Ultimul joc

Studiul satului este un imperativ al istoriei fiindcă satul este singurul jucător cu vârsta omenirii. Ca să înțelegem însemnătatea unei asemenea cunoașteri pentru înțelegerea condiției în care se află omenirea astăzi, vom invoca modelul jocului de biliard al cărui secret este depozitat în celebrul său procedeu denumit efect de urmărire.

Efectul de urmărire ne spune că rezultatul voit de un jucător nu este unul nemijlocit ci cuprinde în el un impuls cumulat, adică obținut prin mijlocirea altor bile. În societate, efectul de urmărire se distinge parțial de cel din jocul de biliard prin aceea că pe masa de biliard a istoriei piesele jocului sunt comunitățile omenești și actorii jocului sunt, de regulă, nevăzuți. Cei care se văd, comunitățile și actorii lor, au calitatea bilei din jocul de biliard.

Efectul de urmărire survine pe scena socială și dobândește, cu sau fără voia actorilor, semnificația unui wake-up call, a unui semnal de alarmă. Chestiunea jocului social se complică prin faptul că „bilele” acestuia sunt, precum s-a precizat, înzestrate și ele cu propria lor subiectivitate și voie, astfel încât e posibil ca, la un moment dat bilele să devină jucători, iar cei ce erau jucători să fie reduși la rangul de privitori, adică din jucători devin spectatori. Cei ce se așază la masa de joc a istoriei, jucătorii politici, economici, militari, spirituali știu că bilele sunt inteligente și ca atare strămută jocul de pe masa interacțiunilor pasive pe una a interacțiunilor inteligente.

Bilele jocului sunt inteligențele sociale și arma de bază a jucătorilor este viclenia.

Iisus Domnul îi îndrumă pe ucenici să fie vicleni ca șerpii și inocenți ca porumbeii. Aceasta este regula maximului antrenament al celui ce participă la masa de biliard a istoriei într-un joc care se întinde pe durate de secole și mii de ani. De combinarea inteligenței șarpelui cu inocența porumbelului depinde calitatea teandrică a biliardului sufletesc și istoric.

Jucătorii istoriei reușesc să atingă inteligența șarpelui dar nu întotdeauna în combinație cu inocența porumbelului și atunci jocul istoriei devine unul viclean, fără adevăr și fără jertfă, doar viclean. Am subliniat că bilele jocului social-istoric sunt comunitățile omenești. Acestea sunt, însă, și jucători nu doar bile, participă la joc fiindcă nu se pot sustrage, dar introduc în joc unghiuri proprii (voia proprie), astfel că rezultatul jocului preia tocmai efectul combinat, calitatea rezultantei în care se combină voia și inteligența tuturor elementelor jocului.

Definitorii sunt situațiile în care bila se metamorfozează în jucător. Așa s-a petrecut cu jocul ilustrat în istorie de celebra Conferință de la Viena, unde s-a ridicat dintre bile una și a devenit jucător cu nume von Metternich. Metternich a ridicat Germania de la calitatea de bilă „pasivă” la cea de jucător activ. Din acel moment, jocul s-a modificat și, mai apoi, Germania a indus și deci a pre-calculat efectul de urmărire numit bolșevizarea Rusiei, introducând pe masa de joc propria bilă cu numele de Lenin. Însă și în acest caz evenimentele au mers diferit, căci bila rusească s-a sustras din pasivitate devenind jucător, astfel că de 100 de ani acest jucător numit Rusia a influențat și încă influențează semnificativ rezultatul jocului.

Și totuși ceva lipsește în biliardul „marilor” europeni. Una dintre trăsăturile biliardului istoric este că jucătorii mizează strict pe subiectivitatea proprie denumită inteligență și atunci când își asumă regulile jocului și când calculează efectul de urmărire. Biliardul istoriei omenești jucat de „marii istoriei” este autonomist, închis în intersubiectivitatea orizontală a jocului și deci solipsist. Aceștia sunt jucătorii de la masa din salonul de lux al istoriei la care participă jucători și „bile” politico-diplomatico-militare.

Regula de bază este viclenia și marele deficit al jocului este inocența.

Jucătorii sunt doar vicleni ca șarpele nu și inocenți ca porumbelul. La masa lărgită a jocului de biliard a istoriei survin însă bile și actori de regulă subtilizați în scenariile de joc ale celor așa ziși „mari” ai istoriei.

Între actorii jocului de biliard al istoriei cel mai semnificativ este și cel mai smerit, satul. Acesta cuprinde în formula lui sufletească această combinare de inteligență și inocență. Perceput de actorii vremelnici ai marelui joc doar sub calitatea de bilă pe masa de joc, satul a reușit până acum să se sustragă din jocul celor „mari” fixând propria sa ramă, tabla proprie de joc, regulile proprii, într-un cuvânt derulându-și propriul său joc, diferit de modelul jocului istoricizant al marilor actori vremelnici (care se perindă la masa de biliard a istoriei). Satul a ales pentru sine însuși ca scenă natura și ca reguli de joc scenariul cosmic, adică a jucat după regulile fixate pentru acest fel de joc chiar de Dumnezeu.

Prin urmare, satul a înțeles, în înțelepciunea sa milenară, că este necesar să joci după reguli dumnezeiești dacă vrei să câștigi finalmente jocul. Altfel spus, satul joacă la aceiași masă de joc cu cei mai mari dintre marii jucători, pe care actorii istorici îi ignoră, și anume: Viața, Moartea, Dumnezeu Fiul înomenit, Maica Sfântă cu Pruncul, Sfinții pragurilor calendaristice ale anului, în frunte cu Sf. Petru, care este peregrin dimpreună cu Dumnezeu pe la gospodăriile țărănești, odihnindu-se pe prispa casei țărănești, și, nu în ultimul rând, însăși Veșnicia. Aceștia sunt jucătorii de la masa de biliard a satului și comunitățile țărănești încă știu aceasta iar calitatea jocului derivă din cea mai importantă regulă a acestui biliard teandric, și anume răbdarea. În răbdare, se combină inteligența cu inocența porumbelului.

Credința în Dumnezeu și răbdarea i-a menținut pe sătenii planetei la masa de biliard a vieții și dacă acestea două se șterg din conștiința (formula mentis) satului, atunci cel mai important joc de biliard la scara planetei se încheie și, odată cu acest sfârșit, omenirea va fi atrasă în paranoia finală a celor ce se consideră pe ei „marii” și singurii (exclusivii) jucători la tabla de biliard a omenirii.

Un asemenea deznodământ ar suspenda legea efectului de urmărire. Dacă se pierde credința și răbdarea țărănească, istoria va candida la nimicire și cei ce se socotesc pe ei „marii” istoriei vor juca și pentru ei și pentru omenire ultimul joc. Înțelegem mai în adâncime reflecția înțeleptului veacului XX, Petre Țuțea: „Țăranul este omul absolut. Când va dispărea ultimul țăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.

P.S. S-ar cuveni să precizez că așez gândurile acestei căutări de erminie a chestiunii țărănești sub semnul creației geniale a marelui scriitor Dinu Săraru, care a ridicat, în romanele sale, chestiunea țărănească la o înălțime metafizică la care s-au ridicat doar siberiacii ruși. Aceștia au zugrăvit drama rurală, în dimensiunile ei cosmice, precum a făcut-o și marele scriitor român Dinu Săraru, de aceiași vârstă fără de timp, precum aceea a personajelor literaturii sale.

Autor: Acad. Ilie Bădescu

Citiți și:
Părintele Jozef van den Berg: „Dumnezeu este autorul adevăratei mele piese” (I)
Conceptul desuveranizării

 

yogaesoteric
4 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More