Tenacitatea Teheranului este fără precedent în istoria recentă

Pe măsură ce SUA și „Israelul” au intensificat agresiunea împotriva Iranului, confruntarea dezvăluie nu doar un pariu militar, ci și o încercare imperialistă disperată de a păstra hegemonia în colaps, întâmpinată de rezistența îndelungată a Iranului. O rezistență care simbolizează acum lupta mai amplă a Sudului Global împotriva jafului capitalist, violenței coloniale și ultimului război al unui imperiu muribund.

Sub aparența gesturilor militare se ascunde o realitate structurală mai profundă: războiul împotriva Iranului este un război împotriva lumii în curs de dezvoltare. La urma urmei, persoanele aflate la putere care își acumulează averea în dolari și pe piețele financiare occidentale au aceleași interese, indiferent de naționalitate sau culoarea pielii.

Este adevărat că un astfel de război al bogaților împotriva săracilor asediați este un război ce nu are justificare din punct de vedere moral, dar acumularea bogăției depinde de putere, iar puterea derivă din victoria imperială în războaie. Este adevărat, de asemenea, că-i sortit eșecului din punct de vedere strategic, deoarece ascensiunea Sudului global condus de China este inexorabilă. Dar, întrucât obținerea profiturilor depinde de reducerea costurilor factorilor de producție din Sud, războiul impus maselor sărăcite este o condiție fenomenală a tuturor epocilor sub capitalism.

Mai mult, daunele aduse oamenilor și naturii de un astfel de război se încadrează perfect într-un „mod de viață” care se dezvoltă prin diverse forme de genocid. Strămutarea și înfometarea indienilor nativi din America este practic modul de acțiune utilizat în regiunea arabo-iraniană. Prin măsuri de austeritate, decimarea agriculturii locale și/sau război deschis, oamenii sunt înfometați sau bătuți până la supunere pentru a renunța la munca și resursele lor la prețuri/venituri atât de mici încât nu le permit să mențină un nivel de trai decent.

Până în prezent, numărul morților inutile de la începutul războiului împotriva terorismului se ridică la milioane. Dacă națiunile nu sunt bombardate, dependența lor de datorii și resursele raționalizate aduc unele împotriva altora variante ale acelorași oameni ai muncii, ca întotdeauna cu puțin ajutor din partea ONG-urilor și a aparatului ideologic occidental, care preschimbă în arme identitățile numeroaselor grupuri culturale care locuiesc de mult timp în regiune.

Când imperiul se clatină, rezistența se consolidează

Vectorul de putere rezultat din moartea literală a maselor consolidează structura puterii clasei financiare internaționale, o clasă care înțelege că puterea politică este condiție sine qua non pentru obținerea profitului. Această confruntare cu Iranul este însă diferită. În niciun moment din istoria recentă imperiul nu a fost atât de slab.

Hegemonia sa, care stă la baza garanției dolarului, se micșorează, în timp ce datoriile sale, garantate de aceeași hegemonie în declin, cresc vertiginos. Dacă odată imperiul putea împrumuta la nesfârșit întrucât controla viitorul muncii și resurselor lumii, acum nu mai poate. De asemenea, Iranul este diferit. Anii de sancțiuni și războaie imperialiste prin intermediari împotriva sa au format un stat autonom, a cărui capacitate autohtonă este mult mai puternică decât a celorlalte state din regiune.

Contrar narațiunilor occidentale care prezintă Iranul ca un stat izolat, o mare parte a Sudului Global îl înțelege ca un nod într-un front de rezistență mai larg. Alături de rezistența din Liban și Yemen, a sfidat timp de decenii dictatele economice și militare ale Occidentului condus de SUA.

Sistemul imperial global nu este doar militar, ci și ideologic. El vizează în esență controlul proceselor de extragere a bogăției printr-o sinergie între forța militară și dominația ideologică, o sinergie în care popoarele sunt mai întâi obligate să se supună pentru a li se impune doctrina ideologică a capitalului. Sau pentru ca societățile să accepte fragmentele de jargon capitalist drept condiție de adaptare la termenii înfrângerii.

Statele precum Iranul, însă, cu economiile lor mixte și capitalismul național, rezistă falsității neoliberalismului, care uzurpă produsul social al națiunilor în curs de dezvoltare. State ca Iranul, care își mențin suveranitatea asupra resurselor, contestă scurgerea resurselor către Occident la prețuri scăzute sau negative.

Acestea sunt tratate ca amenințări pur și simplu pentru că nu contribuie la sărăcirea propriilor mase, la exploatarea lor, care se traduce prin costuri mai mici și profituri mai mari, așa cum dorește imperialismul.

În termeni schematici, a profita înseamnă a exploata, a exploata înseamnă a opresa, iar a opresa înseamnă a purta război, a guverna prin intermediul compradorilor imperialiști și/sau a impune austeritate asupra lumii în curs de dezvoltare, o condiție care duce la o calitate mai scăzută și la o viață mai scurtă în sud.

Imperiul poate câștiga războaie, dar nu și masele

Statele Unite și avanpostul lor colonial, „Israel”, depind de mult timp de proiecția unei forțe copleșitoare pentru a disciplina statele neconforme. Cu toate acestea, istoria a dovedit că războaiele purtate împotriva națiunilor cu moșteniri revoluționare, infrastructuri rezistente și mobilizare ideologică în masă rareori își ating obiectivele propuse.

De la invazia Irakului din 2003, multe state din regiune sunt în ruină. SUA au îngenunchiat mai multe guverne suverane, dar nu au reușit să-și impună cu adevărat autoritatea asupra maselor, în ciuda înlocuirii regimurilor. Aceste națiuni sunt butoaie cu pulbere, pline de furie și gata să reapară ca bastioane antiimperialiste de neclintit. Ele vor găsi inspirație și speranță în rezistența Iranului, un adversar deja călit.

La nivel strategic, indiferent de rezultatul agresiunii, masele se vor ridica, iar eșecul imperialismului este predeterminat de istorie. Este posibil ca, în cel mai rău scenariu pentru Iran, pe termen scurt și mediu, realitățile de putere create de sionism-imperialism să se dovedească dificil de gestionat, dar drepturile popoarelor, realitățile bazate pe drepturi, nu vor dispărea și fiecare revoltă regională va păstra vie memoria luptei Iranului pentru Palestina.

Cu legile iraționale ale capitalismului la conducerea istoriei, războiul se va prelungi, iar pentru imperiul în retragere și îndatorat, costurile nu vor mai fi profiturile sale, deoarece hegemonia dolarului nu mai este ceea ce era odată. Fie pe termen scurt, fie pe termen lung, Iranul va învinge, iar motivul va fi respectul pentru oameni și mediu.

Sanctificarea anormalului

Dintr-o perspectivă globală, mișcările recente ale SUA, inclusiv atacul „Israelului”, sunt concepute pentru a sabota impulsul multipolarității conduse de China. Drumul agresiunii imperialiste, un drum de lacrimi vărsate pe scară largă, pavat nu doar cu bombe, ci și cu înțelegeri secrete, vizează extinderea acordurilor de normalizare cu statele arabe.

În realitate, astfel de manevre nu urmăresc legitimarea unui stat colonialist inventat pe baza unui mit antic pentru a promova imperialismul, ci mai degrabă legitimarea unui imperiu global al SUA. Normalizarea va sanctifica anormalul, aceleași forțe politice care au devastat planeta pentru profit.

La un nivel mai concret, înțelegerile secrete includ pachete de reducere a datoriilor și alte forme de mită geopolitică pentru țări precum Turcia și Egipt, națiuni care nu este nevoie să fie invadate pentru a se preda. Tot ce au nevoie este ca împrumuturile suplimentare care le acoperă datoriile restante să fie amânate câteva săptămâni.

Aceste forme de mită sunt destinate, de asemenea, să consolideze instituțiile represive ale regimurilor arabe pentru a suprima angajamentul popoarelor față de Palestina, un angajament care are totuși mai mult de-a face cu propria luptă a maselor arabe pentru un nivel de trai mai bun, deoarece lupta pentru Palestina este o luptă și pentru pâine și demnitate și în țara lor.

Este o luptă împotriva aceleiași clase financiare internaționale, a aceleiași structuri de putere bazate pe dolar.

Criza conștiinței

Ca să fie și mai grav, mass-media arabă mainstream prezintă războiul ca pe un meci de fotbal, în timp ce, în absența unei ideologii revoluționare și a unei forțe revoluționare eficiente, populația stă pe marginea drumului, plângându-și soarta, în tandem cu tragediile televizate. Ea nu reușește să treacă la alternativa Molotov pe care o are la dispoziție.

Atât de profundă este criza conștiinței revoluționare. Armele SUA sunt îndreptate împotriva lor, dar ei își îndreaptă armele unii împotriva altora.

Forțele presupus revoluționare din regiune, păcălite de o democrație liberală, care are aceeași viziune de a distruge Sudul pentru profit, recurg la politici de compromis care realimentează defetismul maselor. O astfel de spirală descendentă de „a face ceea ce nu este indicat și a culege conștiința defectuoasă” întărește atât atacurile externe, cât și pe cele auto-provocate ale imperialismului american.

Una peste alta, acești presupuși revoluționari diagnostichează greșit imensa putere istorică a Occidentului, dobândită prin ani de masacre coloniale. Ei nu înțeleg contradicția principală dintre Nord și Sud și pun contradicțiile secundare ca principiu director al acțiunii.

Rezistența Iranului în umbra unui Sud în ascensiune, condus de China, va spulbera însă aceste iluzii. Aristocrații muncitori din Sud, o replică mai sumbră decât omologii lor din Nord, își vor pierde prestigiul, iar o nouă mișcare antiimperialistă, mai radicală, este pe cale să apară.

Fisuri în castel

Cu toate acestea, chiar și în contextul presiunii exercitate de SUA, apar fracturi în cercul regional al capitaliștilor. Contradicțiile intercapitaliste sunt întotdeauna prezente. Nu mulți doresc să-l vadă pe Netanyahu impunându-le voința sa.

Pe 15 iunie, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman l-a sunat pe președintele iranian Masoud Pezeshkian în urma atacurilor israeliene asupra Iranului și a condamnat agresiunea, a exprimat condoleanțe și a declarat că „întreaga lume islamică este unită în sprijinul Iranului”.

La prima vedere, acest gest ar putea fi interpretat ca o modificare remarcabilă, o ramură de măslin întinsă peste linii odinioară ostile ‒ există un anumit dispreț față de stilul necizelat al lui Trump, dar aceasta este o preocupare secundară în context. Este posibil ca gestul saudit să fi fost o tentativă calculată de a împiedica repercusiunile să ajungă la baza militară americană din Golf.

De la baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită la Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite și Flota a V-a a SUA din Bahrain, regiunea este presărată cu infrastructură imperială. Monarhiile din Golf ar putea, de asemenea, să se teamă de represalii iraniene, deoarece se află direct în calea acestora.

Astfel de epifenomene expun fragilitatea statelor sculptate de bisturiul colonial pentru a priva masele arabe de resursele lor, a căror securitate este asigurată de tributul plătit imperiului. Cu toate acestea, miza principală a preocupărilor statelor din Golf este partea care le va reveni din rentele imperiale în urma victoriei definitive a Americii.

Iranul nu este singur

Discuțiile de pe străzile din regiune spun, însă, o altă poveste. De la Cairo la Sana’a, de la Amman la Manama, oamenii obișnuiți continuă să respingă proiectul imperial sub toate formele sale. Ei se mobilizează pentru Gaza, vorbesc în numele rezistenței și nu văd Iranul ca pe o amenințare sectară, ci ca pe un simbol al luptei anticoloniale.

Ordinea imperială poate că încă guvernează statele, dar nu mai guvernează spiritul maselor. Și Iranul, spre deosebire de mulți dintre vecinii săi, nu numai că a supraviețuit atacului imperialist, dar a și devenit o fortăreață împotriva controlului imperial.

A construit o infrastructură militară rezistentă, a păstrat industriile naționale și a format legături strategice cu China, Rusia și cadrul BRICS+. Nu este izolat; este integrat într-o ordine multipolară în ascensiune. Iar această ordine este acum asediată, în timp ce Iranul este atacat. Ei nu vor rămâne pasivi, iar potențialul reacției lor la agresiune a devenit o cutie a Pandorei care așteaptă să fie deschisă.

Un aspect este clar, însă: Iranul a supraviețuit primului atac și a lovit inamicul la rândul său. Bombardamentele aeriene nu vor răsturna guvernul iranian, iar războiul prevestește dispariția precipitată a unui imperiu bolnav.

Autor: Janna Kadri, publicația Al Mayadeen English

Citiți și:
Donald Trump a văzut declarațiile Ayatollahului Ali Khamenei și amenință dur Iranul: Se anunță un nou bombardament
Imagini din satelit și Serviciile secrete americane îl contrazic pe Trump: Instalațiile nucleare ale Iranului nu au fost distruse
Patrick André de Hillerin: „Până ieri nu citisem Constituția Iranului și am început să mă simt prost”

 

yogaesoteric
8 iulie 2025