Uleiurile volatile naturale, un minunat mijloc de susţinere, îmbunătățire şi ajutorare a sănătăţii (2)
de Liliana Popa
Citiți prima parte a acestui articol
Cei care nu au încercat niciodată magia câmpului de iasomie ştiu oare ce este cu adevărat un parfum?
(adaptare după Jean Paul Guerlain)
Parfumurile sunt ca nişte magicieni, fiind capabile să ne transporte într-o clipită, peste ani şi ani spre momente frumoase trăite. Aşa cum spunea Heinrich Heine în The Hartz Journey, parfumurile sunt sentimentele florilor. În antichitate parfumurile plantelor erau foarte preţuite atât pentru aroma lor, cu care femeile se impregnau prin băi rituale, dar şi pentru virtuţile terapeutice. Uleiul volatil al unei plante este cel care ne permite să ne desfătăm cu mirosul ei plăcut atunci când îl inspirăm. Datorită aromoterapiei, în ultimele decenii uleiurile naturale volatile ale plantelor au devenit foarte populare. Virtuţile terapeutice ale acestor componente ale plantelor – uleiurile esenţiale, care au fost utilizate cu succes în vechime şi chiar descrise în tratate medicale străvechi, încep din nou să fie redescoperite şi folosite prin intermediul aromoterapiei.
Uleiul volatil de pin
Acest ulei esenţial acţionează ca dezinfectant, antiinfecţios, antialgic (substanţă care îndepărtează durerea), antistres şi ca insecticid. Multe din susbtanţele de curăţare utilizate în casă au inscripţionat pe ambalaj „cu miros de pin”. Această conexiune a uleiului de pin cu starea bună a sănătăţii este foarte veche, şi este legată de acţiunea antibacteriană şi dezinfectantă a uleiului. De asemenea, uleiul esenţial de pin stimulează trupul şi mintea, având efecte energizante asupra întregii fiinţe.
Hipocrate a notat puternicul efect vindecător al acestui ulei volatil asupra sistemului respirator în documentele pe care le-a lăsat. Similar uleiului esenţial al arborelui de ceai (tea tree oil) şi al celui de eucalipt, cel de pin este un puternic antiseptic. Are de asemenea proprietăţi antibacteriene, antivirale, antiseptice, insecticide, analgezice, antiinflamatorii, expectorante, pectorale, diuretice, depurative, tonice, balsamice, coleretice, colagoge, hipertensive, aromatice (deodorante), de stimulare a circulaţiei sanguine şi a sistemului nervos. Are de asemenea un efect de vindecare asupra sistemului endocrin şi ajută corpul să cureţe impurităţile de la nivelul pielii. Este imunostimulent. Conferă echilibru mental şi psihic. Este util pentru îndepărtarea oboselii mentale, fizice şi sexuale. Are un efect de purificare şi înviorare a ambientului.
Uleiul volatil de pin este util în : astm, artrită, bronşită, catar, celulită, răceli, tuse, tăieturi, cistită, transpiraţie excesivă, oboseală, gripă, slăbiciune generală, gută, purici, epuizare mentală, dureri musculare, epuizare nervoasă, muncă în condiţii de stres, nevralgie, circulaţie slabă, reumatism, scabie (râie), sinuzită, dureri de gât, infecţii urinare. Indienii americani utilizau acele de pin punându-le pe paturi pentru a preveni contaminarea cu diverse insecte.
Acţiunile uleiului volatil de pin:
• Acţiune antiseptică: aceasta face ca uleiul voaltil de pin să fie de folos într-o varietate de probleme cutanate: arsuri, tăieturi, răni, psoriazis, acnee, „piciorul atletului”, eczeme, mâncărimi. La nivelul pielii capului poate fi aplicat în caz de mătreaţă. Se afirmă că uleiul volatil de pin readuce echilibrul pielii, îi reface strălucirea, netezimea şi prospeţimea. Este util în caz de intoxicaţii alimentare.
• Acţiune antibacteriană, antifungică: previne multe infecţii bacteriene obişnuite, incluzându-le pe cele ale tractului urinar, ale tractului respirator (inclusiv sinuzite) şi cele cutanate. Scade incidenţa sinuzitei. Este util în tratarea problemelor respiratorii şi astfel este pus în diferite remedii împotriva tusei şi a răcelilor. Util în bronşită, astm, catar, tuse, laringită, răceli, gripă. Uşurează problemele respiratorii şi sinuzita. Ca un curăţitor al rinichilor, este eficient în cistite, probleme de prostată, infecţii urinare.
• Acţiune antivirală: poate fi utilizat cu succes împotriva răcelilor obişnuite (aşa-numitul guturai, care este dat de două tipuri de virusuri mai puţin patogene numite rhinovirusuri şi coronavirusuri) şi a gripei.
• Acţiune antiinflamatoare: util pentru cei cu artrită şi reumatism. Uleiul volatil de pin este eficient în reducerea inflamaţiei vezicii biliare. S-a observat de asemenea scăderea frecvenţei de apariţie a pietrelor la nivelul vezici biliare prin utilizarea uleiului volatil de pin.
• Acţiune analgezică: ajută la îndepărtarea durerilor musculare şi articulare. Utilizat local, poate îndepărta durerea din artrită, reumatism şi gută.
• Acţiune expectorantă: ajută la îndepărtarea congestiei şi eliminarea mucusului.
• Acţiune antioxidantă: prin neutralizarea radicalilor liberi, uleiul de pin ajută la încetinirea proceselor de deteriorare celulară, astfel încetinind procesul îmbătrânirii. Această acţiune ajută la prevenirea degenerării musculare ca şi a multor afectări ale sistemului nervos.
• Acţiune stimulatoare asupra metabolismului.
• Acţiune la nivel psihic: îndepărtează oboseala şi depresia. Dă un sentiment de energizare şi astfel este eficace în eliminarea stresului mental. Este util pentru îndepărtarea epuizării nervoase, a nevralgiilor şi oboselii mentale, precum şi a oboselii date de prea multă implicare şi agitaţie. Este bun pentru refacerea stării de spirit. Masajul regulat cu acest ulei volatil aduce claritate mentală. Îndepărtează anxietatea şi tensiunea nervoasă, şi este util pentru oamenii care suferă de pierderea concentrării mentale şi a memoriei.
• Acţiune deodorantă, aromatizantă: dă o aromă plăcută produselor în care este pus. Este utilizat în producerea de parfumuri şi arome. Este utilizat ca ulei de masaj şi de baie.
• Acţiune dezinfectantă: este un agent de curăţire extrem de bun, şi poate fi adăugat în spray-uri de cameră. S-a observat că este eficient în uciderea multor germeni din casă, incluzând mucegaiurile, sporii şi E.coli.
• Pus pe blana animalelor, îndepărtează puricii. De asemenea, poate îndepărta mâncărimile pişcăturii de purice. Trebuie monitorizată zona unde s-a aplicat, pentru a nu apărea semne de reacţie alergică: înroşire sau umflare.
Uleiul volatil de pin nu are toxicitate cunoscută. Poate apare însă o posibilă iritaţie cutanată la persoanele cu piele sensibilă, dacă se aplică în formă nediluată direct pe piele.
Citiți partea a treia a acestui articol
Citiţi şi:
Ştiinţa magică a aromoterapiei de-a lungul veacurilor (1)
Pulberile din plante
yogaesoteric
24 mai 2012
Also available in: English