«Trăim vremuri memorabile. Vremuri de străpungere a barierelor impuse omenirii de către Materie, Timp şi Energie»

 
Calitatea unei decizii, oportunitatea unei reglementări, în orice domeniu, depind de calitatea informaţiilor pe care le are cineva la un moment dat, respectiv de capacitatea de prelucrare a acestora pentru a extrage o concluzie utilă.

Cât de corectă, obiectivă şi înţeleaptă poate fi o decizie?

În lumea nevie, legile funcţionează clar, iar abordarea ştiinţifică şi reglementările tehnice au determinat condiţiile pe care un produs este necesar să le îndeplinească pentru a putea funcţiona. Aici putem optimiza, eficientiza, iar deciziile sunt din ce în ce mai corecte (căci însăşi natura materiei nevii permite eficientizarea, optimizarea). Se poate spune că am căpătat experiența lumii materiale iar modul de gândire utilizat poate fi denumit modelul dominant al gândirii şi explicării Realităţii, mai preţios spus: Paradigma dominantă.

În momentul în care dorim să aplicăm cunoştinţele dobândite prin această experienţă tehnologică asupra societăţii, a omului în general, problema unor decizii înţelepte capătă noi dimensiuni! Chiar aş putea afirma că este imposibil de luat o decizie cu adevărat corectă căci, fără să vrem, prin natura limitată a simţurilor, a modului de asimilare a cunoştinţelor, de pregătirea fiecăruia, filtrăm doar anumite informaţii (cunoscute sau care prezintă un interes imediat) şi neglijăm un întreg context de evenimente ce se desfăşoară în jur.

Pe scurt spus, Viul, Omul, societatea în ansamblu are proprietăţi mult mai subtile, pe care nu le vedem cu „ochii” tehnicii, chiar și cel al științei moderne, vedere atât de bine pusă la punct pentru a descrie şi utiliza materia nevie.

Viul nu încape în gândirea mecanicistă, chiar şi când utilizează concepte, modele și tehnici de vârf. Viul este Materie și încă ceva? Ce este acel ceva?

Schrödinger se întreabă: „Ce este viaţa?” şi răspunde: „Şi Spirit şi Materie.”

Blaga afirmă şi mai concis dar mai greu de înţeles: „Metafizica este geometria proiectivă a lumii spirituale”. O afirmaţie extrem de densă ce implică în primul rând ipoteza existenţei unei lumi spirituale pe care o putem înţelege doar cu o pregătire specială, dincolo de filozofie, o gândire metafizică.

Această pregătire generează abilităţi de a vedea dincolo de materie pentru a înţelege existenţa unei lumi mai subtile ce guvernează direct fenomenele din lumea vie şi nu numai.

Poetul şi filozoful Blaga afirmă faptul că rezonanța dintre lumea spirituală şi această gândire metafizică implică un tip de geometrie, geometria proiectivă, cea care aduce infinitul în finit, zona nevăzută în cea văzută.

Această geometrie proiectivă este utilizată de matematicianul Florian Colceag în unul dintre modelele cele mai avansate ale Realităţii, o Realitate fractală, guvernată de Informaţie, o informaţie ce ordonează însăşi lumea fizică şi la care Omul are nu doar acces ci poate deveni coparticipant la evoluţia Universului.

Tot despre o informaţie ca element fundamental alături de materie şi energie vorbeşte şi Mihai Drăgănescu în modelul Ortofizic al Lumii. Un model fundamental nou ce deschide posibilitatea de experimentare a unor procese şi fenomene din clasa celor paranormale: clarviziune, interacţiuni conştiinţă-materie (o interacţiune nouă, informaţională, pe care a denumit-o introdeschidere).

Din perspectiva ortofizică se pot imagina tehnologi cu-adevărat noi. Dacă avem deja printare 3D, ce utilizează azi practic toate materialele, de la metal la ceramică, de la plastic la biomateriale, de la ciment la ciocolată, gândirea ortofizică sugerează posibilitatea de printare 3D utilizând direct informaţia.

Un sistem numit ortotron va structura un câmp – matrice pe care cuarcii se vor aşeza generând materie, nu la întâmplare ci în însăși forma finală, funcţională a obiectului dorit/proiectat.

Citind despre această aplicaţie posibilă a ortofizicii mi-am adus aminte de basmele noastre în care bagheta fermecată putea produce orice obiect şi în orice cantitate, fără a consuma materie ci generând materie. Şi mi-am adus aminte apoi de replicatorul de pe nava Star Trek.

Pe scurt spus, materia se supune Spiritului. Omul are acea scânteie dumnezeiască ce îi permite, la un anumit nivel de trezire a conştiinţei, să mute munţii.

Putem concluziona că intuiţia legată de o asemenea potenţialitate există de mult timp. Basme, mituri şi legende descriu lumi şi fenomene total diferite de cele pe care paradigma clasică, newtoniană, mecanicistă le acceptă ca fiind posibile.

Şi totuşi?
Apariţia unor noi teorii ce s-au dezvoltat în ultimii 70-80 de ani (Teoria haosului, Teoria Catastrofelor, Sinergetica, Geometria fractală, Teoria constructală, reunite sub denumirea de Știinţă a Complexităţii) au generat un mediu conceptual nou, capabil să abordeze aceste fenomene specifice lumii vii, ale proceselor de morfogeneză, inclusiv ale proceselor conştiinţei.

Apariţia şi dezvoltarea tehnicii de calcul la nivelul Inteligenţei artificiale, al tehnicilor de tip Data mining şi Deep Learning, au creat mediul digital în care numeroase ipoteze au putut fi testate printr-o simulare şi nu prin modelare clasică.

A devenit astfel posibil studiul genezei unui sistem şi nu doar studiul unui sistem existent. La acestea s-au adăugat şi tehnologiile prin care putem construi la scară nanometrică, putem produce senzori noi, putem investiga procese şi fenomene la scară atomică. Putem filma fenomene ce se desfăşoară cu viteza luminii. Putem măsura fotoni şi fononi la o rezoluţie negândită până acum 10 ani. Avem deci o bază teoretică şi experimentală prin care putem să explorăm ipotezele născute din intuiţie şi observaţie empirică, catalogate până în prezent în afara normalului.

Nu este o treabă uşoară! Nivelul de cunoştinţe tehnico-științifice necesar este extrem de ridicat îngreunând comunicarea şi contrastează cu nerăbdarea experimentatorilor care au trăit şi observat o seamă de fenomene: efectul de formă (efectul de piramidă), existenţa unui câmp morfogenetic (Sheldrake), postularea unei unde „scalare” purtătoare de informaţie, experimente realizate în baza unei noi teorii: energia focarului zero.

Sunt de notorietate anumite abilităţi pe care unele persoane le posedă, precum clarviziunea, vederea la distanţă (remote viewing), radistezia etc. Tot acest câmp de experienţe, uneori subiective alteori nereproductibile, a devenit azi subiect de cercetare științifică la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Aceste studii ce tind să valorifice intuiţia omenirii exprimată prin basme, science-fiction sau în forme poetice, implică reunirea cercetătorilor ce pot opera în noua paradigmă cu exploratorii, cu cei senzitivi, cu cei care au trăit şi definit empiric anumite experimente. Această reunire se poate face prin aşa numita Cercetare exploratorie.

Cercetarea exploratorie este o verigă importantă între cercetarea fundamentală şi cea experimentală. Ea are ca obiect principal filtrarea informaţiilor dintr-un domeniu ce nu are încă o bază ştiinţifică acceptată, adaptarea / reformularea ipotezelor şi proiectarea unor noi experimente la nivelul cunoştinţelor teoretico-experimentale actuale, acumularea şi ordonarea rezultatelor de o manieră care să permită validarea ipotezelor formulate prin experimente desfăşurate simultan în multe locaţii, la nivel global sau în spațiul extraterestru, prin implicarea societăţii în cercetare (science with society).

Trăim vremuri memorabile. Vremuri de străpungere a barierelor impuse omenirii de către Materie, Timp şi Energie. Este vremea unui salt de Conştiinţă, căci, aşa cum spunea Mihai Drăgănescu: „Adevărata semnificație a istoriei în orice UNIVERS este nașterea și dezvoltarea CONȘTIINȚEI”.

Autor: Prof. dr. Florin Munteanu

Citiţi şi:

Dumitru Constantin Dulcan: Noua Știință și Noua Spiritualitate

Fizica cuantică ne explică actualmente sensul vieţii

O nouă formă a materiei poate oferi posibilitatea energiei nelimitate

yogaesoteric

31 iulie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More