Ultima dezbatere a lui Joe Biden

Totul este stabilit: Joe Biden nu va fi pe buletinul de vot în noiembrie.

O spun de luni de zile și acum a devenit foarte clar: Joe Biden nu va fi candidatul democrat în noiembrie.

Sentimentul predominant după prestația de la dezbaterea cu Trump ‒ inclusiv după ce Biden a deschis licitația înghețând și făcând un zgomot ciudat în gât timp de 3 secunde la rând ‒ este că Joe Biden nu-i potrivit pentru a servi încă 4 ani în funcție.

Desigur, știm cu toții aceasta de ani de zile, dar mașinăria DNC, împreună cu mass-media mainstream și agenții care au acționat pe urmele lui Biden în ultimii 4 ani nu s-au grăbit să ajungă la aceeași concluzie.

Acum este nevoie să o facă. La fel ca în cazul oricărei probleme din SUA, prima reacție este întotdeauna de a da cu piciorul la problemă, de a nu risca să creeze disconfort în rândul partidului sau al țării, de a nu supăra pe nimeni și apoi de a o ignora și de a spera că va dispărea de la sine. Și, așa cum am remarcat cu câteva zile în urmă, nimic nu este în afara limitelor pentru ca presa să intervină.

Așa s-a petrecut cu covid în SUA, la fel s-a petrecut cu inflația scăpată de sub control și la fel s-a petrecut deunăzi când ambele părți ale culoarului politic au fost lovite în față de realitatea obiectivă sub forma realizării faptului că tocmai am asistat la ultima dezbatere a lui Joe Biden.

Cum pot face o afirmație atât de îndrăzneață (altfel decât pur și simplu deschizându-mi ochii și urechile și urmărind dezbaterea)? Când mașinăria media principală se întoarce împotriva ta, este deja o concluzie previzibilă că timpul tău a expirat. John King a spus despre discuțiile DNC, în direct la CNN, imediat după dezbatere:

În acest moment, sunt implicați strategi ai partidului, oficiali aleși, colectori de fonduri și au discuții despre performanța președintelui, pe care o consideră lamentabilă…….

Unele dintre aceste conversații includ: ar fi indicat să mergem la Casa Albă și să-i cerem președintelui să se dea la o parte?

În mod similar, Chuck Todd ‒ vârful unei sulițe de extremă stânga a idioțeniei marxiste care l-a apărat pe Biden în ciuda mandatului său evident dezastruos ca președinte și a declinului cognitiv evident ‒ a luat, de asemenea, legătura cu MSNBC pentru a critica performanța lui Biden.

Biden arată precum caricatura pe care mass-media conservatoare a pictat-o ….… ați văzut-o în fața ochilor voștri!”, a spus Todd după dezbatere.

Chiar și Matt Drudge 2.0, care îl urăște pe Trump, a aruncat prosopul:

Știm cu toții că democrații sunt nerușinați, dar cum pot presa și partidul care au apărat acuitatea intelectuală a lui Biden în ultimele săptămâni să nu fie complet umilite de spectacolul din această seară?

Managerul de fonduri speculative Bill Ackman a spus-o cel mai bine, după dezbatere, scriind pe X:

Seara aceasta a fost o punere sub acuzare a Partidului Democrat. Cum au putut? Au crezut că pot păcăli poporul american? Catastrofal pentru partid și pentru toți cei responsabili. Câți bani au luat partidul și campania de la poporul american pentru a-l pune pe Joe Biden drept candidat?

În anumite privințe, există o ironie crudă în faptul că ultimul punct coerent susținut de un politician octogenar cu o carieră de zeci de ani a fost o minciună evidentă cu privire la un handicap de 6 pe terenul de golf. Este trist nu numai pentru că-i lipsit de sens pentru președinție, ci și pentru că a fost pentru a promova o ultimă minciună evidentă: că Biden ar avea vreo șansă împotriva lui Trump pe un teren de golf.

Trăim într-o republică reprezentativă în care politicienii ar fi bine să fie formați din cetățeni obișnuiți care se rotesc frecvent, pentru a permite sufletului națiunii să respire adânc, și să nu rămână blocați în tipare. Dar, așa cum este cazul politicienilor de carieră precum Mitch McConnell sau Dianne Feinstein, se pare că aceștia nu-și pot elibera niciodată ghearele lor nenorocite de „puterea” de care toată viața s-au agățat cu disperare.

După cum am învățat din aceste două exemple în ultimul an, disperarea impotentă castrată și preocuparea politicienilor de carieră de a rămâne „la putere” în ultimele lor zile nu este doar deprimantă din punct de vedere politic, ci și un comentariu descurajant despre ființele umane și prioritățile lor în viață. Este opusul retragerii și morții cu demnitate.

În seara respectivă l-am văzut în direct pe Joe Biden, care a căutat să forțeze o ultimă gură de oxigen în plămânii carierei sale politice și nu a reușit. În schimb, el va fi acum supus furcilor și torțelor din partea partidului pentru care și-a petrecut întreaga viață luptând, iar „cariera” sa va deveni nimic mai mult decât o altă cărămidă în zid pentru argumentul că politicienii de toate felurile sunt doar pustule narcisiste, egocentrice și în general inutile.

Autor: Quoth The Raven

Citiți și:
Joe Biden a înlemnit la propriu. Imagini care demonstrează fără putință de tăgadă că președintele SUA este paralel cu ceea ce se petrece în jurul său
Cine ar putea să preia candidatura lui Joe Biden

 

yogaesoteric
5 iulie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More