Trump e infractor? – Iată niște crime adevărate săvârșite de președinții dinaintea lui!
Scopul războiului juridic împotriva lui Donald Trump este de a-l împiedica să redevină președinte. I se pun în cârcă infracțiuni minore, în timp ce marile crime ale predecesorilor săi sunt ascunse sub preș.
În timp ce urmărește să revină la Casa Albă în 2024, fostul președinte Donald Trump are de răspuns la 91 de capete de acuzare.
Aceste acuzații sunt ultima bătălie dintr-o cruciadă împotriva lui Trump care durează de aproximativ șase ani.
O cruciadă care a încercat mai întâi să îl dea jos de la putere prin intermediul celui de-Al 25-lea Amendament, apoi cu acuzarea de spionaj și două proceduri de impeachment.
Scopul celor 91 de capete de acuzare este de a-l împiedica pe Trump să redevină președinte.
Sloganul pe care îl auzim din partea politicienilor și a presei care sprijină aceste demersuri este că nimeni nu este mai presus de lege.
Însă există o întreagă clasă de persoane aflate mai presus de lege. Sau care, cel puțin, acționează ca și cum ar fi mai presus de lege: clasa politică.
Ipocrizia demersurilor lor de a-l condamna pe Trump și de a-l împiedica să-și exercite din nou funcțiile dezvăluie că motivele lor sunt pur politice și nu decurg dintr-un angajament față de un principiu moral sau juridic superior.
Două mari școli de gândire alcătuiesc filosofia juridică occidentală. Este vorba de teoria dreptului natural și de pozitivismul juridic.
Teoria dreptului natural afirmă că dreptul există independent de dictatele Statelor. Această justiție decurge din natură și este comună tuturor oamenilor. În termeni simpli, teoreticienii dreptului natural susțin că o infracțiune rămâne o infracțiune indiferent de ce spune Statul.
Drept urmare, de exemplu, uciderea unei alte ființe umane cu răutate este o crimă premeditată, chiar și atunci când este săvârșită cu binecuvântarea reprezentanților guvernului.
Numeroși libertarieni, precum Murray Rothbard, își bazează opoziția lor morală față de puterea Statului pe invocarea dreptului natural.
Nu există niciun statut special pe care o persoană să îl poată obține și care să-i permită să săvârșească infracțiuni.
Ideea conform căreia nimeni, nici măcar președintele, nu este mai presus de lege se înscrie perfect în această concepție.
Însă, împinsă până la concluzia sa rothbardiană, egalitatea devenită lege ajunge să fie o negare a autorității politice.
Este deci bizar să auzi clasa politică folosind acest slogan ca pe un strigăt de luptă împotriva privilegiilor politice.
Iar politicienii nu îl pot ataca pe Trump în mod legitim pentru modul în care și-a folosit autoritatea politică, deoarece acest aspect nu îi este propriu doar lui Trump.
Clasa politică preferă pozitivismul juridic, care separă dreptul de morală.
Potrivit juriștilor pozitiviști, dreptul este ceea ce autoritatea politică suverană pretinde că este.
Pot exista legi drepte și legi nedrepte. Însă, din acest punct de vedere, toate sunt legi valabile.
Pozitivismul juridic consacră statutul juridic privilegiat al clasei politice prin raport cu restul dintre noi.
În consecință, modalitatea de a-l ataca pe Trump nu este de a arăta că a făcut ceva imoral sau rău, ci de a dovedi că, tehnic, a încălcat o regulă stabilită de membrii unei clase politice anterioare.
Astfel, va putea fi exclus din viața publică fără a fi amenințată autoritatea regimului.
Însă problema nu este de a identifica infracțiunile comise de Trump, ci de a identifica infracțiunile PROPRII lui Trump.
Deoarece toți președinții precedenți au încălcat legea.
Președintele George H.W. Bush a declanșat un război împotriva Irakului fără autorizația Congresului. O ilegalitate, conform Articolului 1, Secțiunea 8, Clauza 11 din Constituție, ansamblu de reguli pe care Bush a jurat că le va respecta.
Președintele Bill Clinton a făcut la fel, supervizând operațiuni militare ilegale în Somalia, Serbia și Irak.
Președintele George H. Bush a desfășurat supravegherea fără mandat a cetățenilor americani, o ilegalitate potrivit celui de-Al 4-lea Amendament, și a comis tortură, care este interzisă de Secțiunea 2340A a Titlului 18 al Codului Statelor Unite.
De asemenea, administrația sa a purtat războaie nedeclarate – deci ilegale – în Afganistan, Somalia și Irak.
Președintele Barack Obama a purtat mai multe războaie ilegale în Libia, Siria, Pakistan, Mali și Yemen.
În multe din aceste războaie, Obama a extins măsura lui George W. Bush de a acorda sprijin Al-Qaeda, ceea ce constituie trădare conform Articolului 3, Secțiunea 3 din Constituție.
De asemenea, Obama a ordonat asasinarea unui cetățean american în Yemen, care nu a fost judecat și condamnat pentru vreo infracțiune. Al 6-lea Amendament stabilește că acest fapt este ilegal.
Împreună, aceste războaie ilegale au omorât milioane de oameni. Sunt crime înspăimântătoare pentru care și Trump este vinovat.
Administrația lui a dus războaie în Siria, în Irak, în Afganistan, în Somalia și în Yemen, în ciuda politicii sale externe mai izolaționiste.
Totuși, nu este acuzat pentru asta.
Infracțiunile pentru care este acuzat sunt mult mai puțin grave, dar îi sunt mai specifice lui Trump.
La New York, Trump este acuzat că a etichetat greșit unele cheltuieli profesionale cu ocazia alegerilor din 2016.
În Georgia, este acuzat că a conspirat pentru a răsturna niște alegeri despre care procurorii afirmă că știa că le pierduse.
La nivel federal, este acuzat că a afirmat că a câștigat niște alegeri pe care știa că le-a pierdut. Ceea ce, conform procurorilor, a incitat la revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.
Este, de asemenea, acuzat că a păstrat documente clasificate după ce a părăsit funcția și a desfășurat un „plan care să ascundă” documentele de guvernul federal.
Refuzând să îi aducă lui Trump acuzații care ar putea fi aduse și președinților pe care îi iubește, clasa politică a arătat că motivele sale sunt politice.
Dacă politicienii s-ar angaja să respecte regulile pe care au jurat să le respecte, ar fi necesar să îi pună sub acuzație pe mulți dintre ei.
Iar dacă ar crede sincer că nimeni nu este mai presus de lege, și mai mulți dintre ei ar fi necesar să demisioneze.
Citiți și:
Tucker Carlson: O mare șansă pentru America – Robert F. Kennedy Jr. este principalul rival al lui Joe Biden – De ce vor să îi închidă gura
Robert F. Kennedy Jr.: Este necesar să fiu atent să nu mă asasineze CIA
yogaesoteric
9 noiembrie 2023