The Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

 

Scandalul declanşat în presă după ce Donald Trump a fost ales președintele SUA, de un presupus episod vulgar al acestuia la Moscova, a început să scoată la iveală amănunte îngrijorătoare despre lumea subterană a agenţiilor de informaţii de pe două continente. Înfăţişaţi drept gardienii civilizaţiei occidentale, scandalul ilustrează o altă realitate: agenţii de informaţii comunizate, conduse de incompetenţi preocupaţi de apărarea propriilor agende politice.

La scurt timp după victoria lui Trump în alegeri, în timpul scurtului război pe care establishmentul american l-a dus cu Trump la începutul mandatului său, presa americană stârnea un scandal după ce Buzzfeed publica un „dosar” despre presupuse vulgarităţi comise de Trump în compania unor prostituate, într-un hotel, la Moscova. Dezvăluirile, complet neverificabile şi destul de bizare, au fost preluate rapid de New York Times, care sprijinea din plin teoria că noul preşedinte Donald Trump ar fi șantajabil de către Vladimir Putin.

Între timp evoluţia lui Trump pare să arate că teoria împinsă de „servicii” conform căreia Trump ar fi agent rus nu a fost decât o tentativă de a-l face să urmeze linia agresivă la adresa Moscovei, care îi fusese băgată pe gât şi predecesorului său, Barack Obama, de către ceea ce se cheamă „complexul militar-industrial” din SUA.

Mai mult, un articol din The Guardian a dezvăluit şi modul în care serviciile americane au organizat operaţiunea împotriva noului preşedinte, în SUA. Unul dintre actorii principali ai calomniei este, conform The Guardian, fostul director CIA John Brennan, dar şi agenţia britanică GCHQ şi chiar serviciile estoniene.

Încercând să-şi păstreze poziţia de director al CIA în timpul mandatului de Secretar de Stat al lui Hillary Clinton, John Brennan s-a alăturat spionilor britanici şi estonieni pentru a bloca candidatura lui Trump. El a folosit „informaţii secrete” false despre Trump ca pretext pentru o investigaţie a mai multor agenţii, care a permis FBI-ului să spioneze un computer conectat la Trump Tower şi a acoperit-o pe Susan Rice, printre alţi susţinători ai lui Hillary Clinton, pentru a-l spiona pe Trump şi personalul său de campanie.

Controversatul John Brennan este cunoscut pentru apropierea sa ideologică de Partidul Comunist American. La fel de cunoscută este relaţia sa strânsă cu Barack Obama, fostul preşedinte american, a cărui mentor a fost Frank Davies, unul dintre fondatorii Partidului Comunist American.

Conform dezvăluirilor făcute de un articol din The Guardian, CIA-ul lui John Brennan a funcţionat ca o filială a clanului Clinton în campania electorală americană, furnizând presei menţiuni referitoare la investigaţia falsă, în speranţa de a-i aduce pagube politice maxime candidatului prezidenţial Donald Trump. Un oficial din comunitatea de informaţii a declarat că militanţii radicali introduşi de Brennan în CIA operau pe faţă, fără să se deranjeze să-şi ascundă opţiunile politice neo-liberale, decorându-şi birourile cu căni „votaţi pentru Hillary” şi tot felul de materiale de campanie ale lui Hillary Clinton.

Ca susţinător al Partidului Comunist American în timpul Războiului Rece, Brennan a adus în CIA o mulţime de agenţi subversivi şi le-a acordat posturi bune, din care să adune şi să furnizeze informaţii de spionaj politic despre Trump. El a încălcat masiv standardele, astfel încât aceşti activişti de stânga să poată pătrunde în organizaţie şi să-şi facă carieră. Sub patina acestui profesionalism fals, ei puteau apoi să-şi prezinte judecăţile politizate ca fiind „nepartizane”.

Articolul din The Guardian este scris într-un stil conceput să linguşească sursele (acestea sunt catalogate ca avertizori cu caracter nobil), dar rezultatul este până la urmă devastator pentru agenţiile de informaţii – explică de ce toate scurgerile de informaţii criminale împotriva lui Trump au început iniţial în presa din Marea Britanie.

Potrivit articolului, Brennan a primit sfaturi anti-Trump în primul rând de la spioni britanici, dar şi spioni estonieni etc. Povestea confirmă că activitatea de spionaj împotriva lui Trump a început în Estonia. BBC a raportat anul trecut că agenţia de informaţii a unui stat baltic nenumit l-a avertizat pe Brennan în aprilie 2016, într-o conversaţie care ar fi implicat că Moscova a finanţat campania lui Trump.

Oricare alt director al CIA ar fi ignorat o informaţie atât de ciudată, măcar pentru motivul că Estonia dorea să-l vadă pe Trump pierzând alegerile (oficialii estonieni au înghiţit propaganda clanului Hillary Clinton care susţinea că Donald Trump urma să retragă SUA din NATO şi să lase ţările baltice expuse lui Putin). Dar Brennan a profitat de şansă. Câteva luni mai târziu, în vara lui 2016, a înşfăcat informaţiile de spionaj incomplete ale agenţiilor de spionaj britanice (şi ele pline de oficialităţi care au vrut să-l vadă pe Trump pierzând).

The Guardian spune că şeful spionului britanic Robert Hannigan implicat în scurgerea unui presupus dosar scandalos privitor la o şedere a lui Trump la Moscova, „a dat materialul în vara anului 2016 şefului CIA, John Brennan”. Pentru a se asigura că informaţiile se scurg, Brennan le-a divulgat unui grup de politicieni de la Capitol Hill. În câteva zile acestea au ajuns în presă în Buzzfeed şi pe prima pagină a New York Times, un alt bastion al clanului Clinton în timpul şi după campania electorală americană.


Citiți și:

Undă de șoc în SUA: Donald Trump l-a demis pe șeful FBI, «cu efect imediat»

De ce toată mass-media mondială – ce este controlată din umbră de așa-zișii ILUMINAȚI – e împotriva lui Donald Trump?
 

yogaesoteric
15 noiembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More