea, la servici el putea să îşi ajute orice coleg care suferea de vreo durere. Vestea că Tom avea o metodă proprie care îi ajuta pe cei suferinzi s-a răspândit repede şi aceasta a făcut ca seara, acasă, după ce venea de la muncă, Tom să se ocupe de cei care îi cereau ajutorul pentru diferite probleme de sănătate.
La începutul anilor ’60 Tom Bowen a deschis un cabinet în locuinţa unei prietene de familie care l-a şi ajutat cu contabilitatea şi partea administrativă a cabinetului. Tom îi ajuta cu succes pe cei care veneau pentru dureri de spate, astm, accidente sportive, diverse afecţiuni organice, probleme emoţionale şi mentale. Astfel a început munca celui care ulterior urma să fie recunoscut pentru geniul său în redarea sănătăţii oamenilor.
Tom Bowen era întotdeauna disponibil pentru astmatici şi femei însărcinate, deseori mergând în miez de noapte la ei acasă dacă era chemat. În toată activitatea sa, ceea ce l-a călăuzit a fost dorinţa de a-şi ajuta semenii, nu cea de câştig material sau de faimă. În fiecare sâmbătă oferea tratament gratuit persoanelor cu handicap. De asemenea, Tom Bowen nu trata doar oameni, ci şi animale de companie – câini, pisici, cai.
A devenit o terapie cunoscută
Deşi nu avea studii medicale, Tom Bowen a devenit un terapeut respectat tratând în mod constant 13000 de pacienţi pe an, după cum afirmă anumite cercetări în domeniu. De-a lungul timpului, Tom a fost rugat de multe persoane să le înveţe tehnica sa de tratament, dar a instruit doar şase: Keith Davis, Nigel Love, Kevin Neave, Oswald Rentsch, Kevin Ryan si Romney Smeeton. Foarte mulţi l-au întrebat pe Tom de unde a ştiut cum să conceapă şi să dezvolte această tehnică de tratament. Întotdeauna, răspunsul său era acelaşi: este un dar de la Dumnezeu!
În 1974 lui Tom i-a fost prezentat, în cadrul unei conferinţe naţionale, Oswald Rentsch pe care l-a invitat la cabinetul său să-l înveţe tehnica. Tom Bowen nu avea nici notiţe, nici manuale scrise şi l-a rugat pe Oswald să scrie tehnica şi l-a autorizat să o predea oricui va dori să o înveţe, după moartea sa. Elaine Rentsch, soţia lui Oswald, a învăţat şi ea tehnica Bowen, iar după doi ani – în 1976 – a deschis împreună cu soţul un cabinet unde practicau această tehnică. Tom Bowen a murit în 1982. Abia din 1986 soţii Rentsch au început să organizeze cursuri de instruire în această terapie. În prezent această tehnică a ajuns să fie practicată de foarte mulţi oameni din întreaga lume, ajutând la soluţionarea multor probleme de sănătate.
În ce constă şi cum acţionează
Un tratament Bowen constă în aplicarea unor mişcări delicate, efectuate cu degetele, pe anumite puncte specifice de pe corp. Se realizează pauze de câteva minute între secvenţele de mişcări. Aceste pauze sunt foarte importante şi dau un caracter unic acestei terapii, deoarece oferă corpului posibilitatea de a prelucra şi integra mesajele transmise prin intermediul neurotransmiţătorilor în timpul aplicării tehnicii.
Dr. JoAnne Whitaker, care a făcut diferite studii privind efectele terapiei Bowen, a observat că aceasta echilibrează părţile simpatică şi parasimpatică ale sistemului nervos vegetativ (autonom) fapt ce conduce la o echilibrare a sistemului nervos autonom şi o „readucere aminte” a modului în care organismul se poate vindeca singur. Tehnica Bowen ajută organismul să-şi amintească cum să se vindece singur.
Mişcările delicate şi totuşi puternice ale acestei terapii trimit impulsuri neurologice la creier care trimite imediat răspunsuri de relaxare musculară şi reducere a durerii. Mişcările crează fluxuri de energie. Impulsurile trimise prin sistemul nervos reamintesc organismului să-şi recapete mişcările normale la nivelul articulaţiilor, muşchilor şi tendoanelor. Aceasta ajută la îndepărtarea spasmelor musculare şi îmbunătăţesc fluxul sanguin şi limfatic. Tehnica Bowen ajută organismul să-şi revină la starea de echilibru prin intermediul sistemului nervos şi bioenergetic.
Practicienii Bowen nu realizează diagnosticarea problemelor. Această terapie doar ajută trupul să urmeze legile naturale care stau la baza funcţionării sale armonioase, ca un întreg. Inteligenţa naturală, înnăscută a trupului decide ceea ce îi este necesar pentru a-şi reveni.
Terapeuţii Bowen afirmă că „mişcările sunt extrem de delicate, se realizeaza cu degetele, peste haine, se „provoacă” structurile musculare, tendoanele, ligamentele, într-o manieră foarte delicată. Aceste mişcări nu provoacă durere. Efectele după o şedinţă durează în general până la 5 zile. Organismul, odată începând activitatea de vindecare, continuă să lucreze şi în zilele următoare. Pacientul poate raporta o stare de bine imediat după şedinţa de tratament. Durerile acute, în general problemele musculare şi osoase, se pot remedia imediat, într-o şedinţă, maxim două. Problemele mai grave, afecţiunile cronice pot necesita o perioadă mai lungă de tratament, dar rezultate favorabile apar imediat. Este o tehnică extrem de simplă în aplicare şi totuşi sofisticată în esenţă. Nu are nici un fel de contraindicaţii. Tehnica Bowen nu poate face rău. Nu este deloc invazivă şi este foarte uşor de aplicat. Pacientului i se recomandă ca după aceste şedinţe să facă plimbări, să nu stea aşezat mai mult de jumătate de oră pentru a nu opri circulaţia limfatică, să bea cel puţin 2 litri de apă pe zi pentru a ajuta organismul să elimine toxinele. Oricine poate învăţa această tehnică, oricine are dorinţa interioară de a-şi ajuta semenii.
Pe cine ajută
Există din ce în ce mai multe studii care atestă eficienţa acestei terapii în reducerea simptomelor diferitelor boli. În continuare vom reda o selecție din rezultatele acestor studii.
1. Cazuri de fibromialgie vindecate
În cadrul Colegiului American de Reumatologie, Dr. JoAnne Whitaker a realizat un studiu referitor la efectele tehnicii Bowen în caz de fibromialgie, pe 20 de pacienţi. Fibromialgia este un sindrom de durere cronică caracterizat prin durere difuză şi, în principal, sensibilitate în muşchi/tendoane/ligamente, puncte sensibile localizate, tulburări de somn şi slăbiciune fizică. Varietatea și severitatea simptomelor din fibromialgie diferă de la o persoană la alta, însă durerea cronică este cel mai frecvent simptom. Aplicarea terapiei Bowen la grupul de pacienţi a dus la îndepărtarea durerii pe perioade diferite – de la câteva zile la săptămâni. Majoritatea au spus că simţeau o îmbunătăţire netă a stării, imediat după tratament. Pentru unii, repetarea terapiei a ajutat la îndepărtarea definitivă a sindromului.
Dr. JoAnne Whitaker a ajuns să cunoască beneficiile terapiei Bowen şi apoi să o practice pentru ajutorarea multor pacienţi, în urma unei operaţii de înlocuire a şoldului şi a unei operaţii la nivelul spatelui pe care a trebuit să le suporte. După ce a primit tratamentul Bowen nu numai că a fost în stare să meargă, dar s-a putut întoarce la jocul de golf. A fost atât de impresionată de această terapie încât a mers în Australia pentru a se instrui în această tehnică şi a putut trata mulţi pacienţi cu diferite afecţiuni, de la monturi la boli cardiace, pentru ameliorarea suferinţei.
2. Efectele tehnicii Bowen asupra frecvenţei cardiace şi a parametrilor biochimici ai sângelui
Dr. JoAnne Whitaker a măsurat modificările valorilor şi a tiparului frecvenţei cardiace înainte şi după aplicarea tehnicii Bowen, şi a observat o echilibrare şi o normalizare a acestora.
Dr. JoAnne Whitaker a mai arătat că biochimia sângelui se modifică după tratamentul Bowen, coroborând spusele pacienţilor care sugerau apariţia unor simptome asemănătoare gripei datorită reacţiilor de detoxifiere care apăreau după terapie şi persistau până la cinci zile.
3. Ameliorarea cazurilor de anxietate
În cadrul departamentului de psihofiziologie de la universitatea Swinburn din Melbourne, Australia, dr. Ashley Pritchard a arătat că tehnica Bowen reduce constant anxietatea, tensiunea, furia, depresia, oboseala şi confuzia.
4. Studiu asupra migrenei
Practicianul Nikke Ariff a realizat un proiect de cercetare pentru a obiectiva eficacitatea terapiei Bowen în tratarea migrenelor. În proiect au fost înscrise 39 de persoane bolnave de migrenă care s-au oferit voluntar. Din toate persoanele înscrise în studiu, 31 au avut rezultate pozitive, reprezentând 79,5% din participanţi.
5. Studiu asupra astmului bronşic
Nikke Ariff a mai realizat între anii 2002-2004 un proiect de cercetare privind eficienţa tehnicii Bowen la pacienţii cu astm bronşic. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 12 luni. Majoritatea participanţilor sufereau de astm bronşic de mai bine de 5 ani, mulţi dintre ei chiar de 15 ani. Rezultatele au fost excepţionale. 83% dintre participanţi au raportat o reducere a frecvenţei atacurilor de astm, iar 75% dintre participanţi au spus că foloseau, după aplicarea tehnicii Bowen, o medicaţie mai uşoară decât înaintea terapiei. Din cei 24 de voluntari care au participat la proiect, 22 dintre ei au raportat ameliorarea concomitentă şi a unor probleme secundare de sănătate pe care le aveau: probleme cu spatele, ceafa sau umărul, probleme articulare sau ale genunchiului, migrene, dureri de cap, probleme digestive, probleme circulatorii, febra fânului, sindrom de colon iritabil, insomnie, anxietate, stres, depresie. Participantii la proiect au observat de asemenea şi îmbunătăţirea nivelului enegetic.
6. Ameliorarea cazurilor de paralizie cerebrală
Cercetări realizate de Howard Plummer din Wales referitoare la efectele tehnicii Bowen la persoanele cu paralizie cerebrală au adus rezultate încurajatoare. Printre primele îmbunătăţiri ale stării celor cu paralizie cerebrală, după aplicarea terapiei Bowen, se numără creşterea vocalizării, o atitudine mai calmă, îmbunătăţirea concentrării şi înţelegerii, îmbunătăţirea controlului capului şi a echilibrului.
7. Aplicarea tehnicii Bowen la cazurile de umăr blocat
Dr. Bernie Carter, de la Universitatea Metropolitan din Manchester (UK), a condus un studiu care presupunea evaluarea efectelor terapiei Bowen la pacienţii cu umăr blocat. După aplicarea tehnicii, 77% din grupul de studiu au prezentat îmbunătăţiri ale stării de sănătate.
Julian Baker şi Helen Kinnear de la Colegiul European de Studii Bowen (UK) au investigat efectul terapiei Bowen la pacienţi care prezentau de mult timp dureri de umăr sau umăr blocat. Rezultatele au fost semnificative, arătând că terapia Bowen îmbunătăţeşte semnificativ mobilitatea umărului şi reduce durerea.
8. Îmbunătăţirea circulaţiei limfatice cu ajutorul terapiei Bowen
Eilish Lund, asistentă medicală specializată pentru limfedem în North Whales, Anglia, a urmărit să aplice terapia Bowen pe câţi pacienţi putea, începând cu cei cu limfedem primar şi cu edem limfovenos. A observat că mulţi dintre cei cărora le aplica terapia Bowen se simţeau mai bine, se mişcau mai uşor şi, după o senzaţie iniţială de oboseală marcată, aveau o stare generală mult îmbunătăţită.
9. Aplicarea terapiei Bowen în boala Parkinson
În ultimii ani terapia Bowen a devenit cunoscută şi în calitate de „tratament eficace pentru boala Parkinson”. Aceasta se datorează lui John Coleman – care s-a vindecat de Parkinson stadiul IV cu ajutorul unui remediu homeopat – Aqua Hydration Formula combinat cu aplicarea terapiei Bowen. Totuşi Coleman afirma că 80% din procesul de vindecare s-a datorat efortului propriu şi dăruirii sale faţă de procesul de vindecare şi faptul că terapia Bowen este cea mai utilă formă de acţiune terapeutică manuală asupra corpului.
Alte afecțiuni care nu au fost menţionate mai sus şi la care s-a demonstrat o ameliorare după aplicarea terapiei Bowen sunt: scleroza multiplă, paralizia facială, distrofia musculară, sindromul de oboseală cronică, mialgia, atacul cerebral, luxaţia gleznei, stressul, simptomele astmului bronşic, durerile de spate, sciatica, imobilitatea gâtului, alergiile de primăvară, probleme renale, oboseala acută, incontinenţa nocturnă.
În loc de concluzie …
Există anumite studii ştiinţifice care au arătat că memoria oricărui accident pe care l-am avut, obiceiuri posturale vicioase şi orice traumă fizică sau emoţională pe care am experimentat-o pot fi stocate în ţesutul conjunctiv al organismului. Tehnica Bowen ajută la „curăţarea” ţesutului conjunctiv de aceste „amprentări”, care din punct de vedere al medicinelor tradiţionale arată menţinerea în timp a unui anumit tip de „stres” în structurile mentale.
Mişcările realizate în tehnica Bowen ajută fiinţa să atingă o stare de relaxare foarte profundă a minţii, similară cu cea care se dobândeşte în meditaţiile profunde. Această stare de relaxare a minţii ajută conştiinţa persoanei respective să se scufunde dincolo de impregnările (SAMSKARAS-urile) structurii mentale. Relaxarea şi eliberarea conştiinţei din menghina problemelor, care se reflectau în corpul fizic sub forma diferitelor afecţiuni, face ca structura fizică să se recupleze la modelul arhetipal de funcţionare armonioasă, perfectă pe care îl are, şi să reprimească impulsurile de revenire la starea echilibrată, naturală.
Citiți și:
Terapiile naturale, medicina viitorului
O veche abordare a artei vindecării, reluată într-o nouă manieră – Noua Medicină Germană
yogaesoteric
30 decembrie 2011