Ultima vară din viaţa Laurei. O poveste adevărată dar şocantă despre medicii care actualmente ucid la cerere
Laura are 24 de ani și trăiește în Belgia. E pasionată de arta fotografică. Are prieteni, iubește teatrul. A fost îndrăgostită, a suferit din dragoste, a trecut prin dezamăgirile pe care le-a încercat orice om de vârsta ei. Pentru Laura, aceasta va fi ultima vară.
E tânără și are toată viaţa înainte, dar își dorește ca ea să îi fie luată. A cerut să moară, invocând ca argument suferinţa psihică prin care trece. Iar medicii belgieni nu sunt dispuși să o ajute să trăiască. Medicii vor să o ajute să moară!
„Viaţa asta nu e pentru mine”
Povestea acestei tinere a devenit publică în ziarul De Morgen. Jurnalista Simone Maas spune că a întâlnit-o pe Laura la lansarea unei cărţi, Libera me, ce are ca subiect eutanasierea din motive psihologice. Autorul cărţii, Lieve Thienpont, este unul din psihiatrii care i-au dat tinerei aviz pentru eutanasie.
„Laura este o tânără sănătoasă fizic. Trăiește într-o garsonieră câteva zile pe săptămână, iar majoritatea timpului și-l petrece într-un institut pentru boli mintale, unde este internată de multă vreme. Ea susţine că a fost dintotdeauna afectată de suferinţe psihice insuportabile și că a ajuns în punctul în care vrea să pună capăt vieţii. A cerut să fie eutanasiată”, notează De Morgen.
Ȋntr-un interviu acordat acestui ziar, tânăra explică de ce vrea să moară. „Am un aer foarte calm acum, dar probabil că în curând mă voi prăbuși pe jos din cauza durerilor. Lupta mea interioară nu se sfârșește niciodată.” A crescut într-o familie dezorganizată. Tatăl său era alcoolic și violent, iar mama a părăsit-o când ea avea doar un an. Apoi, a urmat naveta între bunicii care o iubeau și mama care trăia în beţii și promiscuitate. Laura a povestit pentru De Morgen că la vârsta de 6 ani ea se gândea deja la sinucidere. „Acest gând era foarte prezent încă de la grădiniţă. Stăteam acolo și mă gândeam: «Ce fac eu aici?». Sau, când bunicul mă lăsa la școală, mă gândeam «Nu vreau să vin aici. Nu vreau să trăiesc toate astea».”
La liceu, a început să se automutileze, provocându-și tăieturi pe braţe. Manifesta grave probleme psihice și a fost internată într-un spital psihiatric. Dar, în același timp, Laura a reușit să-și continue studiile și să-și amenajeze apartamentul în care locuiește. Până acum a avut cu siguranţă nenumărate ocazii în care putea încerca să se sinucidă. Nu a făcut-o niciodată. „După ani de luptă cu depresia, ea a clacat. Dorește să moară”, scrie De Morgen. „Viaţa asta nu e pentru mine. Monstrul din mine va crește doar”, mărturisește tânăra de 24 de ani.
Injecţia letală îi va fi administrată acasă. Laura și-a planificat deja funeraliile. „Prietenii și familia mea au înţeles. Ȋmi cunosc povestea și știu că asta este cea mai bună soluţie pentru mine.”
„Obosiţii de viaţă” și cei deprimaţi, pe lista eutanasiaţilor
Poate cineva să oprească moartea acestei tinere? Uciderea ei? Ȋn niciun caz cei trei psihiatrii care și-au dat avizul pentru eutanasiere. Ȋn Belgia, din 28 mai 2002 o lege autorizează pacienţii să ceară eutanasierea atunci când „suferinţa fizică și/sau psihică este constantă, insuportabilă și nediminuabilă”. Este o variantă legalizată a suicidului.
Partizanii eutanasiei din Belgia susţin că viaţa și moartea nu sunt o mare afacere. Dr. Wim Distelmans, președintele Comisiei Federale de Evaluare și Control a Eutanasiei din Belgia, comisie care verifică respectarea regulilor de către medici, a declarat pentru The New Yorker: „La comisie, ne confruntăm cu din ce în ce mai mulţi pacienţi care au obosit să se trateze de o serie de afecţiuni mărunte. Ei sunt ceea ce noi numim «obosiţii de viaţă».” Şi chiar dacă suferinţele acestor pacienţi sunt cauzate mai mult de probleme de ordin social decât medical, Distelmans susţine că „suferinţa lor este incurabilă. Dacă cereţi eutanasia pentru că sunteţi singur, și sunteţi singur pentru că nu aveţi o familie care să aibă grijă de dumneavoastră, noi nu putem crea familia.”
Pentru De Morgen, Wim Distelmans a declarat că, în fiecare an, circa 50 de persoane solicită eutanasierea în Belgia, din cauza tulburărilor psihice. Reprezintă 3,3% din totalul eutanasierilor. Iar din totalul celor 1.500 de oameni care sunt eutanasiaţi în fiecare an, 13% nu sunt bolnavi în faze terminale. Au fost eutanasiaţi oameni diagnosticaţi cu autism, anorexie, tulburări de personalitate borderline, sindrom de oboseală cronică, paralizii parțiale, orbire asociată cu surditate sau depresie maniacală.
În 2013, Wim Distelmans a eutanasiat un bărbat de 43 de ani, transsexual. Nathan Verhelst era devastat de eșecul intervenţiilor chirurgicale suferite pentru schimbarea sexului. Motivaţia lui Verhelst a fost că se simțea ca un monstru când se uita în oglindă.
Moartea prin eutanasiere reprezintă 2% din totalul deceselor înregistrate în Belgia. Ȋn regiunea Flandra, unde raportul este de 5%, presa a adoptat o politică de încurajare a eutanasiei. Anul trecut, De Standaard, un cunoscut ziar flamand, a publicat un tribut adus unei mame deprimate, care a fost eutanasiată. Ea fusese părăsită de prietenul ei și devenise deziluzionată din cauza stării ei psihice. „Ȋi voi fi pentru totdeauna recunoscător, pentru că ea a acţionat atât de bine”, declara în ziar fiul în vârstă de 24 de ani. „Mă bucur că am putut să ne spunem la revedere într-un mod frumos.”
Un alt medic, Dirk De Wachter, profesor de psihiatrie la Universitatea din Leuven, a aprobat recent eutanasierea unei femei în vârstă de 25 de ani, care suferea de tulburare de personalitate de tip borderline. „Nu suferea de depresie, în sensul psihiatric al cuvântului”, a declarat el pentru The New Yorker. „Dar problema era existențială; era imposibil pentru ea să aibă un scop în viață”, consideră Dirk De Wachter, susţinând că părinții tinerei „au venit la biroul meu, s-au așezat în genunchi și m-au zis «te rugăm, ajut-o pe fiica noastră să moară».”
„Mi-e teamă de puterea pe care o am în acel moment”
Oamenii singuri, oamenii care suferă din cauza depresiilor, oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor din partea semenilor au devenit ţinte vulnerabile. Ȋn loc să încerce să-i vindece sau să le aline suferinţele, care sunt reale, medicii belgieni îi ucid.
Iar legile făcute de niște oameni îi învaţă pe alţi oameni că viaţa este lipsită de valoare. Etienne Vermeersch, fost președinte al Comitetului Consultativ de Bioetică din Belgia, un intelectual reputat, a declarat reporterilor de la The New Yorker: „Cum poate să vă fie frică de nimic? Nimic nu vă poate face niciun rău… După moarte, relaţiile voastre s-au terminat. Sunteți în starea în care eraţi înainte de concepţie.” Anul trecut, Vermeersch a militat cu succes pentru modificarea legislației, iar în Belgia copiii cu boli incurabile au devenit eligibili pentru eutanasiere. Acum, Vermeersch lucrează împreună cu mai mulţi politicieni pentru a extinde legea, astfel încât persoanele diagnosticate cu demenţă să poată fi eutanasiate, dacă își exprimă dorinţa în avans.
Legile par să creeze o nouă viziune asuprea sinuciderii, asimilând-o unui tratament medical și ignorând dimensiunile ei tragice. Patrick Wyffels, un medic de familie belgian, le-a mărturisit reporterilor de la The New Yorker că procesul eutanasierii, pe care-l practică de 8-10 ori pe an, este „foarte magic”. Câteodată, medicul este îngrijorat de modul în care poate influenţa, prin ceea ce face, decizia unui pacient, de a trăi sau de a muri. Ȋn zilele de dinainte și în cele ce urmează eutanasierii, medicului îi este greu să doarmă. „Petreci șapte ani studiind pentru a fi medic și toţi te învaţă cum să vindeci oamenii, iar apoi tu faci exact opusul. Mi-e teamă de puterea pe care o am în acel moment”, mărturisește Patrick Wyffels.
Ȋn Belgia, eutanasierea reprezintă un simbol al iluminării și al progresului. Un semn că ţara s-a rupt de rădăcinile sale patriarhale și de tradiţiile catolice. „Ȋn final, problema e că Belgia a deturnat ideea de libertate nelimitată într-o filozofie naţională a nihilismului”, scrie Michael Cook, editor la MercatorNet.
„Este o ţară unde te poţi defini ca gay sau te poţi defini ca fiind drept. Te poţi defini ca bărbat sau te poţi defini ca femeie. Şi te poţi defini ca fiind viu sau te poţi defini ca fiind mort.”
Ţările care au adoptat politica „pro-moarte”
Eutanasia umană este legală în mai multe țări: Elveția, Belgia, Olanda, Luxemburg, Canada, Columbia, Japonia, Germania, Albania și în cinci state din SUA. Ȋn Elveția sinuciderea asistată este permisă din 1942. Curtea Supremă a Statele Unite ale Americii a decis, în 1997, că moartea nu este un drept protejat de constituție, lăsând ca problema sinuciderii asistate să fie rezolvată de fiecare stat în parte. Câteva luni mai târziu, Oregon a adoptat o lege ce permite medicilor să prescrie medicamente letale pentru pacienții care au mai puțin de șase luni de trăit. În 2008, Washington a adoptat o lege similară; Montana a legalizat sinuciderea asistată un an mai târziu, iar Vermont – în 2013. Începând din acest an, Belgia a legalizat și eutanasierea copiilor.
„Mișcarea «dreptul la moarte» a luat amploare într-un moment de anxietate legat de îmbătrânirea populației”, scrie The New Yorker. „Oamenii cu vârsta peste 65 de ani prezintă cea mai rapidă creștere demografică în Statele Unite, Canada și o mare parte din Europa. Dar legile par a fi motivate nu de dorințele celor în vârstă, ci de preocupările unei generații tinere, care dorește confortul oferit de certitudinea că poate controla sfârșitul vieții.”
Diane Meier, profesor de geriatrie la Şcoala de Medicină Mount Sinai din New York și unul dintre cei mai cunoscuţi medici specializaţi în îngrijirea paleativă din ţară, a declarat pentru The New Yorker că „mișcarea de legalizare a sinuciderii asistate este condusă de «îngrijoraţii binevoitori», care sunt îngroziți de necunoscut și doresc să preia din nou controlul”. La fel ca majoritatea medicilor specializaţi în îngrijirea paleativă, domeniu în care se pune accentul asupra calităţii vieţii pentru pacienţii cu boli severe si terminale, Diane Meier consideră că legalizarea sinuciderii asistate nu este necesară. Ea crede că angoasa provocată de promovarea acestui curent ar fi diminuată dacă pacienții ar avea acces mai mare la îngrijiri paleative și dacă medicii ar fi mai atenți la suferinţa psihologică a pacienţilor lor.
Parlamentarii din 23 de state din SUA au introdus legi care permit medicilor „să-i ajute” pe oamenii să moară. Adversarii acest curent „pro-moarte” au avertizat că legalizarea eutanasiei merge către o „pantă alunecoasă”. Ȋn Oregon circa 900 de oameni au folosit reţetele letale, după ce legea a fost adoptată.
Studiile realizate în Oregon, dar și în Elveția, au arătat că cei care solicită moartea sunt mai puțin motivați de durerea fizică decât de dorinţa de a rămâne autonomi. În Belgia și în Olanda, unde pacienții pot fi eutanasiați chiar dacă nu au o boală terminală, medicii au dobândit, prin lege, un rol central: în majoritatea cazurilor ei, nu pacienţii, sunt cei care comit actul final. În ultimii 5 ani, numărul cazurilor de eutanasiere și de sinucideri asistate din Olanda s-a dublat, iar în Belgia a crescut cu peste 150%.
Citiți și:
Acum şi oamenii se eutanasiază, nu-i aşa?
Și-a salvat fiul de la eutanasiere
O mărturie cu totul extraordinară a «călătoriei» unui neurochirurg materialist într-o dimensiune astrală paradiziacă (I)
yogaesoteric
14 iulie 2016