Teroriştii ar putea lua la ţintă alimentele din Vest. Noua ameninţare care pune în alertă forţele de securitate
Forţele de securitate se tem că organizaţia teroristă Stat Islamic ar putea contamina alimentele din Vest cu formule care se dizolvă rapid în lichide. Totul după ce s-a aflat că ISIS ar demara experimente cu arme chimice pe cei pe care îi ţin prizonieri, înainte de a lansa atacuri asupra ţintelor din Vest, potrivit unor documente secrete, scrie The Independent.
Se pare că membrii organizaţiei teroriste au otrăvit prizonieri prin infuzarea în mâncarea şi băutura date lor a unor compuşi utilizaţi în pesticide, foarte uşor de procurat. Prin urmare, forţele de securitate se tem că reţeaua teroristă ar pune la cale un plan perfid de contaminare a alimentelor din Vest cu formule care se dizolvă uşor în lichide.
Experimentele au fost găsite într-un depozit cu hârtii, ascuns în Universitatea din Mosul, după ce forţele speciale irakiene au eliberat oraşul de sub controlul luptătorilor ISIS. Documentele scot la iveală faptul că una dintre victime, după ce a ingurgitat, în urma hranei administrate de terorişti, sulfat de taliu (un fel de sare fără culoare şi fără gust, care se poate dizolva în apă), a început să manifeste febră, greaţă, balonări şi dureri puternice de cap timp de 10 zile până când organismul i-a cedat şi a murit.
ISIS descria substanţa, în cadrul documentelor găsite şi verificate de forţele britanice şi americane şi obţinute de cei de la The Times, drept o „otravă letală ideală” pe care ar deţine-o în cantităţi suficiente pentru a răspunde cerinţelor.
Teroriştii ar fi injectat, de asemenea, un compus pe bază de nicotină, despre care afirmau că nu ar avea antidot, în mâncarea altui deţinut, care ar fi leşinat în decurs de câteva secunde de la înghiţirea lui şi ulterior ar fi decedat. Ingredientele pentru această otravă se găsesc în ţigări, în timp ce sulfatul de taliu este disponibil pentru vânzare în multe ţări, inclusiv în SUA.
„Este o întoarcere macabră în timp la experimentele demarate de nazişti pe oamenii vii, asupra cărora testau agenţi nervoşi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au condus mii de experimente fatale cu «gaz muştar» (n.n. – iperită) pe prizonierii din lagărul de concentrare Sachsenhausen, în apropiere de Berlin”, a declarat expertul în arme chimice, Hamish de Bretton-Gordon, pentru The Times.
ISIS a pierdut recent un teritoriu în Mosul şi acum controlează o zecime din oraş, în urma unei intervenţii militare a forţelor irakiene în luna octombrie.
Citiți și:
Luptători ISIS, este posibil să fi adus în Europa o armă cumplită
Atacul chimic din Siria, o operațiune steag fals pentru discreditarea lui Assad
Jihadişti printre refugiaţi
yogaesoteric
30 mai 2017