ULUITOAREA TEHNOLOGIE REVOLUȚIONARĂ KESHE (V)

 
Redactarea finală a textului a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiți partea a patra a acestui articol

ANEXA 1
M. T. Keshe despre tehnologia plasmatică – Aplicaţii ce sunt utile pentru sănătate

„Noi întemeiem astfel o nouă industrie pentru sănătate ce este utilizată și în cadrul tehnologiei spaţiale. Ea este făcută de oameni pentru oameni. Alăturaţi-vă efortului nostru, în toate formele armonioase și adecvate la care vă gândiţi, ca să vedem cum putem aduce transformări la nivel planetar.

Am adus tehnologia (plasmatică, n.red.) şi cunoştinţele respective în lumea aplicaţiilor medicale şi, astfel, descoperim cât de uşor anumite boli, care anterior au reprezentat o mare problemă pentru lumea ştiinţifică, pot fi complet eliminate sau pot fi… reprocesate, aşa cum spunem noi…

Sistemul poate avea diferite aplicaţii benefice. […] Noutatea o reprezintă înţelegerea prealabilă a modalităţii în care pot deveni câmpurile magnetice şi gravitaţionale întocmai ca o plasmă, în acelaşi timp, în acelaşi sistem, în aceeaşi parte a aceluiaşi sistem…

De-a lungul secolelor, am văzut efectul câmpului magnetic al Pământului, pe care l-am numit atmosfera noastră sau ceea ce denumim magnetosfera Pământului. Iar, secole mai târziu, Newton a înţeles proprietatea gravitaţiei şi a explicat din punctul său de vedere ce este gravitaţia. Dacă lumea ştiinţifică… ar fi descoperit deja că cele două câmpuri, cel gravitaţional şi cel magnetic, sunt unul şi acelaşi, noi nu am mai fi avut înţelegerea eronată pe care o avem acum, şi anume să credem că gravitaţia este Sfântul Graal al ştiinţei. Câmpurile gravitaţionale şi magnetice sunt, în realitate, create din aceeaşi substanță, în acelaşi loc, în fiecare sistem dinamic, fie el Pământul, fie el Soarele, fie el chiar și o galaxie.

Astfel, ceea ce se petrece în realitate este că acest câmp magnetic sau magnetosfera Pământului este creată de către forţele de respingere, iar forţele de atracţie reprezintă gravitaţia sau câmpurile gravitaţionale. Este întocmai ca atunci când ai un magnet solid. Un magnet solid are un pol nord şi un pol sud. Când ai un pol nord împreună cu un pol sud, aceşti poli se atrag iar aceasta este gravitaţia. Iar atunci când ai un pol nord şi un alt pol nord, aceşti doi poli se resping unul pe celălalt, aşa că acesta devine câmp magnetic ori, altfel spus, o forţă de respingere…

Într-o plasmă, fie în plasma unui proton fie în plasma unui electron se petrece acelaşi fenomen, tot într-o formă sferică. Câmpurile magnetice dinamice creează un câmp magnetic şi un câmp gravitaţional în acelaşi timp, aşa încât orice obiect care are asociat un câmp magnetic dinamic este mereu sferic. Nu vedem obiecte cilindrice în Univers, care au câmpuri gravitaţionale şi magnetice. Prin proprietatea de reconectare a polilor magnetici veţi descoperi că majoritatea acestor obiecte sunt sferice. Şi fiind sferice, ele la rândul lor au câmpuri care interacţionează, au câmpuri gravitaţionale şi magnetice. Astfel ceea ce noi numim Magrav este baza a ceea ce ei (oamenii de ştiinţă, n.red.) numesc antigravitaţie – care este însă un nonsens! Nu există nimic care să se numească antigravitaţie! Nu putem avea în acelaşi timp gravitaţie şi să nu avem în același timp și un câmp magnetic sau ceea ce noi denumim magnetosferă. Deci se poate spune că cele două se regăsesc permanent împreună. Unul reprezintă respingerea, iar celălalt atracţia.Toate sistemele pe care noi le-am dezvoltat şi testat confirmă corectitudinea teoriei.

Calea prin care noi am descoperit cum putem utiliza această cunoaştere în aplicaţii medicale este că eu, ca savant, ca fizician, privesc întotdeauna trupul ca pe o galaxie. În înţelegerea și viziunea noastră profundă ce se referă la alcătuirea materiei în special, la ceea ce noi numim materie în general sau la modul în care se integrează și acționează entităţi ca Pământul sau Soarele în galaxie şi la cauza pentru care ele au anumite poziţii – iar poziţiile lor nu se modifică – considerăm că acelaşi fenomen se petrece și la o scară mai mică, în atomii şi chiar în moleculele care alcătuiesc celula fiinţei umane. Dacă înţelegem conceptul de codare a câmpurilor magnetice şi gravitaţionale şi modul în care se poziţionează ele unele în raport cu celelalte şi cu materia…, atunci putem merge în dimensiunea trupului, iar atunci ajungem să privim trupul ca pe o galaxie. Apoi îi putem permite cu ușurință trupului să-şi revină şi să se reconfigureze el însuşi la poziţia și starea în care se afla înainte ca boala să se instaleze în el. Astfel, sistemele pe care noi le realizăm sunt rigide şi ele sunt o copie a trupului (a trupului sănătos!, n.red.). Trupul unei persoane este flexibil.El urmărește să se întoarcă la starea lui armonioasă originară. Astfel pot fi tratate sau vindecate chiar bolile grave. Noi nu o numim, de fapt, tratare sau vindecare – este vorba despre o reconfigurare a trupului pentru revenirea la poziţia și starea sa originară sau coprocesare.

Această tehnologie ce are felurite aplicații pe partea medicală a fost testată încă din anii 2004-2005. Şi, în acest moment, noi desfăşurăm 30-40 de studii paralele în Europa, în America, în Canada, în Orientul Mijlociu, în Orientul îndepărtat, în Belgia, în Olanda, în Anglia. Am ajuns la un anumit punct, în care putem face ca un sistem să poată fi programat ca să „reconfigureze“ pe oricine, orice trup, indiferent de boală. Şi există o mulțime de semnale că avem foarte multă dreptate, iar procesul de verificare este încă în desfăşurare.

Eu sunt născut într-o casă în care fenomenul radiaţiilor era, ca să spun așa, parte din pâinea şi din micul dejun, era parte din mâncarea familiei. Tatăl meu a lucrat la Philips International, ca radiolog, aşa că eu am fost introdus în lumea radiaţiilor la o vârstă foarte fragedă, văzând modul în care funcţionează aparatele cu raze X şi toate celelalte. Apoi am mers în Anglia să studiez fizica nucleară şi am absolvit Colegiul Regina Maria ca inginer cu specializarea «Tehnologia şi controlul reactoarelor nucleare». Nu am văzut însă niciun viitor pentru ceea ce eu aş fi vrut de la această industrie, aşa că am început să lucrez în mod independent pentru finanţarea tehnologiei (n.red.: tehnologia actuală, plasmatică) şi în acelaşi timp făceam muncă de cercetare.

Începând cu anul 2002, aproape tot timpul l-am petrecut cu dezvoltarea acestei tehnologii. Dar a fost un proces laborios și de lungă durată. Le-am scris în 14 iunie 1985 celor de la NASA şi le-am propus această tehnologie…

Şi peste ani, am dezvoltat această tehnologie în trepte. Dar în ultimii 5-6 ani a apărut, aș putea spune, o dezvoltare meteorică şi, de atunci încoace, literalmente dezvoltăm în continuare totul, chiar diferite aspecte noi ale acestei tehnologii zilnic. Prin aceasta, întreaga ştiinţă se va transforma chiar foarte mult faţă de ceea ce noi ştim şi faţă de ceea ce am învăţat (până acum, n.red.), într-un viitor foarte apropiat…

Atunci când am susţinut o prezentare în faţa savanţilor de la institutul sau organizaţia ce este cunoscută sub numele de IMEC, în anul 2005, un savant care făcea parte din consiliul director al uneia dintre filialele acestei societăţi se plimba prin cameră, în lung şi în lat. L-am întrebat de ce era agitat. El mi-a răspuns: «Noi discutăm că foarte curând cineva va descoperi cum este creată gravitaţia, şi întregul joc se va modifica… iar acum această fiinţă se află aici, explicându-ne cum este aceasta creată».

Această tehnologie a fost deja evaluată de profesorul Marc Van Overmeire de la Universitatea flamandă din Bruxelles, VUB – Vrije Universiteit Brussel. În urma evaluării guvernului flamand și a celui federal al Belgiei, s-a concluzionat: «Da, tehnologia este corectă, este fezabilă» – adică ea produce energie. Apoi tehnologia aceasta a fost atent evaluată de o entitate comercială independentă ca să vadă dacă poate reproduce fenomenul, iar reprezentanții acelei entități au zis: «Da, aceasta poate fi realizată.» Apoi am început realizarea prototipurilor, diferite prototipuri pe perioade a 4-5 ani, şi apoi am văzut primele sfere de plasmă în Belgia în vara anului 2006. În anul 2007, acestea (prototipurile, n.red.) au fost finalizate.

În anul 2008, la invitaţia guvernului iranian, am testat prima deplasare externă gravitaţională, la Teheran… Iar acum sistemul poate zbura, poate face orice mişcare aşa cum dorim, este aşa cum am spus. Foarte recent am anunţat pe forumul Fundaţiei Keshe că, dacă Agenţia Spaţială rusească şi cea americană, NASA, nu vor fi capabile să-şi ajute astronauţii care se află în Laboratorul Spaţial, deoarece America nu mai are niciun program spaţial până în 2020, iar o rachetă rusească a explodat recent la lansare, până când aceştia află ce s-a petrecut, noi suntem deja atât de avansaţi, încât putem oricând să intervenim şi, dacă este necesar, putem chiar să aducem astronauţii înapoi.”


ANEXA 2
M. T. KESHE – REVELAȚII UIMITOARE DESPRE PACEA PLANETARĂ

„…Noi avem actualmente oportunitatea să transformăm cursul evoluţiei omenirii fără războaie şi fără arme. Dacă – şi eu vă pot arăta în mod practic aceasta, deoarece am testat-o în laborator – creaţi un astfel de câmp ce va acoperi o zonă militară, niciun glonţ nu va mai putea fi tras… Dacă puteţi bloca un asemenea câmp de forţă cu ajutorul a ceva atât de mic, niciun glonţ nu va mai putea fi tras nicăieri în Siria.

Cunoaşterea aceasta deja ne aparţine, ea se află în mâinile susţinătorilor Fundaţiei Keshe. Noi devenim astfel o forţă care poate transforma în bine cursul istoriei umanităţii, punând la dispoziția oamenilor aplicaţii paşnice. Acum haideţi să începem jocul! Să vedem în continuare modul în care cunoaşterea poate deveni o unealtă a păcii. Aţi văzut cât de repede poate un dispozitiv atât de mic să genereze un anumit câmp. Acum puteți înţelege cum au reuşit ruşii să defecteze cea mai puternică navă a americanilor: prin crearea prealabilă a unei triangulaţii. Două avioane aflate în spaţiu şi un submarin au creat acelaşi câmp ca şi sistemul pe care l-aţi văzut. Tehnologia le-a fost dată savanţilor ruşi de câţiva guvernanţi iranieni, şi ei (ruşii, n.red.) au folosit-o doar de două ori. Astfel, cea mai avansată navă americană a fost împinsă înapoi într-un port românesc, deoarece în acel spaţiu nu se mai putea realiza nicio comunicaţie. Din această cauză, 27 de ofiţeri de rang înalt au plecat, şi-au depus demisia, deoarece guvernul lor nu i-a putut proteja. Aţi putut vedea, ei aveau totul, însă sistemul lor de comunicații era inoperabil.

Acum, aşa cum am spus, noi întindem «mâna păcii» tuturor naţiunilor pentru a opri înarmarea și războiul. Putem lansa cele mai avansate rachete sau le putem face să explodeze pe rampa de lansare. Dacă sunt distructive pentru inamici, sunt distructive şi pentru voi (adică pentru cei care le lansează, n.red.). Aceasta este modificarea fundamentală a jocului, dar eu nu negociez pe la spate cu fiecare, ci o prezint în această expunere pentru toate naţiunile. Veniţi deci la masa păcii şi haideţi să înlocuim toate echipamentele militare cu o guvernare a păcii… Prin acelaşi proces, noi am oprit fabricile care produc tancuri şi le-am făcut apoi să producă piane, iar muzica a fost atât de frumoasă! Vă pot arăta imagini ale pianelor respective. Unul este încă la mine acasă, fiind făcut din carcasa unei rachete, care a devenit cutia unui pian care produce o muzică minunată. Noi venim cu această propunere pentru a doua oară. Domnule preşedinte Obama, veţi rămâne preşedintele despre care oamenii îşi vor aminti mereu dacă veţi apăsa butonul păcii şi veţi lăsa Fundaţia Keshe să inaugureze o nouă eră în SUA, să înceapă producţia de serie a ceea ce este binefăcător, dacă o veţi sprijini şi o veţi finanţa. Mâna mea se îndreaptă către liderii chinezi, preşedinte Xi; eu vă respect…, iar tăcerea mea vă spune restul.

Dacă veți reuşi să produceţi reactoare rotative eluzive sau bobine eluzive, veţi vedea că, poziţionându-vă în locul corect, va fi posibil să asigurați protecția zonei respective pe o rază de sute de kilometri, astfel încât chiar nave de război foarte avansate și focoase nucleare vor fi scoase din funcțiune.

Permiteți-mi să vă explic cum i-au blocat ruşii pe americani. Unii dintre voi aţi urmărit reportajele. Rușii au folosit două avioane, al doilea trecând pe deasupra navei americane. Momentul și poziția blocării pot fi alese în prealabil, utilizatorii acestei tehnologii plasmatice creând astfel un sui generis Triunghi al Bermudelor. Este atât de simplu!… Citiţi cu atenție știrile despre anihilarea celui mai avansat sistem (de comunicaţii, n.red.) din istoria navală americană de către două avioane ce au trecut apoi pe deasupra acestuia.

Acum imaginați-vă ce urmează. Cum putem aduce pacea în lume prin noua tehnologie? Prin utilizarea practică şi prezentarea aplicaţiilor paşnice ale acesteia, prin informarea publicului larg din întreaga lume cu privire la existența acestei tehnologii. Aceste demersuri vor deschide posibilitatea unei cooperări între națiuni în ceea ce privește programul spațial, fapt ce va permite întregii umanităţi să beneficieze de pe urma lui. Nu există altă alegere, deoarece astăzi cele mai avansate avioane americane pot fi oprite de oricine, dacă are atunci la dispoziție un reactor (este vorba despre un reactor Keshe, n.red.), pe care îl poate eventual agăța de un balon, şi după aceea puteți opri avionul chiar în zbor.

Preşedintele Obama a sunat ulterior guvernul iranian: «Putem avea jucăria înapoi?» Aşa am făcut din cel mai avansat avion de spionaj o banală jucărie… Noi am făcut din cele mai avansate avioane o jucărie pentru un preşedinte. De ce nu am putea face de acum înainte o jucărie și din alte avioane pentru celelalte naţiuni ale lumii? Observați cât este de simplu.

Având în vedere toate acestea, iată că tocmai de aceea, mâna mea se îndreaptă către liderii lumii, către Excelenţa sa, preşedintele Xi, către Excelenţa sa, preşedintele Obama, către Excelenţa sa, preşedintele Putin: veniţi acum la mine, la Fundaţia Keshe. Reinstauraţi imediat pacea… astfel putem transforma în bine din temelii cursul istoriei umanităţii.

Mă întreb, după toate acestea, cât de mulți lideri ai naţiunilor arabe mai sunt dispuși să cumpere cel mai avansat avion de spionaj de acum încolo? Mă întreb acum, când eu ştiu că un astfel de avion a devenit o jucărie, cine va mai vrea să cumpere o simplă jucărie și să-și angajeze după aceea poporul în împrumuturi financiare imense, pentru o perioadă de treizeci de ani? Este doar o banală jucărie foarte scumpă. Să nu uităm că aceste avioane de spionaj costă zeci de milioane.

Am făcut deja anunțul cu ani în urmă, că pot face un avion de luptă F-18 să devină o banală pasăre de metal pe pista forţelor armate aeriene. Acum puteţi înţelege fiecare cum este cu putință să se facă aceasta. Niciun sistem nu-i va mai funcţiona după aceea. Niciun sistem nu va mai fi operațional în interiorul său. Ca să paralizezi cea mai avansată navă militară din lume este o performanță care costă mai puţin de 10 dolari…

Iată acum, pun creionul aici și voi desena un cerc. Priviţi! După aceea, creionul nu va mai scrie. Aceasta ne arată cât sunt de puternice aceste câmpuri! Aşa lucrează în realitate plasma! Noi utilizăm în prealabil starea materială pentru a modifica după aceea starea plasmatică. Aceasta atrage după sine o înţelegere completă… Dar acest sistem nu lucrează doar la nivelul materiei, el operează, de asemenea, și la nivelul emoţiilor. Acest sistem revoluționar creează câmpuri de forţă puternice, care sunt plasmatice, şi apoi ele nu mai sunt subordonate materiei. Ele sunt atât de puternice, încât depăşesc cu mult starea materială, aşa cum de altfel aţi văzut că s-a petrecut în exemplul cu creionul…

În prima expunere vi s-a explicat că am dezvoltat tehnologia revoluționară în care starea materială a energiei, nano şi gans-ul se află la aceiaşi parametri, au aceeaşi putere, încât – în felul acesta – unul poate apoi să-l menţină pe celălalt, pentru ca celălalt să-şi mărească puterea.

Le dau tocmai de aceea un avertisment tuturor militarilor! Aţi fost foarte uimiţi cum am putut captura cel mai puternic avion de spionaj din lume… Sistemul respectiv de control este însă magnetic. Îl pornim, şi apoi voi nu vă veți mai vedea nava! Ea este și rămâne invizibilă pentru voi! Bine aţi venit la această nouă știință și cunoaştere spaţială! Sunteţi acolo… şi nu mai sunteţi acolo! În acest fel a fost capturat atât de ușor cel mai avansat avion american (n.red.: drona spion americană) de către forţele aeriene iraniene. Tehnologia revoluționară a plasmei este atât de puternică, încât toate actualele dispozitive militare par și chiar sunt foarte învechite în comparație cu ea.

Oficialii americani, veniți apoi la masă, la Bruxelles… m-au întrebat: «Ne puteţi spune cum aţi capturat cel mai avansat avion al nostru?» Prietenii mei militari americani, ruşi şi chinezi sunt cu toţii la fel de uimiți. Toate avioanele devin în felul acesta invizibile! Aceasta este frumuseţea tehnologiei revoluționare pe care am descoperit-o!

Vom aduce în felul acesta pacea pe Pământ prin avansul tehnologic formidabil la care am ajuns, nu prin frica de tehnologie, ci prin folosirea puterii ei benefice.

În trecut a trebuit să am grijă la ceea ce spun despre liderii lumii, ca să nu distrug echilibrul precar al situaţiei politice de moment dintre cele 3-4 mari puteri ale lumii. Acum iată că suntem cu toţii în aceeaşi barcă! Pentru militarii chinezi prieteni, pentru armata americană, pentru cei mai buni prieteni din Rusia de la cel mai înalt nivel din Kremlin, cel mai avansat avion devine cu ușurință invizibil cu această nouă tehnologie plasmatică ce revoluționează din temelii știința. Pot face tot ceea ce vreau, dar care este totodată binefăcător, acolo unde este necesar, prin intermediul acestei noi tehnologii revoluționare. (Merită să ne întrebăm ce vom face în continuare?, n.red.) Vom cheltui în continuare din ce în ce mai mulţi bani pentru dezvoltarea sistemelor militare care sunt și rămân nefolositoare sau vom cheltui toți acești bani pentru noua tehnologie descoperită, pentru a promova neîntârziat pacea lumii? Noi trebuie să cooperăm și chiar să lucrăm cu militarii pentru a arăta că forţa lor poate fi întrebuințată mult mai bine pentru aplicaţii paşnice, decât pentru orice altceva care poate fi distructiv, nefast și dăunător! Putem considera că am început cu aceasta procesul de transformare a tuturor forţelor militare în forţe ale păcii…

Îl rog pe unul dintre colegii noştri din Fundaţia Keshe SUA, colonelul James Hanke: Duceţi imediat mesajul acesta la Casa Albă! Nu există altă alegere pentru planeta Pământ decât pacea!… Avem acum posibilitatea să transformăm cu toții – în mod fratern uniți – cursul evoluţiei umanităţii, fără războaie şi fără arme…“

Şi, în loc de încheiere afirm, aici și acum: acesta este doar ÎNCEPUTUL!!!

(Articolele prezentate au fost selectate de Cristiana Costache și Ana Gorlescu)

Citiți a șasea parte a acestui articol 

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publising House.


Citiţi şi:

Dezvăluiri uimitoare despre geniala tehnologie Keshe. Armele high-tech americane au început să fie rând pe rând blocate

Chemtrails, extratereştri şi tehnologie E.T. – cucerirea voalată a planetei Pământ? (I)

 

yogaesoteric
17 octombrie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More