Un cod care poate elibera toată omenirea – Codul lui Moise

 

Este oare posibil ca acum 3.500 de ani, Moise să fi aflat secretul prin care poți atrage tot ce îţi doreşti? Codul lui Moise a fost folosit iniţial pentru a crea unele dintre cele mai mari miracole din istorie, dar apoi a fost ascuns şi numai celor mai înalţi iniţiaţi li s-a permis să-l invoce. În cartea Codul lui Moise, James Twyman dezvăluie acest cod pentru prima dată, arătând cum poate fi el folosit pentru a ne transforma vieţile, şi chiar lumea.

Folosind tehnicile prezentate în această carte, veţi descoperi cum puteţi integra cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii, în propria voastră viaţă.

În centrul Codului lui Moise se regăseşte adevărata funcţie şi aplicarea practică a Legii Atracţiei. Poate ați auzit că această lege se ocupă cu a „obţine” lucrurile pe care le doriţi – lucruri despre care aveţi impresia că vă vor face viaţa mai plăcută. Dar ce-aţi zice dacă acesta este doar primul pas, iar descifrarea Codului lui Moise depinde mai degrabă de ceea ce sunteţi dispuşi să „oferiţi” şi nu să „primiţi”?

Ar însemna că posedaţi deja abilităţile pentru a materializa, chiar acum, tot ce vă doriţi! De asemenea, ar putea arăta şi faptul că aveţi capacitatea – ba chiar responsabilitatea – de a folosi această energie divină pentru altceva decât pentru bani, o maşină mai bună, sau o relaţie perfectă. Sunteţi aici să valorificaţi puterea Divinităţii însăşi, pentru a crea o lume bazată pe legile compasiunii şi păcii. Aceasta este sarcina pe care trebuie să o duceţi la bun sfârşit.
Bine aţi venit la Codul lui Moise!

„Imaginaţi-vă că staţi cu spatele la lumină şi vedeţi umbra. A sosit momentul să ne întoarcem şi să ne uităm din nou în lumină, nesocotind în mod simbolic dorinţele ego-ului. Întoarcerea spre lumină este echivalentul alegerii de a vedea aşa cum vede Dumnezeu, căutând darurile sufletului, în locul celor care nu ne vor satisface niciodată.

V-aţi putea întreba: ce înseamnă să vezi prin ochii lui Dumnezeu? În fiecare clipă a vieţii voastre, puteţi alege modul în care să percepeţi tot ce e în jur – respectiv, oamenii din viaţa voastră, situaţiile în care vă aflaţi şi evenimentele pe care le întâlniţi în cale. Dacă vă hotărâţi să priviţi cu ochii ego-ului (umbra), veţi vedea totul ca separat şi izolat. Aşa cum v-am spus, una dintre credinţele ego-ului este că trebuie să vă apăraţi de ce este în exterior, care vă poate ataca fără veste. Observaţi lumea cu suspiciune, incapabili să percepeţi realitatea, deoarece vă uitaţi printr-un filtru fumuriu. Oamenii sau situaţiile care v-ar fi putut fi de folos, sau v-ar fi adus o mare bucurie, nu sunt luate în seamă, ba sunt chiar atacate – şi asta pentru că aţi ales să priviţi lumea în acest fel.

Dacă alegeţi să vedeţi prin ochii sufletului, atunci lumea şi tot ceea ce conţine ea apar într-o lumină foarte diferită. Vă daţi seama că nu sunteţi separat, ci în legătură strânsă cu realitatea pe care o observaţi. Nu e nevoie să atacaţi, pentru că ştii că te-ai ataca pe tine însuţi. Singurul lucru ce rămâne de făcut este să binecuvântezi tot ceea ce percepi, deoarece, în final, fiecare experienţă te conduce către o mai mare înţelegere a scopului tău cel mai înalt în această viaţă.

Mai devreme aţi citit că ego-ul urmăreşte să obţină, în timp ce sufletul caută să dăruiască. Asta, pentru că sufletul – care acum stă cu faţa la Lumină, nu la umbră – urmăreşte să imite Lumina, sau pe Dumnezeu. Sufletul este legătura, sau puntea, dintre ego şi Divinitate. După ce aţi trecut peste această punte şi v-aţi unit conştiinţa cu Dumnezeu, scopul lui este realizat, iar el se recunoaşte ca fiind una cu Creatorul lui. Cu alte cuvinte, sufletul este absorbit înapoi în intenţia lui Dumnezeu, extinzându-se şi dilatându-se exact ca şi Dumnezeu. Cei doi au devenit unul şi doar unitatea există.
Aceasta ne duce la etapa finală – Lumina.

Ea este sursa a tot ceea ce percepeţi, cea care luminează şi creează Corpul (sufletul) şi Umbra (ego-ul). Scopul Codului lui Moise este de a vă face să depăşiţi identificarea cu ego-ul şi să priviţi prin ochii sufletului, iar apoi, să vă amintească faptul că, în realitate, nu sunteţi niciuna dintre acestea două. Voi sunteţi Lumina – una cu Sursa care luminează deasupra întregii creaţii. Acesta este scopul vostru, dar atingerea lui înseamnă că, de data aceasta, trebuie să vă implicaţi mai mult.

La începutul etapei a II-a, vi s-a oferit ocazia de a vă opri şi de a vă bucura de lecţiile învăţate, folosindu-le pentru a atrage tot ce vă doriţi în viaţă. Dacă aţi fi ales să vă opriţi acolo, aţi fi fost în posesia instrumentelor necesare pentru a materializa orice realitate doreaţi – şi, pe moment, aţi fi fost liniştiţi. Dar această satisfacţie nu ar fi durat, pentru că puteaţi satisface doar dorinţele ego-ului, şi nu dorul arzător din interior – cel al sufletului, care nu poate fi satisfăcut de nicio realizare fizică. Sufletul caută ceva ce se află dincolo de această lume, ceva ce nu poate fi definit, sau şters de timp sau moarte. El caută eternul – sau cel puţin calităţile acestuia, care se manifestă în această lume.

Care ar fi aceste calităţi?
– Pace;
– Iubire;
– Iertare;
– Bucurie;
– Răbdare.

Ele sunt prezente atât aici, cât şi în Cer, care este definit mai degrabă ca o stare de conştiinţă, decât ca un loc unde te duci după ce mori. Ele reprezintă punţi solide, care conectează această lume la cea reală – o lume bazată mai degrabă pe legile Unității, decât pe separare. Ego-ul şi sufletul sunt vehicule care ne poartă în aceste dimensiuni diferite, dar doar acolo unde pot merge. De exemplu, dacă aţi conduce o maşină şi aţi ajunge la malul mării, nu aţi putea merge mai departe. Aţi avea nevoie de o navă care să vă traverseze oceanul, sau de un avion care să vă ducă acolo mai repede.

Ego-ul este ca maşina. Vă poate transporta pe uscat, dar este foarte limitat, atunci când e vorba de alte necesităţi. Vaporul vă poate duce peste ape, dar şi el este limitat, iar călătoria durează mult. Doar un avion vă poate transporta oriunde doriţi, deoarece este capabil să se ridice deasupra pământului. Nu contează dacă mergeţi printr-un deşert, sau treceţi peste un munte. Capacitatea lui de a se ridica la înălţime îi permite să depăşească restricţiile impuse de lumea de dedesubt.

În prima parte a acestei cărţi, conduceaţi maşina, iar ego-ul era cel care deținea controlul. Apoi aţi trecut la vapor, iar sufletul a început să vă poarte în locuri unde maşina nu avea acces. Acum este momentul să urcaţi la bordul unui avion, pentru că în locul spre care vă îndreptaţi nu se poate ajunge nici cu maşina, nici cu vaporul. Acest avion se va ridica deasupra pământului şi vă va purta spre un nou tărâm, care nu este limitat de legile sau rânduielile trecutului.
De aici, intraţi în Lumină.”

Extras din cartea Codul lui Moise, Editura For You


Citiți și:

Programele subconștiente care determină realitatea pe care o trăim (I)

Conexiunea divină

Puterea formidabilă a gândirii pozitive

 

yogaesoteric
13 aprilie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More