Tehnologia Keshe – o posibilă cale de a revoluţiona umanitatea (III)
de Marvin Atudorei
De câțiva ani au început să apară – mai ales pe internet – o serie de informații explozive despre descoperirile uimitoare ale Fundației Keshe. Grupul de cercetători condus de savantul iranian Mehran Tavakoli Keshe promite că va oferi tuturor națiunilor o tehnologie extraordinar de aplicabilă, ce permite accesul în mod liber și gratuit la surse practic nelimitate de energie. În luna martie a acestui an, fundația a pus la dispoziția tuturor celor interesați datele esențiale pentru ca această tehnologie să poată fi deja aplicată. Și totuși, deși au trecut aproape șase luni, constatăm că nimic nu pare să fi prins contur. Rezultatele se lasă în continuare așteptate, deși ne-am fi gândit că dezvăluirile Fundației Keshe vor stârni un val de frenezie în lumea științifică și deopotrivă în rândurile guvernanților. Cu atât mai mult cu cât, pe lângă o serie de alte aplicații inovatoare, tehnologia promite să ofere o alternativă în domeniul energetic. Să fie oare acestă inițiativă cu adevărat viabilă sau ea este doar rodul unei imaginații fantasmagorice?
Citiți a doua parte a articolului
Să vedem acum ceva mai în profunzime pe ce se bazează tehnologia Keshe şi care ar fi mai exact aplicaţiile ei.
Cercetările lui Mehran Tavakoli Keshe au pornit de la efortul de a înţelege cum este posibil ca mişcarea tuturor planetelor, stelelor, galaxiilor şi a celorlalte structuri din Univers să se auto-întreţină timp de miliarde de ani. După aproape 20 de ani de studii, el a elaborat un nou model teoretic despre natura gravitaţiei şi a celorlalte forţe fundamentale din Univers. Unul dintre principiile fundamentale ale teoriei sale este acela că orice entitate din Univers – fie ea un atom, o planetă, o stea sau o galaxie – are gravitaţie şi un câmp magnetic. Acestea două (gravitaţia şi magnetismul) formează un sistem unitar. Gravitaţia este atracţia, iar magnetismul este repulsia. De asemenea, fizicianul iranian afirmă că ceea ce produce efectele gravitaţionale ale planetelor, stelelor, precum şi dinamica de la nivelul atomilor este interacţiunea a două câmpuri magnetice care sunt produse de nucleele acestor corpuri. În cazul Pământului, de exemplu, teoria oficială în prezent acceptată descrie existenţa doar a unui singur câmp magnetic generat de nucleul planetei. În studiile sale, Keshe a ajuns totuşi la concluzia că există un dublu-câmp magnetic emanat de nucleul Pământului şi că tocmai interacţiunea continuă dintre aceste două câmpuri interioare generează apariţia gravitaţiei şi a magnetismului planetar. Mehran Keshe arată că partea cea mai interioară a nucleului Pământului posedă hidrogen şi alte câteva elemente care intră în anumite reacţii de fuziune plasmatică nucleară. Curenţii care se creează în acest proces generează un câmp magnetic de bază, care este suprapus peste câmpul magnetic (deja cunoscut) al nucleului.
Teoria lui Keshe arată că atunci când două câmpuri magnetice de intensităţi similare interacţionează, ele devin „înlănţuite” într-o sferă dinamică mai mare, iar când asemenea sfere dinamice interacţionează între ele, se produc câmpuri magnetice şi gravitaţionale. Fiecare câmp magnetic conţine componente plasmatice ale celor trei tipuri de bază ale materiei: materie, antimaterie şi materie neagră. Interacţiunea dintre aceste trei forme de materie se regăseşte sub forma unui sistem mai mare de integrare dinamică, numit de Keshe „Plasma iniţială fundamentală” sau „Neutron”. Din neutron se disociază atomul (cu componentele sale – protonul şi electronul), procesul fiind însoţit de eliberarea unor mici fragmente de câmp magnetic sub formă de energie sau lumină.
Aspectul practic fundamental care a condus la crearea tehnologiei Keshe este bazat pe dinamica plasmei încărcate electric care devine sursă a câmpurilor magnetice şi gravitaţionale. Inginerul iranian Mehran Keshe a anunţat că pe baza noii înţelegeri a creării gravitaţiei şi a câmpurilor magnetice a reuşit să reproducă tipul de sisteme care se auto-alimentează în mod natural. El a construit un reactor plasmatic care reproduce fenomenele ce au loc în nucleul Pământului. Acest tip de reactor (care are cam 15-20 de cm în diametru) are capacitatea să îşi creeze propriile câmpuri magnetice şi gravitaţionale şi nu necesită combustibili convenţionali (fosili), funcţionând doar pe baza unei anumite utilizări a hidrogenului (care este cel mai răspândit element din Univers).
Au fost realizate numeroase teste cu reactoare plasmatice simple și chiar cu sticle goale de plastic utilizate ca reactor, aceste experimente validând aplicabilitatea cu totul extraordinară a descoperirilor savantului iranian. În anul 2007, M. T. Keshe a realizat o demonstrație simplă în care evidenția apariția unor niveluri scăzute de energie electrică generate de plasma produsă cu ajutorul nanomaterialelor și un lichid non-acid, într-o banală sticlă de Coca-Cola, la temperatură și presiune obișnuite. (Prezența straturilor de carbon SP2 și SP3 pe suprafața electrozilor de cupru a fost confirmată de Centrul pentru energie nucleară al Universității Leuven, prin replicare independentă, și de institutul pentru nanotehnologie IMEC, prin spectroscopie Raman. La crearea carbonului SP2 și SP3 nu au fost folosite surse adiționale de energie, cum ar fi magneți, lasere, arcuri electrice sau raze gamma.)
Puteți urmări aici înregistrarea video a respectivului experiment.
Descoperirea acestor noi principii a făcut posibile foarte multe aplicaţii extraordinare. Cercetările şi experimentele realizate au demonstrat în mod clar că acest tip de tehnologie este fezabilă, nu presupune riscuri, energia și materia pot fi generate ieftin şi curat (fără poluare), într-un mod extrem de performant, care a fost până acum total necunoscut. Au fost îndosariate patente pentru sute de aplicaţii ale acestei tehnologii, cum ar fi generatoare super-eficiente de energie, sisteme anti-gravitație, purificarea mediului ambiant, nanotehnologia, multiple aplicaţii în domeniul medical etc.
Una dintre aplicaţii este un generator care prin intermediul rotaţiei unui câmp de plasmă magnetizată într-o bobină de sârmă de cupru are capacitatea să inducă un curent de electroni prin acea bobină, care poate genera astfel energie electrică oriunde în Univers, în orice moment. Mehran Keshe a explicat că întocmai cum electronii se rotesc în mod natural în interiorul atomilor, la fel se rotește şi miezul generatorului său, în virtutea legilor naturii.
Rezultatele experimentale obţinute de M. Keshe, arată că s-a reuşit ca prin modificarea câmpurilor magnetice şi gravitaţionale ale elementelor, acestea să poată fi trecute dintr-o stare de agregare în alta la temperatura şi presiunea camerei (adică în condiţiile obişnuite de mediu). În mod obişnuit, trecerea materiei dintr-o stare în alta se face prin modificarea temperaturii sau presiunii. Mehran Keshe a extras prin noile metode, direct din aer, gaze precum dioxid de carbon (CO2) sau metan (CH4) şi a reuşit să le menţină sub formă de nano-particule în stare lichidă, de gel, sau de pudră.
Deşi poate să pară de necrezut, există rezultate foarte concrete care arată că prin reproducerea anumitor condiţii plasmatice, în reactoare de tip Keshe pot fi produse direct orice fel de materiale, oriunde în spaţiu. Se creează mai întâi plasma (starea de plasmă) – să zicem – a cuprului din câmpul magnetic al Universului şi apoi acea plasmă poate fi convertită în materie. La fel se poate proceda şi pentru a produce aur, diamant, mercur, sau orice alt element pe frecvenţa căruia sunt acordate câmpurile generatorului.
Este util să amintim că plasma este cea de-a patra stare de agregare a materiei, celelalte trei fiind starea solidă, lichidă şi cea gazoasă. Plasma este starea principală a materiei din care sunt constituite stelele, ceea ce înseamnă că aceasta este starea preponderentă a materiei din întregul Univers.
O altă aplicaţie a sistemelor Keshe este aceea că prin modificarea câmpului magnetic şi gravitaţional al elementelor pot fi create (la presiunea şi temperatura camerei) nano-materiale şi super-conductori. Acest gen de materiale au fost evaluate şi confirmate de către mai multe universităţi. Super-conductorii obţinuţi prin tehnologia Keshe au o rezistenţă de aproape zero ohmi, ceea ce înseamnă că practic ele ar putea conferi computerelor viteze de mii de ori mai mari chiar şi decât ale celor mai rapide computere actuale, cum ar fi cele ale serviciilor secrete americane (de tip Cray 5). Un alt avantaj major al acestor calculatoare ar fi acela că ele nu se vor supra-încălzi.
Fundaţia Keshe anunţă că prin descifrarea legilor magnetismului a fost înţeleasă proprietatea naturală a magneţilor de a atrage anumite metale. Membrii fundaţiei arată că prin crearea altor câmpuri magnetice specifice se pot crea materiale magnetice care să atragă, de exemplu, doar lemn sau doar plastic. Folosind astfel principiile atracţiei magnetice paralele, sistemele Keshe pot decontamina mediul înconjurător de infestările chimice şi nucleare, pot îndepărta eficient emisiile de CO2 din atmosferă sau pot să purifice apa. Pot fi, de asemenea, îndepărtate şi radiaţiile din sol şi aer. În vederea realizării unei aplicaţii foarte necesare în acest sens, Fundaţia Keshe a luat legătura cu autorităţile oraşului Fukushima (afectat în anul 2013 de scurgeri de material radioactiv de la un reactor nuclear) pentru a extrage radiaţiile din sol, în mod gratuit. De menţionat că această decontaminare ar permite ca noile generaţii de copii care se nasc în zona Fukushima să nu fie afectate de malformaţii degenerative. Din nefericire, există o rezistenţă îndârjită din partea anumitor persoane din guvernul japonez faţă de aplicarea acestor metode (se pare că pentru a nu se ajunge la recunoaşterea publică a eficienţei lor).
Noua înţelegere a producerii forţei gravitaţionale a condus şi la capacitatea de a o replica. Mai exact, prin intermediul reactoarelor plasmatice cu câmp magnetic dublu se poate genera magnetism şi gravitaţie. Este vorba de aşa-numitele Reactoare MAGRAV. Aceasta conduce la o adevărată revoluţie în domeniul transporturilor de orice tip, devenind foarte uşor să fie făcute să leviteze vehicule şi aeronave, indiferent de greutatea lor.
Cea mai importantă dintre aplicaţiile tehnologiei Keshe este cea referitoare la Programul Spaţial, în cadrul căruia se are în vedere construirea unor nave destinate călătoriilor în spaţiul cosmic. Caracteristicile navelor ce ar putea fi construite cu ajutorul tehnologiei Keshe sunt net superioare celor convenţionale, încât ele pur şi simplu par să fie de domeniul SF. Aceste nave ar putea depăşi viteza luminii şi în consecinţă ar traversa foarte rapid sistemul solar. De menţionat că prin intermediul unui scut energetic creat în jurul navei, ocupanţii săi ar fi protejaţi în mod implicit de forţele inerţiale (care sunt uriaşe la acceleraţii mari), precum şi de radiaţiile sau obiectele care ar putea lovi nava. Acest câmp energetic din jurul navei face, de asemenea, ca ea să nu mai poată fi detectată de radar. Pentru ochiul liber, o navă care utilizează această tehnologie va arăta ca o lumină strălucitoare. În plus, va fi eliminată problema majoră pe care o au navele şi rachetele actuale, legată de încălzirea pereţilor exteriori din cauza frecării cu aerul.
Dar tehnologia Keshe vizează şi inovarea transportului „local”, cel de la suprafaţa planetei. Introdusă în transportul public, noua tehnologie ar face ca orice tip de autovehicul să se poată deplasa prin levitaţie şi să nu mai necesite roți. În acelaşi mod s-ar deplasa şi trenurile, tramvaiele sau metrourile, fără să mai fie nevoie de şine sau linii de tensiune.
Unitățile reactoarelor MAGRAV ar putea fi aplicate şi autovehiculelor electrice, care ar obține în acest fel o rază de autonomie de mişcare practic nelimitată (milioane de kilometri). Produsele de uz casnic și electronice pot beneficia şi ele de această tehnologie. Prin punerea în aplicare a unei versiuni micro-scară a reactoarelor cu plasmă de tip Keshe, aceste produse ar putea funcţiona independent de o sursă exterioară de alimentare chiar şi pentru perioade foarte lungi de timp (o sută de ani). Patentul pentru un astfel de reactor micro-plasmatic (Micro-plasma-reactor) a fost deja eliberat de Biroul European de Patente şi poate fi consultat aici.
Aplicaţii deosebit de eficiente au fost realizate în domeniul vindecării diferitelor tipuri de boli. Aspectul esenţial este că metodele Keshe operează direct la nivelul structurilor plasmatice şi atomice ale corpului uman. Odată ce o boală este diagnosticată, reactorul plasmatic este calibrat pe configuraţia şi frecvenţa organului afectat. Sistemul poate stimula organismul prin intermediul câmpurilor energetice în direcţia inversării unor procese maladive, sau pentru deschiderea unor blocaje, pentru a dizolva/resorbi anumite structuri materiale (inflamaţii, pietre, nisip, polipi, celule canceroase) sau pentru a stimula creşterea unor zone afectate. În acest mod, celulele bolnave sau deteriorate ale organelor pot fi aduse înapoi la starea de sănătate. Câmpurile energetice care acţionează la nivel informaţional sunt resetate permanent, iar informațiile eronate din organism sunt complet șterse și înlocuite cu informațiile corecte.
Procedura nu presupune pastile, injecţii şi nici efecte secundare, precum în cazul medicinei actuale. Testarea pe mulți voluntari (care epuizaseră toate opţiunile de tratament convenţionale!) a demonstrat în mod clar că rezultatele sunt certe. Pe site-ul Fundaţiei Keshe puteţi consulta mai multe mărturii şi probe video ale unor cazuri de cancer, scleroză multiplă, Parkinson, cangrenă, A.L.S., fibromialgie, alergii, epilepsie şi altele, care au fost tratate cu success, fiind definitiv înlăturate.
Într-un mod deschis şi sugestiv, membrii Fundaţiei Keshe ne transmit că: „Tot ceea ce vă prezentăm poate părea mult prea frumos ca să fie adevărat. Dar cu toate acestea este vorba despre nişte fapte”. Ei consideră că este important ca toţi oamenii să ştie că este dreptul lor legitim să beneficieze de această tehnologie care poate transforma radical lumea. După cum este specificat şi în videoclipul promoţional al Fundaţiei, pentru a ajuta la implementarea noilor sisteme este util ca toţi cei interesaţi să distribuie informaţiile despre aceste perspective revoluţionare, să caute să se informeze cât mai bine în continuare ei înşişi şi chiar să solicite guvernelor lor informaţii oficiale despre tehnologia Keshe.
Cu privire la ceea ce va urma în viitorul apropiat, opinia lui Mehran Keshe este că „Aplicarea noii tehnologii pe scena mondială trebuie decisă acum de către guverne. Însă guvernele marilor ţări trebuie să înveţe să ofere şi să ajute şi nu să jefuiască aşa cum au făcut timp de secole”.
În încheiere vă invităm să urmăriți un amplu interviu acordat de M. T. Keshe despre Fundația Keshe, tehnologia plasmatică și câteva aplicații ale acesteia.
Citiți și:
Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie
Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu
yogaesoteric
19 septembrie 2014