Tehnocalipsa după Elon și alte câteva profeții ‘seculare’

1.460 0

Este de mirare că în al treilea deceniu al secolului al XXI-lea cei mai mulți dintre creștini par să creadă cu sinceritate în ideea că „motorul” tehnologiei moderne este o viziune pur (?!) „materială”, „seculară” asupra vieții,[1] care se opune religiei ori spiritualității la fel de clar cum se opune apa uleiului, cum se opune Greta încălzirii globale.

Însă ce fel de „materialism”, ce fel de „secularism” (ne) împărtășesc (mulți dintre) creatorii de tehnologie reiese (chiar și parțial) din lunga (dar departe de a fi suficienta) înșiruire de vorbe de… duh de mai jos. Le redau pe câteva dintre cele mai strălucite, fără prea multe comentarii. Pentru cei interesați, vor găsi explicații suplimentare, și sute de alte exemple, în cărțile-sursă.

O bănuială: intuiesc că această idee – după cum vom vedea nefondată – persistă dintr-un motiv simplu: pentru că ne oferă un anume confort. E seducător de comod să „lupţi” cu un adversar înfășurat bine într-o etichetă, ca un sac de box atârnând greoi şi bleg în propria husă. Poziţionarea aceasta oferă șansa de a vorbi în termeni de „noi” vs. „ei” fără a te mai împotmoli în nuanțe. Alimentează himera că focurile se trag mereu, previzibil, din aceeași direcție. Și, mai ales, permite iluzia călduță că adversarul e întotdeauna în afara ta, că nimic din el nu se află în tine, că nimic din tine nu se află în el. Cu alte cuvinte, că alteritatea lui e perfectă, că nu semănați în niciun aspect – că, deci, nu ar exista strategii comune ori breşe pe care şi celălalt să le poată exploata la rându-i.

Nu în ultimul rând, în faţa unui asemenea adversar, poţi cădea foarte uşor pradă ideii că lupta este doar fățișă şi fair-play – fără trucuri, fără lovituri sub centură, fără tactici diversioniste. Este, cred, o naivitate care, în anumite condiţii, ar putea duce la o înfrângere zdrobitoare şi ridicolă.

*
Să începem promisa trecere în revistă. Respectul pentru meritocrație ne obligă să dăm mai întâi cuvântul celui care a devenit recent cel mai bogat om din lume – Elon Musk. Acum câțiva ani, Musk afirma: „La ritmul actual de creștere tehnologică, omenirea este pe cale să devină precum Dumnezeu în capabilitățile sale”.[2] Nu știm exact cum şi de către cine a fost Musk desemnat să vorbească în numele întregii omeniri, dar cu asemenea formulări, ar fi fost și ridicol să rămână sărac. El nu este totuși foarte original, întrucât un alt pionier al tehnologiei auto, Henry Ford, ne anunțase de mai bine de un secol că va aduce „o lume nouă, un cer nou și un pământ nou” – aluzie directă la primul verset al capitolului 21 al Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul.

Găsim expresii ale acestei viziuni înălțătoare în cam orice domeniu tehnologic. Din motive de spațiu, le-am ales pe cele mai scurte – atât de scurte încât pot fi luate drept citate motivaționale sau măcar materie primă pentru meme. De exemplu:

În medicină:

Friedrich Dessauer (1881-1963) – pionier al cercetării razelor X şi catolic devotat – declara: „participarea (prin tehnologie) la creație… este cea mai înaltă experiență pământească a muritorilor”.[3]

Nu l-ar contrazice Craig Venter, geneticianul care a creat prima schiță a genomului uman: „Viața este o mașinărie [life is machinery]. Viața devine o formă de tehnologie pe măsură ce învățăm să o manipulăm și să o reproducem.”[4]

În tehnologia militară:

Primul test al bombei atomice (iulie 1945) s-a numit, deloc întâmplător, Trinity Test (Testul Treimii). După această explozie atomică, Robert Oppenheimer, lider al personalului implicat, cel care „botezase” acest test, afirma, citând din Bhagavad Gita: „Am devenit moarte, nimicitor al lumilor”.

Chimistul George Kistiakowski, cel care a pregătit explozibilul, a spus: „În ultima milisecundă a existenței pământului, ultimul om va vedea ceva foarte asemănător cu ceea ce am văzut noi”.

William Laurence, de la The New York Times, reporter militar oficial (ca ecou la o mie de ani de așteptări milenariste ale elitei), a comparat opera omului cu opera lui Dumnezeu, exultând: „Supersoarele care răsărea îmi părea să fie simbolul răsăritului unei noi ere […] Te simți ca și cum ai avea privilegiul de a asista la nașterea unei Noi Lumi”.

Iar generalul Thomas Farrell a accentuat această conexiune, remarcând că Testul Treimii a dezlănțuit forțe „până acum rezervate Atotputernicului”.[5]

În tehnologia spațială:

Eric Anderson, președintele fondator al companiei Planetary Resources, care plănuiește să extragă metale prețioase din asteroizii spațiali (aparent acolo nu există militanți ai „Salvați Roșia Montană”), spunea: „Vedem viitorul Pământului ca pe o Grădină a Raiului”.[6] Spre deosebire de versiunea mai veche a Grădinii Raiului, cea nouă nu ar conține șerpi, arbori suspecți și, în general, efecte adverse.

Istoricul David F. Noble relatează că la momentul încheierii programelor spațiale NASA – Apollo și Skylab, 90% dintre astronauți erau creștini practicanți, iar dintre aceștia, 85% erau protestanți. Deși Neil Armstrong, comandantul primei misiuni cu aselenizare (Apollo 11, 1969) a fost crescut în Biserica Evanghelică, acesta nu se considera o persoană prea religioasă, spre deosebire de colegul său de echipaj, Edwin Aldrin, care era mai-mare al unei biserici prezbiteriene și profesor la școala de duminică. Înainte de zbor, Aldrin s-a împărtășit cu pastorul său care i-a spus, după declarațiile ulterioare ale lui Aldrin, că el și colegii săi vor „privi pământul dintr-o poziție de transcendență fizică” și, prin efortul lor, „omenirea va fi trezită încă o dată la dimensiunile mitice ale omului”.

După ce modulul de aterizare s-a așezat în Mare Tranquillitatis, la scurt timp după aselenizare, înainte ca Armstrong și Aldrin să pășească pe suprafața lunară, Aldrin a cerut Controlului Misiunii un moment de liniște la radio. Apoi și-a desfăcut un mic pachet oferit de pastorul său care conținea un flacon cu vin, puțină anafură și un mic potir și s-a împărtășit, citind din Ioan 15:5. El a spus mai târziu: „este interesant să te gândești că primul lichid care a luat contact cu Luna și prima hrană consumată acolo au fost elementele împărtășaniei”. După aceea, deschizând stația radio, a citit din Psalmul 8.

Douăzeci de ani mai târziu, Thomas Jones, membru al echipajului Shuttle, se împărtășea în timpul zborului. Iar despre nava sa spațială, Jones spune că este „cea mai grandioasă catedrală în care poți sluji”.[7] Nu știm dacă ar fi adoptat sloganul celebru „vrem spitale, nu catedrale”; înclin să cred că nu.

În tehnologia informației:

William A. Stahl relatează că între 1979 și 1989, în 36% dintre cele 175 de articole despre computer din revista TIME s-au folosit în mod explicit termeni magici sau religioși cu privire la computere și la programatori și utilizatori. În aceste articole se vorbește despre „copii care trăiesc în comuniune cu mașinile lor”, „computerele portabile care sunt adevărate evanghelii pentru utilizatori”, despre „drumul către paradisul hi tech”, despre „a doua venire a lui Steve Jobs”[8], văzut ca un vizionar a cărui „credinţă oarbă ar fi stârnit invidia primilor martiri creştini”[9].

Tot din revista TIME cităm declarația unui utilizator: „Iubesc aceste mașini. Am toată această putere în vârful degetelor. Fără computere, nu știu ce aș putea fi. Cu ele, sunt cineva” și „În mâinile unui profesor care chiar crede, se pare că computerele pot face miracole”.[10] În treacăt fie spus, după 30 de ani, vedem cum, în cadrul școlii online, realitatea este tot așa, numai că exact invers: în „mâinile” unui computer, profesorii nu pot face mai nimic. Dar iubirea de computere persistă și, vorba reclamei, asta e tot ce contează.

Michael Heim, consultant în industria computerelor și filosof: „Atunci când suntem on-line, ne rupem de existența noastră trupească”, de „existența noastră pământească, atât de pământească” și „emulăm perspectiva lui Dumnezeu, viseo dei, instantaneitatea cunoașterii dumnezeieşti”.[11]

În acelaşi registru, o altă declaraţie superbă: „Cu puţin efort, mă pot identifica, de asemenea, cu obiectele. Pot vedea obiectele care mă înconjoară strălucind de lumină interioară”. O atare frază nu îi aparţine vreunui lider new-age, nici vreunei persoane aflate sub tratament psihiatric. Cel care afirmă aceasta este un om dedicat raţionalităţii, calculului – un matematician şi un computer scientist, președinte al Societății Americane a Inginerilor și al Academiei Mecanice Americane, Daniel Drucker.[12]

Mark Pesce, inginer, futurist, profesor și scriitor tehnopăgân, a afirmat și el: „deopotrivă spațiul virtual și spațiul magic se manifestă în imaginație. Ambele spații sunt în întregime construite de gândurile și credințele tale. […] Cred că computerele pot fi la fel de sacre ca și noi, pentru că ele pot întrupa comunicarea noastră cu ceilalți și cu entitățile – părțile divine din noi – pe care le invocăm în spațiul respectiv”.[13]

Tom Furness, cercetător la Universitatea din Washington, Laboratorul Tehnologic de Interfață Umană, nu vede aceste aspecte prea diferit: „De partea cealaltă a mănușilor noastre cu senzori, noi devenim creaturi mișcătoare de lumină colorată, pulsând în sclipiri aurii… Vom deveni cu toții îngeri, pentru eternitate… Cyberspațiul va fi ca Paradisul… un spațiu al restaurării colective a stării de perfecțiune”.[14]

Nici jocurile video nu scapă neatinse de această aromă spiritualistă, designerul video Brian Moriarty rezumându-și astfel fișa postului: „treaba noastră [our business] sunt experiențele spirituale”.[15]

Michael Benedikt, președinte al Mental Tech. Inc., o companie de design de software din Austin, Texas: „cyberspațiul este echivalentul electronic al tărâmurilor spirituale ale religiei”. […] „Cyberspațiul este dimensiunea în care plutește o nouă imagine a Cetății lui Dumnezeu, Noul Ierusalim al Cărții Apocalipsei. Răsare din rai precum un palat plin de podoabe, fără greutate… un loc în care putem reintra în grațiile lui Dumnezeu… un loc precum o splendidă ecuație”.[16]

De remarcat că niciunul dintre cei menţionaţi mai sus nu face referire sub nicio formă la existenţa vreunui iad opus, măcar de formă, Paradisului tehnologic schițat cu atâta fervoare. Sau poate că iadul este doar un mit al unor conştiinţe neevoluate îndeajuns, deci to hell with hell!

În tehnologia inteligenței artificiale:

„Dacă poţi face o maşină care conţine întregul conţinut (contains the contents) al minţii tale, atunci acea maşină eşti tu. La naiba cu restul trupului tău, nu este prea interesant. Acum, maşina poate dura etern. […] Toţi vrem să fim nemuritori”[17], spune Gerald Jay Sussman, profesor la MIT și candidat la nemurire.

Expertul în inteligență artificială Earl Cox plusează: „Ne vom downloada mintea în recipiente create de copiii noștri roboți și, împreună cu ei, vom explora universul… Eliberați de forma noastră biologică fragilă, inteligențele uman-artificiale vor călători prin univers. Un astfel de sistem combinat de minți, reprezentând triumful suprem al științei și tehnologiei, va transcende conceptele timide asupra zeităților și divinității ale teologilor de astăzi”.[18]

Am lăsat la finalul acestui festin un mic desert răcoritor. Cea care l-a pregătit este Carolyn C. Porco, cercetător planetar şi profesor la Universitatea din Arizona.

„În esenţa oricărei cercetări ştiinţifice se află o căutare spirituală profundă. […] Aceeaşi împlinire spirituală şi aceeaşi conectare (oferite de religii – n. mea) pot fi găsite în revelaţiile ştiinţei. De la energie la materie, de la particulele elementare la ADN, de la microbi la Homo Sapiens, de la singularitatea Big Bangului la imensitatea universului… povestea noastră este povestea cea mai minunată care s-a spus vreodată. Noi, oamenii de ştiinţă, avem piesa, subiectul, icoanele, lentilele, «minunile», măreţia şi chiar efectele speciale. Şi nu avem doar un zeu, avem mulţi. Găsim zei în nucleul fiecărui atom, în structura spaţio-temporală, în mecanismele contraintuitive ale electromagnetismului. Ce bogăţie! Ce frumuseţe desăvârşită!” […]

„Dacă ne-am apropria meşteşugul, măiestria, metodele religiei formale pentru a duce mesajul mai departe? Imaginaţi-vă Martorii lui Einstein mergând din uşă în uşă sau evangheliştii TV declamând pasional frumuseţea evoluţiei. Imaginaţi-vă o Biserică a Oamenilor de Ştiinţă de Ziua a Şaptea, unde credincioşii s-ar putea aduna. Imaginaţi-vă congregaţii ridicându-şi glasul pentru a slăvi gravitaţia, forţa care ne leagă pe toţi de pământ, pe Pământ de Soare, şi pe Soare de Calea Lactee. Sau slăvind forţa nucleară care face să existe lumina stelei noastre şi lumina de stele a sorilor îndepărtaţi. Puteţi chiar auzi imnurile cântate vârstei universului, legilor sale statornice, şi Raiului de deasupra pe care noi cu toţii îl vom locui împreună, amestecaţi, risipiţi ca o nebuloasă pe cerul de diamant?”

Şi pentru cei încă neconvinşi de această viziune înălţătoare, autoarea încheie astfel:
„Într-o bună zi, cele mai sacre locuri vor fi observatoarele astronomice, acceleratoarele de particule, instalaţiile de cercetare universitare şi alte laboratoare unde înalţii preoţi ai ştiinţei – biologi, fizicieni, astronomi, chimişti – se angajează în nobila îndeletnicire a descoperirii lucrărilor naturii. […] «Aleluia!» vor striga ei. «Forţa fie cu voi!»”[19]

Autor: Silviu Man

Note:

[1] Una dintre consecințele acestei idei ar fi ideea că tehnologiile produse ar fi „neutre”, unbiased, deci la fel de utilizabile și înspre bine și înspre rău, și de către ultraliberali și de către paleoconservatori, și de către creștinii pravoslavnici, și de către ateii fanatici ș.a.m.d.
[2] în Doug Hill, Not So Fast. Thinking Twice about Technology, University of Georgia Press, 2016, p. 5
[3] în Carl Mitcham, Thinking through Technology: The Path between Engineering and Philosophy, The University of Chicago Press, 1994, p. 33. Mitcham precizează: cu Dessauer, tehnologia devine o experiență religioasă – iar experiența religioasă preia semnificația tehnologică.
[4] în Hill, p. 117
[5] în Noble, p. 107
[6] în Hill,p. 6
[7] în Noble, p. 142
[8] în William A. Stahl, God and the Chip: Religion and the Culture of Technology, Wilfried Laurier Univesity Press, 1999, p. 80
[9] în Stahl, p. 95
[10] în Stahl, p. 91
[11] în Noble, p. 159
[12] în John Brockman (ed.), What is Your Dangerous Idea?, Harper Perennial, 2014, p. 139
[13] în Douglas Groothuis, The Soul in Cyberspace, Baker Books, 1997, p. 111
[14] în Noble, p. 158
[15] în Erik Davis, TechGnosis: Myth, Magic and Mysticism in the Age of Information, North Atlantic Books, 2015, p. 244
[16] în Noble, p. 160
[17] în Jeremy Rifkin, Time Wars: The Primary Conflict in Human History, Touchstone, 1989, p. 184
[18] în Noble, p. 165
[19] în Brockman, pp. 153-155