UE ne vinde iluzii bolnave de 800 de miliarde de euro
Von der Leyen ne-a obișnuit cu nihilismul ei megaloman și cu divorțul ei total de realitate. Dacă o asculți, ai uneori impresia că se crede un fel de Dumnezeu al creației, capabil să materializeze orice numai prin puterea cuvintelor.

Dar, evident, nu este adevărat!
Economia Rusiei nu s-a făcut „zdrențe”, cum spunea ea; de fapt, s-a dovedit remarcabil de rezistentă; salariile rușilor au avut cea mai mare rată de creștere în ultimii 16 ani (o creștere de 21,6%, comparativ cu martie anul trecut, și o creștere reală de 11,3% după inflație – ceva la care un cetățean portughez nu poate decât să viseze); se așteaptă ca salariul mediu pe economie să crească la 1.113 dolari pe lună în 2025, în condițiile în care totul este mult mai ieftin în Rusia decât în țările UE.
De asemenea, nu este adevărat că rușii își luau semiconductorii de la mașini de spălat, nici că G7 a blocat exporturile de petrol ale rușilor, plafonând prețurile.
De fapt, Rusia nu a exportat niciodată mai mult petrol decât o face azi. Marea afaceristă Ursula von der Leyen a dat-o-n bară și când a spus că SUA are cel mai ieftin GNL – de ce ar scădea Trump prețurile acum? – împingând țările europene de la spate să cumpere mai multe gaze de șist, cu încălcarea directivei de sustenabilitate a corporațiilor europene, care cere furnizorilor să se supună regulilor de mediu.
Așa cum se știe foarte bine, gazul de șist se extrage prin fracturare hidraulică, o metodă care face foarte mult rău mediului și este interzisă în UE. Se pare că pentru președinta nealeasă a Comisiei Europene, directivele se aplică după cum are ea chef.
Dar ultima iluzie bolnavă venită de la președinta Comisiei Europene este anunțul unei „sporiri masive” – „massive boost”, că-i plac sloganurile astea de propagandă americanizate, presupuse a avea puteri creatoare – a cheltuielilor militare în Europa, care oricum au crescut în timp, dar, acum, ea propune să le majoreze cu încă 840 de miliarde de euro.
Merită menționat că von der Leyen a fost ministra Apărării în Germania în perioada marelui scandal cu vânzarea submarinelor Trident către Portugalia, o afacere în urma căreia mai mulți intermediari au ajuns la pușcărie.
Tot în acea perioadă, von der Leyen, interogată despre mai multe afaceri, a spus că și-a pierdut telefonul mobil, evitând, astfel, să ajungă în închisoare.
De asemenea, ajunsă președinta Comisiei Europene, ea a fost implicată în scandalul cu achiziția vaccinurilor.
Anumite trăsături de caracter nu dispar niciodată și e mare păcat că tocmai aceste trăsături determină cine e pus într-o anume poziție. În detrimentul nostru.
Sigur, președinta Comisiei Europene ar fi putut propune, în schimb, un masiv efort diplomatic, o mișcare viguroasă și mobilizatoare pentru pace mondială, o serie de propuneri de dezarmare și reducere a stocurilor de armament.
Ar fi funcționat? Poate că nu, dar, ca lideră a unei vaste populații și gardiană a cheilor care deschid poarta morții, era datoria ei, înainte de orice altceva, să facă toate eforturile posibile de a negocia nu doar pacea, ci și o relație de unitate și cooperare în întreaga Europă, promovând prosperitatea și îmbunătățind condițiile de trai ale oamenilor. Nu asta se așteaptă de la un lider care se pretinde democratic, umanist și mare iubitor de libertate? Escaladarea războiului nu ar fi cazul să fie niciodată primul pas.
Putea chiar să-l blameze pe Vladimir Putin, să-l demonizeze la un nivel inimaginabil, dar să rămână, în tot acest timp, cu picioarele pe pământ, înțelegând enorma responsabilitate pe care pretinde că o are, de gardian al lumii libere. Un „gardian al lumii libere” e necesar să facă toate eforturile pentru a salvgarda libertatea.
Dimpotrivă, von der Leyen a făcut tot ce-a putut ca să o erodeze și s-o șteargă de pe hartă. În loc să dea un exemplu de apreciere și promovare a valorilor noastre civilizaționale, Comisia Europeană și toți actorii care se perindă pe la Consiliul Europei au ales să adopte o postură rigidă, înapoiată, izolaționistă și sectară. „Nu mă mișc de aici”, „Nu vorbesc cu ei”, „Nici măcar nu mă gândesc la ei!”.
UE este singurul bloc azi care se comportă așa, cu excepția Israelului în raport cu palestinienii. Asta ar fi cazul să ne dea mult de gândit.
Dar nici măcar asta nu este cea mai mare problemă la propunerea lui von der Leyen. Nici măcar nu mă refer la arbitrarul unei comisii compuse din birocrați nealeși, care propun planuri draconice de reînarmare, pe care Consiliul le aprobă aproape unanim, fără nicio critică – cu excepția lui Orban. E mai mult decât atât.
Von der Leyen nu are autoritatea de a aproba așa ceva; și nici nu poate forța statele membre să cheltuiască acești bani, ori să aprobe euro-obligațiuni care să permită asumarea de datorii de o asemenea magnitudine.
Am mai menționat în alte articole că, până în 2026, cu un buget militar care depășește 600 de miliarde de euro, UE și membrele sale vor fi deja aproape de de 3-4% din PIB cheltuieli pe armament, exact cum vrea Trump – același Trump cu care ei susțin că nu se aliniază.
Cu această creștere propusă de von der Leyen, se garantează un 5% din PIB pentru înarmare.
Adevărul este, însă, că, dacă ne uităm la aceste propuneri, vedem că este vorba de o linie de credit pusă la dispoziția statelor membre – 150 de miliarde de euro, restul sumei urmând să vină nu de la „Uniunea Europeană”, ci chiar de la statele membre.
Pentru a facilita asta, UE va discuta propuneri de a exclude cheltuielile militare de la limitele impuse de Pactul pentru Stabilitate și Creștere, permițând ca această creștere a investițiilor în armament să nu se ia în calcul la limitele deficitului și datoriei publice. Altfel spus, dacă e pentru arme, statele pot împrumuta cât doresc.
Contradicția cu retorica din trecut este efectiv stupefiantă. Când a fost vorba de a diminua „criza datoriei suverane”, împiedicând cămătarii occidentali să erodeze drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni la sănătate, educație și locuințe, Comisia Europeană nu a făcut niciun fel de excepții.
Potrivit lui Durão Barroso, trăiam mai bine decât ne permitea buzunarul, și-acum era necesar să dăm toți banii înapoi, și încă repede. Așa că nu a contat că Portugalia a avut un președinte portughez la Comisia Europeană. Ce a contat a fost dorința ministrului german de Finanțe de a salva, mai presus de orice, Deutsche Bank.
Dar, când e vorba de a cumpăra arme și a permite acestei investiții să diminueze calitatea unor servicii publice esențiale, UE e gata să facă excepții de la regulile de împrumut.
Nu contează că António Costa este în Consiliul Europei. De fiecare dată când un portughez a ocupat o poziție proeminentă la UE, portughezii – și europenii, în general – s-au plâns. Dar este vina portughezilor? Sigur că nu! Problema este ce fel de oameni alege oligarhia pentru aceste poziții – întotdeauna niște persoane lipsite de coloană vertebrală, ca von der Leyen ori Kaja Kallas, misionari fanatici care acționează ca o facțiune.
Ca și cum propunerea lui von der Leyen nu era oricum destul de dementă, ea devine și mai și când realizăm că nu poate obliga statele să cheltuiască acei bani și nici ea însăși nu-i poate cheltui.
Banii care vin din fondurile comunitare multianuale nu pot fi cheltuiți pe arme, mai puțin o mică parte, pentru Fondul de Apărare Europeană (European Defense Fund).
Ei pot fi folosiți pentru tehnologii cu dublă utilizare, cercetare și dezvoltare și cam atât. Și nu e lipsit de importanță, având în vedere tehnologiile de recunoaștere facială dezvoltate în Israel cu fonduri europene, care au fost folosite pentru a omorî copii și femei în Gaza.
Mai mult, este la latitudinea statelor să cheltuiască sau nu acei bani pe armament. Cum banii vin din bugetul de stat, decizia va fi la guverne și parlamente. Asta ridică suspiciuni legitime despre unul ca António José Seguro (zis candidat la funcția de prim-ministru al Portugaliei din partea Partidului „Socialist”): pe cine voia el să mulțumească atunci când a propus ca bugetele de stat să fie aprobate „la Bruxelles”? Priviți ce ne așteaptă cu acești inși! Cât de democratic, nu?
În fine, Comisia Europeană nu poate forța guvernele să transfere fonduri de la programele sociale către apărare, mai ales că, potrivit Tratatului care a înființat Uniunea Europeană, competențele UE în chestiuni sociale sunt doar subsidiare și complementare, în niciun caz capabile să înlocuiască ori să contrazică politicile naționale.
Astfel, acest anunț nu este decât o propagandă disperată și un fanatism extremist din partea uneia care vrea în continuare să arate lumii că e foarte importantă, când, de fapt, nu prea e.
Dar, dacă ruptura dintre această propunere și regulile europene și naționale este una serioasă, dacă trădarea adevăratelor valori democratice și a libertății, care își au rădăcinile în pace și stabilitate, ne arată adevărata față a acestor oameni, și mai gravă este ruptura dintre propunere și realitatea capacității de producție a UE însăși.
Uniunea Europeană are o rată anuală de creștere industrială, post-covid, de 1-2%, cu indicii de producție industrială în declin, mai ales după criza financiară din 2008.
Acest declin în producția industrială, asociat cu creșterea slabă în industrie, este exacerbat de politici europene precum tranziția verde, decarbonizare și, mai recent, criza energetică cauzată de aventura ucraineană.
Adăugând la asta faptul că UE suferă de o lipsă gravă de muncitori calificați pentru industriile pe care încă le are, cu o forță de muncă îmbătrânită, o piață a forței de muncă tot mai puțin reglementată, o cultură economică în care copiii sunt tratați ca obstacole în calea succesului personal și a progresului în carieră, Uniunea Europeană nu poate depăși aceste dificultăți decât cu ajutorul imigrației.
Dar o imigrație excesivă, combinată cu demantelarea serviciilor publice, creează contradicții sociale enorme și nemulțumiri foarte mari la nivelul populației.
Se va petrece una din două: fie UE se pregătește, așa cum cred eu, să reprime tot mai dur lupta socială naturală împotriva degradării condițiilor de trai și de muncă; fie va paria pe o economie mai sustenabilă social și demografic.
A doua variantă ar lua mai bine de două generații înainte să producă rezultate tangibile. O asemenea întârziere nu pare să se alinieze cu urgența de care dau dovadă acești „lideri” europeni. Anxietatea acceptă doar termene scurte, nimic mai mult.
Problema demografică mai ridică un semn de întrebare: cine va lua armele în mâini? Copiii lui von der Leyen sau António Costa? Nu cred. Fie schimbă regulile serviciului militar de la voluntar la obligatoriu, fie vor fi nevoiți să facă armate de mercenari, care sunt în mod uzual învinse de cei care luptă pentru o cauză.
Dacă asta nu este de ajuns ca să înțelegeți iluziile bolnave ale lui von der Leyen, e important de notat că, în orice caz, UE nu are capacitatea industrială, umană, economică ori politică de a gestiona o asemenea creștere a cheltuielilor militare, cu excepția cazului în care scopul este să plătească și mai mult pentru arme care, așa cum s-a văzut în Ucraina, sunt pe cât de scumpe, pe atât de ineficiente.
Asta ar putea fi o soluție agreabilă pentru cei care nu vor decât să mai dea o lovitură financiară. Piețele de capital arată deja că acțiunile companiilor militare europene sunt în creștere – un alt probabil obiectiv.
În concluzie, cu acest anunț, Comisia Europeană ne dă încă o probă a proverbialei ei rupturi totale de realitate, a nocivității ei pentru popoarele Europei, a faptului că se află în slujba unor puteri obscure care se ciocnesc cap în cap cu interesele europenilor și ale populației lumii.
Ce sunt aceste forțe obscure? Dincolo de cele legate de industria de armament și complexul militar-industrial, sunt puteri care caută să prelungească și să extindă conflictul din Ucraina cât se poate de mult, să evite să admită greșeala, înfrângerea, sau ambele.
Este, de asemenea, posibil să fi cheltuit cei 300 de miliarde de euro din rezervele Rusiei, sau să-i fi folosit ca garanții pentru împrumuturi, ceea ce-i face prizonierii unei situații care ar putea duce la implozia întregului sistem financiar european.
Până la urmă, predicțiile lor – întotdeauna greșite – s-au bazat pe un război lung, generațional. Iar Trump – pentru propriile lui motive, care nu pornesc dintr-o autentică dorință de pace – a sfârșit prin a le da planurile peste cap.
Indiferent care dintre aceste motive este cel corect – sau poate sunt toate – întreg acest circ tinde să mai împingă un împrumut de 150 de miliarde de euro, care, indubitabil, va sfârși tot în Ucraina lui Zelenski.
Cum ar reacționa europenii dacă „tineretul de la Bruxelles” ar spune: „În timp ce unii încearcă să pună capăt conflictului, noi vrem să mai trimitem 150 de miliarde în război!” – nu ar da bine, nu? Ba chiar, în termenii ăștia, ar fi incomprehensibil.
Tot incomprehensibilă este și ideea că toate astea ar fi pentru „o pace puternică”, o invenție propagandistică menită să facă o înfrângere răsunătoare mai ușor de înghițit pentru această gașcă de infantili alintați.
Dacă este ceva ce, totuși, nu mai pot ascunde, cu toate pretențiile lor că au „putere”, este discreditarea totală a NATO și a Uniunii Europene. În timp ce prima s-ar putea confrunta cu amenințări existențiale în viitorul apropiat, ideea unei implozii a UE pe termen mediu nu poate fi exclusă.
Toate astea pentru că o organizație pan-europeană a devenit o simplă prelungire a NATO, cu o coeziune determinată de interesele Washingtonului.
Așa că au venit cu un pretext generic, propagandistic, pentru a ascunde scopul real: acela de continua să sifoneze banii de care au o nevoie disperată pentru a hrăni unul dintre cele mai corupte regimuri din lume.
Pe de altă parte, neștiind cum să iasă cu demnitate din marasmul pe care tot ei l-au creat, „liderii” europeni mizează totul pe un salt în abis.
Intrați până la gât în groapa pe care ei și-au săpat-o, în loc să se întoarcă spre lumină, acești „lideri” politici decid să continue să sape și mai adânc, sperând că va veni cineva să-i salveze – sau să-i îngroape.
Între timp, ne îngroapă pe noi în problemele pe care ei le-au creat, din incompetență. Le vine mult prea ușor să lupte și să „susțină” acest conflict cu banii și viețile copiilor celor care muncesc și plătesc taxe.
Câtă vreme toți cei care muncesc nu realizează aceasta, sabia Celui de-al Treilea Război Mondial va rămâne, amenințătoare, deasupra capetelor noastre.
Autor: Hugo Dionisio
Citiți și:
Exploziv! Discursul profesorului Jeffrey Sachs în Parlamentul European, în cadrul dezbaterilor „Geopolitica păcii” (III)
Pretextul „Putin” pentru programul „ReArm Europe” de 800 miliarde euro
yogaesoteric
28 martie 2025