Un astrofizician sugerează că misteriosul obiect interstelar care se îndreaptă spre Soare ar putea fi o navă spațială extraterestră

Un obiect interstelar cu o lățime de 12 mile (circa 19 km), denumit 3I/ATLAS, se îndreaptă spre Soare cu o viteză de 150.000 km/h, stârnind noi dezbateri în rândul oamenilor de știință. Ar putea fi acest călător enigmatic un obiect zburător de origine extraterestră (ET), sau este pur și simplu un corp cosmic?

Astrofizicianul de la Harvard Avi Loeb, cunoscut pentru poziția sa controversată cu privire la obiectul interstelar ‘Oumuamua, sugerează că strălucirea extraordinară a 3I/ATLAS ar putea indica o „lumină artificială”, în timp ce majoritatea astronomilor resping ideea – deși nu înainte de a remarca traiectoria sa ciudată și proprietățile sale enigmatice.

Navă ET sau curiozitate cosmică?

Detectat pentru prima dată pe 14 iunie și confirmat oficial de sistemul ATLAS al NASA pe 1 iulie, 3I/ATLAS sfidează deja așteptările. Spre deosebire de predecesorii săi, ‘Oumuamua (2017) și cometa 2I/Borisov (2019), acest „vizitator” în sistemul nostru solar este mai mare și mai strălucitor, ridicând întrebări cu privire la compoziția sa. Loeb a declarat pentru MailOnline: „Dacă nu este o cometă, atunci luminozitatea sa mare ar fi o mare surpriză și ar putea semnala o origine non-naturală, poate de la lumina artificială”. Comentariile sale sunt ecoul afirmațiilor sale anterioare despre ‘Oumuamua, despre care a speculat că ar putea fi o sondă ET.

Totuși, părerile scepticilor abundă. „Ar fi necesar să fie o observație extraordinară pentru a deschide serios ușa ipotezelor despre extratereștri”, a replicat Dr. Eliot Gillum de la Institutul SETI. Primele date sugerează că 3I/ATLAS are o coadă de gaz și gheață, în concordanță cu o cometă. Minor Planet Center a clasificat-o oficial ca atare, însă ideile lui Loeb îi țin în priză pe cei care caută adevărul.

Forțe întunecate la mijloc?

Pentru cei care urmăresc mușamalizările guvernamentale și suprimarea științifică, 3I/ATLAS oferă un teren fertil pentru dezbateri. Amintiți-vă cum accelerarea bizară a lui ‘Oumuamua a fost atribuită „degajării hidrogenului” de către oamenii de știință, dar Loeb a susținut că aceasta sfidează explicațiile naturale. Acum, când 3I/ATLAS se îndreaptă spre periheliu estimat la 30 octombrie 2025 (trecând chiar în interiorul orbitei lui Marte), cercetătorii independenți îndeamnă la o analiză amănunțită.

NASA asigură publicul că „nu există nicio amenințare pentru Pământ”, obiectul menținându-se la o distanță sigură de 150 de milioane de mile la cel mai apropiat punct de planeta noastră. Cu toate acestea, istoricul agenției – de la minimalizarea dovezilor despre existența OZN-urilor la cenzurarea disidenței climatice – îi face pe unii să fie precauți. Ar putea fi 3I/ATLAS o altă ocazie ratată de a dezvălui omenirii adevărul despre existența ființelor extraterestre?

Fotografie a 3I/ATLAS realizată cu ajutorul Very Large Telescope (VLT) pe 8 iulie 2025

Dacă analizele viitoare vor dezvălui compuși organici asemănători celor de pe Pământ, implicațiile pentru viața cosmică ar fi uluitoare. Deocamdată, astronomii amatori pot urmări 3I/ATLAS prin intermediul transmisiunilor live ale Proiectului Virtual Telescope, întrucât obiectul zburător nu este vizibil pentru telescoapele obișnuite pe care le-ar putea instala în curtea casei pasionații de astronomie. Pe măsură ce se îndreaptă spre Soare, așteptați-vă la dezbateri aprinse pentru a stabili dacă 3I/ATLAS este un obiect construit de inteligența extraterestră, a cărui realitate este mușamalizată, sau un corp cosmic natural. Într-un cosmos plin de necunoscute, 3I/ATLAS ne reamintește cât de puțin înțelegem cu adevărat din misterele universului.

Citiți și:
Fenomenul cosmic care a reordonat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Originea cometelor. De unde vin cometele şi de ce sunt aceste corpuri îngheţate, ajungând la -270°C

 

yogaesoteric
16 iulie 2025

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More