Ţiganii corturari mănâncă ştir, nu o citesc pe Steer. Legea vaccinării obligatorii se vrea impusă în România printr-o masivă manipulare!

Legea vaccinării, în forma actuală, este o afacere de sute de milioane de euro pentru producătorii de vaccinuri! Așa că nu este de mirare că mafia vaccinurilor speculează orice prilej și îl transformă în argument pentru a înspăimânta populația și a forţa adoptarea legii vaccinării obligatorii. Stopată de valul de bebeluşi morţi în Argeş în urma vaccinării cu HEXAXIM, pe fondul exacerbării emoţionale în cazul Oprea, s-a produs ulterior o altă manipulare în care au fost introduși trei copii de romi corturari morți din „cauza nevaccinării”.

Nerozii au găsit şi criminala din cauza căreia au murit cei trei copii: Olivia Steer, cea mai cunoscută militantă antivaccinare. Asta după ce la precedentele „pandemii”, cozile de topor ale Big Pharma, mai ales Marele Maestru Streinu Cercel, au înspăimântat lumea cu cifre îngrozitoare de morţi în România, „doctorul aviară” spunând că această gripă „va ucide două milioane de români. Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4 – 5 luni, se vor îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar 2 milioane dintre aceştia vor muri”. Reţineţi cifra de morţi: 2 milioane!

La gripa porcină, acelaşi expert: „Scenariul ăsta cu 20.000 de morţi? Este una din variantele oficiale, dar e minim, asta e mizilic. Să zicem bogdaproste dacă ne va da cineva vaccin în această perioadă; o să avem 5 – 6 săptămâni de infecţie cu potenţial sever”, a declarat Adrian Streinu Cercel, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Asta după ce tot el a minţit publicul şi l-a înspăimântat prin instrumentalizarea cazului actorului Toni Tecuceanu, despre care a spus că a murit de gripă porcină, când el murise din cauza unei infecţii intraspitaliceşti, ca o ironie a sorţii, chiar în spitalul în care munceşte pentru sănătatea naţiunii specialistul Streinu Cercel.

Vârful de lance la această manipulare cu copiii romi a fost ca de obicei Hotnews, folosit până la refuz în diversiunile sale de mafia corporatistă a Big Pharma. Titlul este revelator: „Epidemie de rujeolă în România din cauza nevaccinării.”

Patternul este acelaşi ca şi în cazul „pandemiilor” anterioare, în care au murit mai puţini oameni decât în accidentele auto în acelaşi interval de timp. Interesant este că se recunoaşte faptul că „cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR)”, deci copiii nu aveau cum să fie vaccinaţi.

Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi.

Păi, de când ţiganii corturari o citesc pe Olivia Steer?!

Manipularea este grosieră. În plus, sunt medici importanți care au scris cărţi în care se pune problema exploziei de autism şi a altor boli care au făcut ravagii între copiii de astăzi, de exemplu, cea apărută anul trecut, scrisă sub egida unui expert israelian în imunologie, prof. Yehuda Shoenfeld.

Este vorba de un tratat de imunologie aplicată – Vaccinurile şi autoimunitatea – la care au contribuit nu mai puţin de 77 de autori, medici provenind dintr-un spectru foarte larg de specializări medicale. Vaccinurile şi autoimunitatea are 37 de capitole structurate în trei părţi şi exprimă un adevăr dramatic: oameni sănătoşi, mai ales copii, fac boli autoimune după (şi prin) administrarea unui vaccin: lupus, vasculite, artrită reumatoidă, boli de ţesut conjunctiv nediferenţiate, purpura trombocitopenică, boală celiacă etc.

Este un tratat, o lucrare ştiinţifică, evident marginalizată de mafia Big Pharma, care a arătat că este în stare să şi ucidă ca să-şi pună planurile în aplicare.

Vaccinarea obligatorie este o lege de abator, nazistă, în care toţi copiii din România vor fi supuşi unui regim de crescătorie de animale, cu vaccinuri făcute industrial.

Este o lege absolut inacceptabilă, unică în Europa prin extinderea numărului de vaccinuri (vaccinarea obligatorie mai există în ţări producătoare de vaccinuri, Franţa şi Italia, dar la un număr scăzut de vaccinuri), făcând din România aceeaşi ţară în care experimentele sociale sunt norma, totul fiind făcut ca în colonie profitul să fie maximizat.

Vaccinuri şi servicii secrete, aceasta este reţeta de succes a globalismului în România.

Pentru cei care încă mai visează, reamintim că Bill Gates, un sponsor mondial al vaccinării în lumea a treia, recunoaşte folosirea vaccinării pentru scăderea populaţiei cu 10 – 15%, zice-se pentru „salvarea planetei”.

Hitler nu a murit încă!


Citiţi şi:

Mistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I) 

Efecte secundare ale refuzului vaccinării: decăderea din drepturile părinteşti sau chiar închisoarea 

Argumente împotriva vaccinării obligatorii ce sunt exprimate şi susţinute de către reprezentanţii societăţii civile independente 

 




yogaesoteric

20 aprilie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More