UE: Proiectul european este un eşec total

Construită pe criterii economice, politice şi geopolitice, Uniunea Europeană trebuie judecată după aceleaşi criterii. Iar verdictul istoricului britanic Niall Ferguson este incontestabil.

Thank you. Merci. Mersi. Grazie. Gracias. Grazzi. Go raibh maith agat. Dziekuje. Danke. Aitäh. Köszönöm. Mulţumesc. Dêkuji. Paldies. Ačiū. Dakujem. Obri- gado. Hvala. Dank u. Kiitti. Blagodaria. Merci villmahl. Efharisto. Şi, favoritul meu, tak.

Există 23 de moduri de a spune „mulţumesc” în statele membre ale Uniunii Europene şi cred că acest lucru evidenţiază de ce experimentul european a devenit un eşec. Vă amintiţi acele experimente pe care le făceaţi când eraţi copii cu o trusă de chimie? Tot adăugaţi substanţe chimice, una după alta, pentru a vedea ce combinaţie va produce o explozie. Acest lucru s-a făcut în Europa. S-a început cu şase ţări; nu a fost suficient. S-a trecut la nouă… nimic. Zece… a ieşit puţin fum, nimic mai mult. Douăsprezece state… nimic. Cincisprezece… tot nimic. Douăzeci şi cinci… a început să fiarbă. Douăzeci şi şapte… explozie!

Desigur, lordul Mandelson şi Daniel Cohn-Bendit vor spune că experimentul european este o reuşită întrucât în Europa a fost pace începând de la implementarea proiectului, în anii ’50. Acesta este o idee care ar trebui să fie abandonată. Integrarea europeană nu a avut absolut nimic de-a face cu pacea din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial; pacea este realizarea NATO (Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic). Crearea Uniunii Europene nu are nimic de-a face cu războiul sau pacea, altfel ar fi existat o Comunitate europeană de apărare, dar o astfel de structură a fost respinsă de Camera franceză a Deputaţilor în anul 1954.

O evaluare pe criterii economice

Europa trebuie evaluată pe criterii economice, dat fiind că a funcţionat permanent după criterii economice. Şi cum a funcţionat? În anii ’50, economia Europei integrate a avut o creştere de 4%. În anii ’60, creşterea a fost aproape la acelaşi nivel. În anii ’70, creşterea a fost de 2,8%; în anii ’80, nivelul creşterii economice a scăzut la 2,1%; în anii ’90, creşterea economică a fost de doar 1,7%: şi aşa mai departe, până la zero.

Pe măsură ce integrarea europeană a avansat, creşterea economică a scăzut. Cota Europei la Produsul Intern Brut global a scăzut de la nivelul de 31%, în 1980, la doar 19%. Începând din 1980, Uniunea Europeană a avut o creştere economică mai mare decât cea a Statelor Unite în doar nouă din cei 32 de ani. UE nu a avut niciodată o rată a şomajului mai mică decât cea din Statele Unite.
Şi, peste toate acestea, avem uniunea monetară – cel mai recent experiment eşuat.

Au fost avertizări că o uniune monetară fără o piaţă a muncii integrată şi fără federalism fiscal, se va destrăma. Am anticipat această situaţie în anul 2000. Iar aceasta se întâmplă acum, în timp real, în cadrul experimentului de pe celălalt mal al oceanului.

Dar este vorba şi de un experiment politic care a mers prost.  Dat fiind faptul că mijloacele politice eşuaseră, s-a încercat forţarea europenilor spre o integrare şi mai profundă, în pofida dorinţelor lor, prin mijloace economice.

Pierderea legitimităţii politice

Când popoarele europene au votat împotriva continuării integrării, guvernelor ţărilor respective li s-a spus să încerce din nou. S-a întâmplat în Danemarca, în 1992 şi de două ori în Irlanda: în 2001 şi în 2008.
Cetăţenii acestor ţări au dat răspunsuri greşite la referendumuri, iar guvernele acestor ţări au organizat noi referendumuri. Aceste situaţii arată ceva despre cauza eşecului experimentului: proiectul european a eşuat pentru că a pierdut legitimitatea politică. Şi observăm acest lucru nu doar în Grecia, ci la toate guvernele statelor europene. Treisprezece guverne au căzut de la începerea crizei, acum doi ani, şi vor cădea şi altele, lunile următoare.

În ultimul rând, experimentul european reprezintă un eşec geopolitic. Uniunea Europeană ar fi trebuit să contrabalanseze Statele Unite. Vă amintiţi discursul Ora Europei, al lui Jacques Poos, în 1991, anunţând că Europa va pune capăt conflictului din Bosnia? (De fapt, a spus acest lucru după ce izbucnise războiul în Slovenia şi Croaţia). Da, acest lucru se întâmpla în 1991. Dar aproximativ 100 000 de oameni au murit în acel conflict, iar 2,2 milioane au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, iar conflictul nu s-a încheiat până nu au intervenit Statele Unite pentru a face ordine.

Fostul secretar de Stat american Henry Kissinger a formulat o întrebare celebră: „Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Răspunsul a venit după câţiva ani: pe baroneasa Ashton de Upholland. Nimeni nu auzise niciodată nimic despre ea. Canadienii ştiu cât este de dificil să gestionezi un sistem federal cu doar zece provincii şi doar două limbi; de aceea, vom înţelege mai uşor de ce experimentul european, cu 27 de ţări şi 23 de limbi, a ajuns un eşec ruşinos.

Din fericire, aici, în Canada, trebuie să folosesc doar două sau trei cuvine acum. „Thank you” şi „Merci”.

[Acest articol este o stenogramă a discursului rostit de Niall Ferguson în Dezbaterea Munk, organizată la Toronto pe tema „A eşuat experimentul european?”.]

Articol preluat de pe www.presseurop.eu.

Citiţi şi:

Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană

UE și Rusia bat palma pentru guvernul mondial

yogaesoteric
18 septembrie 2013