Tradiția niptică (isihastă) ortodoxă îl eliberează pe om de orice dependență și îi conferă deplinătate a vieții

În societate există foarte multă dependență: de televizor, de internet, de droguri, de pornografie. De ce? Și cum am putea să ne vindecăm?

Din păcate, omul, din „bogăție a firii” a devenit rob al firii, s-a identificat cu firea și nu Îl mai caută pe Creatorul său. A fost creat pentru ținte înalte și el se ocupă de aspecte mult inferioare, de patimile și viața de fiecare zi. Desigur, nu le tăgăduim nici pe cele de zi cu zi, dar nu ne putem limita la ele, de vreme ce omul a fost creat pentru ținte înalte.

De altfel, specialiștii sociologi au semnalat că astăzi ne aflăm în epoca post-modernă, în care predomină patru situații. Prima este „saturația socială”, ceea ce înseamnă că omul nu dorește să-și limiteze relațiile la mediul care-l înconjoară. A doua este „înmulțirea relațiilor”, ceea ce înseamnă că omul vrea să își înmulțească relațiile și, de aceea, încontinuu își schimbă locul și modurile de viață. A treia situație este „colonizarea sinelui”, adică omul se umple pe sine, construiește în sine posibilități multiple și automate. Și a patra situație este „comportamentul multiplu”, adică omul se fragmentează în multiple înfățișări, apare cu multe „măști”.

Astfel, astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice.

Vindecarea de toate aceste probleme presupune să ne îngrijim de întregirea noastră spirituală. Aceasta se dobândește prin educație, cunoaștere, modele sănătoase, lucrarea în adâncul sufletului, acordarea de sens vieții. La aceasta ajută tradiția niptică (isihastă) ortodoxă, care îl eliberează pe om de orice dependență și îi conferă deplinătate a vieții.

Această metodă niptică a Bisericii ne permite să înțelegem originea noastră dumnezeiască. Este posibil ca un om de știință să cunoască știința fără să cunoască metoda prin care dobândește cunoașterea omenească? Cum este cu putință ca un creștin să nu cunoască metoda Bisericii prin care devine liber și iese de sub imperiul oricărei dependențe?

Când repeți cu mintea rugăciunea simplă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” și o cercetezi în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în liniște, atunci rugăciunea se numește rugăciunea minții (noera prosevhi). Când spui însă rugăciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silința lăuntrică a ființei tale, atunci se numește rugăciunea inimii. Niptică se numește rugăciunea atunci când prin această rugăciune a ta și din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul tău sălășluiește Harul lui Dumnezeu și îți atinge ușor inima sau îți arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz și contemplă.

Citiți și:

Meditaţia isihastă

Rugăciunea în viziunea unui yoghin


 

yogaesoteric
10 iulie 2019