Terorismul de bulevard ne încuie porţile din Schengen. Justifică starea de urgenţă suspendarea unor drepturi fundamentale în UE?

Suspendarea libertăţii de a călători fără controale în spaţiul Schengen este reacţia de panică a unor politicieni derutaţi. Aşa se dovedeşte a fi un politician când nu gestionează situaţia decât pe vreme bună, nu şi pe vreme rea. Depăşită de criza grecească, de valul de refugiaţi şi de actele de terorism de pe teritoriul său, Uniunea Europeană reacţionează baricadându-se, cum a mai făcut-o şi în trecutul nu prea îndepărtat. În mai toate vechile puncte de frontieră, cazărmile vameşilor au rămas în picioare. Acum, s-a dat undă verde ca ele să fie renovate şi redeschise, pentru a se controla şi înregistra tot ce pune piciorul dintr-un stat în alt stat.

Două elemente au contribuit la evaporarea peste noapte a ceea ce se credea a fi bătut în cuie, un fundament al construcţiei păcii şi bunăstării care este UE. Primul, chiar şi în ordine cronologică, este valul de refugiaţi din „ţările terţe”, care au tăbărât peste Europa, căci la ei în ţară mureau de foame, de bombe, sau de amândouă.

Al doilea este „terorismul de bulevard”, care pune în pericol cafenele, săli de spectacole, şi în general lumea în plin proces de socializare, pe străzile din Paris sau Bruxelles.

Instituţiile statului n-au fost atacate cu bombe, bistrourile însa da. Iar în panica lor extremă, politicienii şi forţele de ordine strâng rândurile, suspendând drepturi greu dobândite, în decenii de luptă pentru democraţie şi drepturile fundamentale ce ţin de ea.

Pericolul terorist, reactivat la maximum datorită atacurilor de la jumătatea lunii noiembrie din ţările sale vecine, a dat un argument în plus Germaniei de a-şi întări instituţiile de forţă şi de a încerca să readucă situaţia refugiaţilor sub control.

După căderea Zidului Berlinului din 9 noiembrie 1989, au venit în Germania de Vest din şi prin fostul RDG, până în martie 1990, în medie 50.000 de oameni pe zi: estici germani, dar şi repatriaţi târzii sau solicitanţi de azil politic din fostele ţări comuniste ale Europei de Est, printre care şi România.

Guvernul Kohl a răspuns la acel moment fluxului de migranţi, oferind o rată de schimb între Ostmark şi D-Mark de unu la unu. Imigranţii străini au fost gestionaţi „după acte” şi după cât de necesari s-au dovedit a fi statului german. Kohl a acţionat în pofida riscului economic, a sfaturilor date de unii experţi, printre care şi preşedintele de atunci al Bundesbank, Karl Otto Pohl. Decizia cancelarului a aruncat în aer costurile reunificării. În ciuda transferurilor de peste o mie de miliarde de euro din Vest, mari părţi din estul Germaniei au degenerat, transformându-se în deşerturi economice şi zone subpopulate.

În decembrie 1991, la scurt timp după începerea războaielor balcanice, la insistenţa Germaniei şi împotriva rezistenţei din Marea Britanie, UE a decis recunoaşterea Croaţiei şi Sloveniei ca state independente. Din nou s-a semnalat un val, o creştere pe termen scurt a refugiaţilor din Germania. Însă de atunci, cifrele imigraţiei s-au ţinut sub control. Până anul acesta, când statisticile şi previziunile au explodat.

Numărul de refugiaţi care a ajuns în ultimele luni pe teritoriul federal a depăşit capacitatea logistică disponibilă – cea a Deutsche Bahn şi a oraşului München. Astfel, politicul a intrat sub presiune pentru a opri trenurile şi a tras frâna de urgenţă. Ceea ce este un lucru practic, însă cu consecinţe de principiu.

Dacă Franţa, Belgia sau Germania declară unele situaţii de urgenţă drept relevante din punct de vedere al închiderii frontierelor, atunci şi alte ţări îşi pot lua „libertăţi europene”, inacceptabile după tratatele în vigoare. Teoretic, fiecare regulă europeană poate fi încălcată sau eludată, dacă decidenţii din ţările UE constată oficial şi la unison o situaţie de urgenţă.

Italia şi Grecia pot lua în considerare recenta imigraţie ca situaţie de urgenţă relevantă în defalcarea obiectivelor bugetare ale UE. Italienii îşi pot extinde acum bugetele, în scopul de a-şi proteja frontierele proprii şi ale UE. Francezii pot cheltui bani în plus pentru intervenţia militară în Siria şi de combatere a terorismului în ţara lor. Iar exemplele pot continua. Comisia Europeană a semnalat deja posibilitatea apariţiei unor pretenţii de acest fel. Iar în această situaţie, dreptul Germaniei şi al CE de a solicita disciplina bugetară se duce şi el pe apa sâmbetei, cum o face şi libertatea de mişcare în Schengen. Acest lucru ar putea conduce chiar şi la descompunerea pieţei unice europene.

La începutul lui 2015, nici pauza de euro şi nici de Schengen nu a fost vreun moment în discuţie. Acum ştim că este posibil, cel puţin teoretic, ca ţările să poată solicita un time-out de la apartenenţa lor la zona euro. Aceasta a fost poziţia ministrului de finanţe german Wolfgang Schauble, în luna iulie, în negocierile privind pachetul de ajutor pentru Grecia. Acesta a fost, de asemenea, parte din propunerea oficială a Consiliului de Miniştri. Deşi propunerii nu i s-a dat curs, un EURO-OUT pe termen limitat nu mai apare de neconceput.

Iar acum, se prăbuşeşte şi Schengen. Se prăbuşeşte oare? Pe cât de groaznică apare o astfel de perspectivă în UE, să nu uităm că populişti de extremă dreapta şi naţionalişti ca Viktor Orban sau ca Marine Le Pen abia aşteaptă să construiască iar garduri, şi nu doar pentru refugiaţi. În noul context european îmbibat de frica de terorism, mentalitatea statului-naţiune probabil că va recâştiga teren.

Citiţi şi:

Destrămarea Uniunii Europene
Vremuri potrivnice pentru Uniunea Europeană

yogaesoteric
15 decembrie 2015