Un adevăr ce trece neobservat: viţelul de aur de la poarta nouă

 
Unii sau alţii, toţi ne închinăm sau suntem obligaţi să ne-nchinăm la el. Orice mişcare faci, oriunde mergi, orice cumperi sau vinzi, trebuie să te închini lui. Sport, cultură, religie, politică, toate popoarele lumii, tot ce cuprinde mintea şi sufletul omului de azi se închină banilor. Viţelul stă frumos în grajdul său la bancă şi, când vrea să se îngraşe şi să crească vacă mare, se duce la bursă unde văcarii-brokeri îi mai dau câteva kilograme în plus ori îl pun la dieta numită titluri şi acţiuni pe care prostul le acceptă până pierde din greutate, ca o balerină ce suferă de bulimie. Când moare, e vândut ca os de ciorbă – nimic nu se pierde, totul se transformă sau se transferă prin Cayman sau Puerto Rico, Jersay sau alte oaze financiare ca Monaco şi Elveţia, unde viţeii graşi stau oricum bine, la adăpost de când e lumea.
 

 
 
Dacă toţi şi totul în lume se închină viţelului de aur – banii – ce mai contează omul, sufletul sau morala şi etica socială, dacă şi ele pot fi cumpărate?
Dar cine e acest viţel de aur – banul? Nu poţi vorbi de el fără să nu pomeneşti de tatăl său, dolarul, şi de mama sa, SUA.

Aici a devenit de aur, valută forte şi a ameţit toată lumea prin puterea sa de penetraţie a vieţii. Dar de fapt e o hârtie tipărită pe care un preot mai viril s-a gândit să o folosească ca răsplată pentru anumite servicii.

Preoţii din Palestina cică ar fi fost primii care au dat shakel-ul ca recompensă pentru serviciile unor dame, deoarece n-aveau alte bunuri. Contra unui shakel puteai să primeşti un polonic de grâne. Asta a fost la început şi n-am de gând să vă spun povestea toată, pentru că nu cred că interesează toţi cititorii.

Saltul de la mijloc de schimb la sistem financiar mondial s-a petrecut după cel de-Al Doilea Război Mondial. În prealabil, dl preşedinte Wilson a avut nefericita idee să dea FED-ul pe mâna a şase bancheri şmecheri, adică să-l privatizeze. Aceştia au început imediat Al Doilea Război Mondial, ca să îngraşe viţelul primit de la dl Wilson. După aceea au creat ONU şi s-au întrunit la Bretton Woods – SUA – ca să pună viţelul cap de turmă financiară mondială cu evaluare şi răscumpărare în aur. Mai vorbeşte cineva de asta azi? Nu!

Alt preşedinte american – JFK – a vrut să naţionalizeze acest viţel de aur şi să-l dea poporului înapoi. Consecinţa o ştie toată lumea.

Om bogat – om sărac? Oricât te-ai închina la el, aştepţi totuşi cândva să facă minuni. O sută de dolari nu impresionează chiar aşa mult. Dar un milion? Cam aşa arată!

  

 
Dar puţin îl fac, alţii muncesc toată viaţa şi nu câştigă nici măcar pe jumătate.
Primul milion se face cel mai greu, miliardul vine aproape de la sine. Şi arată aşa. 
 

 
Parcă e ceva mai bine, nu? Oricum, zece palete, cât un om de înalte şi pline ochi! Dacă vrei să uşurezi o bancă de suma asta, trebuie să aduci cu tine un camion, altfel n-ai cum să o cari.

La un moment dat s-a îmbolnăvit viţelul, şi cu el toată turma. De la Bretton Woods încoace, FED-ul tipăreşte bani cu nemiluita, viţelul a devenit dinozaur, dar lumea se-nchină în continuare la el.

Ori că e bun sau fals, dolar sau euro, banul şi-a pierdut valoarea materială. Înălţat şi aurit pe piedestal de către sistemul care l-a creat. Datoria de stat a statelor creşte şi creşte mereu, căci, pe lângă viţelul de aur, gras, gata să plesnească, mai există unul ce dă să moară. Datoria de stat în SUA a ajuns la sfârşitul anului trecut la aproape 19 bilioane de dolari, peste 100% din puterea industrială americană. Vreţi să vedeţi cum arată în bani peşini suma aceasta? (Fotografia e mai veche şi arată doar 15 bilioane de dolari…)
 

 
 
Se zice însă ca mama-vacă a tipărit, de la mijlocul anilor ʼ40 până în prezent, nici mai mult şi nici mai puţin de 114 bilioane de dolari. Astea arată cam aşa.

  
Datoria de stat americană a atins cifra de un bilion de dolari la 22.10.1981, la 30.09.2008 – 10 bilioane şi se prevede că, până în 2020, va atinge cifra astronomică de 22,6 bilioane, iar în 2026, 29,3 bilioane de dolari. Sub administraţia preşedintelui Obama, ea a crescut într-un ritm accelerat cu peste 80%, datorită reformelor sociale ce s-au realizat pe „bani aerieni”.

Nici dl Trump şi nici dna Clinton nu scot o vorbă în campania lor electorală despre datoriile statale. Nici el, nici ea nu văd decât Biroul Oval în faţa nasului şi scaunul prezidenţial, uitând că şi acestea sunt girate de acelaşi viţel de aur şi mai ales de către aceia care, din neştiinţă şi necredinţă, se închină la el.

Datoria americană se aruncă sub forma titlurilor de stat pe la bursele mondiale (China deţine 1,2 bilioane; Japonia la fel, toate statele lumii deţin cca şase bilioane de dolari titluri de stat americane) spre a fi spălate sau restaurate material prin munca şi averea altor popoare şi naţiuni.
 
 
Nu văd însă nicio ieşire din impas, deoarece sistemul viţelului de aur persistă în continuare şi doar dacă-l atingi un pic sau te dai mai aproape lângă el rişti să vezi mai repede grădina raiului. Doar dacă, printr-o reformă monetară substanţială, viţelul îşi va pierde statusul de cap de turmă căpătat la Bretton Woods. Dar până atunci SUA şi UE tipăresc în continuare bani fără acoperire şi îngraşă viţelul de aur prin acrobaţiile şi zvonurile burselor mondiale. Reforma monetară va face din miliardari milionari, pe milionari oameni bogaţi, iar pe omul de rând îl va face să fie extrem de sărac.

Până când cineva cu pretenţii de premiul Nobel în Economie îşi va da seama că banul jucat la bursă sau cel tipărit de FED şi Banca Europeană poate continua la nesfârşit. Atunci vom putea merge la bancă să cerem simplu un milion. Dar ce sens ar mai avea? Viţelul şi-a pierdut deja din strălucire. De când a dispărut dobânda, banul peşin e limitat ca un mijloc de plată şi pe cale de dispariţie. Şi cu el, şi datoriile de stat? Cam cum viţelul de aur ar fi ajuns la poarta nouă. Iar noi, de asemenea, cu el.

de Robert Pugler
Fürth, Germania


Citiţi şi:

David Icke: «bail in», un colaps financiar inventat pentru a fura banii populației

Europa a ajuns să se jefuiască pe ea însăşi. Marile bănci și UE îndeamnă țările să facă împrumuturi păguboase pentru programe de dezvoltare

Cine l-a împuşcat pe Kennedy?

 

yogaesoteric
26 mai 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More