Terapia prin muzică – efecte surprinzătoare

 

În ultimii ani cercetătorii au urmărit să găsească tot felul de remedii alternative la medicație și la terapia alopată, orientându-şi atenţia către direcţii neaşteptate. Astfel că au apărut şi studii care documentează terapia cu ajutorul muzicii și efectele acesteia.

Iată în ce constă acest tip de terapie și cu ce ne poate ajuta.

În primul rând, muzica în cazul copiilor poate stimula învățarea. Se pare că există așa numitul „efect Mozart”, botezat după numele faimosului compozitor a cărui muzică, în urma studiilor, s-a aflat că stimulează formarea sinapselor între neuroni. Aşadar, copiii mici ce ascultă sonatele lui Mozart își pot mări capacitățile intelectuale. Şi muzica lui Bach a făcut obiectul unor studii, pentru a observa efectele pe care le are asupra creierului.

Dacă înțelegem felul în care muzica ne influenţează creierul, putem să o folosim și în domeniul medical, beneficiind din plin de efectele aceste terapii plăcute, simplu, la îndemâna oricui.

În urma operației de bypass pe inimă, pacienții suferă de schimbări neregulate de tensiune. S-a observat că cei internați în locații cu muzică de fundal au nevoie de mai puține medicamente. Asemenea efecte benefice apar și la copii care suferă de dislexie. Dacă aceștia joacă un joc ce necesită un răspuns rapid la tonuri muzicale, copilul poate citi mai bine. De asemenea, muzica poate reduce tensiunea și pare să mărească eficiența consumului de oxigen al inimii.

Iată câteva moduri în care a fost aplicată terapia prin muzică. Anumite spitale private folosesc muzică de fundal în unitățile de terapie intensivă pentru copiii născuți prematur. Astfel de muzică ce se aseamănă cu fredonatul unei mame ajută bebelușii să ia mai mult în greutate și să iasă mai repede din terapie. Pentru bătrâni, muzica folosește la calmarea pacienților ce suferă de Alzheimer. Mai ales în timpul meselor sau al activităților de grup, acestora le este greu să se coordoneze și apar des certuri. Muzica, se pare, reduce confuzia și agresivitatea.

Totuși, există încă goluri în cunoștințele despre modul cum sunetele influenţează creierul. Dar studiile continuă, iar în viitor, este foarte posibil ca muzica să joace un rol important pentru însănătoșirea pacienților. Deocamdată, ceea ce știm sigur este că cel mai bun răspuns la terapia muzicală îl au copiii, deoarece sunt încă în curs de formare, iar audierea muzicală în copilărie sporește atenția, creativitatea și chiar inteligența celor mici.

Citiţi şi:

Muzica divin inspirată, binefăcătoare este un nesecat izvor de sănătate şi bucurie

«Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor» – Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu

 

yogaesoteric

10 septembrie 2020


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More