Top 10 dispariţii inexplicabile și misterioase
Istoria convenţională şi larg acceptată a omenirii este presărată aproape periodic, am putea spune, de povestiri şi relatări despre dispariţii inexplicabile. Unele dintre acestea au avut ca subiect dispariţia unei singure persoane, dar în alte cazuri documentate şi cercetate este vorba de dispariţia unor întregi comunităţi umane. Acest top îşi propune să arunce o lumină asupra momentelor unde poveştile şi legendele se termină şi avem de a face direct cu fenomenul inexplicabil al dispariţiei fără urmă…
10. Dispariţia lui Oliver Larch
Povestea lui Oliver Larch (cunoscut şi sub numele de Lerch sau Thomas) este întrucâtva asemănătoare cu cea a lui David Lang (de pe locul 3). Conform relatărilor vremii, Oliver Larch a ieşit din casă într-o iarnă pentru a aduce apă de la propria fântână, când a dispărut brusc. Singurele indicii rămân o serie de ţipete omeneşti care s-au auzit din văzduh şi s-au estompat în scurt timp. În unele relatări, povestea lui Larch ar fi avut loc în statul Indiana, în altele s-ar fi petrecut în nordul Ţării Galilor. Cel mai veridic loc rămâne cel în care Oliver Thomas din Rhayader, Radnoshire din Țara Galilor a dispărut fără urmă în iarna anului 1909.
9. Paznicii farului de pe insulele Flannan
În luna decembrie a anului 1900, trei oameni din cadrul personalului însărcinat să aibă grijă de farul maritim din insulele Flannan au dispărut brusc de la posturile lor. Cei trei paznici dispăruţi au lăsat la faţa locului echipamentele şi hainele fără de care nu ar fi putut supraviețui în condiţiile vitrege de afară. În ciuda eforturilor şi căutărilor întreprinse deopotrivă de rude şi autorităţi, nu s-a descoperit nicio urmă a celor trei paznici. În mod logic, aceştia ar fi dispărut direct din camerele farului unde, conform cercetărilor, ar fi zăbovit înainte de momentul dispariției. Versiunea poliţiei şi oficialităţilor în acest caz este că cei trei paznici au fost măturaţi de un val gigantic şi ar fi fost înghiţiţi de apele Oceanului Atlantic.
8. Triunghiul Bennington
Între anii 1920-1950, orăşelul Bennington din statul american Vermont a fost locul unde s-au petrecut o serie de dispariţii neelucidate. Pe data de 1 decembrie 1949, John Tetford a dispărut brusc dintr-un autobuz aglomerat sub privirile perplexe ale celorlalţi călători. Tetford era un veteran de război care se întorcea acasă. Conform declaraţiilor călătorilor, acesta dormea pe scaunul său când brusc nimeni nu l-a mai văzut. Actele, valizele şi arma sa au rămas neatinse în compartimentul de bagaje. Pe data de 1 decembrie 1946, Paula Welden, o studentă în vârstă de 18 ani a dispărut de sub ochii stupefiaţi ai trecătorilor în timp ce traversa strada. Nu s-a descoperit până în prezent vreo urmă legată de dispariţia sa bruscă. În mijlocul lui octombrie 1950, Paul Jepson, un băieţel de opt ani, a dispărut din faţa părinţilor săi în timp ce aceştia lucrau la o fermă din Bennington. Căutările îndelungate nu au dus la nici un rezultat.
7. Dispariţia lui Owen Parffit
Owen Parffit a fost un bătrân englez care a rămas paralizat în urma unui infarct cerebral. În luna iunie a anului 1763, în localitatea Shepton Mallet din Anglia, Owen Parffit se odihnea la soare în grădina din jurul casei surorii sale. Deşi era incapabil să se deplaseze fără ajutor, bătrânul în vârstă de 60 de ani a dispărut la căderea serii. Atunci, sora sa Susannah a ieşit să-i aducă o haină, dar acesta nu mai era în şezlongul său. Iarba din grădina era necălcată de paşi omeneşti, conform autorităţilor vremii. Numai vechea sa haină gri rămăsese în şezlong. Investigaţiile dispariţiei sale au durat până în anul 1933, dar nicio urmă sau indiciu referitoare la soarta lui Parffit nu au fost descoperite.
6. Diplomatul dispărut
Diplomatul britanic Benjamin Bathurst se pare că a dispărut pur şi simplu în aerul rarefiat al unei dimineţi din anul 1809… Bathurst se întorcea la Hamburg cu un companion pentru a-şi duce la capăt misiunea încredinţată de Parlamentul englez. Pe drum aceştia au oprit la un han din orăşelul Perelberg. După ce au terminat masa, Bathurst şi companionul său s-au îndreptat spre fierărie unde îşi lăsaseră caii la potcovit. În timp ce Bathurst trecea pragul acesteia, a dispărut brusc în aer, imaginea sa estompându-se treptat sub privirile stupefiate ale companionului său, ale fierarului şef şi ale calfelor de fierari…
5. A dispărut instantaneu în Tunelul Timpului
În anul 1975, un cetăţean american pe nume Jackson Wright îşi conducea maşina împreună cu soţia sa pe drumul care lega oraşul New Jersey de New York. Pentru a ajunge la destinaţie cei doi pasageri ai maşinii trebuiau să traverseze tunelul Lincoln. Conform declaraţiilor lui Wright, odată ce au intrat în tunel cei doi au decis să tragă pe dreapta pentru a şterge parbrizul maşinii. Soţia sa Martha a hotărât că ea va şterge geamurile din spate ale maşinii. În momentul în care Wright a terminat de curăţat parbrizul şi s-a întors spre soţia sa, aceasta dispăruse fără urmă. Wright nu a auzit şi nu a văzut nimic, anchetele şi cercetările amănunţite nu au descoperit nicio urmă referitoare la doamna Martha Wright.
4. Regimentul Norfolk
Trei soldaţi ai trupelor britanice au afirmat că au fost martorii dispariţiei bizare şi inexplicabile a unui întreg batalion de soldaţi în anul 1915 în decursul Primului Război Mondial. Declaraţiile lor au survenit la 50 de ani de la ceea ce se cunoaşte ca fiind misterioasa dispariţie de la Gallipoli din Turcia. Cei trei soldaţi din cadrul unei companii neozeelandeze au declarat că au văzut, de la adăpostul unui observator militar, cum întregul Batalion al Royal Norfolk Regiment mărşăluia spre dealurile din Golful Suvla. Aceştia se îndreptau spre ceea ce părea a fi un nor de praf care i-a învăluit încet pe toţi soldaţii, care au dispărut fără urmă. Practic norul misterios s-a ridicat la cer, iar soldaţii şi armele lor au fost de negăsit. La sfârşitul războiului, Imperiul Britanic a cerut în mod oficial Turciei returnarea regimentului Norfolk pe care oficialii britanici îl credeau căzut în prizonierat. Turcia a afirmat că nu deţine niciun fel de informaţii despre acest regiment cu atât mai mult să reţină vreun prizonier. O comisie mixtă turco-engleză a făcut cercetări şi anchete timp de zeci de ani fără să găsească vreun indiciu referitor la această dispariţie de proporţii.
3. Legenda lui David Lang
Acest caz faimos s-a petrecut în septembrie 1880 lângă o fermă din Gallatin, Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George şi Sarah se jucau în faţa casei familiei, în timp ce părinţii lor, David şi Emma, îşi pregăteau caii pentru a-i duce la păşunat. În acest timp, judecătorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a dispărut brusc împreună cu caii săi în timp ce se îndrepta spre păşune sub ochii stupefiaţi ai soţiei sale, copiilor, judecătorului Peck şi ai angajaţilor de la fermă. Cercetările nu au dus la niciun rezultat. Cu toate acestea, la câteva luni de la dispariţie copii lui David au descoperit că iarba din preajma locului unde a dispărut tatăl lor şi-a schimbat culoarea în galben deschis pe un diametru de 5 metri.
2. Dispariţia de la Stonehenge
Faimosul ansamblu arhitectonic de la Stonehenge a fost locul unei uluitoare dispariţii, în august 1971. La acea dată, Stonehenge nu era protejat de activităţile turiştilor. Într-o noapte de august, un grup de tineri hippy s-a hotărât să-şi pună corturile exact în mijlocul ansamblului de pietre. Acolo au aprins un foc, s-au drogat, au băut şi au început să cânte. Distracţia le-a fost întreruptă în jurul orei 2 noaptea când mai multe tunete puternice s-au auzit peste întreaga câmpie Salisbury, după care s-a aşternut o linişte adâncă. Doi martori, un fermier şi un poliţist au declarat că au văzut fulgere care au lovit incinta de la Stonehenge şi au aprins chiar un copac din apropiere. Alertaţi de ţipetele tinerilor, cei doi martori au alergat spre ansamblul de megaliţi pentru a le acorda acestora ajutor. Spre surpriza lor, înăuntrul incintei nu au descoperit decât rămăşiţele corturilor şi un foc care ardea mocnit. Cele câteva anchete demarate nu au reuşit apoi să găsească nicio urmă din petrecăreţii hippy.
1. Satul care a dispărut
Dispariţia unei persoane poate fi pusă pe seama a diferite cauze explicabile. Însă dispariţia fără urmă a unui sat cu peste 2 000 de persoane este un incident misterios din toate punctele de vedere. În noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blănuri, se îndrepta spre o aşezare a eschimoşilor de pe ţărmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obişnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, având mulţi prieteni printre aceşti eschimoşi. Când a sosit în sat a observat cu stupoare că acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, în rest acolo erau haine, unelte, arme, blănuri şi chiar hrană şi provizii neatinse. A descoperit chiar un foc aprins deasupra căruia se rumenea o bucată de carne. Labelle a anunţat pe loc autorităţile care au întreprins o anchetă, dar fără rezultat… Autorităţile au descoperit totuşi unele aspecte şocante. Toţi câinii de sanie ai eschimoşilor muriseră de foame şi zăceau îngropaţi sub un strat gros de zăpadă, în timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate şi orice rămăşiţă umană dispăruse.
Sursa: descopera.ro
Citiţi şi:
În România, un bărbat dispare de sub ochii propriei familii şi se întoarce în timp cu 200 de ani
Mistere nerezolvate ale omenirii
Dispariţii stranii
yogaesoteric
7 noiembrie 2015